Skip to main content
Internet Archive's 25th Anniversary Logo

Full text of "Lumea postmoderna si depersonalizarea omului (2009)"

See other formats


Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

Lumea postmodernă 

Şi 
depersonalizarea omului 




Teologie pentru azi 



Bucureşti 
2005 



Cuvânt înainte 



Cartea de faţă a fost o luptă cu timpul şi cu mine 
însumi, pentru că a fost scrisă într-o lună şi jumătate şi a 
reuşit, prin elanul pe care mi 1-a provocat, să îmi erodeze şi 
mai mult vederea. 

Din cauza ei am început să port ochelari, dar nu mă 
întristează acest lucru prea mult. Lucrul cel mai important a 
fost acela, că Prea Curata Stăpână a fost atât de prezentă 
lângă mine, încât, uneori, mă gândeam, dacă nu cumva 
cartea se scrie de la sine. 

M-am simţit plin de bucurie şi de înţelegere, împăcat 
cu mine însumi şi cu adevărul lucrurilor spuse. 

Dar ea a stârnit împotriviri, contestări, pentru că a 
stârnit invidii. într-o primă fază am prezentat-o, ca primul 
meu referat pentru doctoratul în Teologie la care lucrez. 

Lectorii ei, printre care, cel mai avizat, a fost soţia 
mea, au considerat-o o şansă pentru sinceritate sl lumii 
ortodoxe şi o recuperare a dimensiunii holistice a 
cunoaşterii şi înţelegerii duhovniceşti. In spatele lucrurilor 
intri numai cu Dumnezeu şi numai cu El poţi înţelege 
dedesubturile lumii şi ale omului. Şi, mai ales, pentru a fi al 
lumii tale, trebuie să te simţi posesorul unor adevăruri, care 
îţi sunt propria ta verticalitate. 

Timpul foarte scurt în care a fost concepută cartea s-a 
îmbinat cu o perioadă de recluziune aproape totală. Poate că 
n-am ieşti afară din casă, decât vreo 2-3 zile în toată această 
perioadă. 

încordarea mea, cu harul lui Dumnezeu, m-a umplut 
de bucurie dumnezeiască. Ştiu că lucrurile mari nu se fac 
stând la soare, ci trudind din greu. Ştiu că lucrurile nu se fac 
fără Dumnezeu şi fără ajutorul multor oameni. 

Pentru această carte mulţumesc, în primul rând, lui 
Dumnezeu, Prea Curatei Treimi şi Prea Curatei Stăpânei 
noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi Sfântului Simeon 
Noul Teolog. Mulţumirea trebuie să înceapă întotdeauna de 
sus în jos. 



Apoi, coborând pe pământ, mulţumesc soţiei mele 
Gianina Maria-Cristina Picioruş, pentru tot sprijinul, 
încurajarea şi facilitarea efectivă de anumite resurse 
bibliografice şi, în primul rând, pentru receptivitatea ei 
totală, de a fi atât primul meu public, cât şi primul corector 
al cărţii. Ei îi dedic acest travaliu epuizant, cu toată 
dragostea şi credincioşia. 

Fără colegul meu de doctorat Florin Marica nu 
puteam beneficia de baza computerizată pe care am folosit-o 
în această carte. El a fost gazda mea primitoare, care m-a 
ajutat să reperez locaţiile de internet, pe care le veţi cunoaşte 
în decursul expunerii. 

Dar, dincolo de acestea, mulţumesc tuturor acelora 
care m-au sprijinit şi m-au educat în viaţa aceasta, celor 
cărora le-am citit cărţile cu nesaţ şi atenţie sau pe care i-am 
auzit vorbind sau am vorbit cu ei şi de la care am învăţat 
lucruri enorme. Toate cărţile pe care le-am folosit aici m-au 
învăţat enorm de multe lucruri. Şi acestor oameni le 
mulţumesc, pentru că o merită din plin. 

Nădăjduiesc ca dumneavoastră, cititorii mei, să găsiţi 
în această carte o trambulină pentru mai mult, pentru mai 
durabil în viaţa dumneavoastră. Şi, dacă eu am mers un 
kilometru în spaţiul cunoaşterii şi a înţelegerii lumii în care 
încă trăiesc sau mai mult decât atât, îmi doresc ca 
dumneavoastră să faceţi mii de kilometrii în demersul 
apropierii de Dumnezeu şi de oameni. 

Cărţile, chiar şi cele mai demonice nu ucid, pentru că 
sunt citite, ci pentru că nu sunt evaluate pozitiv, pentru că nu 
sunt convertite în medii de reflecţie şi de adâncire continuă. 
Şi, mai ales, cărţile nu sunt o îndepărtare de noi înşine, ci o 
apropiere de fiinţa noastră lăuntrică. 

în cartea de faţă m-am apropiat de lumea noastră cu 
încrederea şi liniştea pe care, numai harul lui Dumnezeu ţi le 
poate da şi de aceea, o ofer, cu dragoste, tuturora. 

Eu cred că o carte este un pasaj spre altceva. 
Consideraţi că sunteţi pe un drum citind această carte şi 
ajungeţi acolo, unde vrea Dumnezeu să ajungeţi. 

20 aprilie 2005, 
Bucureşti. 



Un preambul necesar. Distanţa dintre lumea pe 
care ne-o dorim şi lumea în care trăim: un continuu 
subiect nevralgic 



Una dintre cele mai dezavuate atitudini în lumea 
noastră febrilă şi care se vrea completamente eficientizată, 
vizavi de viaţa ca atare, e pasivitatea duhovnicească, acea 
atitudine responsabilă şi transfiguratoare a vieţii şi a 
existenţei tale, cât şi a celor care te cunosc într-o anumită 
măsură. 

Simţi cum te acaparează dezgustul celorlalţi, dacă ai o 
atitudine reflexivă, cu accente polemice de multe ori, asupra 
realităţii cotidiene şi nu te integrezi, în mod instinctiv, în 
marea masă, care doreşte schimbarea, care doreşte să se 
occidentalizeze fără să ştie, cum arată democraţia reală, care 
vrea să o rupă cu trecutul ei naţional, numai pentru că nu 
vrea să facă efortul de a-şi asuma povara propriei sale 
existente. 

Cel căruia nu-i plac, pe drept, cu o atitudine 
fundamentată, anumite înnoiri civilizatorii ale societăţii de 
astăzi e destinat zonei psihopate a societăţii sau, în cel mai 
bun caz, experienţa lui de viaţă este minimalizată, tocmai 
pentru că nu e la modă. El este încadrat în acest registru, 
deşi nu are nimic de-a face cu senilitatea sau cu blazarea 
existenţială, cu atitudinile extremiste sau periculoase la 
adresa societăţii. 

Lumea civilizată nu suportă contemplaţia şi, mai ales, 
nu suportă o viziune profundă asupra lumii. Atâta timp cât 
nimeni nu iese din tipare, cât nimeni nu reclamă viaţa ca 
sfinţenie, cât timp Dumnezeu nu revine în discursul şi în 
viaţa noastră într-un mod foarte epifanic, eşti unul dintre cei 
mulţi, care ai dreptul la o existenţă placidă, supervizat de 
forurile îndrituitoare. 

Insă, când vrei să fii autentic, când vrei ca Dumnezeu 
să fie capul de listă al vieţii tale, în jurul tău se face un gol al 
non-comunicării, în care se preferă ne-vorbirea cu tine, decât 



o discuţie profundă, care să ridice semne de întrebare 
neliniştitoare. 

Omul Bisericii, omul de vocaţie, omul înduhovnicit 
este un om destinat unui rol periferic în viaţa de astăzi, chiar 
dacă, în aparenţă, Biserica Ortodoxă este foarte prezentă în 
contemporaneitate şi în atenţia contemporanilor noştri. însă 
discuţia despre adevărul Bisericii şi, mai ales, acceptarea 
acestui adevăr rămâne încă o problemă neîncepută, în mare 
parte. 

Toată problematica predicatorială a Bisericii Ortodoxe 
e socotită onestă, în măsura în care nu atacă greşelile 
oamenilor, deveniţi prea sensibili, pentru a-şi mai cere 
iertare lui Dumnezeu. Autonomia funcţională a omului 
reclamă faptul, că Biserica trebuie „să asculte mai mult de 
voia omului, decât de voia lui Dumnezeu" 1 , lucru pe care 
Biserica nu îl acceptă. 

Dumnezeu acordă întreaga atenţie omului din toate 
timpurile, fără să îl scoată din mediul său, din epoca sa 
istorică, din circuitul vieţii umane. Insă o devalorizare a 
adevărului dumnezeiesc nu este o „victorie" a omenirii 
civilizate, ci minusul ei cel mai traumatizant atunci, când îţi 
pui problema finalităţii vieţii terestre. 

In lucrarea de faţă mi-am propus tocmai o discuţie 
asupra lumii postmoderne în ansamblul ei şi a liniilor de 
forţă, care caracterizează această lume, cât şi a trei 
probleme delicate din lumea de astăzi, a trei plăgi 
cutremurătoare ale omenirii, pe care le ştim că există, dar 
prea puţini şi le şi asumă. 

Primul capitol e dedicat cercetării de ansamblu a 
lumii în care trăim acum şi care a început să poarte emblema 
de lume postmodernă şi a mutaţiilor care au survenit în 
cadrul existenţial foarte recent. 

Voi detalia legătura internă, care există între 
principiile lumii de azi şi delimitarea ei de transcendenţă, cu 
toate urmările devastatoare, care survin de aici. Toate 
schimbările neliniştitoare pentru un creştin ortodox (şi nu 
numai) din societatea de astăzi, vom vedea că au o osatură 



1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, p. 
14. 



foarte bine precizată şi merg spre acel telos, pe care 
guvernele noastre ni-1 impun şi societăţile umane, mai mult 
sau mai puţin manipulate, şi-1 asumă. 

în al doilea capitol, discuţia noastră vrea să se axeze 
pe problematica satanismului în lumea de astăzi, pentru a 
observa în ce măsură el este un moft sau o realitate 
statutară, care exprimă aşteptările unei anumite părţi a 
populaţiei de pe glob. Fenomenul satanist va fi judecat atât 
din punct de vedere istoric, cât şi al consecinţelor imediate 
pe care le provoacă. 

Al treilea capitol este dedicat procesului de 
liberalizare sexuală, care culminează, într-un mod foarte 
evident, cu explozia publicitară a pornografiei. Dezgolirea 
femeilor este un proces, care stă, în foarte strânsă legătură, 
cu propaganda şi mai virulentă a secularizării şi a 
feminismului şi, nu în ultimul rând, cu dorinţa de legitimare 
a minorităţilor sexuale. 

Un al patrulea capitol este destinat problematicii 
teroriste sau a violenţei generalizate, unde se va detalia 
întreaga recrudescenţă a spectrului terorist din ultimii ani, 
care îşi propune un impact foarte puternic, din punct de 
vedere emoţional, asupra factorilor de decizie ai vremii 
noastre şi nu numai. 

Capitolul final al lucrării, al cincilea, e dedicat unei 
evaluări teologice foarte tranşante şi concise a situaţiei lumii 
de astăzi, din punctul de vedere al teologiei Sfântului 
Simeon Noul Teolog, care a răspuns lumii sale şi lumii 
noastre, de fapt, cu o viziune foarte dinamică, experenţială şi 
duhovnicească în acelaşi timp a relaţiei omului cu 
Dumnezeu şi a oamenilor între ei. 

Adesea, ceea ce transpare cel mai evident pe feţele 
ortodocşilor de astăzi este dezamăgirea vizavi de relele care 
se petrec în lume. Un pesimism halucinant rămâne în urma 
tuturor discuţiilor despre ceea ce trebuie să facem pentru 
lume. 

Angajarea noastră în societate, ca teologi şi oameni ai 
Bisericii însă e sortită, în mare parte, eşecului, deoarece, în 
mod fundamental, societatea în ansamblu ei este pornită spre 
altă traiectorie, decât cea teologică. 



Din punct de vedere practic, viziunea ortodoxă asupra 
lumii nu este eficientă în conformitate cu eficienta lumii de 

5 

astăzi, decât în măsura în care, credinţa ortodoxă este 
schilodită de forţa ei transfiguratoare şi transformată într-o 
morală politizată şi secularizată în mare parte. 

Nu trăiesc cu seninătatea unui reviriment total al 
lumii de astăzi, în care toate păcatele să se şteargă cu 
buretele, atâta timp cât istoria e în plină desfăşurare. Sunt 
foarte conştient de faptul, că decadenţa lumii de astăzi se va 
amplifica, pentru că e dorită în mod expres de multe grupuri 
de interese. 

Datorită acestui lucru, înţelegerea lumii de astăzi, aşa 
cum este ea şi nu cum vreau eu, ca ortodox, să fie, mi se 
pare cea mai realistă situaţie posibilă iar „locurile comune" 
ale decadentei ei, trebuie să le luăm în seamă la modul foarte 

5 ~ 

serios, în măsura în care, numărul celor necredincioşi este cu 
mult mai mare decât al credincioşilor fervenţi. 

Investigaţia mea din această lucrare e, de fapt, un mod 
de viată onest, în care nu trebuie să vii cu lecţia învăţată de- 

, 1 5 5 

acasă şi să anexezi sursele primare părerii tale, ci trebuie să 
lăsăm să se audă glasul decadenţei, să-1 luăm în seamă la 
modul foarte serios şi să vedem, în ce măsură, el 
caracterizează lumea de astăzi şi este propriu ei. 

Tocmai de aceea, cercetarea lumii postmoderne mi se 
pare cel mai firesc lucru cu putinţă, pentru că numai aşa, 
cred eu, pot să fiu, cu toată conştiinţa, şi contemporanul unei 
lumi, la care m-am racordat intim şi total, în speţă: Biserica 
Ortodoxă şi spaţiul lumii ortodoxe, dar şi al unei lumi, care 
îmi e străină prin gândire şi mod de viaţă, dar pe care nu o 
pot nega, pentru că ea este cea care primează şi al cărui glas 
se aude cu putere, adică lumea secularizată şi satanizată de 
astăzi. 

După revoluţia română din decembrie 1989, mulţi 
dintre noi au sperat, că se vor auzi în pieţe şi în ministere 
numai glasul credinţei. 

Trecerea anilor ne-a învăţat însă altceva despre 
realitate: că trebuie să acceptăm un joc secund, că trebuie să 
acceptăm că Biserica Ortodoxă, majoritară în România, este 
minoritară în ceea ce priveşte valorificarea atitudinii ei de 
viaţă şi de gândire în societatea capitalistă; că lumea merge 



înainte şi fără noi, indiferent de cât de bine sau de rău se 
simte. 

Trebuie să îi ascultăm pe cei care nu ne ascultă, 
tocmai pentru a avea mai multă credibilitate în ceea ce 
priveşte poziţia noastră faţă de noi înşine, mai întâi, şi nu 
faţă de ceilalţi, pe care, şi aşa, nu îi interesează poziţia 
noastră şi îşi trăiesc viaţa pe mai departe, după cum vor şi 
după cum li se pare că e bine. 



1. Lumea postmodernă sau o discuţie despre 
spaţiul ripostei, al deconstrucţiei şi al nihilismului 



1. 1. Legitimarea postmodernităţii şi riposta 
acerbă la idealurile moderne 



Ciprian Mihali, în prefaţa cărţii lui Jean-Francois 
Lyotard, Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaşterii , 
e de părere că termenul de postmodern nu e încă un concept, 
ci, mai mult, „o stare de spirit" 3 . 

Eu cred că avem o jumătate de adevăr în această 
afirmaţie. El mizează însă pe această caracterizare, tocmai 
pentru că „este greu de cuprins totalitatea semnificaţiilor 
postmodernismului în limitele unei definiţii, fie ea cât de 
largă, atâta vreme cât cu postmodernul se infiltrează în 
gândire şi acţiune tocmai efectele diseminării şi ale 
diferenţei, ale eterogenităţii ireductibile şi alergice la orice 
principiu totalizator" 4 . 

Pentru a caracteriza ultima parte a istoriei omenirii s- 
au folosit mai multe titulaturi (ca spre exemplu post- 
structuralism, neo-structuralism, deconstructivism, post- 
heideggerianism etc), însă s-a impus aceea de 
postmodernism, tocmai pentru că face o trimitere explicită la 
compartimentul istoric de dinaintea acestei epoci şi la 
denumirea lui, aceea de modernitate. 

Modernitatea se născuse şi ea dintr-o ruptură faţă de 
lumea medievală, cu „conştientizarea unei rupturi faţă de 
trecut" 5 , cum spunea Le Goff şi a generat, la rândul ei, 
revolta postmodernităţii, care vrea să se distingă de 



Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaşterii, trad. şi 
cuvânt înainte de Ciprian Mihali, ed. a Ii-a (din care voi cita aici), Ed. Ideea Design 
& Prinţ, Cluj, 2003, 98 p. Prima ediţie a acestei cărţi în româneşte a fost cea de la Ed. 
Babei, Bucureşti, 1993, sub coordonarea profesorului Radu Toma. Prima ediţie 
franţuzească este Jean-Franşois Lyotard, La Condition postmoderne. Rapport sur le 
savoir, Les Editions de Minuit, Paris, 1979. 

Ciprian Mihali, Despre foloasele şi neajunsurile postmodernului, ca prefaţă a cărţii 
lui Lyotard, citată supra, p. 5. 

4 Idem, p. 6. 

5 Jacques Le Goff, Histoire et memoire, Gallimard, Paris, 1988, f p., apud. Idem, p. 
7. 



modernitate, adică de perioada de până la sfârşitul secolului 
al XlX-lea, de unde Lyotard vede zorii noii lumi 
postmoderne . 

Dar, deşi putem vorbi de „semnale" postmoderne 
odată cu ultima decadă a secolului al XlX-lea, paradigma 
postmodernităţii devine cu adevărat viabilă, la toate palierele 

7 A 

societăţii, de la sfârşitul anilor '50 ai secolului trecut . Insă 
David Harvey ridică ştacheta postmodernismului şi mai sus, 
vorbind de apariţia acestei noi percepţii a realităţii începând 
cu anii '70 ai secolului trecut 8 . 

Modernitatea bătuse moneda pe sensul istoric al 
devenirii omului şi pe ideea raţionalităţii lumii şi a 
proiectelor umane vizavi de stăpânirea materiei 9 . Ea se 
pronunţase pentru disocierea de transcendenţă şi de 
„dictatura" ei, în cadrul discuţiei despre legitimitate. 

Dumnezeu nu mai era lăsat să joace vreun rol activ, 
vizibil, în societate şi umanitatea era învăţată să meargă spre 
o împlinire facilitată de progresele unei raţionalităţi 
autonome şi care să cuprindă totalitatea problematicii despre 
existenţă şi despre necesităţile umanităţii 10 . 

Postmodernitatea recheamă însă la rediscutarea 
conceptului de cunoaştere raţională, prin Nietzsche şi 
Heidegger 11 în primul rând şi se ajunge la ideea sfârşitului, 



6 Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă ... , ed. cit., p. 11. 

7 Idem, p. 13. 

David Harvey, The Condition of Postmodernity: An Enquiry into the Origins of 
Cultural Change, Ed. Blackwell Publishers, 1990, cf. ed. rom. David Harvey, 
Condiţia postmodernităţii. O cercetare asupra originilor schimbărilor culturale, 
trad. de Cristea Gyurcsik şi Irina Matei, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002, p. 70. 
Cartea are 391 pagini şi tratează în patru capitole, următoarea problematică: I 
trecerea de la modernism la postmodernism, II capitalismul secolului al XX-lea, III 
timpul şi spaţiul în lumea postmodernă şi în al IV-lea mare capitol, condiţia 
postmodernităţii. Pentru Harvey lumea postmodernă e o lume preponderent urbană. 

9 Ciprian Mihali, Despre foloasele..., art. cit., p. 7. 

10 Harvey, în op. cit, p. 15, caracterizează progresul modernităţii ca fiind unul 
„linear"şi centrat pe utopia unei „ordini sociale ideale". Tocmai de aceea, disocierea 
Statului de Biserică din timpul modernităţii a facilitat, după părerea mea, o 
transmutare la nivel social a puterii abandonate a Bisericii, dând naştere unei idei de 
raţionalitate autonomă, care spera la o eshatologie care nu ne duce în afara istoriei, 
ci care are loc în istorie. încrederea în raţiunea omului de a se autodetermina şi de a o 
face într-un mod cu totul salutar, a dus la această stare de legitimare laică a omului, 
dar cu aura lumii spirituale devalorizate, în care Dumnezeu este „destituit" din rolul 
Său de conducător al lumii, pentru o conducere a lumii, în mod exclusiv, făcută de 
către om. 

11 Idem, p. 8. 



10 



dar nu la un sfârşit apocaliptic şi nici la unul tragic măcar, 
ci la „convingerea, că un mod de gândire este epuizat şi nu 
poate fi continuat nici măcar prin infuzie de raţionalitate ori 
transcendentalism, decât cu riscul rămânerii într-un idealism 

1 9 

sinonim cu naivitatea şi complice cu manipularea" . 

Se trece la o problematică cotidiană, unde nu se mai 
caută o legitimare în trecut 13 , ci începe să se aplice adevărul, 
că „filosofia de astăzi trebuie să fie o contrautopie, dacă 
utopie înseamnă comunism, un antiumanism dacă umanism 
înseamnă omul nou, un iraţionalism, dacă raţionalism 

7 S 7 ţ 

înseamnă instrumentalizare a vieţii în dimensiunile ei cele 
mai elementare" 14 . 

Lyotard caracterizează lumea postmodernă ca o lume 
care ironizează metapovestirile 15 , deoarece este „un efect al 
progresului ştiinţelor" 16 , progres care, spune el, „o 
presupune la rândul său" 17 . 

Dispar marile repere ale lumii moderne: „marele erou, 

1 & 

marile primejdii, marile aventuri şi marele scop" şi apare o 
lume protestatară şi impioasă faţă de „tradiţia" 
raţionalismului, care „se dispersează într-o puzderie de 
elemente lingvistice narative, dar şi denotative, prescriptive, 
descriptive etc, toate purtând cu ele valenţe pragmatice sui- 
generis" 19 . 

Se merge spre „optimizarea performanţelor 
sistemului, a eficacităţii" 20 , în care performanţa este idealul 
năucitor al noii lumi şi în care inventatorii sunt cei care 
radicalizează idealul concret al acestei extrem de fluide 
mentalităţi a umanităţii de astăzi, spre cote inimaginabile. 

Atent şi onest în acelaşi timp, autorul nostru însă ne 
spune, că idealul postmodernităţii, acela de a o termina cu 
trecutul e încă o ipoteză futuristă. Spune el: „Condiţia 
postmodernă este totuşi străină dezvrăjirii, precum şi 



12 Jean-Luc Nacy, Uitarea filosofiei, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 1999, p. 106, 
apud. Idem, p. 9. 

13 Idem, p. 9. 



14 Ibidem. 



15 Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă..., ed. cit., p. 11. 



16 Ibidem 

17 Ibidem. 

18 Ibidem. 

19 Ibidem. 

20 Idem, p. 12. 



11 



pozitivităţii oarbe a delegitimării... Criteriul de operativitate 
este tehnologic, (şi) el nu e pertinent pentru a judeca despre 
ce este adevărat şi despre ce este drept... El violentează 
eterogenitatea jocurilor de limbaj, atâta vreme cât invenţia 
presupune întotdeauna un dezacord. 

Cunoaşterea postmodernă nu este numai instrumentul 
puterilor. Ea rafinează sensibilitatea noastră la diferenţe şi ne 

9 1 

întăreşte capacitatea de a suporta incomensurabilul" , deşi 
postmodernismul propune o percepţie extremistă a 
cunoaşterii, care este exterioară cunoscătorului, în orice 
etapă a procesului de cunoaştere 22 . 

Lumea postmodernă trage ultimele consecinţe ale 
efortului de ateizare a lumii, prin aceea că abandonează 
deplin tot ceea ce este non- traductibil în mijloacele ei de 

91 

comunicare . Informaţia nu mai creează persoana, ci 
raportul dintre furnizorii şi receptorii de informaţie tinde să 
fie unul pur comercial. Informaţia este vândută oricui şi 
poate fi cumpărată nu ca scop în sine, ci pentru a fi 
valorificată într-o nouă producţie 24 . 

Dacă societatea modernă dorea să redefmească 
„scopurile vieţii" 25 , după ce a înlocuit, în plan social, rolul 
religiei cu cel al ştiinţei, religie socotită „uzată la 
maximum" 26 , societatea postmodernă se îmbolnăveşte şi mai 
mult de paranoia 27 , socotind, ca singurele ei metode de 
investigaţie a adevărului acestei lumi: cunoaşterea narativă 
şi cunoaşterea ştiinţifică. 

Lyotard va dezbate tocmai aceste două tipuri de 
cunoaştere acceptate în lumea postmodernă, în câteva 
capitole, ajungând la concluzia, că ambele moduri de 
cunoaştere nu trebuie subevaluate şi că niciunul dintre ele nu 

98 

are o preponderenţă maximă la nivelul modului onest de 
evaluare a realităţii, cu toată contrabalansarea 



21 Ibidem. 

22 Idem, p. 15. 

23 Ibidem. 

24 Ibidem. 

25 Idem, n. 2, p. 27. 

26 M. Horkheimer, Eclipse ofReason, Oxford UP, 1947, cf. trad. fr. Laize, Eclipse de 
la raison, Ed. Payot, Paris, 1974, p. 191, apud Idem, n. 2, p. 27. 

27 Cf. DEX, ed. 1998, ed. a Ii-a, p. 750, bolnavii de paranoia au ca prime manifestări 
de boală tocmai lipsa de logică în gândire şi ideile fixe. 

" s 28 Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă..., ed. cit., p. 46. 



12 



postmodernităţii pe eficientizare socială, economică şi 
mercantilism. 



1. 2. Consistenţa de drept a postmodernismului 
sau discutarea paradigmei modernităţii 



în cele ce urmează vom arăta, că postmodernismul are 
o consistenţă socială deloc utopică, deşi este o lume a 
jocului şi existenţa în lume este percepută ca un joc 29 . 
Pentru acest demers, David Harvey ne prezintă atât aspectele 
pozitive, cât şi pe cele negative ale postmodernismului. 

în ceea ce priveşte aspectele pozitive, el porneşte de la 
acceptarea realităţii prezente şi de la încercarea de a fi 
„acceptabili" pentru timpul de azi. 

Postmodernismul are ca prim punct de plecare 
acceptarea necondiţionată a efemerităţii, a fragmentarităţii, a 
discontinuităţii şi a haosului 30 . 

Ideea fundamentală este aceea, că nu suntem în stare 
de un sistem coerent şi totalizator în materie de politică, 
economie sau etică. Sunt negate adevărurile universale şi 
eterne, nu pentru că el nu ar putea să existe, ci pentru că „nu 
pot fi specificate" 3 . 

Din această cauză, Foucault a încurajat atacul pluralist 
şi cu multiple valenţe asupra politicii statului, inspirând 
mişcarea feministă şi minorităţile sexuale, pentru o 
legitimitate egală cu „ceilalţi" acceptaţi iar grupările etnice 
şi religioase, în vederea autonomiei regionale şi a 
permanentizării tradiţiilor specifice. 



9 Cf. Zygmunt Bauman, Postmodern Etics, Blackwell Publishers, 1995, apud 
Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, trad. de Doina Lică, Ed. Amarcord, 
Timişoara, 2000, n. 14, p. 218. 

David Harvey, Condiţia postmodernităţii..., op. cit., p. 52. 
31 Idem, p. 53. Ideea în cauză, cum că în mod natural, prin raţiunea însăşi, nu pot fi 
decelate adevărurile eterne, este perfect valabilă pentru Ortodoxie, deoarece noi 
mizăm pe Revelaţia dumnezeiască ca prim factor al adevărului. în măsura în care 
raţiunea caută o ordine totalizatoare fără Revelaţie, dă peste obstacole de netrecut, 
unul dintre ele fiind propria ei atitudine nihilistă şi egocentrică. 



13 



Lupta pentru „eliberări" diverse este o nuanţă 
specifică postmodernităţii. Grija pentru „ceilalţi", pentru 
neacceptaţii de până mai ieri a devenit o grijă capitală 32 . 
Negându-se glasul univoc al modernităţii, postmodernitatea 
include în discursul ei nediscriminativ ideea, că fiecare voce 
are dreptul să se auto-prezinte şi că fiecare om are o opinie, 
care trebuie respectată drept autentică şi legitimă 33 . 

Legat de această acceptare necondiţionată a tuturora 
stă o altă idee şi anume aceea, de a înţelege diferenţele şi 
individualitatea specifică a celorlalţi, în mod pragmatic şi de 
a o promova ca atare 34 . 

Aceasta a dus la crearea unei varietăţi culturale, 
economice şi sociale fără precedent în lume, la mixarea 
diverselor stiluri existente, cât şi la simularea oricărei epoci 
sau a oricărui obiect, pentru că el poate deveni posibil la 
nivel urbanistic şi arhitectural. Construcţii din diferite epoci 
sau stiluri arhitectonice diferite ajung să fie combinate într- 
un mod avangardist iar, la nivel cultural, orice operă de artă 
poate fi recondiţionată şi, în această situaţie, istoria capătă 
alte semnificaţii prin pastişarea monumentelor ei. 

O altă amprentă majoră a postmodernităţii este 
fascinaţia ei crescândă pentru noile mijloace de informare în 
masă şi de producere, analiză şi transfer a cunoştinţelor. 
Odată cu apariţia sateliţilor şi a televiziunilor racordate la 
satelit, a computerelor şi a telefoniei mobile, în „compresia 
spaţiu-timp" - căreia autorul nostru îi acordă o mare 
importanţă - informaţia devine un torent, ce nu mai poate fi 
stăvilit şi care predispune la un efort traumatizant. 

In literatură apare textualismul pur, unde textele se fac 
pe baza altor texte, unde montajul e văzut ca o exprimare a 
neputinţei de a ne caracteriza în mod personal iar trimiterea 
la un reper e o trimitere la singularizarea individului. 

Prin aceasta se produce minimalizarea autorităţii 
producătorului cultural şi, în acelaşi timp, universalizarea 
actului de cultură, până la stadiul prezent de comercializare 
excesivă a artefactelor culturale 35 . 



32 Idem, p. 56. 

33 Ibidem. 

34 Ibidem. 

35 Idem, p. 60. 



14 



Actul de cultură devine un material brut, care 
predispune la reconfigurări infinite din partea 
consumatorilor, pentru că el nu are nicio decriptare a 
mesajului propriu. 

Pentru că oamenii sunt văzuţi ca o mulţime de indivizi 
specializaţi şi individualizaţi din punct de vedere 
caracterologic, lumea nu poate avea o reprezentare unificată, 
ci, în reprezentările noastre personale, putem avea numai o 
multitudine de fragmente aflate în perpetuă mişcare 36 . 

Dacă în ceea ce priveşte timpul el a fost minimalizat 
ca urmare a dezvoltării tehnicii şi a comunicării ultra-rapide, 
spaţiul, în viziunea postmodernă, este autonom şi 
independent şi el poate fi transformat într-un obiect social 
atotcuprinzător 37 . 

Tehnica a permis atât o internaţionalizare a 
comunicaţiilor, cât şi a marilor companii industriale, dar şi a 
tradiţiilor, credinţelor, iluziilor, prin care factorii de putere 
manipulează omenirea. Diferenţierea economică este gravată 
prin noul fetişism personalizat, unde „fascinaţia curentă 
pentru înfrumuseţare, ornamentare şi decoraţiune...(sunt) tot 
atâtea cadouri şi simboluri de recunoaştere socială" 38 . 

Arhitectura, divertismentul şi oraşele devin un 
discurs al noii mentalităţi, în care publicitatea, deşi 
„lascivă şi indulgentă" 40 , este văzută ca un factor foarte 
rapid de îmbogăţire şi unde estetica duce la „înflorirea 
politicii carismatice" 41 , care se propune drept garanta 
dezvoltării, a stabilităţii şi, mai ales, a securităţii lumii 
actuale. 

Dacă Harvey este foarte nepărtinitor în ceea ce 
priveşte plusurile societăţii contemporane, el este tot la fel 
de nepărtinitor şi când e vorba de minusurile multiple ale 
postmodernismului, fără a cădea într-o letargie extremistă cu 
privire la ambianţa viitorului. 

Şi aceasta, deoarece, pentru el postmodernismul nu 
este o mutaţie radicală a sensului istoriei, ci el vede „mai 



36 Ibidem. 

37 Idem, p. 72. 

38 Idem, p. 83. 

39 Idem, p. 91. 

40 Idem, p. 92. 

41 Idem, p. 340. 



15 



multă continuitate, decât diferenţă între întinsa istorie a 
modernismului şi mişcarea numită postmodernism" 42 , pe 
care, tot el, câteva zeci de pagini mai încolo, nu o 
individualizează numai ca o simplă „mişcare" sau ca un 
curent „nesemnificativ" al lumii de astăzi, ci o consideră 
drept „o condiţie istorico-geografică distinctă" 43 , sinonimă 
cu etapa prezentă a istoriei lumii. 

Şi, urmările secundare, negative al postmodernismului 
el le începe cu schizofrenia lumii de azi, ai cărei membrii, 
mai mult sau mai puţin, nu sunt în stare să aibă o unitate 
coerentă la nivel subiectiv între trecutul, prezentul şi viitorul 
lor 44 . 

Această realitate dură a existentei noastre duce la o 
altă stare negativă de lucruri şi anume la alienarea masivă a 
oamenilor, unde alienarea este o conştiinţă a sinelui 
acceptată şi nu impusă 45 . 

Omul postmodern îşi acceptă singurătatea ca pe o 
consecinţă firească a ideologiei fragmentarităţii în care el 
crede. El nu se mai crede dezrădăcinat ca omul modern, ci 
dezrădăcinarea lui e o realitate obiectivă, pe care o trăieşte 
ca atare. 

Tocmai de aceea, în atmosfera dramatică a singurătăţii 
sale el introduce experienţa prezentului, care devine pentru 
el „copleşitor, deosebit de vivace şi palpabilă" 46 . 

Şi, tot Jemeson scria, că postmodernul schizofrenic, 
fiind individualizat în mod exclusivist, prin realitatea 
prezentului, trăieşte lumea sa „cu o intensitate crescândă, 



42 Idem, p. 112. 

43 Idem, p. 332. 

44 Idem, p. 61. Harvey concepe schizofrenia din punctul de vedere doar al uneia 
dintre caracteristicile ei şi anume afectarea adâncă a limbajului. El nu merge pe ideea 
paranoiei cerută de Lyotard, pentru că vede această boală mult mai caracteristică 
pentru modernism decât pentru postmodernism (cf p. 61-62), unde ideile fixe ale 
raţionalităţii, ale disjuncţiei de sacralitate şi ale dominaţiei asupra materiei erau ideile 
fixe ale lumii moderne civilizatoare. Tind să cred acelaşi lucru, mai ales pentru faptul 
că postmodernismul nu militează pe date specifice într-un mod unilateral, ci el 
aruncă în aer orice concept stabil, pentru o ulterioară reconstrucţie axiologică a 
lumii, care să aibă la bază disoluţia, nihilismul şi extremismul revoluţionar. 

45 Idem, p. 62. 

F. Jemeson, Postmodernism or the Cultural Logic of Late Capitalism, Ed. New 
Left Review, Londra, 1984, p. 120. 

16 



purtând încărcătura misterioasă şi apăsătoare a afectivităţii, 
strălucind de energie halucinantă" 47 . 

Astfel, Harvey amintea de faptul, că omul postmodern 
trăieşte totul cu intensitate, atât bucuria cât şi teroarea, 
fiindcă ele nu mai sunt legate de altceva fix, decât de 
instabilitatea crescândă a prezentului şi că evenimentele 
„sunt apreciate ca momente pure şi independente în timp" 48 . 

Fiind rupt adesea de o autoritate eclesiastică sau de 
tradiţia locală, tot ceea ce percepe capătă efecte 
narcomanice, divertismentul fiind tot la fel de euforic ca şi 
teroarea şi spaima. Imaginile şi textele, care îi sunt servite în 
cantităţi enorme omului postmodern, îl fac să fie un obiect 
tehnologic 49 , în care materia conştiinţei sale este urmarea 
acestei deversări uluitoare de informaţie 50 . 

Ideologia postmodernă exclude ideea progresului, 
astfel că a vorbi de „dezvoltare" în această eră înseamnă a 
face un pleonasm. 

Este negată orice dorinţă de continuitate şi de 
memorie a istoriei, deşi - spunea Harvey - „în mod ironic, 
tradiţia este păstrată [în lumea postmodernă] prin 
transformarea sa în marfă şi [prin] comercializarea ca 
atare" 51 . 

Trecutul este recombinat într-un mod voit 
nonconformist, în care pastişa e o exorcizare existenţială de 
trecut. Istoricul nu mai povesteşte ceva măreţ pentru noi, ci 
el e doar un arheolog al trecutului, care găseşte rămăşiţele 
unor vechi cadavre şi pe acelea ni le furnizează, drept 
exponente egale ale muzeului nostru de cunoştinţe 52 . 

Cultura postmodernă încurajează mercantilismul. De 
fapt este obiectul facil al unei lumi capitaliste aflate dincolo 
de ambiţii minore. Democratizarea gustului pentru viaţă a 
dus la erodarea particularităţilor zonale ale culturilor, 
religiilor, obiceiurilor, ale hranei şi mediului iar turismul şi 
exploatarea sub diferite forme a terenurilor e văzută ca un 
nou expediţionism internaţional relaxant. 



47 Ibidem. 
David Harvey, Condiţia postmodernităţii..., op. cit., p. 62. 
Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit., p. 213. 
David Harvey, Condiţia postmodernităţii ..., op. cit., p. 62. 

51 Idem, p. 306. 

52 Idem, p. 63. 



17 



Televiziunea şi internetul provoacă, cel mai adesea, 
ataşamentul de suprafaţă şi nu instigă la adâncimea unei 
experienţe de viaţă asumate în mod total . 

Istoria nu mai e un discurs critic ci un carnaval al 
reconstrucţiilor aleatorii. Dacă pentru moderni casa era o 
maşină, în care trebuia să ai întreaga gamă de produse 
tehnice, care, din snobism, reprezentau cadrul unei vieţi 
civilizate, postmodernii vor face din casă un muzeu de 
antichităţi, în care se refugiază de privirile indiscrete, trăind 
în contact cu o lume proprie, neîmpărtăşită altora. 

Alienarea e, până la urmă, o stare existenţială, care 
trăieşte acut dependenţa de o lume virgină, siderală, de o 
lume care să ne iubească şi pe care să o iubim, de ce nu, cu 
patos. 

Harvey scrie la un moment dat un text elocvent în 
această privinţă: „Fotografiile, anumite obiecte (un pian, un 
ceas, un scaun, de exemplu) şi evenimentele (ascultarea unei 
bucăţi muzicale, fredonarea unui cântec) au ajuns să fie 
centrul memoriei contemplative şi, deci generatorul unui 
sentiment al sinelui, care rezidă în afara suprasolicitării 
senzoriale a culturii şi a modei de consum" 54 . 

Publicitatea nu mai are rolul de a informa şi nici pe 
acela de a promova în sens restrâns, „ci e tot mai mult 
îndreptată spre manipularea dorinţelor şi a gusturilor, prin 
imagini care nu mai sunt obligatoriu legate de produsul 
comercializat" 55 . 

Eclectismul arhitecturii şi al artei postmoderne în 
general dezgustă mediile tradiţionaliste iar detaşarea esteticii 
de etică face ca postmodernismul să promoveze păcatul într- 
un mod „sublim", din punctul de vedere al esteticii, dar nu şi 
din cel al moralei 56 . 



53 Idem, p. 68. 

54 Idem, p. 294-295. 

55 Idem, p. 289. 

56 Când vom discuta fundamentele estetice ale pornografiei vom vedea cât de 
complexă, dar şi cât de dramatică este disocierea dintre estetică şi morală în 
postmodernitate. Fără această disociere, publicistica pornografică şi întreaga 
filmografie aferentă ei nu ar fi avut impactul pe care îl are. Şi aceasta ne-o dovedesc 
limitele acceptabile ale pornografiei, până mai ieri, în comparaţie cu mediatizarea 
care i se face astăzi. 



18 



Ca o reacţie la modernism, postmodernismul vădeşte 
un pronunţat caracter mimetic . Evidenţierea imposibilului 
e făcută tocmai pentru ca acesta, imposibilul, să poată 
deveni, la un moment dat, posibil. Trebuie să distrugem, ne 
încurajează postmodernismul, modelele cultural existente, 
prin arborarea nihilismului cu obstinaţie, pentru ca noua 
lume, lumea imposibilului, atunci când ea va deveni 
realitate, să fie o lume perfect autonomă şi promotoarea unei 
alte origini de drept. 

Radicalismul reificării merge mână în mână cu 
partiţionarea lumii. Cei bogaţi sunt elita care conduce 
lumea, pe când clasa de mijloc şi sărăcimea, se retrage în 
nişte ghetouri apreciate de clasa care deţine puterea, fiind 
prezentate de dragul plăcerii estetice, drept lume a 
contingenţei, dar pentru care nu se face nimic mai mult, 
decât o perfectă izolare a lor de spaţiul unde activează 
megalomana putere capitalistă . 

Alvin Toffler, autorul cărţii Şocul viitorului, numea 
societatea postmodernă o „societate care azvârle" 59 . Dar ea 
nu creează probleme doar celor care se ocupă de salubrizare 
- fapt pentru care „lumea" deşeurilor devine, din ce în ce 
mai mult, atacatoarea agasantă a sănătăţii noastre - ci ea 
azvârle şi „valori, stiluri de viaţă, relaţii stabile, ataşamente 
faţă de lucruri, clădiri, locuri, oameni şi moduri de viaţă şi 
de existenţă moştenite" 60 . 

Consecinţa acestei azvărliri triumfaliste este că nu 
mai putem să ne întâlnim în mod real între noi şi nu ne mai 
putem ţine de cuvânt în ceea ce priveşte durabilitatea 
relaţiilor noastre. 

„Bombardamentul cu stimuli" 61 , de orice fel ar fi ei, a 
dus la suprasolicitarea noastră senzorială dar şi la 
intensificarea stresului psihologic. 

Simulacrele ne fac să nu mai putem decela între 
produsul autentic şi cel contrafăcut, neîncrederea în puterea 
de cumpărare a banului a transformat capitalul în obiecte de 



David Harvey, Condiţia postmodernităţii ..., op. cit., p. 109. 
Idem, p. 340. Stratificarea socială va fi unul dintre obiectivele capitolului următor, 



unde reacţia negativistă a mediilor sataniste îşi găseşte aici îndreptăţirea. 



59 



Citat de Harvey în p. 287. 



60 Ibidem. 

61 Ibidem. 



19 



artă, clădiri şi terenuri rentabile, închirierea şi subînchirierea 
spaţiilor s-a născut din acelaşi motiv al instabilităţii 
financiare, de unde şi creşterea inflaţiei şi a preţurilor 62 . 

Dar, pe măsură ce USA deţine monopolul la multe 
dintre palierele economice, fiind considerată, pe drept 
cuvânt, singura „hiperputere" 63 a lumii, apar şi diverse 
mişcări împotriva acestei confrerii capitalist-imperialiste, pe 
care ea le caracterizată şi, în parte, şi sunt: mişcări 
fundamentaliste etnice şi religioase . 

Astfel, paradigma postmodernităţii este una 
intenţionat demolatoare, în care individualismul apare pe 
fondul unei acerbe concurenţe economice şi a unei 
instabilităţi existenţiale marcante. 

Omul postmodern îşi caută locuri de refugiu, mai mult 
sau mai puţin utopice şi ripostează violent în faţa 
provocărilor tocmai pentru a-şi apăra şinele, singura bogăţie, 
considerată nejefuită, pe care acesta o mai are. 

De aceea afirmarea de sine este deviza fundamentală 
a lumii postmoderne, pe care o vom regăsi sub diferite 
forme, mai mult sau mai puţin clare, în capitolele care vor 
urma. 



1. 3. Intre cunoaşterea narativă şi cunoaşterea 
ştiinţifică sau o discuţie despre rolul omului şi cel al 
mijloacelor tehnice în lumea postmodernă 



Cel care a dezbătut acest cuplu în mod paralel - 
cunoaştere narativă / cunoaştere ştiinţifică - şi, în acelaşi 
timp, foarte edificator a fost Lyotard şi el 1-a văzut ca deplin 
eficient în lumea postmodernă, fără a subevalua - zice el - 



62 Idem, p. 294-301. 

63 Conf. Dr. Vasile Paul şi Dr. Ion Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii. De la 
unipolaritate la multipolaritate, Ed. Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2003, p. 
67. Autorii acestei lucrări, care se vrea vizionar-strategice, dau referinţe bogate 
referitoare la monopolul absolut al USA. Aici vom detalia numai aspectele în care 
aceasta ocupă locul 1 pe glob: fosfaţi naturali, aeronautică, informatică, 
telecomunicaţii, armament ultramodern, cercetări spaţiale, cercetări petroliere, 
energie atomică, cf Idem, p. 39. 

64 Despre acestea din urmă vom vorbi în capitolul al patrulea, dedicat terorismului. 



20 



cunoaşterea narativă şi a o transforma într-un avatar al 
cunoaşterii ştiinţifice şi fără a descalifica cunoaşterea 
ştiinţifică şi a o transforma într-un discurs non- 
experimental . 

Dar, contrar celor afirmate de autorul nostru, trebuie 
însă să remarc, că Lyotard a vorbit foarte sumar despre 
cunoaşterea narativă, reducând-o la doar patru proprietăţi 
particularizatoare şi a dat credit mult mai extins cunoaşterii 
ştiinţifice, într-un mod neloaial, deşi cunoaşterea ştiinţifică 
postmodernă are nevoie de cunoaşterea narativă pentru a-şi 
exprima datele bazate pe experimente ştiinţifice şi - după 
cum vom detalia în ultimul subcapitol al acestei prime părţi 
- cunoaşterea ştiinţifică nu are ca finalitate cunoaşterea ci 
necunoaşterea. 

Autorul nostru pleacă în acest demers hermeneutic de 
la următoarea definiţie: „prin termenul de cunoaştere 
[savoir] nu se înţelege numai un ansamblu de enunţuri 
denotative; în ea intră şi idei legate de pricepere [ savoir- 
faire], de felul-de-a-trăi [savoir-vivre], de ştiinţa-de-a- 
asculta [savoir-ecouter]" 66 . 

Tocmai de aceea enunţurile denotative, acele definiţii 
„reale" şi „obiective" 67 ale lucrurilor şi fenomenelor, mai 
mult sau mai puţin pertinente, ţin de cunoaşterea ştiinţifică 
în principiu, pe când ideile conotative sunt integrate în 



65 Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă..., ed. cit., p. 46. 

66 Idem, p. 37. 

67 Spidlik se referea în subcapitolul „Inseparabilitatea adevărului de persona care îl 
susţine", la faptul că „occidentalii au devenit mândri că ştiu să formuleze o judecată 
care se cheamă obiectivă, cu totul separată de persona care o exprimă. Se încearcă să 
se ajungă la idealul exprimat de Tacitus: a gândi sine ira et studio. Trebuie deci 
stabilit mai întâi adevărul abstract şi abia după aceea se poate trece la aplicaţiile lui 
concrete. Dacă acestea îi plac sau nu cuiva, e problema lui personală. Un anglo- 
saxon se ruşinează să îşi arate altora propriile lui sentimente. Pentru un slav, spune 
Berdiaev, adevărul este în mod necesar personal. El consideră mai adevărat ceea ce 
are valoare pentru el decât ceea ce nu-1 interesează. Berdiaev spune chiar că 
obiectivitatea adevărului echivalează cu păcatul originar, este pierderea valorilor în 
favoarea unei iluzii a abstractului." , cf Tomas Spidlik, Dificultăţile democraţiei în 
ţările din Estul Europei, art. trad. din lb. italiană de Maria-Cornelia Ică jr., în 
Gândirea socială a Bisericii. Fundamente — documente — analize — perspective, 
volum realizat şi prezentat de Ioan I, Ică jr. şi de Germano Marani, Ed. Deisis, Sibiu, 
2002, p. 387. 

Mergând pe această linie de gândire, am pus pe „obiectiv" între ghilimele, tocmai 
pentru a arăta că obiectivitatea ştiinţifică nu e decât o ordine de lucruri ce suferă 
mereu amendamente. 



21 



cunoaşterea narativă sau tradiţională, care este prima în 
progresie istorică. 

O primă caracteristică a cunoaşterii narative autorul 
nostru o vede în descrierea entuziastă a „ceea ce se poate 
numi formări (Bildungen) pozitive sau negative, adică 
succesele sau eşecurile care încununează faptele eroilor, şi 
care fie îşi transmit legitimitatea lor instituţiilor societăţii ( 
funcţia miturilor), fie reprezintă modele pozitive sau 
negative (eroi fericiţi sau nefericiţi)" 68 . 

Lyotard prezintă cunoaşterea narativă în cheia 
povestirilor, fără a se referi la oralitatea lor sau la statutul lor 
grafic. Miturile şi povestirile legendare, la care de multe ori 
sunt conexate în mod pervers şi relatările Revelaţiei creştine 
sau momente din Vieţile Sfinţilor, apar ca funcţii de 
perpetuare a unor idei şi idealuri care au fost acumulate în 
vechime şi care merită să fie păstrate. Experienţa umană, 
înţeleasă şi elaborată atât raţional cât şi emoţional este plină 
de o moralitate specifică. Transmiterea ei ca atare cere o 
asimilare integrală. 

A doua caracteristică a cunoaşterii narative e 
pluralitatea formelor de limbaj . In literatură avem 
deopotrivă enunţuri denotative, deontologice, interogative, 
conotative, evaluative etc 70 . 

Lyotard nu este deloc explicit, dacă cunoaşterea 
narativă se referă numai la literatură sau înglobează şi arta şi 
filosofia sau orice alt fel de cunoaştere, care nu implică 
experimentul ştiinţific sau tehnologic. Insă trebuie să 
subînţelegem faptul, că cel care se instruieşte în mod 
„umanist" are de-a face cu o cunoaştere narativă, însuşită 
prin predare-receptare, citire sau studiu. 

A treia caracteristică a cunoaşterii narative este aceea 

7 1 

a pragmatismului ei intrinsec . Naraţiunile mitologice sau 



Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă,.., ed. cit., p. 39. 

69 Ibidem. Autorul nostru foloseşte expresia „jocuri de limbaj", pe care eu nu o 
agreez tocmai din cauza aspectului peiorativ pe care îl imprimă ideea dey'oc, într-o 
discuţie despre cunoaştere. Mi se pare mult mai propriu să discutăm despre o 
multitudine de forme ale limbajului şi despre o multitudine de mijloace de penetrare 
a realităţii de către subiectul cercetător. In măsura în care căutarea este o manifestare 
integrală a omului şi, în acelaşi timp, ca în Ortodoxie, vizează pregătirea mea pentru 
veşnicie, atunci cunoaşterea nu e un joc ci o asceză. 

70 Ibidem. 

71 Ibidem. 



22 



artistice exprimă evenimente şi idei care trebuie preluate pe 
măsura înţelegerii proprii. Ca să ai competenţa de a vorbi 
despre un eveniment sau despre o carte trebuie să o cunoşti 
în prealabil şi cel căruia îi facilitezi aceste cunoştinţe devine 

79 

competent să le transmită altora . 

Poziţia lui Lyotard este însă reducţionistă, atâta timp 
cât critica literară sau istora religiilor nu dă dreptul oricui să 
creadă, că a înţeles semnificaţia unui eveniment sau a unei 
expresii, de la o simplă acumulare a unei informaţii, ci 
acestea cer de la un aspirant la cunoaştere, o aprofundare a 
detaliilor, cât şi a poziţiilor pro şi contro exprimate pe 
marginea unei chestiuni specifice domeniului lor de 
cercetare. 

Rămâne de discutat şi problema deformărilor 
ulterioare a unei realităţi, care, în problematica postmodernă 
suferă mutaţii de-a dreptul uluitoare, din dorinţa unei noi 
estetici, care să evoce pe deplin „spiritul" vremii în care 
trăim. 

Cel care narează despre trecut - spune autorul nostru 
- poate fi şi el autorul unei noi aventuri, la fel ca şi 
strămoşii . Povestirile şi lucrările trecutului au capacitatea 
de a inspira, determinând astfel „ceea ce trebuie să spui 
pentru a fi înţeles, ceea ce trebuie să asculţi pentru a putea 
vorbi şi ceea ce trebuie să interpretezi... pentru a putea face 
obiectul unei povestiri" 74 . 

Informaţia furnizată de cunoaşterea narativă este una 

ne 

brută, „compactă" şi de aceea are o triplă funcţionalitate: 
„a şti să spui, a şti să asculţi, a şti să faci" 76 . Astfel, pentru 
autorul nostru, pragmatismul tradiţiei narative are rolul de a 
coagula societatea. 

A patra caracteristică şi ultima evidenţiată de Lyotard 
este aceea că, această cunoaştere, cunoaşterea narativă se 

77 

supune unui ritm şi are proprietăţi vibratorii şi muzicale . 

Insă el se referă aici la formule iniţiatice şi rituale mai 
degrabă decât la problematica în ansamblu a cunoaşterii 

72 Idem, p. 40. 

73 Ibidem. 

74 Ibidem. 

75 Ibidem. 

76 Ibidem. 

77 Idem, p. 40-41. 



23 



narative. Este dezamăgitoare prestaţia sa la acest capitol, 
tocmai pentru faptul că reduce, într-un mod inadmisibil, 
cunoaşterea narativă la societăţile tribale, fără a pune în 
relief bogăţia de problematizări a culturii postmoderne. 

însă când e vorba de cunoaşterea ştiinţifică, autorul 
nostru devine deodată foarte sintetic. El începe prin a vorbi 
despre competenţă şi se exprimă negativ în ceea ce priveşte 
orizontul de aşteptare ce vizează cunoaşterea ştiinţifică, 
deoarece „competenţa nu este niciodată dobândită în 
totalitate, (căci) ea depinde de faptul că enunţul propus este 
sau nu este considerat ca demn de a fi discutat într-o 
secvenţă de argumentări şi de respingeri între egali. 

Adevărul enunţului şi competenţa celui care-1 enunţă 
sunt supuse prin urmare asentimentului colectivităţii celor 
egali în competenţă. Trebuie deci să fie formaţi indivizi 
egali" 78 . 

Referindu-se, în mod punctual, la proprietăţile 
cunoaşterii ştiinţifice el identifică cinci proprietăţi majore 
ale acesteia şi anume: 

1 . Cunoaşterea ştiinţifică pretinde un limbaj denotativ 
exclusivist. 

2. Izolarea limbajului ştiinţific de celelalte limbaje 
duce la formarea profesiilor. 

3. Competenţa este obligatorie numai pentru postul de 
destinatar. 

4. Enunţul ştiinţific nu e validat numai prin afirmarea 
lui, ci trebuie verificat prin argumente şi probe. 

5. Ştiinţa implică o temporalitate diacronică, adică 
bibliografie şi proiect . 

Detaliind cele cinci puncte evidenţiate de autorul 
nostru, observăm că în cadrul cunoaşterii ştiinţifice nu se 
poate specula decât pornind de la cunoaşterea pragmatică a 
limbajului ştiinţific. 

Argumentaţia dialectică, acea obţinere a adevărului 
care trece cu brio prin proba contradicţiilor de tot felul, 
trebuie să aibă drept scop un enunţ denotativ 80 . 



Idem, p. 44. 
Idem, p. 44-46. 
Idem, p. 45. 



24 



Şi Lyotard precizează, pe baza acestui enunţ, diferenţa 
dintre un savant şi un om de ştiinţă: „Eşti ...savant... dacă 
poţi să formulezi un enunţ adevărat despre un referent şi un 
om de ştiinţă dacă poţi să formulezi enunţuri verificabile sau 

o i 

falsificabile despre referenţi accesibili experţilor" . 

Datorită faptului că elementele cunoaşterii ştiinţifice 
sunt criptate pentru cei care nu aparţin acelei profesii, 
cunoaşterea ştiinţifică nu poate fi o bază de cunoştinţe ce 
poate fi înţeleasă imediat de către neiniţiaţi. Pentru a 
înţelege limbajul informaticienilor sau al juriştilor trebuie 
făcute studii aparte în acest sens. 

Insă Lyotard cere iniţiere majoră în cazul cunoaşterii 
limbajului ştiinţific, ca şi când pentru cunoaşterea stratului 
lingvistic al unei limbi nu ar trebui o astfel de iniţiere şi 
fiecare am şti toate particularităţile unei limbi, fără să o fi 
studiat ani de zile sau, în domeniul Teologiei, oricine ar 
putea să emită judecăţi de valoare, fără să cerceteze, cu 
multă atenţie, contextul istoric şi doctrinar al Bisericii. 

Astfel, competenţa ştiinţifică devine apanajul celor 
puţini, în comparaţie cu masa societăţii iar cei care acced la 
ea trebuie să aibă doar inteligenţa de a-i cunoaşte 
ramificaţiile raţional-pragmatice. Cunoaşterea formulată de 
către oamenii de ştiinţă şi de către savanţi poate fi oricând 
recuzată, dacă cercetările ulterioare dovedesc că rezultatele 
obţinute au o marjă de eroare semnificativă . 

Dar această marjă de eroare trebuie dovedită prin 
argumente şi probe ştiinţifice pentru a convinge societatea 
ştiinţifică ca să renunţe la rezultatele de până acum, în 
domeniul respectiv. Şi, pentru a verifica rezultatele obţinute, 
după cum s-a specificat şi în punctul al cincilea, cercetătorii 
trebuie să cunoască munca ştiinţifică şi rezultatele ei de până 
în prezent. 

Autorul nostru emite însă o frază conclusivă, spre 
finalul capitolului dedicat cunoaşterii ştiinţifice, care nu mi 
se pare de loc pertinentă: „A deplânge pierderea sensului în 



81 Ibidem. Autorul nostru numeşte referent o realitate care intră sub incidenţa 
cunoaşterii experimentale, pe când expertul este cel care predă ceea ce ştie, care 
transmite acele cunoştinţe în care el este specializat, cf. Idem, p. 44. 

82 Idem, p. 45. 



25 



postmodernism înseamnă a regreta că cunoaşterea nu mai 
este, în primul rând, narativă" 83 . 

Dar cele două moduri de cunoaştere nu se exclud şi 
nici nu luptă una împotriva celeilalte, decât într-un mod 
forţat. Din punctul de vedere al literaturii şi al artei în 
general orice cunoaştere ştiinţifică poate să fie un mod de 
inspiraţie sau nu, fără a pierde cu ceva arta sau literatură, pe 
când experienţele ştiinţifice nu au nevoie de poezie, spre 
exemplu, pentru a dovedi că există un număr nedefinit de 
constelaţii sau că bacteriile au dimensiuni insesizabile pentru 
ochiul omenesc neajutat de aparate, ci experienţele sunt 
suficiente loruşi. 

Fiindcă, după cum remarca şi Lyotard, publicitatea pe 
care şi-o fac oamenii de ştiinţă, după obţinerea unei 
descoperiri ştiinţifice, se face cu mijloace narative, deşi ei 
„povestesc o epopee a unei cunoaşteri, care nu este în 
niciun caz de natură epică" . 

Pentru a rămâne în istorie descoperirile ştiinţei trebuie 
să devină patrimoniul întregii lumi şi, pentru aceasta, e 
nevoie de o popularizare a lor, care distruge, pe de o parte, 
„aura" inflexibilă a limbajului ştiinţific iar, pe de altă parte, 
vulgarizează, până la deformare, atât intenţia celor care le-au 
obţinut, cât şi utilitatea lor primară. 

Omul ca atare se află situat în societatea postmodernă 
atât în faţa cărţii şi a operei de artă, dar şi în faţa 
calculatorului şi a roboţilor, a maşinilor ultra-performante 
sau a rachetelor şi sateliţilor hiper-specializaţi din afara 
arealului nostru. 

El e înconjurat atât de vestigiile istoriei cât şi de 
realizările prezentului, dar, deopotrivă, se confruntă şi cu 
eşecurile pe care societatea prezentă le determină şi e 
nevoită să le suporte. 

Următoarele capitole vor prezenta tocmai refularea 
acelor categorii de oameni, care consideră prea greu drumul 
spre viitor şi vor să îl privească mult mai puţin traumatizant. 

Sorin Lavric, într-un articol de popularizare a cărţii lui 
Francisc Fukuyama pentru cititorul de limbă română, 



83 Idem, p. 46. 

84 Idem, p. 49. 



26 



numită: Viitorul nostru postum. Consecinţele revoluţiei 
biotehnice, amintea de una dintre problemele reale ale 
americanilor (şi nu numai) şi anume consumul excesiv de 
antidepresive. 

Şi, vorbind de rolul lor pragmatic, Lavric afirmă: 
„pericolul este că psihotropele actuale, întruchipare modernă 
a elixirului antic, transformă omul într-o flintă din care 
suferinţa şi durerea au dispărut cu desăvârşire (iar) euforia şi 
starea de bine ajungând să fie o dispoziţie psihică 
permanentă" . 

Deşi nu pare a avea vreo legătură cu cele două tipuri 
de cunoaştere, tocmai această atitudine de repulsie vizavi de 
starea de drept a lumii de azi, dovedeşte faptul că receptarea 
culturii şi a ştiinţei nu mai e o receptare holistică, ci 
fragmentară, atât arta cât şi ştiinţa îndreptându-se numai spre 
acele puncte care satisfac starea de bine a omului 
postmodern. 

Nevoia de facil, de divertisment începe să poarte 
amprenta literaturii şi a artei în general iar ştiinţa se 
îndreaptă acum, nu spre o cercetare în sine, ci spre o 
cercetare dirijată de factorii politici sau economici, care o şi 
sponsorizează sau o conduc ca atare. 

Părintele Profesor Dumitru Popescu sublinia la un 
moment dat, că în societatea de astăzi, cultura îndeplineşte 
pentru lumea secularizată o „funcţie soteriologică" 86 . Eu aş 
extinde definiţia în acest context, spunând că ambele moduri 
de cunoaştere analizate aici, sunt, în sine, proiecţiile 
soteriologice utopice ale lumii de astăzi, deşi rareori se 
defineşte cunoaşterea ca ieşire din contingenţă. 

David Harvey spunea foarte bine, că „schimbările în 
modul în care ne imaginăm, gândim, plănuim şi raţionalizăm 
sunt sortite să aibă consecinţe materiale" . 

Consecinţele materiale ale acestei noi gândiri sunt 
extrem de evidente, palpabile. Astfel, când tehnica a devenit 
propria prelungire a creierului nostru, care ne ajută în munca 



Sorin Lavric, Fukuyama sau viitorul nostru sumbru, în rev. Idei în dialog, nr. 2, 
noiembrie 2004, p. 33. 
86 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini, op. cit, p. 20. 

David Harvey, Condiţia postmodernităţii. O cercetare asupra originilor 
schimbărilor culturale, op. cit, p. 111. 



27 



de zi cu zi, o discuţie despre rolul omului în lumea de azi, 
înconjurat de tehnica pe care a dezvoltat-o, mi se pare foarte 
legitimă. Dar tot la fel de legitimă e şi cunoaşterea raportului 
dintre inflaţia cultural-informaţională şi receptivitatea 
omului postmodern. 

Zygmut Bauman, într-o splendidă incursiune în lumea 
hoinarului urban, ajunge la concluzia că acest personaj al 
modernităţii, în speţă hoinarul, a devenit în lumea 
postmodernă client, cumpărător, un cumpărător ce este 
cumpărat de puterea de seducţie a faptului de a hoinării prin 
spaţiile comerciale şi culturale ale oraşului . 

Publicitatea a transformat marfa într-un cumpărător , 
pentru că nu mai eşti liber să alegi ceea ce îţi trebuie, ci ţi se 
impune prin reclame, prin aranjarea standurilor cu produse, 
prin ofertele tentante, mai mult sau mai puţin subtil, noul stil 
de viaţă al prezentului. 

Clientul postmodern trăieşte continuu cu bucuria de a 
privi 90 , indiferent ce, numai „nou" să fie, şocant, 
nemaivăzut. El este „un detectiv amator" 91 , care se 
interesează de tot ce e la modă în prezent, de „tot ceea ce se 
poartă" prin lume. Dar tocmai din acest motiv el e manipulat 
chiar şi în spaţiile cele mai puţin susceptibile de manipulare, 
trăind, în ceea ce Bauman numeşte: „spontaneitate 
controlată" . 

Distracţiile care îi sunt „garantate" 93 , tocmai acelea îl 
conduc spre o direcţie pe care, de multe ori, nu o percepe 
prea bine, spre direcţia în care se îndreaptă sistemul de 
conducere politic şi spre sensul de dezvoltare al pieţii de 
consum. 

Henning Bech a creat sintagma „teleoraşului" 94 , 
pentru sistemul televiziunii prin cablu, care predomină în 
spaţiul casnic al momentului, tocmai pentru a prezenta 
televiziunea ca pe exponentul noii reprezentări a umanităţii, 



Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit, p. 189. 

89 Ibidem. 

90 Idem, p. 190. 

Walter Benjamin, Charles Baudelaire: A lyric Poet in the Era of High Capitalism, 
translated by Harry Zohn, Verso, London, 1983, p. 69. 

92 Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit, p. 193. 

93 Ibidem. 

94 Ibidem. 



28 



deoarece stilul de viaţă al celor care apar pe ecran e redus la 
pura înfăţişare exterioară a acestora 95 . 

Tot Bech susţine, şi, pe drept motiv, că şi în contextul 
aglomerărilor urbane, noi, cei care participăm la viaţă 
socială suntem văzuţi şi ne vedem unii pe alţii ca nişte 
„înfăţişări" şi această înfăţişare „devine obiectul formei de 
evaluare" 96 personală. 

Mijloacele de informare în masă, în concluzie, care 
presupun tehnologii avansate, ne reduc, ca şi spaţiul străzii, 
la o stare de atomizare deloc fericită pentru noi, unde suntem 
nişte necunoscuţi pentru ceilalţi şi ceilalţi sunt necunoscuţii 
„omniprezenţi şi de neînlăturat" de lângă noi, lucru care se 
constituie în „cea mai dureroasă dintre suferinţele 

07 

congenitale ale acestei vieţi" . 

Modul în care suntem priviţi de către ceilalţi nu ne 
spune altceva, decât că suntem nişte „accesorii 
suplimentare" ale filmului lor mental şi că între noi pot fi 
numai relaţii ocazionale, în care monadele se întâlnesc unele 
cu altele tocmai pentru a se despărţi la fel cum erau 99 . 

Bauman defineşte societatea postmodernă drept o 
societate social-estetică, care are repulsie faţă de moralitate, 
tocmai pentru că moralitatea tinde „să fixeze, să reţină şi să 
imobilizeze lucruri, care îşi trag puterea de seducţie doar din 
faptul că sunt în mişcare" 100 . 

Arta de consum a postmodernităţii se bazează pe 
faptul, că „noutatea" pe care o propune nu e privită 
îndeaproape. In măsura în care nivelul estetic este dejucat de 
consumatorul de divertisment şi i se află motivaţiile, 
„noutatea se transformă în obişnuinţă şi emoţia în 
plictiseală" 101 . 

Tocmai de aceea nesatisfacerea apetitului pentru 
„nou" al postmodernului, în sfera lui de aşteptare, duce la o 



95 Ibidem. 

96 Henning Bech, Living together in the (Post) Modern World, un discurs susţinut în 
cadrul Conferinţei Europene de Sociologie, Viena, 26-28 august 1992, cf. Bauman, 
op. cit., p. 188. 

97 Idem, p. 179. 

98 Idem, p. 194. 

99 Ibidem. 

100 Idem, p. 196. 

101 Ibidem. 



29 



stare de pesimism distructiv şi la nihilism, negând totul, 
numai pentru că nu se simte bine să aştepte apariţia unui alt 
fel de „nou". 

La fel se întâmplă şi în zona soluţiilor tehnologice, 
unde „tehnologia a devenit un sistem închis" 102 , care 
fluidizează excesiv de mult competiţia tehnologică, pe 
premisa următoare: „cu cât tehnologia creează mai multe 
probleme, cu atât e nevoie de mai multă tehnologie" . 

Astfel, lumea ştiinţei îşi creează propria-şi 
legitimitate, pentru că nu mai e important să avem un scop 
în cercetare, ci e important să avem mijloacele de a obţine 
ceva, orice, pentru că avem instrumentele care ne facilitează 
acest progres 104 . 

Astfel, spune Bauman, s-a ajuns la rezultatul că 
„mijlocul e cel ce justifică scopul. . .pentru că nu contează ce 
se poate face atâta timp cât se poate face" 105 ceva. Şi, în 
această postură „privilegiată", tehnologia crede că lumea, 
aşa cum e făcută ea de Dumnezeu - sau de evoluţie, pentru 
că mulţi acceptă transformismul evoluţionist ca „fapt 
ştiinţific", mai degrabă decât creaţia din nimic, pe care o 
proclamă Sfânta Scriptură - e „făcută prost. . .(deoarece toate 
sunt) făcute într-un mod diferit, de cel în care ar fi putut fi 
făcute, dacă s-ar fi aplicat mijloacele tehnice existente" 106 . 

Aşa s-a ajuns la situaţia mijloacelor cu scopuri în 
exces, în care „cei ce acţionează trebuie să facă mai mult 
decât pretind scopurile, aşa cum le-au cunoscut ei până 
acum" 107 . 

Euforia acestei „descătuşări" de intoleranţa trecutului, 
a insuflat lumii postmoderne „un sentiment de libertate unic 
şi fără precedent" 108 , fapt pentru care recursul la necesităţile 
raţionale e caracterizat drept „o monstruozitate şi o 
ofensă" 109 . 



102 Idem, p. 203. 

103 Ibidem. 

Jacques Ellul, The Power of Technique and the Ethics of Non-Power, in The 
Myths of Information: Technology and Postindustrial Culture, ed. Kathleen 
Woodward, Routledge, London, 1980, p. 273. 

105 Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit, p. 205. 

106 Idem, p. 207. 

107 Ibidem. 

108 Ibidem. 

109 Idem, p. 211. 



30 



Omul postmodern a preferat dominarea naturii prin 
tehnică, la nivel global şi cu o intensitate imprevizibilă, până 
când aceasta se reîntoarce acum împotriva lui, făcându-1 să 
devină, în cele din urmă, un obiect tehnologic 110 . 

Tehnologizarea omenirii s-a produs prin 
autonomizarea fiecărei tehnici şi ştiinţe în parte, căci fiecare 
dintre ele se referă la nevoi fragmentare ale omului şi nu la 
dimensiunea sa integrală. 

Ceea ce afirmă Harry Redner e foarte sugestiv: 
„Povestirea e bine cunoscută, cum noi, europenii, ne-am 
lansat într-o goană pentru putere, fără precedent... Toate 
resursele naturale şi umane ne-au fost puse la dispoziţie 
pentru a putea fi transformate în funcţie de voinţa noastră 
suverană... (Şi totuşi), cu cât mai multă energie eliberează 
acea acţiune, cu atât mai greu devine pentru oameni să o 
controleze şi cu atât mai mult începe ea, în mod impersonal, 
să-i controleze" 111 . 

Tehnologia se propagă fragmentând problematica 
cunoaşterii umane şi depreciind nivelul de viaţă al 
oamenilor, impunând postmodernităţii să reînveţe lumea 

119 

prin vocabularul tehnologiilor de tot felul . Ni se impune 
un anume cuantum de competenţă tehnologică şi 
informaţională, pe care Bauman îl numeşte un proces de 
învăţare „compact", „care vine împreună cu acceptarea tacită 
sau declarată a autorităţii colective a competenţei şi a 
concepţiei despre lume văzută ca o colecţie de fragmente, 
concepţie pe care toţi experţii, în pofida diversităţii de 
opinii, o susţin şi o promovează unanim" 113 . 

Astfel, toţi cei care suntem nevoiţi să ne 
realfabetizăm, vom pierde capacitatea de a privi lumea şi pe 
om ca pe nişte întreguri care coexistă, în favoarea unei 
concepţii fragmentariste, care impune problematizări 
depersonalizante U4 . 

Dominarea omului de către tehnologie, cât şi de 
cultura clişeu sau instantanee va duce la o nouă faţă a 



110 Idem, p. 213. 

1 Harry Redner, In the Beginning was the Deed: Reflections on the Passage of 



Faust, University of California Press, 1982, p. 13, 15. 
112 Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit., p.214. 
113 Ibidem. 
114 Ibidem. 



31 



umanităţii, acum încă de domeniul speculaţiei. Dar tocmai 
acceptarea vieţii ca un joc riscant, face ca viitorul să se 
construiască tocmai pe fluiditatea unui discurs, ce „nu 
susţine opoziţia clară între succes şi eşec, siguranţă şi 
pericol" 115 . 



1. 4. Deconstrucţia ca paralogie şi simţul utilităţii 
negaţiei: punctul în care lumea postmodernă se dedică 
necunoscutului 



Prefaţez noua discuţie cu o remarcă a lui Walter 
Benjamin, care ilustrează foarte bine starea firească a 
gnoseologiei postmoderne: ,/urtună este ceea ce numim 
progres" 116 . 

Progresul postmodern nu mai este un ideal care ajută 
la binele şi prosperitatea omenirii, în mod exclusiv, ci e o 
călătorie spre marele necunoscut, numai pentru că există 

117 

capacitatea omului de a merge mai departe . 

Experienţele viitoare vor fi, în mod neapărat, 
iconoclaste tocmai pentru că, aşa cum sugera Lyotard, 
tehnologia ca paralogie e o mutaţie de o importanţă 
necunoscută pe moment, produsă în pragmatica cunoaşterii, 
care se distinge în mod esenţial de ceea ce înseamnă 
inovaţie, tocmai pentru că inovaţia nu vrea decât să 

IIO 

introducă mai multă eficienţă în procesul tehnologic . 

Motivele pentru care s-a ajuns la paralogie, la 
transformarea radicală a sensului cercetării, vine din aceea 
că nu mai poate exista un consens între oamenii de ştiinţă şi, 
în consecinţă, la adoptarea unei singure paradigme 
ştiinţifice, ci trebuie să se continue munca de cercetare pe 
terenul unor experienţe care „deranjează ordinea raţiunii" 119 . 



Idem, n. 14, p. 218. 



115 

116 Walter Benjamin, Illuminations: Essays and Reflections, translated by Herry 
Zohn, Shocken, New York, 1968, p. 258. 

117 
118 



Zygmunt Bauman, Etica postmodernă, op. cit., p. 206. 
Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă ... , ed. cit., p. 91. 



119 Ibidem. 



32 



Această multitudine de tendinţe în cercetare va 
implica, din ce în ce mai mult, şi o stare de imprevizibilitate 
a descoperirilor 120 , toate focalizate pe ideea 
„performativităţii generalizate" 121 , cum o numeşte Lyotard. 

Dar numai sectoarele cu interes în lumea capitalistă 
vor fi finanţate masiv şi numai acolo se poate vorbi de o 

1 99 

trecere spre necunoscut a dezvoltării performante 

Performanţele tehnologice vor fi spectaculoase tocmai 
pentru că oamenilor de ştiinţă li se vor cumpăra realizările, 
pentru ca grupul respectiv sau ţara respectivă să devină şi 
mai puternică. 

Lupta pentru păstrarea hegemoniei politico- 
economice de către USA, dar şi lupta Uniunii Europene sau 
a Japoniei, a Chinei sau a Rusiei pentru diminuarea 
monopolului american va fi o luptă câştigată, în special, 
prin dezvoltarea tehnologică. 

Şi, pe măsură ce se dezvoltă şi se generalizează 
informatizarea lumii de astăzi, se complică tot mai mult 
mijloacele de probare a utilităţii noilor realizări tehnologice, 
pentru ca performativitatea să beneficieze din plin de această 

1 9^ 

complicare . 

Vom deţine, pe viitor, bănci enorme de informaţie, 
multe dintre ele formate prin negarea pragmatismului 
epocilor precedente, dar provocarea vine, în această 
circumstanţă, din partea raţiei de timp pe care o va mai avea 
omul postmodern - sau cum se va mai numi pe viitor - ca 
să utilizeze şi să se constituie, ca persoană, pe baza acestor 
informaţii. 

Prognoza lui Lyotard e aceea că se va pune un accent 
covârşitor pe deviza interdisciplinarităţii 124 . Se va renunţa, 
în mod treptat, la sistemul de cercetare humboldtian al 
universităţii, în care „fiecare ştiinţă îşi are locul său într-un 
sistem, pe care-1 încununează speculaţia" 125 , pentru o 
conexiune interdisciplinară proteică. 



120 Idem, p. 92. 

121 Idem, p. 71. 

122 Ibidem. 

123 Idem, p. 73. 

124 Idem, p. 80. 

125 Ibidem. 



33 



însă o privire de ansamblu asupra modului de a face 
ştiinţă în postmodernism ne duce la o altă concluzie şi 
anume la aceea, că ideea performativităţii nu se încadrează 
în sistemul de gândire postmodern, dar ea este utilizată în 
mod curent de către factorii de putere statali şi cei 

• -126 

economici . 

Trăsătura caracteristică a postmodernităţii fiind 

1 97 

imanenţa şi spaţiul de desfăşurare al cercetării fiind foarte 
extins, limitele cercetării autonome, dar oneste, au devenit 
nu sistemele de gândire particulare, nu ideile postmoderne în 
materie de cercetare ştiinţifică ci însăşi materia terestră. 

Şi Lyotard ne dă în mod extraordinar două exemple 
ale acestei limite, care a dus la o regândire a posibilului şi a 
imprevizibilului. Spune el: „Teoria cuantică şi microfizica 
obligă la o revizuire mult mai radicală a ideii de traiectorie 
continuă şi previzibilă. Căutarea preciziei nu se loveşte de o 

1 98 

limită datorată costului său, ci de natura materiei" . 

Reducerea cercetării la fragment şi negarea unei 
ordini absolute, a dus, pe de o parte, la o cunoaştere 
individualizată, responsabilă faţă de detaliu şi, în acelaşi 
timp, la uimirea, că în demersul de cercetare al materiei, 
creşterea preciziei de vizualizare a adâncului ei nu duce la 
certitudine ci la incertitudine 129 , dar la o incertitudine care 
nu strică unitatea şi organicitatea materiei. 

Lyotard subliniază această idee, spunând: „la nivel 
microfizic, nu poate fi obţinută o informaţie mai bună, adică 
mai performantă''' şi că, obiectele fractale şi teoria 
catastrofelor spre exemplu, ne duc la constatarea unor 
realităţi neaşteptate, care schimbă ideea de corectitudine 

r, -131 

ştiinţifica . 

R. Thom, vorbind despre determinismul cercetării 
ştiinţifice, se exprimă într-un mod axiomatic: „Caracterul, 



126 Idem, p. 83. 

127 Idem, p. 84. 

128 Idem, p. 85. 

129 Ibidem. 

130 Idem, p. 86. 

131 Idem, p. 88. 



34 



mai mult sau mai puţin determinat, al unui proces este 

1 19 

determinat de starea locală a acestui proces" . 

Cercetările în domeniul microfizicii au dus astfel la 
renunţarea la conceptul de cunoaştere ştiinţifică, fiindcă 
având de-a face cu indecidabile, cu limitele preciziei 
controlului, cu cuante, fractali, catastrofe şi paradoxuri 
pragmatice iar ştiinţa postmodernă „face teoria propriei sale 
evoluţii discontinue, catastrofice, nerectificabile, paradoxale. 
Ea schimbă sensul cuvântului cunoaştere [savoir] şi expune 
modul în care poate avea loc această schimbare. Ea produce 
nu cunoscutul, ci necunoscutul, şi sugerează un model de 
legitimare care nu este nicidecum al celei mai bune 

1 H 

performanţe, ci al diferenţei înţelese ca paralogie" . 

Ştiinţa postmodernă deconstruieşte realitatea, 
cunoscutul, făcându-1 necunoscut, după care reorganizează 
acest necunoscut într-un metasistem simbolic 
independent 134 . 

Astfel, concluzia logică este aceea, că nu există în 

1 T C 

teoria sistemelor de azi nicio legitimare ştiinţifică a 
postmodernităţii, atâta timp cât există, procentual, o infimă 
cunoaştere a omului şi a lumii în ansamblul ei, în comparaţie 
cu procentul de necunoaştere şi de instabilitate grupată a ei. 

însă paralel cu cercetarea ştiinţifică, sistemul politic 
avangardist, conştient că forţa nu se întemeiază pe 
slăbiciune, ci pe putere politico-economică, trage umanitatea 
după el, prin tot felul de mijloace, „dezumanizând-o, pentru 
a o reumaniza la un alt nivel de capacitate normativă" 136 . 

Spune Lyotard, că tehnocraţii nu cred în capacitatea 
umanităţii de a se determina pe ea însăşi. Tocmai de aceea şi 
umanitatea „ştie" că nu-şi poate cunoaşte nevoile şi, mai 



R. Thom, Stabilite structurelle et morphogenese. Essai d'une theorie generale des 
modeles, Benjamin, Reading (Mass.), 1972, p. 25, cf. Ibidem. Şi e îmbucurător acest 
răspuns pentru mine, pentru că, dacă mişcările particulelor microfizice nu pot fi 
cuantificabile, fiindcă sunt mult prea rapide pentru a fi determinate şi studiate, cu atât 
mai mult lumea interioară sufletească şi duhovnicească sunt şi vor fi domenii mult 
mai uluitoare de cercetare, pentru cercetători oneşti şi, mai ales, credincioşi, ai 
viitorului. 

133 Idem, p. 89. 

134 Ph. Breton, Pandore, 3, aprilie 1979, p. 10, apud. Ibidem, n. 22. 

135 Idem, p. 92. 

136 Idem, p. 93. 



35 



ales, că nevoile ei, ale umanităţii, nu mai pot fi disociate de 

1 ^7 

noile tehnologii . 

Dar, pentru a-şi apăra această poziţie orgolioasă, 
factorii de putere se comportă ca nişte terorişti faţă de 
cercetările ştiinţifice destabilizatoare, dar şi faţă de planurile 
lor de strategie imperialistă, ca în cazul USA, atâta timp cât 
le încalcă interesele pragmatico-financiare 138 . Atâta timp cât 
descoperirile ştiinţifice măresc gradul de instabilitate al 
lumii de astăzi, ea oferă „antimodelul sistemului stabil... ( şi 

1 1Q 

anume): sistemul deschis'" . 

în acest sistem deschis, în care retuşurile 
comportamentale şi felul de a fi sunt în mod pregnant 
schimbate, pragmatismul utilitarist se ia la întrecere cu 
pragmatismul ştiinţific, pentru un duel care necesită o 
monitorizare atentă. 

Pentru autorul nostru, criteriul performativităţii, acest 
factor propulsor al sistemului utilitarist capitalist, e unul 
cinic 140 . Cinismul său constă în aceea că performanţele 
multiple nu vizează îmbogăţirea populaţiei, ci a celor care le 
produc şi le comercializează. 

Lyotard crede că politica viitorului va fi una în care 
vor fi „respectate în egală măsură (atât) dorinţa de dreptate, 
(cât) şi cea de necunoscut" 141 , căci umanitatea a ajuns în 
pragul de a înţelege, că viaţa e determinată de cei care ne 
conduc. 

Din dorinţa de a fi cât mai „credibili", mulţi autori 
creează scenarii fals „apocaliptice" despre viitor, 
prezentându-ne adesea un viitor lugubru, terifiant, 
cutremurător. 

în locul unei prognoze „fără nicio speranţă", prudenţa 
şi nădejdea în pronia lui Dumnezeu, mă îndeamnă să nu mă 
hazardez în această direcţie, ci, să fiu martorul, atât cât voi 



137 Idem, p. 93-94. 

138 Idem, p. 94. Am motive să cred - lucru pe care îl vom detalia, atunci când vom 
vorbi despre modurile în care poţi fi terorist - că fenomenul terorist este cu mult mai 
extins decât pare. Discuţia, dacă terorismul este o manieră de manifestare nefastă a 
factorilor de putere, mai mult decât a factorilor de stres etnic şi religios, va fi una 
avantajoasă pentru dumneavoastră, ca cititor, deoarece nu va fi privită 
unidimensional. 

139 Idem, p. 95. 

140 Idem, p. 96. 

141 Idem, p. 98. 



36 



trăi, acestor schimbări evidente, care vor interveni în istoria 
lumii, dar care nu vor fi fără pete enorme de luminozitate 
divino-umană. 



37 



2. Satanismul între filozofie şi practică. O discuţie 
asupra ideologiei sataniste şi a propagării ei începând cu 
a doua jumătate a secolului al XX-lea şi până astăzi. 



2. 1. Reprezentanţii de bază ai satanismului 
postmodern şi motivaţiile lor ideologice. 



în cercetarea satanismului postmodern, subiect încă 
tabu pentru mulţi cercetători ai postmodernităţii şi, cu atât 
mai mult, pentru „profani", plecăm cu un capital important 
de idei preconcepute. 

Credem că satanismul postmodern e tot una cu lupta 
făţişă împotriva adevăratului Dumnezeu şi că sataniştii sunt 
într-o continuă legătură cu demonii şi aceştia li se supun lor. 

Avem aşadar o imagine pitorească despre satanism, 
un fel de satanism al imaginarului creştin, în care demonii 
sunt realităţi personale foarte distructive şi nu subiecte de 
delectare. 

Insă, la o cunoaştere la propriu a fenomenului satanist, 
suntem şocaţi să observăm, că fondatorii acestor mişcări 
ideologice, care, uneori, socotesc o „religie" organizaţia lor, 
nu sunt deloc nişte ignoranţi şi, mai ales, nişte figuri care nu 
fascinează, iar Bisericile lor sunt comunităţi foarte selecte şi 
chiar filosofice. 

Proiecţiile noastre despre satanism sunt puerile tocmai 
pentru că facem câteva greşeli regretabile în înţelegerea 
fenomenului ca atare. Pe de o parte confundăm satanismul 
cu magia neagră 142 iar, pe de altă parte, dăm un credit prea 
mare satanismului ca mişcare anti-teistă, fără a percepe 



142 Paul Ştefănescu, Magia Neagră, Ed. Saeculum vizual, Bucureşti, 2003, p. 5. 
Autorul nostru spune, tot în această pagină, că „magia este ştiinţa tradiţională a 
secretelor naturii, care ne vine de la magii Orientului. Prin intermediul acestei ştiinţe, 
adeptul este investit cu un fel de atotputere relativă putând să acţioneze într-un mod 
suprauman, adică depăşind dimensiunea comună a oamenilor", pe când vrăjitoria nu 
e declarată o ştiinţă, diferenţa dintre magie şi vrăjitorie fiind aceea, că magia e ştiinţa 
care comandă forţelor Răului, pe când vrăjitoria, încearcă doar să stăpânească aceste 
forţe malefice, cu o iniţiere în micile mistere, în comparaţie cu magia, care e o 
iniţiere în marile mistere, cf Idem, p. 8. 



38 



cadrul teluric, ideologic, al satanismului postmodern, cu 
toate punctele lui spiritualiste evidente. 

Andrea Porcarelli iniţiază discuţia despre satanismul 
postmodern cu un nume marcant al fenomenului ca atare şi 
anume: cu persoana lui Aleister Crowley (1875-1947) 143 , 
chiar dacă el iese, temporal vorbind, din spaţiul 
postmodernităţii. 

Despre acesta, autorul nostru spune următoarele: 
„Aleister Crowley, fără îndoială inspiratorul multor autori 
satanişti contemporani, a făcut explicită legătura dintre 
exaltarea omului şi războiul împotriva lui Dumnezeu, când a 
înfiinţat o sectă fundamentalistă. „Nu există lege", a scris 
Crowley în cartea sa Liber legis, „cu excepţia aceleia de a 
face ce vrei... Omule, fii puternic! Bucură-te şi te veseleşte 
de toate simţurile şi de extazul lor şi nu te teme, căci niciun 
Dumnezeu nu-ţi va respinge acest lucru. 

Orice bărbat şi orice femeie sunt o stea, dacă ei găsesc 
în ei înşişi adevărata voinţă. Altfel sunt doar un sclav şi o 
sclavă, care vor trebui să slujească. Lasă la o parte mila! Ea 
trebuie să fie exclusă din noi şi toţi cei care vor avea 
compasiune faţă de cineva vor fi pedepsiţi. Omoară şi 

V • ■ I MM 144 

torturează, nu cruţa pe nimeni! 

Fundamentul satanismului primar, cu alte cuvinte, 
este unul antropologic. Antropologia satanistă - un subiect 
pe care îl vom detalia în ultima secţiune a acestui capitol - 
este antrenată de starea de frondă vizavi de Divinitate, Care 
nu seamănă cu Dumnezeul Ortodoxiei nicidecum. 

Motivaţiile lui Crowley sunt filosofice şi imperativele 
sale antropologice vor să scoată umanitatea dintr-un anume 
conformism social, pentru ca să o propage „înainte". Trebuie 
să reţinem că ideea „eliberării interioare", în satanismul 
predicat de Crowley, este una anarhică şi libertină, chiar cu 
tente ucigaşe. 

Despre primul „cult satanic din Europa", adică despre 
mişcarea satanistă a lui Crowley, profesorul Jurcan scria 
într-un articol al său, că el căuta „obţinerea eliberării printr- 



Andrea Porcarelli, An Anthropological View of Satanism, in L'Obsservatore 
Romano, din 5 februarie, 1997, cf. http://www.cin.org. Toate traducerile din limba 
engleză, a articolelor online, îmi aparţin. 
144 Ibidem. 



39 



un tantrism de stânga" 145 , adică eliberarea nu era adusă de 
Satana, ci de o sexualitate ritualică. Aleister Crowley, după 
ce toată viaţa sa învăţase „pan-satanismul" 146 şi că 
„adevăratul dumnezeu este omul" 147 , moare în 1947, ca un 
om sărac şi narcoman, cu un chip trist, în urma acestei lupte 

1 48 

epuizante cu Dumnezeu . 

Autorul, de origine italiană, citat anterior, propune ca 
un al doilea nume marcant al satanismului şi, ca iniţiator al 
satanismului postmodern, pe Anton Szandor La Vey, născut 
Înl930 149 . 

Părintele Profesor Petru I. David propunea pe 
Szandor, cu probabilitate, ca fiind un „maghiar din 
Transilvania" 150 , lucru pe care îl afirmă tangenţial şi John 
Godwin, care măreşte spectrul său etnic în mod considerabil: 
„whose exotic names derive from Romanian, Alsatian and 
Georgian ancestry" 151 . 

Pentru faptul că La Vey a avut cumva şi sânge 
românesc în vene, ar trebui să se constituie într-un punct de 
reflecţie pentru noi şi, mai ales, motivaţiile sale, care au o 
anume legătură cu filosofia comunist-ateistă de până la 
1989, după cum vom arăta pe larg în secţiunea următoare. 

1 S7 

La Vey fondează Biserica Satanei în data de 30 
aprilie (Walpurgisnacht) 1966, în oraşul San Francisco . 
Pentru această Biserică el va scrie câteva cărţi, în care va 
detalia filosofia satanistă pe care a susţinut-o. 



Prof. Drd. Emil Jurcan, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea 
contemporană, în rev. Studii Teologice XLV (1993), nr. 5-6, p. 103. 

146 Pan-satanismul lui Crowley nu însemna nimic altceva, decât ideea că oamenii şi 
demonii trăiesc într-o simbioză inextricabilă. 

147 Ibidem. 

148 Idem, p. 104. 

Andrea Porcarelli, An anthropological view of Satanism, art. web, cit. supra. 
Diac. P. I, David, Invazia sectelor. Proorocii timpului, Dascăli mincinoşi, 
Antihrişti, Evanghelizatori, voi. II, Ed. Europolis, Constanţa, 1999, p. 325. 

151 John Godwin, Occult America, Doubleday & Company, 1972, 
cf. http:// www.churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 

152 Titulatura oficială este The Church ofSatan. Pentru o citaţie mai fluidă vom apela 
la următoarea abreviere: CoS. 

Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, A Study of Satanism on the 
Internet in the 1990 's, prepared for the Lomonosov Conference in Archangelsk, 
Russia, November 1995, cf. http://www.love.is/ roald/ english.html. O altă versiune a 
acestui articol a fost publicat în Religion, Church, and Education in the Barents 
Region, ed. by Roald E. Kristiansen and Nikolay M. Terebikhin, Pomor University 
Publishing House, Arkhangelsk, Russia, 1997. 



40 



Cele mai importante cărţi ale sale sunt: The Satanic 
Bible, Avon Books, USA, 1969; The Compleat Witch, 
Lancer Books, USA, 1971; The Satanic Rituals, Avon 
Books, USA, 1972 şi The Satanic Which, Feral House 
Books, USA, 1989. 

Insă Kristiansen, în erudita sa lucrare citată anterior, 
spune într-o notă de început, că materiale privitoare la istoria 
şi practicile rituale ale CoS găsim şi în The Secret Life of a 
Satanist, Feral House, USA, 1990 şi în The Church ofSatan, 
Hell's Kitchen Productions, fără an de publicare, scrise de 
Blanche Barton, secretarul lui La Vey şi administratorul 
actual al CoS 154 . 

în „Handbook for Chaplains" a armatei americane, se 
specifică faptul, că rădăcinile istorice ale CoS sunt 
următoarele: „Biserica Satanei este o construcţie 
eclectică 155 , care are la bază mai multe linii directoare: 
practicile clasice voodoo, atmosfera existentă în clubul 
Flăcările Iadului din Londra secolului al XlX-lea, ritualurile 
magice ale lui Aleister Crowley şi practicile Ordinului 
negru din Germania, care a funcţionat între 1920-1930. Dar 
îi desparte de predecesorii lor următoarele două lucruri: 
organizarea lor într-o Biserică şi deschiderea spre eforturi 
magice" 156 . 

Kristiansen vorbeşte de un număr între 10.000 şi 
20.000 de satanişti în anul 1978 157 . 

CoS vede în Satana o personificare a iluminării, dar el 
nu e gândit ca o flintă antropomorfă, ci reprezintă forţa 

. -.158 

naturii 



154 Ibidem. 

155 Trebuie să remarcăm de la bun început că satanismul postmodern, prin 
eclectismul său non-discriminativ se înscrie extraordinar de bine în sistemul de 
gândire postmodern şi este unul din promotorii postmodernismului anarhist şi 
aneantizator. Fără încadrarea satanismului în postmodernitate înţelegerea lui devine 
imposibilă. Iar satanismul este, din acest motiv, un fals „tabu", atâta timp cât el a 
devenit mai mult decât un cult sau o religie anarhistă şi anti-teistă, ci o stare de 
spirit mondială, pe care nu o rejectăm decât foarte puţini, din spaţiul nostru interior. 
Formele complexe ale satanismului postmodern nu trebuie să fie minimalizate, 
pentru că fără cunoaşterea lor nu vom putea discuta, în cunoştinţă de cauză, despre 
traiectoria spirituală a umanităţii din acest moment. 

156 Citatul e reprodus dintr-o lucrare numită: Religious Requirements and Practices 
of Certain Selected Groups, Headquarters, Department of the Army, April 1978, 
cfhttp://www. marshall.edu/~allenl2/pamp. html. 

157 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web. cit. ant. 



41 



La Vey, dând un interviu lui Eugene Robinson, a 
declarat că el nu crede nici în Dumnezeu şi nici în Satana, ca 
fiinţe supranaturale, pentru că, îi spune el lui Robinson: 
„dacă vrei de la mine o definiţie a demonului, eu ţi-o voi da: 
e ceea ce nu te face să te simţi bine, care te doare, te răneşte, 
care te găseşte abraziv (care te atinge cu uşurinţă, cu alte 
cuvinte n.n.), pe care îl găseşti neplăcut. Dumnezeu este 
ceea ce simţi că e bun" 159 . 

Răul este agentul depreciativ al fiinţei umane, cu alte 
cuvinte - răul având conotaţia binelui pe care îl 
promovează credinţa ortodoxă - pe când binele este ceea ce 
te face puternic şi te face să îi domini pe alţii şi nu binele ca 
atare. De aceea el se confesează lui Robinson, spunându-i: 
„Când eu am admis afilierea satanică, numai atunci am 
înţeles cât de greu trebuie să fie... şi să realizezi, ceea ce în 
mod semantic termenul o reclamă" 160 . 

Satanizarea nu e o problemă uşoară pentru La Vey şi 
el nu se încrede, în rezultatele de moment, ale noilor 
convertiţi la satanism. Ei trebuie ca să renunţe definitiv la 
„greşelile" creştinismului, adică la iubirea necondiţionată şi 
la milă sau compasiune. 

Astfel se pronunţa Peter H. Gilmore, mare preot în 
CoS şi creatorul Cyberspace-ului pentru această Biserică, 
diferenţiind satanismul de creştinism: „satanismul este o 
religie brutală a elitismului şi un socialism darwinian, care 
caută să stabilească domnia sa peste toţi cei care sunt apţi de 
a fi idioţi, care vrea să facă justiţia imediată să devină 
injustiţie şi care respinge, pe de-a-ntregul, egalitarismul, ca 
pe un mit, care a făcut invalidă rasa umană timp de 2000 de 
ani" 161 . 

Despre situaţia de fapt a satanismului individualizat 
de la CoS, Kristiansen spune următoarele: „individul însuşi 
este cea mai mare întrupare a vieţii umane şi acesta este 
considerat sacru prin sine însuşi. Din această cauză 
satanismul poate fi definit ca o mişcare de susţinere a 

158 Ibidem. 

159 Birth of Tragedy, Special Anniversary Edition The God Issue, in Issue, No. 4, 
November '86 - January '87 (one interview of Anton La Vey by Eugene Robinson), 
cf. http://www. churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 

160 Ibidem. 

161 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/SATAN.html. 



42 



potenţialului uman iar membrii săi sunt liberi să- şi dezvolte 
şi să exceleze în orice capacitate pe care şi-o doresc, 
ascensiune condiţionată numai de interesul raţional de 
sine" 162 . 

Andrea Porcarelli duce mai departe această idee: 
„Negarea rolului lui Dumnezeu este însăşi condiţia satanică 
de împlinire a omului. Şi, în acest sens, satanistul nu are 
nevoie de plecăciuni ale capului, ca înainte, ci trebuie să îşi 
găsească în el toate resursele necesare de a-şi crea propria sa 
fericire pe pământ. „Toate religiile care compun natura 
spirituală a lumii", scrie La Vey, „sunt invenţii ale omului", 
un fel de proiecţie în infinit a propriilor lui dorinţe frustrate 
şi a tuturor acelora care au vrut să facă ceva şi nu au putut. 

însă satanismul e dimpotrivă altceva: „satanistul crede 
în completa gratificare a propriului său ego"; el trăieşte 
acum „asemenea unei sărbători", fără să aibă sfârşit orice fel 
de satisfacţie de sine şi fără a cultiva vreun fel de dragoste 
pentru vreun om, care pentru un satanist este imposibil şi 
absurd de trăit: „Noi nu putem să-i iubim pe toţi; este ridicol 
să credem că se poate întâmpla aşa ceva. Dacă noi iubim pe 
cineva sau ceva pierdem capacitatea noastră naturală pentru 
selecţie. 

Dragostea este una dintre cele mai intense emoţii 
experiate de către un om, când urăşte pe altul. Atingerea 
experienţei dragostei nediscriminative este foarte a-natural. 
Dacă noi nu suntem în stare să experiem una din aceste 
emoţii, nici voi nu aveţi succes deplin în experienţe de alt 
fel""' 163 . 

Iluzia divinizării de sine a omului, prin intermediul 
războiului împotriva lui Dumnezeu este cultivată şi la nivel 
ritualistic. Principala sărbătoare a membrilor Bisericii 
Satanei este propria lor zi de naştere (dată de ideea că 
„fiecare om este Dumnezeu") şi totalitatea ritualurilor 
satanice sunt prezentate ca o serie de psihodrame 164 , menite 



162 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web, cit. ant. 

163 Andrea Porcarelli, An anthropological view of Satanism, art. web. cit. ant. 

164 Pentru o mai bună înţelegere a ritualurilor satanice, vom reda aici, pentru început, 
calendarul satanic al CoS-ului, rămânând ca, mai apoi, să vorbim despre modul cum 
este conceput un ritual satanic şi despre obiectele necesare pentru un ritual satanic. 
Calendarul satanist anual al Bisericii Satanei este următorul: 



43 



să-i elibereze pe iniţiaţi de nesocotita moştenire creştină, pe 
care o au membrii acesteia în general şi în mod particular 
din mediul catolic (cf. The Satanic Rituals, New York, 
1972). 

Blasfemiile, pline de profanări ale slujbelor creştine, 
sunt făcute în mare parte în contextul unui ritual, care 
cheamă, deopotrivă, la acte heterosexuale şi homosexuale, 
referitor la care La Vey a spus, în mod naiv, că reprezintă 
gratifwări sexuale, care sunt o bucurie, fără îndoială, dar 
care nu pot fi urmărite, „decât de dragul lor". 

Şi, deşi La Vey a subliniat de nenumărate ori că 
aceste ritualuri au caracter psihodramatic, ele rămân, fără 
îndoială, o realitate ambiguă tipică satanismului. 

Pe de o parte, credinţa în Dumnezeu, în Iisus Hristos, 
în Biserică, în Taine şi în valoarea lor mântuitoare este 
negată, dar, pe de altă parte, lui Dumnezeu I se adresează 
totul în mod direct (deşi se afirmă că El nu există), Care este 
Iisus Hristos (cu scopul de a-L jigni) şi I se consacră ostii, 
care sunt folosite spre profanare în timpul ritualurilor lor. 

Astfel se manifestă toate aceste contradicţii cu referire 
la „războiul împotriva credinţei", în care „negarea lui 
Dumnezeu poate fi considerată o simplă, dar concretă formă 
de ură satanică îndreptată împotriva Lui şi nu viceversa" 165 . 

Dar, pentru a înţelege mai bine ce se petrece în 
interiorul comunităţilor sataniste, trebuie să descriem 
ritualurile satanice şi obiectele care se folosesc în acest 
context, cât şi semnificaţiile lor. 



7 ianuarie, Ziua Sfântului vin chel (ritual cu sânge); 17 ianuarie, Orgiile satanice 
(ritual sexual); 2 februarie, Orgiile satanice (ritual sexual); 25 februarie, Sfânta zi a 
Walpurgiei (ritual cu sânge); 1 martie, Ziua Sfântului Eichadat (ritual cu sânge); 20 
martie, Sărbătoarea echinocţiului (ritual sexual); 1 mai-26 aprilie, Marea culme 
(ritual cu sânge); 21 iunie, Sărbătoarea solstiţiului (ritual sexual) ; 1 iulie, Orgiile 
satanice (ritual cu sânge); 3 august, Orgiile satanice (ritual sexual); 7 septembrie, 
Căsătoria celor mai buni (ritual sexual); 20 septembrie, Gazda de la miezul nopţii 
(ritual cu sânge); 22 septembrie, Sărbătoarea echinocţiului (ritual sexual); 29 
octombrie, Ajunul tuturor Sfinţilor (ritual cu sânge), 1 noiembrie, Halloween-ul 
(sărbătoarea Tuturor Sfinţilor din catolicism), ritual sexual; 4 noiembrie, Orgiile 
satanice (ritual sexual); 22 decembrie, Sărbătoarea solstiţiului (ritual sexual); 24 
decembrie, Cea mai înaltă culme (ritual cu sânge). 

Calendarul ne-a fost furnizat de Steve Higginbotham, în art. Satanic Ritualism, un 
articol din 1995, cf. http://biphome.spray.Se/d.scot/Rituals/Ritualshtml. 
165 Andrea Porcarelli, An anthropological view of Satanism, art. web. cit. supra. 



44 



Steve Higginbotham ne dă informaţii concentrate 
despre vrăji, sacrificii satanice, cărţi şi obiecte satanice 166 . 
Spune Higginbotham, că sunt trei feluri de vrăji: 

1. vrăji de dragoste, cu intenţia de a inculca dorinţa 
sexuală într-o persoană; 

2. vrăji de profit: sănătate, finanţe, fericire şi succese 
materiale; 

3. vrăji de distrugere a cuiva. Fiecare satanist învaţă să 
facă vrăjile din cele două cărţi principale ale lui La Vey: 
Biblia satanică şi Ritualurile satanice. 

Sacrificiile satanice sunt şi ele de patru tipuri şi La 
Vey afirmă în Biblia satanică, că ritualurile satanice nu 
implică crima propriu-zisă 167 . 

Dar J. R. Lewis spune dimpotrivă: „în anii 80-90 au 
început să se tortureze copii la ritualurile satanice. Deşi 
Biblia Satanică spune că nu acceptă crima rituală, anumite 
pasaje din ea instigă la crimă, cum nu instigă Sfânta 
Scriptură, deşi, şi aici, se prezintă anumite crime oribile" 168 . 

Deşi, nu ştiu în ce măsură sacrificiile rituale sunt sau 
nu simbolice, Steve Higginbotham vorbeşte de următoarele 
patru tipuri, după cum am mai spus, de sacrificii satanice: 

1 . sacrificiul de sine, 

2. sacrificiul durerii (mutilarea unei părţi a corpului), 

3. sacrificiul unei părţi a corpului, 

4. sacrificiul format din unele lucruri. 

Şi, cu tot simbolismul ritualic expus cu emfază în 
multe interviuri de La Vey 169 , acesta socoteşte că sacrificiul 
ideal este acela în care omori pe cel ce te-a provocat 170 . 



166 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, art. web. cit. supra. 

167 La Vey afirmă ad litteram: „Sub niciun motiv un satanist nu trebuie să omoare un 
animal sau un prunc!", cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, Avon Books, 1969, p. 
89. 

James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, an 
article from at The 2002 CESNUR, International Conference Minority Religions, 
Social Change and Freedom of Conscience, Salt Lake City and Provo (Utah), June 
20-23, 2002. 

169 Ca spre exemplu: Reverend Bob Johnson, Dinner with the Devii: An Evening with 
Anton Szandor La Vey, the High Priest of the Church ofSatan, în rev. High Society, 
August, 1994, cf. http://www.churchofsatan.com./Pages/ Navigate.html. 

170 Cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, op. cit., p. 89-90. 



45 



în acest context, afirmaţia lui J.R.Lewis şi mărturiile 
sale devin foarte concludente, pentru faptul că satanismul 
instigă la violenţă, viol, discriminare şi crimă. 

Simbolurile satanice cele mai evidente sunt steaua în 
cinci colţuri întoarsă, Baphomet înscris în stea, numărul 
666, crucea întoarsă, semnul anarhiei (un A înscris în 
cerc) 171 . 

Abdul al-Hazred, în celebra sa carte Necronomicon, 
din secolul al VUI-lea, ne surprinde în capitolul intitulat 
Diferite semne, cu detalierea unor simboluri sataniste 
străvechi, însă astăzi practicate decontextualizat. 

Domnul Paul Ştefănescu redă în întregime cartea lui 
Abdul, un arab din Damasc, pe care a scris-o pe la anul 730 
d. Hr., ca un apendice al cărţii sale Magia Neagră, citată la 
începutul acestui capitol 172 . 

Abdul afirmă că semnele pe care le va descrie în acest 
capitol sunt „foarte puternice" şi că ele trebuie să fie 
„formate cu mâna stângă" 173 . 

Primul semn transmis de Abdul este semnul Voor, 
care nu e altul decât cel pe care cântăreţii de muzică rock îl 
fac pe scenă în faţa fanilor dar şi fanii deopotrivă, în care 
degetul mijlociu şi arătătorul sunt aduse în palmă şi ţinute în 
această poziţie de către degetul mare iar arătătorul şi inelarul 

1 74. 

reprezintă coarnele Satanei, fiind ţinute drepte . 

Abdul numeşte semnul Voor „adevăratul simbol al 
celor vechi" 175 . El trebuie făcut „când doriţi să-i rugaţi pe 
aceia care aşteaptă îndărătul pragului" 176 . 

Semnul Kish este un alt simbol contemporan 
decontextualizat aproape deplin de bagajul său magic şi 
anume celebrul Fuckyou ultrafolosit, concretizat în ridicarea 



171 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, art. web. cit. supra. 

172 Abdul al-Hazred, Necronomicon, în Paul Ştefănescu, Magia Neagră, op. cit., p. 
151-171. 

173 Idem, p. 156. Aluzia la Sfânta Scriptură este evidentă. Dacă cei damnaţi sunt cei 
din stânga, atunci mâna stângă trebuie să fie partea corpului care trebuie să exprime 
împotrivirea noastră faţă de Dumnezeu şi slujirea adusă Satanei. 

174 Decontextualizarea acestui semn satanic constă în aceea, că la concertele de 
muzică rock, se face acest semn cu ambele mâini, fără ca semnul să mai aibă 
semnificaţia primară, pe care a avut-o în cadrul experienţelor magiei negre. 

175 Abdul al-Hazred, Necronomicon, în Paul Ştefănescu, Magia Neagră, op. cit., p. 
156. 

176 Ibidem. 



46 



degetului mijlociu şi îndoirea degetului mic, a inelarului şi 
arătătorului în palmă, pe când degetul mare formează litera 
V cu restul celorlalte degete 177 . 

Semnul Kish „doboară toate barierele şi deschide uşile 
planurilor celor mai îndepărtate" 178 . 

Semnul Koth şi semnul Zeilor precedenţi şi-au pierdut 
din întrebuinţare, de aceea nu le mai descriu, însă apare la 
sfârşitul capitolului Marele Semn al străvechilor zei - care e 
o stea în cinci colturi, înscrisă într-un inel 179 - actualul 
Baphomet înscris în stea al CoS-ului. 

Pe saitul Bisericii Satanei, Baphomet înscris în stea 
este de culoare mov, steaua e neagră iar numele CoS e scris 
cu roşu aprins, pe fond roşu deschis. Baphomet nu e nimeni 
altcineva decât un ţap, cu urechi mari, lăsate, cu două coarne 
în formă de V şi cu barbişon. 

Baphomet-ul satanist însă diferă faţă de Baphomet-ul 
de pe coperta uneia dintre cărţile lui Eliphas Levi, din 1896, 
numită Magia transcendentală şi pe care Paul Ştefănescu 1-a 
redat pe coperta cărţii sale. 

El este mult mai schematic decât cel prezentat de 
Eliphas Levi. La Eliphas, Baphomet este negru, pictat pe 
fondul unei nopţi negre dar, totuşi, cu un sfert de lună albă 
în partea dreaptă, care îşi împrăştie lumina, în mod difuz, pe 
trupul său. 

Baphomet are trup de bărbat de înălţime medie, dar nu 
viguros, cap de ţap, cu ochi mari, negrii, cu urechi întinse, 
paralele cu umerii, cu două coarne gigant în comparaţie cu 
capul păros şi cu un sceptru ieşit din mijlocul capului, ca o 
coroană. 

Pe spatele lui tronează două aripi mari, negre, de înger 
căzut, barba îi curge între cei doi sâni de femeie, are păr pe 
burtă, nu şi pe mâini; pe mâna stângă scrie, cu litere romane, 
„Coacula" iar pe mâna dreaptă „Soive" şi stă pe un tron care 
e aşezat pe globul pământesc. 



177 în mesajul obscen al zilei el indică organul sexual masculin în stare de potentă. 
De aceea el nu mai are nimic de-a face cu caracterul magic al semnului Kish, decât 
într-un mod foarte larg. 

178 Abdul al-Hazred, Necronomicon, în Paul Ştefănescu, Magia Neagră, op. cit., p. 
156. 

179 Idem, p. 157. 



47 



Picioarele îi sunt aşezate „turceşte", în partea stângă a 
piciorului său este un alt sfert de lună - de astă dată de 
culoare neagră - e îmbrăcat în şalvari şi din sexul său răsare 
un sceptru format din doi şerpi încolăciţi, înscrişi în cerc. 

întorcându-mă la Steve Higginbotham, acesta admite 
drept cărţi principale ale satanismului postmodern, 
următoarele cărţi: 777, The Book Of The Law, The Black 
Arts şi The Satanic Mass ale lui Aleister Crowley, The 
Satanic Bible şi The Satanic Rituals ale lui Anton LaVey, 

1 80 

alături de The Book Of Shadows . 

Ultima dintre cărţi, spune el, „reprezintă agenda unui 
satanist cu date despre ritualuri şi vrăji. Multe lucruri din ea 
sunt scrise de mână şi câteva sunt scrise cu sânge. Despre 
această carte se spune că are puteri magice şi este păstrată 
foarte atent" 181 . 

Despre obiectele folosite de CoS în ritualurile sale, 
Higginbotham spune următoarele: „Obiectele satanice 
folosite la ritualuri sunt: robele negre, de preferabil cu glugă, 
bijuterii cu simboluri satanice, altarul satanist, lumânări 
negre, un clopot, un potir sau un pahar, o sabie sau o cârjă, 
tămâie şi ulei" 182 . 

Dar, fără o prezentare a unui ritual în sine sau a unei 
„drame" sataniste, cum o numeşte La Vey, nu putem 
percepe prea bine atmosfera interioară a unui ritual satanic. 

John Godwin, în cuprinzătoarea sa lucrare despre 
America ocultă, ne dă următoarea descriere fidelă a 
ritualului de vineri seara: 

„Vineri noaptea e ziua cea mai mare pentru satanişti, 
noaptea înaltă (şi nu cea neagră) a missei satanice. Ea se 
deschide cu o lungă ceremonie în camera ritualică, condusă 
de însuşi La Vey în ţinută regală, formată dintr-un 
acoperământ pentru cap, din mătase, din care ies două 
coarne. Se cântă la orgă şi din gură, cu accente melodice 
gregoriene, punctate de exclamaţia „Shemhamforash!" şi 
„Hail Satan!", care sunt repetate de către toţi. 

Pe altarul gol stă întinsă o fată, care stă confortabil pe 
o carpetă din blană de animal. După ce La Vey termină 



180 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, art. web. cit. supra. 



181 Ibidem. 

182 Ibidem. 



48 



potirul (cu un conţinut la alegere) el pune potirul pe 
pântecele fetei sau în regiunea pubisului ei, unde stă până la 
ultima parte a ritualului. 

Urmează partea de închinare a serii, dar aceasta este o 
expoziţie ritualică care mişcă spre orgii sexuale. Membrii 
vin şi îşi aduc cererile lor înaintea Satanei... Cer dragoste, 
plăceri senzuale, triumf în societate. 

La Vey îi atinge pe ei cu sabia sa şi îi numeşte 
„nopţi", pe când congregaţia se adună într-o serviabilă 
împlinire, vocile lor strigând cu putere: „Salut, Satana!"; 
mesaj care îi însoţeşte până acasă. 

Câteodată au loc şi psihodrame elaborate, în care un 
membru întruchipează pe cineva, bărbat sau femeie, pe care 
îl detestă. 

El poate fi un şef, un rival în dragoste sau - cel mai 
frecvent - un tată sau o mamă. Actorul face acest lucru cu 
bucurie: perorând, citind, scoţând nechezări din cele mai 
urâte şi prezentând cele mai ridicole defecte ale acestuia. 

La Vey interpretează pe judecătorul, congregaţia 
reprezintă juraţii şi ei privesc spre acesta ca spre un obiect 
duşmănos. Dacă verdictul lor este „vinovat", ei pot cere o 
pedeapsă pentru cel care este adevăratul autor şi pe care unul 
dintr-ai lor îl interpretează. 

La sfârşitul serii participanţii sunt motivaţi emoţional 

1 81 

din plin, încălziţi de mirosuri şi relaxaţi în mod plăcut " 

Dar Godwin nu a prezentat şi ritualurile sexuale. 
Kristiansen denumeşte ritualul sexual: „sex magic" şi îl 
prezintă ca pe o masturbare în grup 184 . Dar el este mai mult 
decât atât: este o orgie sexuală în care nu se ţine cont de 
nicio logică şi în care fiecare face sex cu cine vrea şi cum 
vrea. 

în anii '70 Biserica Satanei era singura mişcare 
satanistă oficială, care îşi putea boteza, căsători şi 

1 SS 

înmormânta adepţii . 

Satanismul postmodern se descentralizează după 
moartea lui La Vey . Ba, mai mult, Biserica Satanei s-a 



183 John Godwin, Occult America, art. web. cit. ant. 

184 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web. cit. ant. 

185 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, art. web. cit. supra. 



49 



dizolvat pe de-a-ntregul în 1975, moment după care a urmat 
o explozie pe internet a satanismului promovat de o aripă a 
CoS-ului, la jumătatea anilor '90. Spiritul satanist promovat 
de CoS se transmite în prezent prin Biblia Satanică, care se 

1 87 

editează mereu, atât legal dar, mai ales, ilegal 

James R. Lewis, în studiul său referitor la Biblia 
Satanică a lui La Vey, ajunge la constatarea faptului, că 
influenţa ei a fost hotărâtoare pentru liderii satanişti ce i-au 

1 88 

urmat . 

Anton La Vey prezisese acest lucru. Acesta spusese: 
„până acum oamenii nu au fost şocaţi intelectual prea mult 
dar va veni un moment când ei vor gândi şi se vor îndoi... 
Cred că Biblia satanică este acum mai actuală ca 
niciodată" 189 . 

Următorul pasaj din lucrarea lui Baddeley este grăitor, 
în ceea ce priveşte influenţa lui La Vey asupra celorlalţi 
lideri de Biserici sataniste: „Religia satanistă însă este cu 
atât mai interesantă, cu cât mediile academice o ignoră în 
mare parte. Dar studiind fenomenul, vedem că avem de-a 
face mai degrabă cu un fenomen trivial decât cu o religie 
serioasă. Insă satanismul e mai mult decât o luptă a tinerilor 
împotriva părinţilor lor, cum se crede adesea. 

Studiul meu referitor la fenomenul satanist se 
bazează pe date demografice. Am făcut două chestionare la 
care s-a răspuns în 5-10 minute. Primul, la începutul lunii 
august 2000 iar, al doilea, la sfârşitul lui februarie 2001, la 
care au răspuns 140 de persoane. 



186 John Godwin ne dă următoarea schiţă biografică a lui La Vey: „El şi-a început 
cariera ca dresor de lei, tigri şi leoparzi, la Clyde Beatty Circus. Şi-a făcut apoi o 
formaţie de muzică. A învăţat singur să cânte la pian şi orgă şi a cântat la oboi în San 
Francisco, la Ballet Symphony Orchestra. De când era la circ s-a iniţiat în hipnoză şi 
magie. A devenit fotograf în departamentul de criminologie a poliţiei din San 
Francisco. Aici a stat trei ani. Din această cauză Biserica Satanei este unul dintre 
cele mai apărate stabilimente din oraş. S-a iniţiat în astrologie şi ESP şi a lecturat 
multe cărţi de hipnoză şi magie neagră. A fost medium.", cf John Godwin, Occult 
America, art. web. cit. ant. 

James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, art. web. 
cit. supra. 
188 Ibidem. 

Gavin Baddeley, Lucifer Rising: Sin, Devii Worship and Rock'n'Roll, mPlexus, 
London, 1999, p. 75. 

50 



Din cei 140 de inşi intervievaţi, 110 persoane erau din 
America de Nord, adică 80% dintre ei. Satanismul european 
este un fenomen diferit. 

In căutările mele pe internet am descoperit că Anton 
La Vey a fost o figură controversată între sataniştii 
contemporani. La Vey a promovat o imagine pozitivă a 
diavolului, fascinantă. 

Biblia satanică e încă singurul mare document care 
influenţează mişcarea satanistă contemporană. Prin aceasta 
el a vrut să facă din satanism o religie, iar el este figura cea 
mai reprezentativă a acestei religii. 

In cultura şi tradiţia vestică, demonul reprezintă ceva 
mai mult decât răul absolut. Din păcate, el a devenit o 
întrupare a celor mai atractive însuşiri. Spre exemplu, pentru 
că tradiţia creştină a fost anti-senzualistă, Satana a fost 
asociat cu sexualitatea. Dacă tradiţia creştină a condamnat 
mândria, răzbunarea şi avariţia, celor care s-au aliat acestui 
statut, el le-a promis conformitate şi obedienţă. 

Satanismul celebrează viciile ca virtuţi. Avem de-a 

5 

face aici cu un neopăgânism. In prezent satanismul s-a 
dezvoltat într-o direcţie diferită decât satanismul lui La Vey 
din anii '60. 

Tot mai mulţi satanişti contemporani văd în Satana o 
fiinţă conştientă. Şi e interesant de observat că umanismul 
lui La Vey a fost înlocuit cu un spiritualism satanic, care se 
bazează pe răspunsul direct. 

Astfel, 20% dintre intervievaţi au răspuns că nu Biblia 
satanică este mobilul important care i-a atras la satanism. 
Mulţi dintre ei vin din rândul creştinilor, care cunoşteau 
atmosfera unei confesiuni creştine. 

In convertirile satanice putem găsi multe exemple, în 
care cei în cauză au devenit satanişti fiind influenţaţi de 

7 5 5 

Biblia satanistă a lui La Vey. Populara carte învierea lui 
Lucifer, ne relatează cum Martin Lamers, fondatorul 
Bisericii Sataniste din Olanda, co-afiliată cu cea din Los 
Angeles, a fost inspirat de cartea lui La Vey" 190 . 

Autorul aceleiaşi cărţi ,JLucifer Rising" ( învierea lui 
Lucifer), nota că „Biserica satanică a eliberării a apărut în 



190 Idem, p. 104. 



51 



ianuarie 1986, după ce fondatorul ei, Paul Douglas 
Valentine, a fost inspirat de citirea Bibliei Satanice" 191 . 

Alte istorisiri de convertiri directe pe baza Bibliei 
satanice găsim la Michael A. Aquino, în The Church of 
Satan, 4* ed., Self-published, 1999, unde se relatează că 
Robert de Cecco, care va deveni ulterior un Stăpân al 

1 Q9 

Templului şi Lilith Sinclair, ce va deveni preoteasă şi 
soţia lui Aquino 193 , „au fost convertiţi datorită Bibliei 

. • 55 194 

satanice 

Ultimul lider satanist important la care ne vom raporta 
este Michael A. Aquino, iniţiatorul cultului: The Temple of 
Set 195 . 

Referinţele despre Aquino şi organizaţia satanistă 
înfiinţată de către el le vom prelua din articolul foarte 
elaborat al lui Kristiansen. 

El ne furnizează următoarele date: „Templul lui Set, 
numit aşa după zeul egiptean Set, zeul nopţii 196 , a luat fiinţă 
în 1975, după ce Anton La Vey a jignit pe mulţi dintre 
membrii săi 197 , care au plecat din Biserica Satanei şi s-au 
conformat propriei expresii a lui Aquino. 

în Templul lui Set conducerea o avea Marele Preot 
Michael Aquino. Templul a fost legalizat în California, ca o 
Biserică no-profit, în 1975, şi a primit, deopotrivă, statutul şi 
cunoaşterea legală, cu exceptarea de la taxe faţă de stat. 

Din această cauză membrii Templului lui Set se 
consideră pe ei înşişi singura religie satanică, care posedă 
statut legal. 

Istoria Templului lui Set este detaliată într-un 
document numit: The General Information and Admissions 

1 Q& 

Policies Letter . De aici aflăm, că Templul îşi trasează 



191 Idem, p. 153. 

192 Michael A. Aquino, în The Church of Satan, 4* ed., Self-published, 1999, p. 69. 

193 Idem, p. 82. 

James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, art. web. 
cit. supra. 

195 Vom prescurta această denumire sub sigla: ToS. 

196 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/history_set. 

197 După cele spuse de Peter Gilmore, numărul celor care s-au disociat de La Vey 
este de 30, 

cf. http://www.marshall.edu/~allenl2/pretend.txt. 

198 Cf. http://www.xeper.org/pub/tos/infoadms.html 
şi http://www.xeper.org/pub/tos/xepera.html. 

52 



originile dintr-o civilizaţie dispărută a rasei umane, când 
oamenii se dezvoltau în sensul conştiinţei de sine, şi care a 
jucat un rol aparte în istorie, mai presus de toate celelalte. 

Insă umanitatea a reacţionat la această dezvoltare în 
două moduri. Câtorva le-a fost frică de conştiinţa de sine şi 
au promovat întoarcerea la Eden, la statutul de natură, în 
care cineva nu are responsabilitate pentru deciziile şi 
acţiunile sale, fiindcă se cerea totala ascultate şi loialitate, pe 
când altă parte a omenirii a promovat conştiinţa de sine şi a 
privit viaţa în mod invers decât ceilalţi, impunându-se prin 
forţa naturală şi exercitând ideea că omul va fi puternic. 

Tradiţia iudeo-creştină a urmat prima cale, pe când 
tradiţia egipteană şi grecească, în special lumea misterelor şi 
a ocultismului a mers pe a doua. 

Aderenţii Templului lui Set merg pe cea din urmă. 
Numele Set este legat etimologic de un cuvânt ebraic: 
Satana iar el este legat de simbolurile dinăuntrul grupării, 
două la număr: „a fi mai mult" şi „conştiinţa de sine". 

Ei resping ideea creştină cum că Satana e tot cel ce se 
împotriveşte lui Dumnezeu şi e fiinţă spirituală căzută. 
Pentru ei, acest amănunt, este o erezie creştină" 199 . 

Filosofia lor de viaţă este fascinantă, mai ales prin 
spiritualismul ei categoric, lucru pe care îl vom detalia în 
secţiunea următoare. 

Dar acum, apelând tot la Kristiansen, vom prezenta 
alcătuirea interioară a Templului şi viaţa de aici, pentru o 
perspectivă de ansamblu: 

„Templul lui Set e condus de Consiliul celor 9, care 
determină idealurile, alături de Marele preot al lui Set şi de 
directorul executiv. 

Există 6 grade de iniţiere pentru membrii (1. setian; 2. 
adept; 3. preot; 4. magistru; 5. mag şi 6 de sine stătător), cu 
mai multe ordine şi fiecare este supervizat de magistrii 
iniţiaţi de Marele Maestru 200 . 

Un ordin este un grup de membrii, care manifestă un 
interes special pentru istorie, filozofie, geografie sau 
psihologie, care trebuie să fie conform cu credinţele totale 



199 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web. cit. ant. 

200 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/orders. 



53 



ale Templului şi care se poate introduce, prin acestea, în 
procedurile rituale. 

Marele Maestru are deplina autoritate asupra oricărui 
ordin în parte. Un iniţiat poate fi numai într-un ordin. Câteva 
ordine ale Templului sunt: The Order ofthe Trapezoid, The 
Order ofthe Scarab, The Order ofthe Vampyre, The Order 
ofShuti şi The Order ofLeviathan . 

Munca activă a ordinelor e făcută, mai ales, de 
membrii de gradele 2 şi 4. Iniţiaţii de gradul 5 sunt cei care 
stăpânesc magia neagră şi sunt membrii marcanţi ai 
Templului. 

Preoţii sunt responsabili cu integritatea Templului pe 
de-a-ntregul şi au autoritatea de a evalua iniţiaţii. Celor 
primiţi în Templu li se dă o copie după Crystal Tabiet of 

909 

Set , care conţine materiale cu conţinut de magie neagră, 
filozofie magică, o listă cu activităţile şi ţelurile unui iniţiat, 
informaţii despre membrii comunităţii, informaţii despre 
numeroasele ordine ale Templului, o listă a oficialilor 

90^ 

curenţi ai Templului, o listă de cărţi pentru citit şi o 

909 

bogată literatură scrisă de M. Aquino . 

După doi ani novicele este calificat ca adept. Dacă nu 
evoluează e respins. Cel care este aprobat primeşte un 
medalion roşu şi e declarat ca nou afiliat al unui ordin al 
Templului şi se specializează într-un studiu anume, după 
propria lui alegere. Templul are baze de date computerizate 
şi un buletin de informaţie computerizat numit Glinda. 



201 Pentru o iniţiere în problematica acestor ordine ale Templului lui Set puteţi apela 
la următoarele adrese web: 

pentru Ordinul leviatanilor: 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/ol-stm.set; 
pentru Ordinul Shuti: 

http://www.textfiles.com/occult/oshutiset.occ; 
pentru Ordinul vampirilor: 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Vamp.set. 
Ultima adresă cuprinde şi o liturghie pentru Mesa neagră. O explicare a tuturor 
acestor ordine găsim la adresa: 
http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/fascism_debunked.gz . 

202 Această lucrare poate fi găsită la adresa: 

http:/ www. satanist. net/ satan/Satanism/Tos/ Tdoc.lhtml. 

203 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Reading_lst/tsrl01 
şi http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Reading_lst/tsrl24. 

204 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/crystal_tablet. 

54 



Cei care vor să devină membrii sunt chestionaţi dacă 
nu cumva au fost criminali sau au intenţii non-etice şi pentru 
această încorporare în Templu, plătesc 60 de dolari la 
început iar anual 50 de dolari 205 . 

Membrii trebuie să aibă peste 18 ani. Templul nu se 
ocupă de copii, pentru că fundamentele Templului doresc 
fiinţe exclusiv raţionale, pregătite şi educate, pentru a putea 
primi filosofia şi credinţa pe care o vor. Relaţiile dintre 
Biserica Satanei şi Templul lui Set sunt încordate. O sursă 
spune: „a existat un război de cuvinte furios între Templul 
lui Set şi Biserica Satanei în ultimii douăzeci de ani" . 

Insă niciodată Michael Aquino nu s-a referit la Anton 
LaVey cu un respect planificat şi, în acelaşi timp, criticile lui 
LaVey au fost tăioase numai cu privire la compromiterea 
satanismului şi a bisericii. Ideologic, Templul lui Set a văzut 
Biserica Satanei doar ca o formă temporară de afiliere, la 

, . 207^208 

ceea ce înseamnă eonul satanic 

Aleister Crowley [ca predecesor], Anton Szandor La 
Vey şi Michael A. Aquino [ca iniţiatori şi promotori ai 
satanismului posmodern], au schimbat în mod considerabil 
atmosfera exterioară şi interioară a lumii postmoderne. 

Satanismul lor a depăşit graniţele primare şi a 
contaminat, din abundenţă, nivelul estetic şi comportamental 
al omului postmodern. 

Reprezentarea omului ca funcţie a răului, noul look al 
diavolului în lumea postmodernă ca o fiinţă „drăguţă", 
„amuzantă", care „ajută" pe om ca să devină ceea ce vrea el, 
spiritul individualist şi acaparator, care defineşte 
postcapitalismul şi democraţia de astăzi, promovarea plăcerii 
şi a anarhismului de opinie şi acţiune, nu sunt decât 
rezultate, foarte palpabile, ale influenţei satanismului în 
lumea noastră. 



205 însă nu numai în ToS se cotizează financiar. 



Cf. http://www.prarienet.org/~xx052/cosmem.html, pentru a intră cineva în CoS 
trebuie să plătească 40 de dolari la început şi 100 de dolari anual, e chestionat şi i se 
imprimă „destinul satanic". 

Cf. Peter Gilmore, Pretenders to the Throne: Regarding the Temple of Set , cf. 
http://www. marshall.edu/~allenl2/pretend.txt. 

207 Cf. cu *** The Book of Corning Forth byNight, aug. 1994. 

208 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web. cit. ant. 



55 



Fără a face prea mult tam-tam, satanismul s-a extins 
prin cultura internetului, prin producţiile de film ale 
Hollywood-ului, prin jocurile PC şi reclamele publicitare. 

Cred că pe viitor vom privi cu mai multă atenţie 
teritoriul satanismului, atâta timp cât influenţa lui nu este o 
problemă minoră. 



2. 2. Biserica Satanei şi Templul lui Set sau 
diferenţa dintre satanismul materialist şi cel spiritualist. 



Cred că o înţelegere la propriu a satanismului 
postmodern reiese din această punere în antiteză a Bisericii 
Satanei cu Templul lui Set, atâta timp cât cele două mari 
tendinţe ale satanismului sunt materialismul şi spiritualismul 
demonic. 

Kristiansen evaluează CoS-ul ca pe o „religie", după 
cum ea însăşi se declară: „Satanismul este o religie, care 
implică faptul de a avea un sistem stabil de credinţă şi un 
anume set de valori specifice. Principiile etice subliniate de 
el se substituie conceptului de dreptate, dar o dreptate în 
contextul negării drepturilor egale pentru toţi. 

In loc de a accepta o listă detaliată de reguli 
comportamentale, sataniştii afirmă că e nevoie de un sistem 
politic elitist, care să promoveze darwinismul social ca 
ideologie normativă. 

Oricine discerne doctrina lor, înţelege că satanismul 
este un protest împotriva tuturor religiilor care prevalează în 
Occident şi a normelor politice ale vestului. Insă 
creştinismul este cel mai mare adversar al său" 209 . 

Kristiansen surprinde foarte bine realitatea reacţionară 
a satanismului promovată de Biserica Satanei. Idealul 
capitalist nu e conform cu ideologia satanistă, pentru că 
societatea democratică are nevoie de putere ca să fie 
condusă, indiferent dacă cei de la putere o simt sau nu în ei 



209 Ibidem. 



56 



iar oamenii îşi aleg liderii prin vot, fără a căuta, în mod 
neapărat, elite absolute care să-i reprezinte. 

Satanismul reacţionează împotriva lumii democrate 
tocmai pentru unidimensionala sa atenţie faţă de oameni. 
Iubirea şi mila sunt periculoase pentru satanism, pentru că 
distrug omul natural şi, în acelaşi timp, distrug forţa naţiunii 
clădită pe omul natural, în care numai cel puternic trebuie să 
conducă. 

Satanismul promovat de CoS poate fi considerat o 
ideologie socială darwiniană pentru că vrea să promoveze 
ca buni numai pe cei puternici, care pot să domine pe cei 
slabi, fiindcă acesta este modul prin care umanitatea poate 
avansa ca specie biologică şi ea trebuie - în concepţia CoS - 
să îşi asume rolul de a se răspândi social şi de a evolua. 

Păcatele pe care le ia în derâdere satanismul şi le 
condamnă sunt: prostia, pretenţiozitatea, solipsismul, 
sinuciderea, conformitatea de turmă, lipsa de perspectivă, 
iertarea pentru starea trecută de bine, mândria neproductivă, 
lipsa de partea estetică 210 . 

Pentru La Vey, satanismul este reprezentat, în Lex 
Satanicus, de cei care merg după „legea junglei" 211 şi care 
nu trebuie să dea răspunsuri dacă nu sunt întrebaţi, să nu-şi 
spună problemele proprii altora fără ca cineva să vrea să le 
audă, să nu viziteze oameni care nu pot fi respectaţi, să nu 
facă avansuri sexuale dacă nu li se dă mai înainte un semn, 
să nu se plângă de ceva de care nu au nevoie ei înşişi, să nu 
dăuneze cu ceva copiilor, să nu ucidă animale non-umane 
dacă nu au nevoie să mănânce sau dacă acelea nu îi atacă, să 
nu necăjească pe nimeni. 

Această latură „pozitivă" a satanismului îi face pe 
satanişti să îi ajute pe alţii când aceia le-o cer sau să strice 
orice ceartă, pentru că puterile magice, odată cunoscute, te 
fac să stai departe de lucrurile care nu îţi aduc niciun folos 



212 



Despre această „pozitivitate", care a uimit pe mulţi 
oameni atunci când au luat contact cu La Vey, vom vorbi 
puţin mai încolo. 



210 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 

211 Cf. http://www.paririenet.org/~xx052/Eleven.html. 

212 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web. cit. ant. 



57 



Mulţi consideră însă, aşa cum am mai spus, că în 
satanism e vorba de o închinare reală în faţa Satanei. 

însă slujirea diavolului nu este principalul scop în 
activitatea satanistă a CoS-ului, după cum spune Gilmore: 
„nu există elemente de slujire a diavolului în Biserica 
Satanei. Astfel de practici se pot vedea în cadrul ereziilor 
creştine. (...) 

Sataniştii nu cred în supranatural, fie că e vorba de 
Dumnezeu sau de Satana. Satanistul îşi este propriul său 
Dumnezeu. 

Satana este un simbol al vieţii omului, care se exprimă 
prin mândria şi dicteurile naturii sale carnale. Realitatea care 
stă în spatele Satanei este pur şi simplu forţa întunecată a 
evoluţiei, care pătrunde toate componentele naturii şi 
furnizează energie, pentru supravieţuirea şi perpetuarea 
înnăscută a tuturor lucrurilor vii. 

Astfel Satana nu este o entitate conştientă căreia 
trebuie să i se aducă venerare, ci, mai degrabă, un rezervor 
de putere situat în interiorul omului, care se deschide prin 
intermediul voinţei" 

Poziţia materialistă a CoS-ului însă nu e de dată 
recentă. La Vey susţinea şi el că omul nu e decât un animal 
printre celelalte animale. 

Pentru o prezentare explicită a umanităţii 
evoluţioniste predicată de La Vey, cele nouă porunci 
satanice, din Biblia satanică, sunt cel mai bun exemplu de 
prezentare succintă a realităţii umane „pure": 

1. Satana cere imoralitatea în locul abstinentei! 

2. Satana cere existenţa de zi cu zi, în locul pipei cu 
vise spirituale! 



213 : „There are no elements of Devii worship in the Church of Satan. Such practices 
are looked upon as being Christian heresies [...] Satanists do not believe in the 
supernatural, in either God or the Devii. To the Satanist, he is his own God. Satan is 
a symbol of Man living as his prideful, carnal nature dictates. The reality behind 
Satan is simply the dark evolutionary force that permeates all of nature and provides 
the drive for survival and propagation inherent in all living things. Thus Satan is not 
a conscious entity to be worshipped, rather a reservoir of power inside each human to 
be tapped at will". 
Textul e preluat de la adresa: http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 



58 



3. Satana cere înţelepciunea nepângărită 214 , în locul 
prefăcătoriei ipocrite! 

4. Satana cere bunătatea celor care îi slujesc lui, în 
locul dragostei risipite a celor afabili! 

5. Satana cere răzbunarea, în locul întoarcerii şi a 
celuilalt obraz! 

6. Satana cere responsabilitatea celor responsabili, în 
locul grijii pentru vampirii mentali! 

7. Satana cere omului să fie doar un alt animal, 
câteodată mai bun, dar de cele mai multe ori fiind mai rău 
decât cei care merg în patru labe, care, din cauza 
„dezvoltării sale intelectuale şi a spiritului său divin", a 
devenit cel mai vicios animal dintre toate! 

8. Satana cere tot ceea ce se numeşte „păcate", fiindcă 
ele conduc psihicul, mentalul sau emoţiile gratificate! 

9. Satana a fost cel mai bun prieten al bisericilor 
dintotdeauna şi a ţinut în mâna toate afacerile de până 
acum! 215 . 

Omul ideologiei sataniste a lui La Vey este omul 
materialismului dialectic, omul darwinian sau care va apărea 
ca o extrapolare a filosofiei lui Charles Darwin 216 . 



Adevărata înţelepciune satanistă o reprezintă tocmai a face ceea ce vrei şi a nu-ţi 
ascunde deloc patimile. 

213 Cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, op. cit., p. 25. 
Textual: 

1. Satan represents indulgence, instead of abstinence! 

2. Satan represents vital existence, instead of spiritual pipe dreams! 

3. Satan represents undefiled wisdom, instead of hypocritical self-deceit! 

4. Satan represents kindness to those who deserve it, instead of Iove wasted on 
ingrate s! 

5. Satan represents vengeance, instead of turning the other cheek! 

6. Satan represents responsibility to the responsible, instead of concern for psychic 
vampires! 

7. Satan represents man as just another animal, sometimes better, more often worse 
than those that walk on all fours, who, because of his "divine spiritual and 
intellectual development," has become the most vicious animal of all! 

8. Satan represents all of the so-called sins, as they all lead to physical, mental, or 
emoţional gratification! 

9. Satan has been the best friend the church has ever had, as he has kept it in business 
all these years! 

Stârceanu Bogdan, în lucrarea sa: Creaţionismul patristic şi evoluţionismul 
ştiinţific din perspectiva Teologiei Ortodoxe (lucrare în manuscris), a prezentat 
darwinismul nu ca pe o filozofie, exclusiv, a lui Charles Darwin, ci ca pe o filozofie 
compozită, deoarece ideile sale au fost continuate şi chiar deformate de Huxley, 
Haekel, C. Vogt, Kolliter etc, cf. p. 26 din man. comput. 



59 



Astfel, conform cu datele de mai sus, satanismul 
reprezentat de CoS apare ca o formă radicală de ateism 
social darwinian, care vede în creştinism primul dintre 
duşmanii săi şi singurul pentru care „satanismul" are sens. 

La Vey nu vrea o interacţiune cu supranaturalul, pe 
care, de altfel, îl exclude din principiu 217 , ci o dezvoltare a 
abilităţilor pervertite ale omului. 

In măsura în care îţi poţi folosi, în mod eficient, forţa 
personală rea, bagajul rezidual de frustrări, de răutate, de 
ambiţie egoistă, de perversitate şi câştigi în lupta personală 
pentru supravieţuire, atunci ai reuşit să fii puternic. Iar dacă 
cineva nu a avut succes e lăsat să piară de unul singur 218 . 

Se observă faptul, că miza existenţei umane nu se 
judecă valoric ci la nivelul unui pragmatism furibund şi 
meschin. Nu contează cine eşti sau ce faci, adică devenirea 
ta ca persoană, ci decadenţa ta ca un efort asumat, faptul de 
a putea să faci, prin toate acţiunile tale, să fie discreditaţi, 
umiliţi şi oprimaţi ceilalţi; să îţi poţi distruge adversarii, 
numai pentru ca tu să fii singurul învingător. 

Această mentalitate numai este, de câteva decenii, 
numai un avatar al ideologiei sataniste a CoS-ului, ci ea a 
devenit parfumul abject şi înăbuşitor al societăţii 
postcapitaliste. 

Satanismul CoS-ului e mână în mână cu filosofia 
darwiniană şi cu ideile de bază ale democraţiei furibunde. 
Lupta pentru existenţă a lui Darwin e tot la fel de sagace şi 
de satanistă ca şi lupta pentru concurenţă a investitorilor 
democraţi. 

Iar satanismul nu face decât să transmute problemele 
individului satanizat, depersonalizat la nivelul societăţilor, al 



217 La Vey îi mărturisea lui Robinson: „Eu nu m-am prezentat pe mine niciodată 
vorbind cu Satana sau cu Dumnezeu sau cu oricine altcineva sau că aş fi în legătură 
cu vreun fel de divinitate sau că aş avea un mandat special de putere şi de influenţă. 
Eu doar simt că trebuie să fac ceea ce fac, fiindcă e o parte din natura mea"; „Şi de 
asemenea eu mă simt ca omul care dormind pe podea, nu mi-e teamă să nu cad jos, 
pe podea. Eu am dormit pe podea oricând. Eu nu am pretenţii că viaţa mea este 
cumva sacră sau că e o venă sfântă sau ceva oracular. Dacă aceste lucruri se vor 
întâmpla din cauza magiei mele cu atât mai bine. Eu nu pot da vina pe cineva că a 
încercat", cf Birth of Tragedy, Special Anniversary Edition The God Issue..., art. 
web cit. supra. 

218 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 



60 



culturilor şi al naţiunilor, potrivit dictonului: cine nu poate 
să reziste, să piară! Cel slab trebuie să dispară! 

Şi tocmai de aceea La Vey are dreptate când spune - 
deoarece societatea postcapitalistă este infuzată masiv de 
mentalitatea satanistă - că „noi îmbrăţişăm realitatea şi nu 
încercăm să o transformăm într-o utopie, lucru care ar fi 

7 1 Q 

contrar cu ceea ce fabrică existenta în dinamica ei" . 

La Vey s-a bazat pe observarea pragmatică a 
tendinţelor decadente ale lumii sale. El a promovat, mai întâi 
de toate, imoralitatea, pentru că, „pe altarul diavolului este 
decăderea, plăcerea este un chin, întunecimea este lumină, 
sclavia este libertate şi nebunia este sănătate. Camera 
ritualică satanică este locul ideal al ospitalităţii gândurilor 

990 "" 

nespuse sau locul adevărat al perversităţii" . 

Dacă altarul satanist este locul suprem al perversităţii, 
atunci a îngădui perversitatea şi destrăbălarea şi a o practica 
nu înseamnă, decât a face o „faptă bună" 221 . 

Despre alte două tendinţe ale satanismului predicat de 
CoS, Steve Higginbotham, spune următoarele: 

„A doua tendinţă satanică este relativismul moral. 
Satanismul înceţoşează distincţia dintre bine şi rău, dintre 
ceea ce este drept şi ceea ce este greşit. în satanism nu 
există nicio indicaţie morală. Ce este drept şi ce nu, rămâne 
la latitudinea fiecăruia în parte. Aceasta explică multe acte 
fără conştiinţă, care sunt făcute de către membrii satanişti. 

Pe când a treia tendinţă este respingerea 
creştinismului. Multe din ritualurile satanice şi din 
simbolurile satanice nu reprezintă decât o satirizare a 
credinţei creştine. Crucea întoarsă este un simbol satanic 
comun şi recitarea de rugăciuni către Dumnezeu devine anti- 
rugăciune în ritualurile satanice. 

La Vey face atacuri vehemente la adresa 
creştinismului. Pentru el sataniştii „nu încearcă să 



219 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 

220 Ad litteram: „On the altar of the Devii up is down, pleasure is pain, darkness is 
light, slavery is freedom, and madness is sanity. The Satanic ritual chamber is the 
ideal setting for the entertainment of unspoken thoughts or a veritable palace of 
perversity", cf. Anton Szandor LaVey, The Satanic Rituals, Avon Books, 1972, p. 1. 

221 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, cit. supra. 



61 



blasfemieze mai mult decât se poate declara prin termenul 
indignare diabolică''' " . 

Kristiansen se pronunţă în mod realist în ceea ce 
priveşte CoS-ul: „Datorită ideologiei lor pragmatice şi 
utilitariste, în primul rând orientată spre interesul raţional 
personal, libertinaj şi proslăvirea trupului şi a materiei, ei au 
captat un public larg" 224 . Şi, mai ales, liderul Bisericii 
Satanei a lăsat o amprentă surprinzătoare asupra celor care 1- 
au cunoscut. 

Ceea ce spune John Godwin în acest sens e foarte 
edificator: 

„înainte de a-1 întâlni pe La Vey eram înclinat să cred 
că am să găsesc un american în versiunea lui Aleister 
Crowley, a gentlemanului din Leamington (Anglia), care se 
auto-intitula Marea Fiară, îmbibat din plin de heroină pe 
fiecare zi . . .(cu alte cuvinte): un monstru. 

O singură dată am întâlnit un corespondent la Reuters, 
care îl cunoscuse pe Crowley cu puţin înainte de moartea sa, 
survenită în 1947. 

Acesta îşi intitulase articolul său: „Cel mai rău om din 
lume": „Crowley a fost un fin alpinist şi un foarte bun 
jucător de şah, dar, ca satanist, s-a prăbuşit de atâta 
plictiseală. Poţi vedea peste tot, de la el, numai lucruri de 
mâna a doua. Chiar şi motoul său: Tot ce vrei tu este 
întreaga lege, era o remarcă a lui Rabelais". 

întorcându-mă la La Vey, el nu se aseamănă cu 
Crowley. El nu este plictisitor. Biserica Satanei este o 
structură victoriană pictată în negru de o urâţenie 
memorabilă. 

Tipul de casă rampă este firesc în districtul Bayswater 
din Londra, dar e găsit rar în San Francisco. Pe placa de 
deasupra uşii stă scris: Să nu tulburi, dacă nu ai o întâlnire 
şi deasupra ei, ca bun venit, era o pisică neagră Manx. 



~ 22 Anton LaVey, The Satanic Bible, op. cit., p. 29. 

~ 23 Steve Higginbotham, Satanic Ritualism, cit. supra. 

224 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 



62 



Oricum, eu aveam o întâlnire. Am fost întâmpinat la 
domnul La Vey de un zâmbet, reieşit de la o fetiţă blondă 
primitoare , cu un păr lung şi ochelari rafinaţi. 

Luaţi loc, îmi spune ea. Anton va veni aici în câteva 
minute. Ea mi-a ţinut companie, dar a refuzat să fie 
intervievată: Acesta e departamentul lui Anton. 

Fata confidentei mele mirosea asemenea unei doamne 
din antichitate, fie din cauza mirosului ce emana din ziduri 
sau din ferestrele ce nu se deschid niciodată. Am stat lângă o 
piatră tombală, unde am servit o cafea şi de unde am putut 
admira decorurile. 

Exista acolo un scaun stomatologic obişnuit, o masă 
de operaţie, un schelet spânzurat, o bucată dintr-un om mort 
şi o carte masivă cu următoarea atenţionare: Oricine 
schimbă cărţile din propria-i dorinţă i se vor tăia mâinile. 

Telefonul era decorat cu o pecete satanică, cu o altă 
notă plictisitoare: Nu sunaţi de la acest telefon!. 

Astfel Biserica părea drept o mulţime de note. 

La Vey şi-a făcut o intrare bună. Este un om masiv, de 
6 picioare înălţime, îmbrăcat complet în negru, purtând un 
guler clerical şi o pentagramă ca medalion, din argint, 
împrejurul gâtului. 

Capul său e pe de-a-ntregul ras, o modă a Tartarului şi 
poartă o bărbie neagră a la Ivan cel Groaznic. E un om în 
putere, cu o voce calmă, cu un amiabil şi surprinzător umor 
şi cu o precaută atenţie la răspunsurile care trebuie să le dea 
întrebărilor care i se pun, fără îndoială, întrebări pe care le-a 
auzit de sute de ori înainte" 226 . 

Abilitatea lui La Vey de a da un aer de pozitivitate 
ieşirilor sale publice şi, chiar de a părea admirabil, a dat un 
mare câştig de cauză satanismului. Satanismul CoS-ului nu a 
intrat în polemică şi nici măcar nu a avut simţ apologetic. S- 
au bazat pe un pragmatism elaborat cu grijă, dar fără 
ostentaţie şi prin aceasta au câştigat foarte mult. 

Organizaţiile sataniste internaţionale recomandate de 
CoS sunt: Ordinul căii mâinii stângi (din Europa şi Noua 



~' 5 Fetiţa care, pe atunci, avea 7 ani era Zeena, fiica lui La Vey. La Vey a fost 

căsătorit. 

226 John Godwin, Occult America, art. web cit. ant. 

63 



Zeelandă), Ordinul celor 9 îngeri (Anglia) şi Fraternitatea 
lui Baelder (Anglia) 227 . 

La polul opus ideologiei CoS-ului, Templul lui Set are 
o ideologie spiritualistă, bazată pe concreteţea personală a 
lui Set sau a Satanei. 

Kristiansen spune despre ideologia setiană 
următoarele: „Pentru ei, Set reprezintă premisa dezvoltării 
capacităţii umane de a fi conştientă de sine şi de a dori să 
aibă putere. 

Templul lui Set defineşte astfel satanismul: „credinţa 
în existenţa Satanei, ca fiinţă sensibilă sau spirit al 
universului şi închinarea în faţa Satanei şi ascultarea de el 
înseamnă principiul, standardul şi idealul nostru. 

Astfel Satana este o flintă metafizică, dracul sau 
arhanghelul, şi credem în el, pentru că acest lucru constituie 
o religie şi este mai mult decât o filozofie raţională sau o 
doctrină ideologică" 228 . 

însă Setnakt, un preot al Templului lui Set, şi-a 
exprimat o poziţie diferită: „Majoritatea celor care formează 
Templul cred în existenţa unei entităţi şi anume a lui Set, dar 
această credinţă nu e cerută de la niciun membru. Set este 
privit ca cel mai bun model al iniţierii... o putere vastă, dar 
o flintă finită" 229 . 

Satanistul este cineva care crede în Satana, după cum 
creştinul crede în Iisus Hristos, budistul crede în Buddha iar 
musulmanul în Mahomed. Dacă existenţa lui Satana este 

nan 

negată, atunci acea persoană este ateista şi nu satanista" . 

Dacă, în ceea ce priveşte CoS-ul, accentele polemice 
vizavi de celelalte grupări sataniste nu ocupă o poziţie 
privilegiată în atitudinea lor cultică, ToS-ul este mereu în 
polemică cu Biserica Satanei. 

Pentru Templul lui Set, sataniştii ca cei din CoS sunt 
ateişti şi nu satanişti, pentru că nu văd în Satana o fiinţă 
personală. 



227 Cf. http://prarienet.org/~xx052/. 
28 Cf. http://ftp.netcom.com/pub/jy/jyouril/infoadms.txt. 

~ 29 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/%20religion/satanism/ToS/Setnakt.gz. 
230 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 



64 



Putem numi, din această cauză, Templul lui Set o 
religie satanistă în comparaţie cu ideologia satanistă 
predicată de CoS. însă, dacă privim cu atenţie modul de 
manifestare al ToS-ului, vom vedea că, în practică, e mai 
mult o ideologie decât o religie satanistă. 

Kristiansen se va ocupa în lucrarea sa de filosofia 
setiană şi de dezvoltarea ei istorică. El spune următoarele: 
„Această concepţie religioasă satanistă era foarte naturală, 
în special între 1966-1975, a cărei explorare se chema: 
Calea mâinii stângi, fiind recunoscută terminologia iudeo- 
creştină, tocmai ca o aversiune faţă de idealurile creştine. 

Din cauza imaginii lui Satana din religiile teiste, în 
care acesta este răul ultim, sataniştii subliniază atribute ca 
totala independenţă, antinomismul moral, ceremonialul 
artistic şi dezvoltarea intelectuală. 

Setienii privesc această formă de satanism ca fiind 
doar un singur pas, al unui drum foarte lung, care în sens 
pedagogic s-ar defini ca libertate de sine, fără a intra în 
colivia de referinţe iudeo-creştine, ci fiind vorba de un 
univers vast al libertăţii de gândire şi de transmitere a 
ideilor. 

Acest ideal e o dezvoltare completamente diferită faţă 
de creştinism, în care înaltul satanism, privit ca ceva pozitiv, 
e prezentat drept ceva care stă prin sine însuşi, fiind o 
alternativă viabilă pentru oricine este interesat. 

începând cu anii '80 însă, societatea şi-a lărgit 
problematica sa cu ideile dezvoltate de satanism, fapt pentru 
care curentul satanist a devenit tolerat şi încurajat de 
societate. 

Noile grupuri religioase au devenit victimele unei 
propagande duşmănoase iar satanismul, în mod evident, a 
început să fie acuzat de diferite crime: sacrificii umane şi 
animale, canibalism, răpiri, abuzuri sexuale, crime etc. 231 . 



231 Pentru informaţii diverse referitoare la abuzurile sataniste, indicăm următoarele 
adrese: http://www.kosone.com/people/ocrt/sra.html. 
http://parc.power.net/users/aia. 

http://www.user.aol.com/doughskept/witchhunt_links.html. 
http://www.ra-info.org/;http://www.tardis. ed.ac.uk/~feorag/sram/srindex. html. 
http://www.religioustolerance.org/sra.htm. 



65 



S-a cheltuit multă energie pentru a se răspunde 
diverselor acuzaţii şi apărările au fost, pe drept cuvânt, luări 
de poziţii de dragul acestei soluţii. 

S-a complicat însă relieful grupurilor tinerilor alienaţi 
şi a elementelor antisociale, care doreau să ofenseze 
societatea prin intermediul muzicii şi a activităţilor 
criminale. 

Templul lui Set însă respinge încercările de a prezenta 
satanismul drept un anti-creştinism prin slujirea răului şi 
subliniază faptul, că a deveni un setian nu este ceva ce ar 
însemna instabilitate, imaturitate sau vreo slăbiciune 
emoţională şi intelectuală a unor oameni. 

Setienii se diferenţiază de o etichetă deşănţată a 
satanismului, declarând că Templul nu este un mântuitor al 
maselor, ci mai degrabă încurajează şi ajută pe indivizi să-şi 
dezvolte propria lor divinitate, să facă din ei regi ai 
filosofilor, pentru ca să fie capabili să mişte lumea după cum 
vor" 232 . 

Dacă cei din CoS erau materialişti şi cereau 
socializarea slăbiciunii cât şi promovarea sexualităţii şi a 
răutăţii, membrii ToS sunt angajaţi în lupta pentru elitism, 
dobândit prin sprititualizare satanică şi filosofie. 

După M. Aquino, satanismul are două mari principii: 

1. individul uman este un agent liber care se distinge 
de non-conştiinta forţei naturale. 

2. acest lucru înseamnă de fapt ceea ce mulţi numesc 
demonizare sau înăbuşă influenţa ei 

Individul setian nu este rodul unui proces al evoluţiei, 
dar nici nu exprimă, într-un mod anume, apariţia omului. 
Problema genezei omului nu e importantă pentru setieni, ci 
mult mai importantă e dezvoltarea umanităţii spre adâncirea 
conştiinţei de sine. 

Omul, după CoS, este un animal evoluat, pe când, 
pentru ToS, el este o fiinţă conştientă, care urmăreşte cu 
orice preţ individualizarea sa excesivă. Pentru această 
individualizare setianul apelează la magia neagră. 



Jil Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 
33 Cf. http://ftp.netcom.com/pub/jy/jyouri/bonewitl.txt. 



66 



Magia neagră pe care o practică ToS este exprimată ca 
„o rafinare a înţelegerii, prin care cineva poate să dezvolte 
capacităţile AND ale puterii de a controla influenţele , care 
afectează direct existenţele umane, puterea de a simţi o 
relaţie proprie cu aceste influenţe şi a balansa, în mod 
necesar, aceste schimbări, în propria-ţi favoare" . 

Prin magie el doreşte să trăiască, să experieze şi să 
continue să fie nehotărât. In al doilea rând, adevăratul setian 
este un om care crede în conştiinţa psihică, ce desemnează 
propria sa divinitate, prin care, în mod deliberat, îşi 
exersează inteligenţa şi voinţa. 

Acest lucru e văzut ca un proces de devenire, de 
devenire întru fiinţă, după exemplul expus de Platon şi 
nuanţat de Nietzsche. 

Slujirea de la Templu duce la afirmarea 
individualităţii. Individualizarea e privită ca acceptarea 
tuturor dorinţelor trupeşti şi ale egoului, după cum era şi în 
Biserica Satanei. 

Individualismul devine ţelul însuşi al vieţii sataniste şi 
el e văzut ca o dobândire a unui „sine înalt", după cum 
spunea A. Crowley. 

Setienii numesc acest proces Xeper sau Kheffer, după 
o hieroglifă egipteană ce înseamnă „a deveni". Acest „a 
deveni" se traduce, pe scurt, prin a deveni o fiinţă prin 
magie. Aceasta produce schimbarea pe măsura voinţei pe 

• 236 

care o ai 

Ideologia satanistă a ToS-ului nu poate fi înţeleasă în 
conţinutul său filosofic fără o evidenţiere a metodelor 
filosofice de lucru ale adepţilor ei şi fără libertatea pe care o 
au în acţiunile lor. 

Kristiansen spune următoarele amănunte despre aceste 
două aspecte: 

„In filosofia setiană viaţa este văzută ca un proces, în 
care psihicul uman poate deveni conştient de sine şi poate 
depăşi toate limitările conştiinţei. 



234 Aici trebuie să citim: demonii. 



~ 35 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/made_me_do_it . 
236 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/word.set. şi Ph. D. 
Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 

67 



Există multe metode de a obţine o astfel de conştiinţă 
de sine. Individul însă trebuie să aleagă calea pe care şi-o 
doreşte şi ea nu este dictată de Templu. 

Datoria Templului e numai aceea de produce o 
atmosferă şi de a fi o gazdă propice acestor ţeluri, care 
trebuie continuate şi comunicate" . 

Insă Templul recomandă trei metode particulare: 

1 .reducţionismul socratic (întrebarea aduce un 
rezultat credibil, care elimină falsitatea); 

2. folosirea logicii corecte (idei eclectice şi sintetice 
creatoare, prin care să percepem legătura dintre noi şi 
univers); 

3. intuiţia noetică (prin care putem înţelege propria 

TIO 

noastră divinitate şi putem folosi magia neagră) 

Dar toate aceste principii se transformă în nişte 
sofisme axiologice în practică. Metoda interogaţiei este 
înţeleasă nu ca o tindere continuă spre adevăr ci ca o 
absolutizare a puterii de a alege la nivel individual. 

Autonomia gândirii e subliniată şi de al doilea 
principiu, în care eclectismul filosofic al ToS-ului urmăreşte 
o disoluţie a ideii de bine şi de rău, pe de o parte, iar, pe de 
altă parte, susţine o manieră pseudo-intelectuală în felul de a 
percepe moralitatea ca antimorală. 

Intuiţia noetică nu e nimic altceva decât o adulare a 
propriei persoane, în care magia are rolul de a spori 
încrederea în tine şi în valenţele tale individuale. Templul lui 
Set urmăreşte să înfăptuiască supraomul lui Nietzsche, fapt 
pentru care sprijină o cultură şi o spiritualitate care să 
proslăvească forţa de autodeterminare personală. 

Dar atât Biserica Satanei cât şi Templul lui Set sunt 
forme extreme de individualism, în care societatea şi 
realitatea politică este obscurizată, datorită dorinţei de a 
dezvolta o minte strict individualistă, în context personal. 

Pericolul care vine de la CoS este acela că 
îmbrăţişează idealul social al darwinismului, care respinge 
egalitatea dintre persoane, pe când, din partea ToS-ului, cel 



237 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 

238 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Setnakt.gz. 



68 



mai mare pericol este susţinerea filosofiei de viaţă a 
nazismului. 

Concluzia articolului lui Kristiansen va fi şi concluzia 
noastră la această secţiune: 

„Morala satanică are trei mari directive: mândrie, 
înţelepciune şi individualism. 

Mândria constă în a nu te conforma cu idealurile 
maselor şi a urmări să îţi gratifici dorinţele. 

înţelepciunea desemnează controlul asupra propriului 
tău destin, prin cunoaştere şi putere. 

Individualismul este înţeles ca putere a trupului, a 
minţii şi a voinţei, prin care stai deasupra oamenilor comuni 
şi deasupra mentalităţii lor. 

A-ţi exersa capacităţile proprii se traduce prin a fi cel 
mai în măsură să îţi satisfaci dorinţele trupeşti, mentale şi 
emoţionale. 

Persoana care a actualizat acest ideal poate fi 
considerată „întruparea celei mai mari vieţi". 

Biserica Satanei se scufundă în lascivitate pentru a se 
împlini la nivel individual, pe când Templul lui Set vede în 
viaţa mentală aspectul cel mai de seamă al omului, prin care 
poate obţine adevărata cunoaştere, prin care e capabil să-şi 
controleze propria sa viaţă şi destinul propriu. 

Conflictul dintre cele două Biserici este reiterarea 
vechiului conflict, aparent, dintre trup şi minte. împlinirea 
nu este socială ci individuală. 

Ei au respins pe cei slabi şi anume pe copii, evrei, 
ţigani, negri, homosexuali etc. din rândurile lor. Datorită 
influenţei pe care o deţin, cel mai bun lucru este să iniţiem 
discuţii serioase cu sataniştii, pentru că deja au o activitate 
înfloritoare de treizeci de ani" . 



239 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 



69 



3. 3. Propagarea în masă a satanismului, la nivel 
mondial, prin muzica rock 



Deşi puteam apela la o arie mult mai vastă a 
mijloacelor de propagare în masă a satanismului (filme, 
desene animate, literatură de specialitate, artă neagră etc), 
mi s-a părut că muzica rock e cel mai popular mod de 
transmitere a unui model existenţial satanist, în mod 
preponderent, printre tineri. 

Rockul este o exprimare nu numai muzicală a unei 
anume categorii de oameni, dar şi ideologică, iar pe noi ne 
interesează ideologia promovată de muzica rock satanistă. 

în demersul nostru am apelat la o bază de date 
considerabilă, cea a lui Terry Watkins, referitoare la acest 
subiect 240 . Watkins nu apără satanismul - aşa reiese din 
cuvintele de început ale lucrării sale - ci el vrea să ne scape 
de acest şoc 241 , ce ne poate distruge liniştea interioară. 

Descrierea sa începe cu trupa Megadeth şi cu cântecul 
Implorând al acestei trupe. Aici se poate auzi, în mod foarte 
clar, misiunea reală a muzicii rock: 

„Sunt avocatul diavolului/ un vânzător 242 , dacă tu 
vrei. . ./ Vino împreună cu mine pe căile Infernului / eu ţi-am 
luat sufletul". 

La sfârşitul cântecului, membrii trupei cer supunere 
faţă de diavol. Aceştia cred că au puterea de a convinge pe 
fanii lor spre a se dedica satanismului şi contaminarea de 
muzica lor e socotită o vindere a lor diavolului. 

Super-trupa Metallica are un cântec care se numeşte: 
Sari în flăcări. Membrii trupei cer fanilor lor ca să sară în 
Iad. 

Versurile sunt următoarele: „Urmează-mi, copilul 
meu... fă ceea ce eu îţi zic... sari, pentru că vrei sau vei fi 
luat cu forţa/ voi merge cu voi pe acest drum... smulg 



240 Terry Watkins, Rock Music The Devil's Advocate, 

cf. http: //www. avl611.org/rock.html. Copyright © 1995. Dial-the-Truth Ministries. 
Se pot găsi date despre satanismul muzicii rock şi în secţiunea Delusion (înşelarea): 
Music (1), cf. http://www.satanservice.org/archive/delusion/musicl.html. 

241 Terry Watkins, Rock Music The Devil's Advocate, art. cit. supra. 

242 Sensul cel mai propriu al substantivului salesman, în acest context ar fi : 
trădătorul. 



70 



bogăţia de jos în mâna mea, care călătoreşte cu mine pe 
acest pământ/ vino acasă, acolo de unde tu eşti/ deci vino şi 
sari în flăcări". 

Trebuie remarcat aici faptul că viziunea Iadului este o 
viziune care epatează cu cea creştină, pe de o parte, iar, pe 
de altă parte, că veşnicia prefigurată de Metallica este una 
negativă: locuirea împreună cu demonii. 

Versurile sunt tranşante şi nu lasă loc echivocului. Un 
alt cover al aceluiaşi grup, numit Prinţul, se deschide cu 
următoarele versuri: 

„îngerului din adânc... doresc să-i vând sufletul 
meu...Demone, ia-mi sufletul/ cu diamantele tale 
răsplăteşte-mă./ Nu-mi pasă de cer/ dar tu nu mă privi când 
plâng, căci vreau să ard în Iad, din ziua când am să mor". 

Atracţia Iadului apare, aşadar, ca urmare a dorinţei de 
răsplătiri materiale. In cadrul acesteia, pe fondul plictiselii 
de cer, Iadul pare mult mai „interesant", tocmai pentru că 
cere o negaţie, care te face să te simţi puternic. 

Ideea de „putere" pe care ţi-o aduce păcatul e tocmai 
vitalitatea interioară pe care o cere ideologia satanistă de la 
adepţii ei. In măsura în care păcatul te face să te simţi 
puternic şi găseşti o împlinire a răutăţii sau a perversităţii 
tale prin intermediul păcatului, atunci te poţi considera 
satanist, chiar dacă nu eşti integrat în mişcarea satanistă. 

La Vey vorbea, la un moment, despre faptul că are 
mulţi simpatizanţi, care nu sunt incluşi în rândul Bisericii 
Satanei dar care vor să fie conduşi în altă parte 243 . Sunt de 
acord cu această afirmaţie. 

în acelaşi interviu La Vey spunea că „suntem conduşi 
de dorinţe", 244 de aceea numeşte epoca postmodernă o epocă 
„neoromantică" 245 , pentru că membrii ei „au ars cărţile şi au 
rupt toate regulile din trecut şi vor să accepte ceea ce ei 
gratulează, fapt pentru care simt ceva care nu mai este 



243 Citez, literal, afirmaţia lui La Vey: „Eu cred că majoritatea vrea să fie diferită, dar 
nu îndrăznesc, fiindcă le este frică de consecinţe. Eu cred că mulţi oameni vor să fie 
conduşi în altă parte sau altcumva şi vor veni fiecare cu un nou concept.", cf. Birth 
ofTragedy", Special Anniversary Edition The God Issue..., art. web cit. supra. 

244 Ibidem. 

245 Ibidem. 



71 



programat sau care nu este o opţiune, cu un întreg cortegiu 
de lucruri care te frânează" 246 . 

Şi, chiar dacă nu au început să rupă la propriu cărţile 
şi nu vandalizează instituţiile statului, lumea postmodernă 
este o lume care exclude ceea ce nu o interesează şi care 
acceptă ca bun tot ceea ce scandalizează cel mai mult pe 
omul tradiţional. 

Grupul Twisted Sister are un cântec intitulat: Ard în 
Iad. Următoarele versuri sunt din acest cântec: „Bine ai 
venit în pământul abandonaţilor/ vino, copilule, ia-mă de 
mână/ aici nu există muncă sau joc/ numai o notă de plată / 
aici există doar cinci cuvinte / dacă tu cobori jos, jos, foarte 
jos / : eu sunt dus să ard în Iad!". 

Concreteţea Iadului iese din nou în evidenţă cât şi 
lipsa de fericire a acestui loc existenţial. Putem accepta că 
aceste versuri, ca şi altele din muzica rock, au conotaţii 
metaforice, dar pot fi înţelese foarte bine şi literal. 

Bon Jovi are un hit numit : Trenul menit să te ducă 
acasă, din care cităm: „Când eram doar un copil/ Diavolul 
m-a luat de mână/ şi m-a dus spre casa mea/ el m-a făcut pe 
mine bărbat. . .Eu merg jos, jos, jos, jos, jos, / cu trenul menit 
să mă ducă acasă". 

Trebuie să reţinem nuanţa, că dorinţa lui Bon Jovi de 
a experta Iadul este sinonimă cu imersiunea în rău. Trenul 
coboară foarte jos, până la diavolul care 1-a învăţat pe copil 
să ajungă şi să fie bărbat. Fanii înţeleg că bărbăţia e 
sinonimă cu demonismul şi, poate, că preferă şi ei acest tren 
al damnării. 

Terry Watkins ne trimite la sigur la textele cu nuanţe 
satanice. El ne comută atenţia de la un grup la altul, de la un 
star rock la altul, cunoscând foarte bine aria muzicii rock. 

Grupul Slayer e socotit de către el drept „unul dintre 
cele mai populare grupuri din istoria rockului" . Intr-un 
cântec, al acestei trupe celebre, numit: Un cult adus Satanei 
găsim următoarele versuri: 

„Suntem luptătorii de la porţile Iadului... în domnul 
Satana noi credem". 



246 Ibidem. 

247 Terry Watkins, Rock Music The Devii 's Advocate, art. cit. supra. 



72 



Albumele lor s-au vândut în milioane de exemplare, 
în alt hit, numit: Iadul aşteaptă, oponenta faţă de creştinism 
este afişată tot la fel de deschis: 

„Iisus cunoaşte că sufletul vostru nu poate fi salvat/ 
Crucificatul este aşa-numitul: Domn/ El în curând va cădea 
în fata mea/ sufletele voastre sunt damnate./ Dumnezeul 
vostru a căzut sclav mie pentru toată eternitatea mea/ Iadul 
aşteaptă". 

Observăm din aceste mostre a la Slayer că Satana este 
considerat Domn şi Dumnezeu iar Mântuitorul Hristos e 
socotit drept „sclavul" utopic al Satanei. 

Watkins, care a ascultat un disc original al trupei, dă 
mărturie că, dacă acesta e rulat invers, se poate auzi, de la un 
cap la altul al discului, doar: „Join us, join us, join us" 248 . 

Grupul Acheron are un album cu următorul titlu 
sugestiv: Riturile Liturghiei negre. Peter Gilmore, după 
moartea lui La Vey acceptă aceste cântece ca să fie citite în 
cadrul Liturghiei neagre. 

Printre altele auzim pe acest album şi următoarele 
versuri: „Glorie ţie preaputernice Satana... Noi îţi slujim ţie, 
noi te binecuvântăm pe tine, noi te adorăm pe tine... tu eşti 
Domnul, tu singur, tu preaputernice Satana". Comutarea 
atributelor lui Dumnezeu la persoana diavolului este 
evidentă şi tot la fel de evidentă este şi pastişarea formulelor 
de adresare din diferite forme eclesiale creştine. 

Grupul Manowar cântă în hitul: Puntea morţii: 
„Domnule cel negru, te chem pe tine/ porunceşte în sfânta ta 
dreptate să ard în Iad... ia-mi sufletul desfrânat/ bea-mi 
sângele, după cum eu îl beau pe al altora. . .Lucifer este rege! 
/ Lăudat să fie Satana!". 

Pentru un satanist nu există o mai mare „bucurie" 
decât să se laude cu monstruozităţile pe care le face şi să se 
complacă în aceste păcate. Ultimele două versuri citate nu 
sunt altceva decât afirmaţii cultice din ritualul CoS-ului. 

Grupul Morbid Angel, în Răzbunaţi-vă întru Mine, 
cântă următoarele: „Eşti fir de praf/ eu am devenit sabia 
Satanei... eu ard de ură/ citind cuvântul NazarineanV iar în 
cântecul Blasphemy se pot auzi versuri, ca: „Cânt blasfemia/ 



248 Ibidem. 



73 



Satirizez pe Mesia/ blestem pe Sfântul Duh...Blasfemiez 
Duhul/ blasfemiez pe Sfântul Duh". 

Membrii acestei trupe se reclamă a fi drept vampiri, se 
flagelează pe ei înşişi şi îşi beau propriul sânge 249 . 

Cântecul Scară către cer al grupului Led Zeppelin e 
desemnat de autorul nostru ca fiind „cel mai cunoscut cântec 

9 SO A 

din istoria rockului" . Intr-unul din versurile acestui cântec 
găsim următoarea declaraţie: „voi cunoaşteţi unele cuvinte 
care au două înţelesuri" şi continuă, în altă parte a 
cântecului, cu următoarele cuvinte: „da, sunt două căi pe 
care voi puteţi merge, dar chiar şi după ce aţi mers destul de 
mult, e încă timpul să schimbaţi calea pe care voi mergeţi". 

Dar, dacă ascultăm cântecul invers, discul îţi oferă 
această „surpriză": „Este dulcele meu Satana... eu voi cânta 
fiindcă eu trăiesc cu Satana". 

„Cântecul acesta e numărul unu în istoria rockului" - 
spune Terry Watkins - „dar nu e nicio coincidenţă. Jimmy 
Page, unul din muzicienii trupei, a fost un devotat ucenic al 
lui A. Crowley. Şi, într-una din învăţăturile lui Crowley, 
există îndrumarea de a transmite mesaje către ascultători pe 
discuri, dacă aceştia le ascultă invers " . 

în cântecul: Casele celui Sfânt, cei de la Led Zeppelin 
cântă: „ Muzica va fi stăpânul vostru / dorinţa de a vă chema 
stăpânul / Oh, Satana. . .". 

în topul cântecelor anilor '70 a fost Hotel California, 
cântat de Eagles. Mulţi dintre cei care au îndrăgit acest 
cântec nu au ştiut că ideea cântecului avea în vedere 
Biserica Satanei, care îşi avea locaţia într-un fost hotel, de 
pe strada California. 

în interiorul albumului găsim fotografia lui Anton La 
Vey. Recordul lor în vânzări se presupunea a nu avea de-a 
face cu satanismul, dar Larry Salter a mărturisit legătura 

9 SI 

dintre Eagels şi satanismul proliferat de CoS . Orientarea 
lor satanistă apare şi în cântecul: Avem o zi bună în Iad. 



249 Ibidem. 

250 Ibidem. 

251 Adică întorcând discul în contrasens cu rotaţia sa normală şi ascultând mesajul pe 
care îl conţine. 

~ 52 Terry Watkins, Rock Music The Devii 's Advocate, art. cit. supra. 
253 Cf. Waco Tribune-Herald, Feb. 28, 1982. 



74 



Grupul Kiss propagă o nouă modă: „rock'n roll-ul 
demonilor", vomitând sânge, scoţând flăcări şi ţipând: 
„Dumnezeule al rock'n roll-ului, noi îţi vom vinde sufletul 
nostru virgin". 

In cântecul: Dumnezeul tunetului, membrii trupei 
cereau tinerilor supunere faţă de Satana: „Eu sunt domnul 
risipirii, o zi modernă a omului de oţel/ eu culeg întunericul 
pentru cei ce mă roagă/ şi eu vă comand dangătul clopotului/ 
înaintea Dumnezeului tunetului, domnul rock'n roll-ului/ eu 
voi vinde lui sufletele voastre virgine!". 

Grupul feminin de rock Kat va crea o parodie după 
cuvintele spuse de Domnul Sfântului Apostol Petru, după 
învierea Sa din morţi, numită: Satana zice. Aici găsim 
următoarele versuri: „Hei, băieţi şi fete! / Noi jucăm un joc 
numit: Satana zicel Noi vom face tot ceea ce Satana zice, e 
corect?... Satana zice: Urmează-miM Satana zice: Mergi în 
Iadl". 

Grupul Bow Wow are un cântec intitulat: Prinţul 
întunericului. In deschiderea acestuia suntem chemaţi să 

5 

deschidem uşa Satanei: „Să deschidem uşa să intre Satana, 
Prinţul întunericului". 

5 

Grupul Sad Iron cântă în: Cu toţii îl lăudăm pe 
Satana, următoarele versuri: „Noi toţi lăudăm răul, / el este 
aşa de frumos./ Noi lăudăm răul / până în ziua când vom 
muri!". Despre faptul că satanismul promovează o nouă 
estetică a lumii, în postmodernitate, vom aminti şi în discuţia 
noastră despre pornografie. 

Grupul W.A.S.P. 254 are aceeaşi atracţie pentru foc, pe 
care am mai întâlnit-o. In cântecul: Dormind în flăcări ei 
cântă: „Gustul dragostei, magia lui Lucifer v-a copleşit/ 
simţiţi că sunteţi beţi de atâta dragoste. / Voi dormiţi în 

5 5 5 5 O 5 

flăcări!". In timpul concertelor, WASP aruncă cu bucăţi de 
carne vie în public, iar publicul, într-o demonică frenezie, 
mănâncă carnea aruncată de idolii lor aidoma unor fiare 
sălbatice . Pe coperta a patra a albumelor lor se poate citi: 
„Dumnezeii voştri, la care vă închinaţi, sunt vânduţi pentru 
altarul rock'n roll-ului". 



254 în extensie, numele acestei trupe este: We Are SexPerverts. 

~ 55 Terry Watkins, Rock Music The Devii 's Advocate, art. cit. supra. 



75 



La Motley Crue, în Tărâm sălbatic se pot auzi 
următoarele versuri: „îmi port crucifixul sub lista morţii 
mele şi înainte am un mesaj din Iad... Tatăl nostru, care nu 
eşti în ceruri, pune-mi numele meu în tărâm sălbatic". 

Trupa Black Sabbath îşi invită fanii, în mod deschis, 
să devină satanişti. Unul dintre albumele lor are ca titlu 
nefericit: Noi ne dăm sufletul pentru Rock'n Roii. 

Cântecul lor N.I.B. (Nativity In Black) este unul dintre 
cele mai explicite cântece satanice existente 256 . Este un 
cântec de dragoste către Lucifer, în care Lucifer îşi invită 
supuşii să îl ia de mână. Alte versuri din acest cântec sună 
cam aşa: „Mulţi spun Dragostea mea, dar nu spun adevărul. 
/ Te rog să mă crezi, Dragostea mea şi eu ţi-o voi arăta./ Eu 
voi da acelora lucruri care par ireale... Dragostea ta pentru 
mine fă să fie reală... Priveşte în ochii mei, vei vedea cine 
sunt eu./ Numele meu este Lucifer, te rog, ia-mă de mână!". 

Arhicunoscutul AC/DC are un cântec intitulat: 
Clopotele Iadului. In acest cântec putem auzi: „Eu sunt un 
clopot/ eu vă iau pe voi în Iad/ eu vă iau / Satana vă ia". în 
cântecul Scară către Iad, se perorează, printre altele: „Nu 
vreau să fac nimic, decât aş vrea să fac/ să merg jos şi să 
petrec./ Prietenii mei vor fi şi ei acolo... Hei, Satana, 
plăteşte-mi datoria... Eu merg pe drumul pământului promis/ 
eu sunt pe marele drum al Iadului". 

Trupa Suicidal Tendencies glorifică în cântecele sale 
sinuciderea. în cântecul Posedatul muzicienii rock declară: 
„Eu sunt prizonierul unui demon. . .el stă cu mine oriunde mă 
duc/ eu nu mă pot separa de stăpânirea lui/ aceasta trebuie să 
fie pedeapsa mea/ pentru că mi-am vândut sufletul". 

Grupul Unleashed, în cântecul: Zdrobeşte craniul îşi 
exprimă ura faţă de Mântuitorul Hristos prin următoarele 
cuvinte: „Eu privesc în ochii lui sticloşi/ şi îl trag pe el de 
barbă/ eu ridic barda/ şi despic craniul său cu fierbinte ură/ 
zdrobesc craniul/ e un sacrificiu/ zdrobesc craniul/ Moarte 
lui Hristos!" Iconoclasmul verbal al acestui grup e justificat 
de Biblia satanică 1, 10 



256 Ibidem. 

' 51 în traducere, titulatura grupului este următoarea: Antihristul / Moarte lui Hristos. 
58 Terry Watkins, Rock Music The Devii 's Advocate, art. cit. supra. 



76 



Pink Floyd declamă în cântecul Turma : „Domnul este 
păstorul meu, eu nu voi vrea... cuţite strălucitoare care să-mi 
elibereze sufletul/ eu mă spânzur într-un cârlig aflat pe un 
loc înalt... pentru ca să-mi arăt marea putere şi marea 
dorinţă." Tot ei, în Lucifer Sam (Lucifer plăteşte), cântă: 
„Lucifer plăteşte... întotdeauna stă de partea ta/ întotdeauna 
va fi de partea ta". 

Grupul Possessed excelează şi el prin îndemnuri la 
suicid. în cântecul: Să nu doreşti să trăieşti, ei declară: „Bea 
sânge din potirul meu/ vino în Iad şi palatul meu. . .îţi voi da 
pe tărâmul răului. Tu nu poţi să trăieşti decât prin moarte./ 
închină- te Satanei şi te vei odihni!". în cântecul lor 
Tribulation aceştia îşi arată asentimentul total faţă de diavol 
prin afirmaţia: „îl iubim pe Satana". 

Mercyful Fate are în repertoriul său şi hitul 
Legământul. Acest cântec a devenit, în prezent, legământul 
satanist, care se declamă la Liturghia neagră. Chiar dacă 
cităm numai şi câteva versuri din acest cântec mesajul său 
ne devine concludent: 

„Eu mă lepăd de Hristos, înşelătorul / şi abjur credinţa 
creştină / dispreţuind toate lucrurile lui... în această lume eu 
jur să-mi dau întreaga mea supunere legii stăpânului/ să-i 
slujesc lui, Domnului nostru Satana şi nu altuia!". 

Raporturile de amiabilitate între satanism şi muzica 
rock sunt explicite în acest exemplu. Cântecele de la 
Acheron introduse în Liturghia neagră şi legământul grupei 
Mercyful Fate, încadrat în acelaşi context, arată 
maleabilitatea extraordinară a CoS-ului în materie de cult, 
prin care câştigă numeroşi adepţi, simpatizanţi ai muzicii 
rock. 

Rolling Stones are un cântec numit: Simpatie pentru 
Dracul. El a devenit între timp un imn oficial al Bisericii 
Satanei. în acesta, Lucifer vorbeşte le persona întâi şi 
întreabă dacă are simpatia tuturor care îl cunosc pe el. Mick 
Jagger, liderul grupului, a afirmat că La Vey 1-a inspirat în 
muzica sa. Albumul: Rugăminţile lor către Majestatea 
satanică, ne arată, fără îndoială, convingerile lor sataniste. 

Trupa Venom ne spune deschis scopul pentru care ei 
cântă: „Noi suntem aici pentru a vă pregăti... eu predic căile 
lui Satana/ Răspunde chemărilor sale!". 



77 



în cântecul Posedatul ei afirmă ceva semănător cu 
trupa Suicidal Tendencies : „Eu sunt posedat de toţi 
demonii/ eu poruncesc moarte Dumnezeului vostru. . .şi staţi 
cu Domnul Satana de-a stânga sa!". Şi trupa Venom, pe care 
i-am văzut într-o fotografie ucigând un şarpe ca să-i bea 
sângele, e unul dintre cele mai populare grupuri rock din 
lume. 

In 1993, la decernarea premiilor MTV Awards, trupa 
Red Hot Chili Peppers, înainte de a mulţumi cuiva pentru 
premiu, a afirmat: „înainte de toate noi vrem să îi mulţumim 
lui Satana..." 259 . 

Trupa Iron Maiden {Fecioara de fier) are un cântec 
intitulat: Numărul fiarei, în care spune: „666 e numărul 
Fiarei/ 666 este singurul pentru tine şi pentru mine". 

Numele grupului Deicide spune totul chiar din titlu: 
Moartea lui Dumnezeu. în cântecul de devoţiune: Eu ard în 
Iad, se pot auzi versurile: „Eu ard în Iad, nu rămâne nicio 
întrebare./ Eu ard în Iad pentru Satana". 

în alt cântec, numit: Răul neatent, ei descriu un ritual 
satanic, în care este sacrificată o persoană umană. Cântecul 
începe astfel: „Alătură-te nouă... sacrificăm un copil 
nenăscut/ în împărăţia întunericului/ sodomizându-1 pentru 
ritual... Majestate a Infernului, primeşte această jertfă 
moartă." Vocalistul trupei, Glen Benton, a renunţat la 
satanism devenind creştin. 

Grupul Coven are un cântec numit: Arderea Crucii. în 
acest cântec putem auzi următoarele versuri: 

„Fiul lui Dumnezeu se pocăieşte pentru păcatele 
noastre/ şi îşi dă gaj sufletul său iadului pentru noi. / Roagă- 
te ca Satana să-1 ierte,/căci Dumnezeu este slăbit... 
Dumnezeul vostru e mort şi voi muriţi acum./ Legile Satanei 
sunt ultimele!". 

Acest text e unul dintre cele mai interesante din cele 
analizate de către noi, pentru că propune o coborâre în Iad a 
Domnului, ca să îl roage pe Satan să ne ierte. 

în Christsycle, blasfemierea Domnului e formulată în 
următoarele versuri: „Dacă voi îl priviţi ca pe un Mântuitor/ 



259 Ibidem. 



78 



atunci eu cred că e o şmecherie/ circul Hristos./ Salvaţi-1 dar 
cu un băt". 

Un alt grup popular, grupul Danzig, are un cântec 
intitulat: Şerpii lui Hristos. Aici se spune că Iisus e un 
„şarpe" şi că admiratorii Lui sunt „şerpii lui Hristos" 260 . 

Din cele prezentate de Terry Watkins ne devine foarte 
evident faptul, că muzica rock este un vehicul al 
satanismului foarte influent în rândul maselor largi de 
oameni. 

Modul de viată al rockerilor are în comun cu 
satanismul anarhia şi proslăvirea imoralităţii şi a puterii 
răului. Dimensiunea socială a muzicii, aceasta de a fi un 
mod facil de divertisment, e coroborată cu mesajul satanist 
în muzica rock. 

In România, impactul muzicii rock, mai ales la 
segmentul tânăr al societăţii, nu e deloc de neglijat. 



2. 4. Satanismul românesc postdecembrist şi 
impactul său real 



Penetrarea satanismului în spaţiul românesc are o 
istorie interesantă, tocmai pentru că nu a emanat de la o 
formă organizată de satanism, ci satanismul românesc este 
consecinţa unui proces evolutiv format prin asimilarea a 
diferite expresii sataniste venite din străinătate. 

Şi, mai ales, satanismul românesc se exprimă mult 
mai direct, dar, în acelaşi timp, subteran în societatea 
românească, în comparaţie cu satanismul occidental, liderii 
săi fiind tentaţi mai mult de imaginea de satanist decât de 
faptul de a face bani din acest trend anarhic. 

In demersul nostru vom fi ajutaţi de munca de 
cronicari a unor ziarişti din presa scrisă, care au tratat 
subiectul nu din punct din vedere ştiinţific, ci, mai mult, 
senzationalist. 



260 Ibidem. 



79 



însă rezultatele lor sunt edificatoare, pentru o primă 
bază de date, a unei viitoare cercetări ştiinţifice a 
fenomenului satanist din România 261 . 

Prima noastră sursă ne indică un raport al SRI-ului, 
din care aflăm următoarele: „Confundându-se cu sectele 
religioase, satanismul este una dintre cele mai bine 
organizate reţele care proliferează traficul de droguri şi 
crima organizată... SRI atrage atenţia că, în momentul de 
faţă, la noi în ţară activează 23 de grupări sataniste, mişcarea 
încercând să se extindă" 262 . 

Acest raport viza situaţia existentă înainte de anul 
2000, pe când satanismul românesc avea câţiva ani de 
integrare spectaculoasă în spaţiul românesc. 

însă începutul proliferării ideilor sataniste în România 
e pus în legătură cu noile pieţe ale traficului de narcotice din 
Europa post-comunistă şi cu extinderea sub-culturii Heavy 
Metal în acest spaţiu european. în acest context de 
internaţionalizare a drogurilor şi a muzicii rock a fost vizat 
segmentul tânăr al societăţii, care „dispunea de o anume 
solvabilitate" 263 . 

Autorul nostru tratează expansiunea fenomenului 
satanist în Europa de Est în două valuri succesive. în 
articolul său găsim următoarele date: 

„Primul val de expansiune a satanismului în Est 
(1990) 1-a constituit formarea, pe filieră germană, a unor 
grupări sataniste în Ungaria, Polonia şi Cehia (Moravia). 

Urmărirea dinamicii consumului de droguri în aceste 
ţări şi, în special, compararea datelor pentru anii 1990 - 1991 
cu cele din anii 1995 - 1996 poate da o imagine sintetică 
asupra eficienţei pretextului „ritual" în promovarea, printre 
adepţii satanismului, a consumului de droguri. 



Baza de date pe care o voi folosi în această secţiune e compusă din următoarele 
articole web: 

1.*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în Ultima oră, ed. 
electronică, nr. 671, 18 iunie 2001. 

2. Monica Bica, Satanismul - inventat de un saltimbanc narcoman, în ziarul Ziua, ed. 
electronică, 2 aprilie 2003. 

3. *** Ziarul Ziua, 2 aprilie 2003, ed. electronică. 

*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în Ultima oră, art. cit. 
supra. 
263 Ibidem. 



80 



Al doilea val de expansiune a început încă din 1991, 
când, cu sprijinul sataniştilor polonezi, iau naştere în 
Ucraina grupări de această factură, mai întâi în rândurile 
minorităţii poloneze (la Lvov), apoi extinzându-se în rândul 
tineretului din Kiev, Cernăuţi şi Tiraspol, ajungând în Rusia 
şi Basarabia, odată cu prăbuşirea URSS şi consolidarea 
noilor rute transcontinentale de trafic cu droguri, din Asia 
Centrală ex-sovietică spre pieţele de desfacere din Vest". 

După cum se observă, sursa noastră susţine, cum că 
satanismul nu e decât o faţadă puerilă a proliferării 
drogurilor în spaţiul post-comunist european. 

Părerea mea e mai nuanţată. Deşi nu neg o legătură 
„de rudenie" între satanism şi traficul de stupefiante în 
spaţiul nostru, mulţi dintre cei care au devenit satanişti nu 
sunt integraţi în proliferarea drogurilor în România ci 
activează ca satanişti din convingere. 

Dacă punem semnul egal între cei care consumă 
droguri şi satanişti, datele reale infirmă supoziţia noastră, 
deoarece sunt mulţi satanişti care nu au de-a face cu 
drogurile dar care sunt afiliaţi ideilor sataniste şi le 
promovează ca atare. 

Articolul din Ultima oră este unul polemic. El vrea să 
demonstreze că satanismul nu a intrat în România pe filieră 
maghiară, ci pe filieră rusească 264 . 

Anul 1992 este considerat anul infiltrării ideilor 
sataniste în România. Grupul „galaxienilor" din Kiev a 
pătruns în România, fiind condus de un fost ofiţer KGB, 
care se autointitula: „Pater Disciplinarius". 

Aceşti satanişti se închinau „celor 33 de spirite 
astrale". In timp ce sataniştii veniţi din Rusia încercau să-şi 
găsească prozeliţi în România, din Ungaria se aduceau CD- 
uri, publicaţii, amulete sataniste. 

Semnificativ pentru concurenţa pe care ungurii 
satanişti vroiau să o facă ruşilor satanişti care veniseră în 
România e faptul, că primele concerte „de satanic trash şi 
death metal au fost susţinute, în tara noastră, de formaţia 
ungară The Beldman, cu prilejul turneului efectuat în mai 



2 Articolul Monicăi Bica e de acord cu poziţia articolului citat. De fapt mi-a fost dat 
să constat cu regret, că celelalte două articole din ziarul Ziua, ediţia electronică, sunt 
două articole care plagiază, într-o cantitate considerabilă, articolul din Ultima oră. 



81 



multe oraşe din Transilvania în perioada 21 septembrie - 1 
octombrie 1992" 265 . 

Deşi pare neverosimil, în timp de niciun an de zile, s- 
au format „deja nuclee sataniste autohtone bine închegate, 
spre exemplu îngerii Morţii din Brăneşti - anturaj în care, la 
începutul anului 1993, s-a înregistrat şi un prim suicid 
ritual" 266 . 

Perioada 1993-1995 e numită „Epoca Romparkin" de 
către autorul nostru. Primii „satanişti" români au fost 
„vagabonzi, aurolaci, boschetari, cerşetori. Pentru aceştia, 
practicile pretins „sataniste" constituiau un accesoriu 
destinat să dea o brumă de „prestigiu" sordidelor orgii 
heterosexuale, dar preponderent homosexuale agrementate 
de consumul masiv de spirt medicinal aditivat cu Romparkin 
şi „îndulcit" cu antigel (mono-etilen-glicol, compus 
cancerigen)" 267 . 

Nu mi se pare însă relevantă afirmaţia, dacă în spatele 
ei nu presupunem o manipulare a unor factori coercitivi cu o 
mare influenţă. Cu tot câştigul financiar stradal pe care l-ar 
fi putut obţine un cerşetor, nu se putea compara cu un tânăr 
care dispunea de bani şi putea să îşi cumpere materiale 
sataniste, prin care să adere la viziunea satanistă asupra 
lumii. 

Practicile considerate sataniste la acea dată în 
România se constituiau în băutul sângelui de găină, 
dezgropatul cadavrelor şi onanie colectivă . Pentru ca 
aceste practici să fie acceptate trebuia să se ocupe cineva de 
ideologizarea lor. Autorul nostru nu ne indică nimic în 
această direcţie. Pare- se că referindu-ne la acea dată vorbim 
numai despre evenimente întâmplate, dar nu şi despre cei 
care au stat în umbra acestor evenimente sataniste. 

Semnele sataniste care încep să fie folosite de aceşti 
protosatanişti, locuitori ai canalelor şi dărâmăturilor marilor 
oraşe sunt crucea lui Nero (crucea întoarsă), crucea vieţii ( 



*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în Ultima oră, art. cit. 



266 Ibidem. 



supra. 

266 - 

2 7 Ibidem. Autorul nostru vorbeşte la un moment dat şi despre consumul de droguri 
în perimetrul Gării de Nord din Bucureşti, unde drogurile erau afectate de cesiu şi 
stronţiu. 
268 Ibidem. 



82 



crucea cu ansă), pentagrama, amulete macabre confecţionate 
din resturi de cadavre. Se sacrificau pisici şi la ritualul 
satanic se consumau intestinele lor 269 . 

începând cu anul 1994 apar primele „cazuri de 
prozelitism satanic în rândul unor elevi de liceu marcaţi de 
ratare şi eşec şcolar" 270 . 

Se afiliază acestora şi tineri cu probleme 
asemănătoare, care aveau antecedente penale sau se 
prostituau. Nucleul oamenilor străzii, cu profil satanist din 
Dorohoi ( Judeţul Botoşani), racolează două eleve de liceu şi 
le convinge să practice satanismul şi să participe la practicile 
lor orgiastice. 

Nucleul era format până la această dată exclusiv din 
bărbaţi şi ritualul lor sexual era format din practicarea 
onanismului în grup. Aceştia le-au administrat celor două un 
amestec format din Carmol şi excremente de câine, care le- 
au adus în comă alcoolică. Au fost spitalizate şi diagnosticul 
a constat din leziuni hepatice şi cerebrale. 

O a treia elevă, C. A., de la liceul Grigore Ghica din 
Dorohoi, care a intrat şi ea în acest cerc satanist, nu a mai 
putut fi recuperată neuropsihic, fapt pentru care s-a sinucis 

971 

la puţin timp după ce a trăit aceleaşi experienţe sataniste . 

Trebuie să remarcăm faptul că satanismul românesc 
este eminamente experenţial până la această dată şi că el are 
mai puţin o latură ideologică, fără ca prin aceasta să negăm 
adevărul că ea exista într-o stare incipientă. 

Autorul nostru caracterizează anul 1994 drept un an 

779 

cu o evoluţie lentă a fenomenului satanistă în România . 

„Epoca Anioşa" 2 " este titulatura acordată secţiunii 
temporale 1995-1998. Ea se deschide cu evenimentul de la 
Constanţa, pe care îl vom descrie ulterior. 

Aurolacii satanişti din Gara de Nord formează un grup 
aparte, care începe să se autointituleze: Fraţii Stăpânului. 



Ibidem şi Monica Bica, Satanismul — inventat de un saltimbanc narcoman, în 
ziarul Ziua, ed. electronică, 2 aprilie 2003. 

270 Ibidem. 

271 Ibidem. 

272 Ibidem. 

273 Anioşa este numele unui canabis ieftin, dar cu o ridicată reactivitate reziduală. 
Este cultivat pe terenurile afectate de catastrofa de la Cernobâl., cf Ibidem. 

83 



Exista în acea perioadă o altă grupare satanistă bucureşteană 
numită Allzdam , care rivaliza cu prima. 

Dar gruparea satanistă Allzdam nu mai era formată din 
adunături oarecare de oameni, care se aciuau pe unde 
puteau, ci din membrii specializaţi, deoarece „reinvesteau 
sumele obţinute prin prostituţie (în general homosexuală) în 
droguri venite pe diferite filiere nistrene, cărora principala 
gară bucureşteană le servea drept punct de escală. Treptat, la 
grupare au fost cooptaţi elevi de la liceele din Bucureşti, dar 
şi din alte localităţi" . 

O parte dintre sataniştii bucureşteni au migrat spre 
Constanţa. Ei au fost ajutaţi de doi satanişti locali D. Marius 
(zis Şacalul), elev la Liceul Energetic şi M. D. Andrei (zis 
Hiena), fără ocupaţie, care au acceptat să se implice în 
traficarea drogurilor vehiculate de emisari ai Fraţilor 
Stăpânului, revânzându-le în mediul elevilor de la Eergetic, 
Traian şi George Călinescu din Constanţa. 

Printre boschetarii constănteni racolaţi s-au numărat 
Pintilie Horaţiu, fratele său, Pintilie Tiberiu, şi Andronache 
Cristinel - toţi fără ocupaţie, care, sub influenţa 
halucinogenelor, au săvârşit două crime abominabile (3 şi 8 
mai 1995)" 276 . 

Cu aceste două crime constăntene, fenomenul satanist 
românesc a devenit un subiect disputat în mass-media 
autohtonă. Dar, după cum remarcă şi autorul nostru, grupul 
aurolacilor din Bucureşti nu a venit în Constanţa numai 
pentru a instaura şi aici practicile sataniste bucureştene, ci şi 
pentru a prolifera droguri, pe care, cu siguranţă, nu le 
creaseră ei. 

Integrarea oamenilor străzii în fenomenul satanist şi în 
traficul de stupefiante a fost o mutare foarte inteligentă a 
celor care i-au folosit în această direcţie, atâta timp cât 
această clasă socială nu prea arăta că poate să creeze 
probleme de asemenea anvergură. 

Tăcerea presei, în ceea ce îi priveşte pe cei care stau 
în spatele acestei afaceri antiumane, mi se pare dubioasă. 



274 Titulatura acestei grupări este o abreviere a expresiei: AII is Damned. 

*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în Ultima oră, art. cit. 



supra. 
276 Ibidem. 



84 



Poate, pe viitor, vom avea numeroase surprize în acest 
domeniu, când vom afla cine a profitat de aceşti defavorizaţi 
ai vieţii şi de ce i-au plasat tocmai în context satanist. 

In 1995 au intrat în România stupefiante ieftine şi 
radiotoxice, care se foloseau în cercurile sataniste. 

în noaptea de 5 spre 6 iunie 1996, doi oameni ai 
străzii din Buzău atacă domiciliul unui preot ortodox din 
localitate. Cei doi erau drogaţi şi au cerut preotului să îi 
spovedească pentru că au necinstit Sfintele icoane. Preotul i- 
a refuzat iar ei, s-au declarat satanişti şi l-au ameninţat că îl 
omoară împreună cu toată familia, dacă îi denunţă Poliţiei. 

începând cu acest an, promotorii din umbră ai 
fenomenului satanist schimbă tactica de lucru. Se 
debarasează de oamenii străzii - pentru că ei intraseră deja 
în atenţia Poliţiei, care îi monitoriza - şi îşi cooptează 
adepţi dintre fanii muzicii rock (care erau prostituaţi 
heterosexuali sau homosexuali, în cea mai mare parte) şi 
dintre tinerii care cochetau cu lumea interlopă. 

Apar în spaţiul lumii sataniste nume sonore ca D.G. 
poreclit Paranoia, care mergea în rockotecile constănţene cu 
Biblia satanică la subraţ, ca să convingă pe tineri să devină 
satanişti sau Nagy R. din Miercurea-Ciuc, care a anunţat 
presa locală că este „purtătorul de cuvânt al sataniştilor din 
judeţ" 277 . 

Dar apar şi psihopaţi periculoşi ca D. R. Mihai din 
Cernavodă. Acesta fusese condamnat pentru furt calificat 
dar pedeapsa sa a fost suspendată. El „organiza în Cimitirul 
Ortodox din oraş (în locul cunoscut sub numele La Cavoul 
lui Farmache) întâlniri ritualice, în care incita adepţii la 
omor şi sinucidere. 

Una dintre tinerele aflate sub influenţa sa, C. V., i-a 
urmat îndemnurile, încercând să se sinucidă (a fost salvată în 
ultimul moment). Mai puţin norocoasă a fost altă membră a 
grupului, care şi-a „reuşit" sinuciderea în aprilie 1997" 278 . 

între 1995-1997 fenomenul satanist are o extindere 
geografică uluitoare. Apar 22 de judeţe cu nuclee 



277 Ibidem. 

278 Ibidem. 



85 



sataniste 279 pe harta proliferării acestei mişcări în România, 
însă relaţiile dintre satanişti nu au început să se normalizeze. 

Spre exemplu: „liderul satanist din Piatra Neamţ, 
Alexandru L, s-a prezentat în iulie 1995 la primăria din 
localitate, unde a relatat că solistul unei formaţii Metal 
locale, Ady B., a reuşit să-şi constituie un nucleu satanic 
alcătuit din circa 100 de adepţi (elevi la liceele Calistrat 
Hogaş, Petru Rareş şi Liceul de Artă din oraş - lista era în 
cea mai mare parte exactă). 

Pretextând că adepţii lui Ady B. sunt „membri ai unei 
disidenţe satanice periculoase", cel în cauză a declarat că 
intenţionează să constituie o „filială oficială a adevăratei 
Biserici a Satanei" şi a solicitat primăriei să-i atribuie drept 
sediu Catedrala Domnească Sf Ioan din localitate" . 

Un alt caz asemănător este şi acela al lui E. Adrian din 
Râmnicul Sărat: „In perioada 1993 - 1995, E. Adrian îşi 
aroga calitatea de „şef al sataniştilor din Râmnicul Sărat", 
judeţul Buzău. 

Reclamat de alţi pretendenţi la acest „titlu", i s-a 
înaintat dosar la Parchet privind săvârşirea unor infracţiuni 
prevăzute de art. 19 din Legea 51/1991. 

A beneficiat de oarecare clementă, colaborând 
impecabil cu organele de anchetă, în special în elucidarea 
activităţii altui satanist din zonă, cunoscut sub porecla Gaza 

9 Q 1 

(cel care, de altfel, îl reclamase „anonim")" . 

După cum se poate înţelege Poliţia Română consideră 
satanismul un curent infracţional şi nu unul ideologic. 

Cred că acest lucru o să ne coste enorm pe viitor, atâta 
timp cât nu percepem satanismul ca o ideologie foarte bine 
structurată pe realităţile lumii postcapitaliste. 

Atâta timp cât va fi considerat o infracţiune, 
satanismul va putea să-şi dezvolte foarte bine tentaculele 
sale ideologice, câştigând teren acolo unde nimeni nu se 
prea gândeşte serios să îl contraatace: propagarea unui etos 



279 Aceste judeţe erau: Argeş, Arad, Alba, Bacău, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, 
Constanţa, Covasna, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Iaşi, Ilfov, Harghita, Hunedoara, Mureş, 
Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea şi Municipiul Bucureşti, apud. 
Ibidem. 

280 Ibidem. 

281 Ibidem. 



86 



satanic prin mijloacele de informare în masă, care erodează 
toate celelalte etosuri existente în România. 

Titulaturile sataniste devin din ce în ce mai sofisticate. 
II găsim în Alba Iulia pe Eddie Mortul, în Piteşti pe Mortus 
Cadavericus şi, tot aici, pe Măcelarul, în oraşul Urziceni din 
Ialomiţa pe Davina Hakkinen, în Oneşti-Bacău pe Mortul iar 

989 

în Brăila pe Black Alien 

Toţi aceştia, fără îndoială, dispuneau de informaţii 
sataniste concrete şi nu fuseseră „infuzaţi" de satanism ca 
declasaţii din Gara de Nord. Ei se iniţiaseră în problematica 
satanistă dezbătând la alt nivel întregul model existenţial 
satanist. 

Jurământul satanist începe să fie trăit ca o afiliere la 
ideologia satanistă: „Voi fura, voi înşela, voi trăda şi chiar 
voi ucide de va fi nevoie, voi fi ipocrit ori meschin, în 
numele tău, Satană!" . 

Autorul nostru remarcă faptul că mulţi tineri renunţă 
la practicile sataniste după ce se aleg cu un sifilis imun la 
antibiotice sau cu un panariţiu, ca o consecinţă directă a 
profanării de morminte. Dar tot el indică şi faptul că mulţi 
nu se lasă convinşi şi continuă astfel, până când se distrug 
definitiv 284 . 

Un caz semnificativ este acela al liderului satanist R. 
C. Gabriel. Acesta se afla în „iunie 1996 în cercul de 
suspecţi pentru profanarea unor morminte la Biserica 
Domnească din Târgu Ocna. 

Până să se lămurească situaţia, poliţiştii bucureşteni 1- 
au „interceptat" pe cel în cauză la ore mici ale nopţii, în zona 
Cimitirului Bellu din Bucureşti, având în mâini o halcă de 
cadavru în putrefacţie şi o lumânare aprinsă. 

La secţia de poliţie, cel în cauză a început să-şi 
mănânce excrementele, ceea ce a determinat ofiţerul de 
serviciu să-1 trimită de urgenţă, cu cătuşe la mâini, la 
Spitalul de neuropsihiatrie. Au fost necesare 11 zile de 
tratament ca R. C. Gabriel să-şi revină în simţiri, dar 
intelectul său continuă să fie ireversibil afectat" 285 . 



282 Ibidem. 

283 Ibidem. 

284 Ibidem. 

85 Ibidem şi ***Ziarul Ziua, 2 aprilie 2003, ed. electronică. 



87 



Intervalul mai 1997-mai 1998 s-a constituit în 
perioada de maximă evoluţie a fenomenului satanist în 

no/: 

România . Numărul de judeţe cu centre sataniste creşte la 
29 287 . 

România trăia o perioadă critică atunci, pentru că 
„multe cimitire din mediul urban erau afectate de distrugeri 
cu evident caracter satanist, se înmulţiseră sinuciderile şi 
omuciderile „rituale", iar unele grupări sataniste trecuseră la 
promovarea unor doctrine politice radicale, etalând o 
ostentativă predilecţie pentru Adolf Hitler, cel mai tare 
satanist" . 

Statul român începe să se implice activ în stoparea 
traficului de droguri şi a fenomenului satanist. începând cu 
1998 fenomenul satanist trece într-o altă fază: în Epoca Net 
Surf, după cum se afla şi CoS-ul. 

Grupurile române protosataniste sunt instituţionalizate 
iar mulţi dintre membrii lor devin pacienţi la neuropsihiatrie. 
Concluzia pe care autorul nostru o trage e dramatică: „Până 
în prezent, niciun satanist român nu a reuşit să ajungă la 
termenul „contractului" - „Voi servi 20 de ani lui Lucifer, 
apoi mă voi bucura de toate bunurile lumii, de-a stânga sa". 
Cei mai mulţi au clacat după trei-patru ani" . 

Deşi fenomenul satanist are forme insidioase în vreo 
20 de judeţe ale ţării, sataniştii zilelor noastre nu mai sunt 
profanatori de morminte sau băutori de sânge de pisică ci 
surferi pe internet 290 . 

Saituri sataniste sunt din belşug pe internet sau adepţii 
români pot crea ei înşişi altele şi tocmai acum începe 
adevărata problemă: ideologia satanistă începe să fie trăită la 
modul insular, în mod privat sau în cerc restrâns, în mijlocul 
unei societăţi majoritar ortodoxe. 

Nu cred că factorii politici ai României vor cenzura 
foarte recent accesul la satanism şi pornografie la nivel 



*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în Ultima oră, art. cit. 
supra. 

~ 87 Judeţele în cauză sunt: Bihor, Brăila, Dolj, Galaţi, Sălaj, Vaslui şi Vrancea, apud 
Ibidem. 

288 Ibidem. 

289 Ibidem. 

290 Ibidem. 



88 



online sau la nivel social, aşa că fenomenul va evolua 
nestingherit, chiar dacă nu e unul centralizat. 

Metamorfozele ulterioare ale fenomenului satanist 
consider că vor fi spectaculoase, mai ales când observ 
cantitatea de pagini web de pe internet, care tratează 
problematica satanistă. Pentru mine acest aflux de 

90 1 

informaţie este un indiciu neliniştitor . 



2. 5. Antropologia satanistă şi o concluzionare a 
raportului dintre satanism şi legile de drept 



După toate cele afirmate aici, cred că aceste două 
subiecte menţionate în titlu necesită o dezbatere aparte. 
Antropologia satanistă trebuie înţeleasă în mod extins, 
deoarece există mai multe nuanţe ireductibile ale 
satanismului occidental şi ceea ce separă pe CoS de ToS în 
mod marcant este tocmai antropologia. 

Biserica Satanei pune semnul egal între oameni şi 
animale. CoS-ul satirizează raţionalitatea firii umane sau cel 
puţin puterea omului de a se debarasa, pe calea raţiunii, de 
patimi. 

909 

Pentru CoS, omul este o existenţă carnală , 
instinctuală, aidoma animalelor. Tocmai de aceea omul nu 
poate fi mai bun decât un animal pentru că e dominat de 
instincte. Instinctele umane sunt fatalmente nişte canale de 
coerciţie, care nu pot fi nici suprimate dar nici domesticite. 



291 Jesper Petersen, un licenţiat al Universităţii din Copenhaga, a scris recent o 
lucrare despre satanismul aflat pe internet. El a relatat că motorul de căutare Alta 
Vista i-a furnizat mai mult de un milion de pagini în care apare cuvântul: Satana. Şi 
când a căutat cuvântul: satanism a găsit peste 50.000 de pagini. Petersen a observat 
că, „volumul total al informaţiilor şi înspăimântătoarea diversitate a combinaţiilor şi 
a dezvoltării dinamice sau a evoluţiei lor pe internet, forţează pe oricine foloseşte 
orice cale de acces existentă şi îi dă încrederea unor pagini stabile... Aceste pagini ne 
furnizează orice informaţie jurnalistică, platforme ale comunităţilor sataniste, articole 
printabile şi legături cu librării online, echipamente sexuale gotice etc." cf. Jesper 
Aagard Petersen, Binary Satanism: Being Dark and Secretive in a Prismatic Digital 
World, Unpublished paper, apud. James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi- 
Scripture/ Counter-Scripture, art. web cit. supra. 
,2 "What is Satanism?" by Azazel of the "Illuminati of Satan," a sub-group of the 
CoS, cf. http://www.marshall.edu/~allenl2/ioswhat.html. 

89 



Antropologia CoS-ului, din această cauză, este 
eminamente pesimistă nedându-i omului speranţa de a ieşi 
vreodată din cercul vicios al hrănirii instinctelor. 

CoS-ul neagă ideea de suflet, pentru că omul 
promovat de către ea este omul „pur" al evoluţiei. 

Sataniştii din ToS însă nu sunt de acord cu „reducerea 
umanităţii la animalitate şi sunt avocaţii ideii că oamenii se 
disting de natura oarbă, prin virtutea conştiinţei de sine" . 

Dar setienii, deşi par să aibă reverenţă faţă de raţiune, 
ei consideră conştiinţa de sine drept carapacea propriului lor 
ego, în care relaţiile cu ceilalţi se reduc la împlinirea 
scopurilor lor exclusiviste. 

Nici ToS-ul nu propune ieşirea din imanenţă, dar 
merge pe ideea „ameliorării" condiţiei umane prin 
cunoaştere şi ştiinţă. Această idee, părut „umanistă", a 
ameliorării vieţii umane prin civilizare şi socializare 
exclusivă este una dintre false tezele ale separaţiei dintre 
Religie şi Cultură, pentru că mitul ascendenţei valorice a 
Ştiinţei şi a Culturii faţă de Religie este însăşi substanţa 
ideatică a postmodernităţii, pe care a primit-o, ca o 
moştenire fundamentală, din braţele modernităţii. 

Rolul social al omului în satanismul celor două 
facţiuni e structurat pe baza a două filosofii imperialiste 
distincte, dar care au şi puncte de convergenţă. 

Spune Kristiansen, „Dacă Biserica Satanei este 
inspirată de filosofia naturalistă a lui Darwin, în care numai 
cel puternic supravieţuieşte, Templul lui Set este inspirat de 
idealul lui Nietzsche de supraom, care controlează destinele 
celorlalţi prin propria sa voinţă. Ambele sunt de acord cu 
ideea de supraom, dar au metode diferite de a le obţine. 
Dacă pentru Biserica Satanei perversitatea este idealul, 
pentru Templul lui Set idealul este atins prin filosofie şi 
misticism" 294 . 

La Vey respingea nazismul practicat de Hitler tocmai 
pentru că el era de părere că trebuie să îi ajute pe cei slabi, 
ca să trăiască prin însăşi slăbiciunea lor 295 . 



293 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 
294 Ibidem. 

*** Birth ofTragedy, Special Anniversary Edition The Godlssue, art. cit. supra. 

90 



„Condescendenţa" lui La Vey pentru oameni are 
patosul luptei pentru lubricitate generalizată, prin care a 
reuşit să dea un profil satanist evident industriei 
pornografice. 

Pornografia nu este o instituţie de divertisment fără 
substrat ideologic satanist, lucru pe care îl vom detalia în 
capitolul următor. 

Conceptul de „vampirism psihic" 296 al lui La Vey stă 
în strânsă legătură cu supraomul CoS-ului. El observa că 
„cei slabi, inadaptaţi, inadecvati sunt campioni în multe 
domenii" ale societăţii americane şi aceasta, doar pentru 
că ştiu să profite de cei deştepţi şi să întoarcă situaţiile 
profitabile în favoarea lor . 

în măsura în care sataniştii CoS-ului dobândesc 
statute speciale în societate, pe orice cale ar fi dobândite 
acestea, ei sunt împliniţi ca supraoameni. 

Sataniştii setieni însă devin supraoameni tocmai prin 
magie neagră, prin dobândirea unor forţe speciale oculte. 
Supraomul setian nu este însă decât o deformare a concepţiei 
lui Nietzsche, care avea la el fundamente filosofice. 

Dar, după cum arată conceptele extremiste despre 
„adevăratul" om satanist, tot la fel, relaţiile acestui om cu 
statul sunt ambigui. Ambele culte satanice neagă faptul că ar 
avea vreo legătură cu terorismul sau crima organizată 299 . 
Sunt culte acceptate în USA. Dar distanţa dintre politica 
guvernamentală standard şi ideologiile sataniste este mult 
prea mare. 

Conceptul de eugenie al CoS-ului, „presupune 
completa renunţare la sistemul social al bunăstării şi sfârşitul 
tuturor acelor programe, care urmăresc ajutarea celor săraci 



296 Ibidem. 

297 Ibidem. 

~ 98 Am putea spune că în societatea românească, etnia rromă, în marea ei majoritate 
needucată (în sensul şcolarizării efective), ajunge să prospere tocmai din cauza 
acestui vampirism psihologic, datorită banilor ilegali pe care îi obţine. Pe posturile 
TV apar de multe ori astfel de persoane, care sunt „interesante" pentru audienţă, 
tocmai pentru că nu au nimic logic ca să ne spună ci rolul apariţiei lor, în mod ironic, 
nu e acela de a se vedea cât de deştepţi sunt, ci de a se face de râs într-un mod foarte 
mediatizat. Dar, cu toată mascarada de rigoare, diferiţi factori economici îi 
popularizează, tocmai pentru că dobândesc sume uriaşe de la ei şi pe seama lor. Prin 
această paralelă nu vreau să demonstrez şi faptul că ei sunt satanişti. 
" Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 



91 



şi dezavantajaţi din punct de vedere social. în locul acestor 
programe, se urmăreşte dezvoltarea de noi programe de către 
satanişti, care să acorde drepturi privilegiate tuturor 
domeniilor care-şi urmăresc ţintele lor, cu abilitate maximă. 

Acestea trebuie să includă experimentele eugenice şi 
îmbogăţirea acelor gene umane, care conduc specia umană 
spre o mai bună dezvoltare a ei. 

Gilmore visează deja timpul, când oricine va putea sa- 
şi aleagă copilul pe care şi-1 va dori. Intre timp, sataniştii au 
nevoie de ajutorul celor mai bune specimene disponibile şi 
Biserica Satanei descurajează pe toţi aceia care cunosc că ei 
sunt „deficienţi", în ceea ce priveşte reproducerea. 

în cazul criminalilor, Biserica Satanei sprijină 
instituirea unei elite poliţieneşti, care să se ocupe de astfel de 
persoane. Regulile sociale vor fi stabilite în aşa fel, încât 
securitatea maximă să dea indivizilor libertatea de 
relaţionare reciprocă şi va trebui ca cei care nu se supun 
acestor reguli, să fie trataţi într-o manieră adecvată. Munca 
acestei forţe poliţieneşti va fi aceea să facă orice crede că e 
necesar pentru binele social" 300 . 

în fata unor asemenea intenţii mă simt nevoit să îi dau 
dreptate lui Alexandr Zinoviev, care, în parafraza lui Sorin 
Lavric, spune următoarele: „Dacă economia Occidentului ar 
fi fost cu adevărat legală, Occidentul ar fi dispărut de mult 
din istorie. Forţa şi eficienta economiei occidentale nu stă 
nici pe departe în pretinsa legalitate şi corectitudine a unui 
fenomen ce nu are nimic în comun cu legea şi cu 
moralitatea, ci în simbioza uimitoare dintre partea unei 
economii socotite legale şi cea a unor dedesubturi şi 
debuşeuri ce sunt eminamente ilegale. Această simbioză 
face ca, în lipsa dedesubturilor şi resorturilor ilegale, crusta 
legală a economiei occidentale să devină foarte curând un 
epitaf pus la căpătâiul unui muribund" 301 . 

în condiţiile în care, în interesele politicii americane 
intră legalitatea satanismului, ca mijloc profitabil pentru 
economie, afilierea grupărilor sataniste la politica statului 
este pe deplin înţeleasă. 



300 Ibidem. 

Sorin Lavric, Zinoviev şi critica Occidentului, în rev. Idei în dialog, anul II, nr. 1 
(4), ianuarie 2005, p. 11. 

92 



Dar, dacă admitem linia de gândire prin care USA nu 
ar ştii ceea ce propagă aceste culte cu adevărat sau nu poate 
urmări influenţa ideologiei sataniste, cred că am minimaliza 
prea mult rolul statului american în politica regională şi 
mondială, ceea ce nu e cazul. 

Planul de schimbare al societăţii americane , pe care 
îl propune CoS-ul demonstrează tocmai contrariul: că 
scopurile pe care statul american le are coincid cu planurile 
de viitor ale CoS-ului. 

Kristiansen descrie pe scurt aceste planuri ale CoS- 
ului: 

Planul are următoarele prescripţii: 

1 . este avocata unei recunoaşteri şi acceptări generale 
a stratificării sociale, unde cei mai buni sunt recunoscuţi, iar 
cei mai slabi sunt eliminaţi: 

2. este pentru promulgarea unui impozit fix pentru 
toate bisericile şi instituţiile religioase; 

3. susţine reintroducerea legii talionului („să facem 
altora ceea ce ne fac şi ei nouă"); 

4. e de acord cu promovarea unei noi industrii care să 
producă umanoizi artificiali, care să satisfacă dorinţele 
umane; 

5. vrea să construiască o tehnologie totală de 
atmosferă, ca „plăcerea domurilor" şi a locurilor de 
amuzament şi de delectare ale oamenilor. Viaţa înseamnă să 
te bucuri şi tot ce duce la bucurie trebuie să producă plăcere 
şi să fie infiltrat prin ştiinţă şi tehnologie" . 

Satanismul este, cu alte cuvinte, profitabil în mod 
actual şi vizionar pe termen lung pentru statul american. 

Atunci când Ordinul Trapezoidului a fost acuzat de 
practici naziste Ammond Shadowcraft a replicat că nu sunt 
fascişti sau rasişti, pentru că mulţi dintre liderii Templului 
sunt minoritari: negrii, evrei, hispanici etc. 304 . Aparenţele 
aşadar sunt asigurate, atâta timp cât rămân între limitele 
prezumţiei de nevinovăţie pe care le-o dă legalitatea. Dar 
„legalitatea" satanismului e un paravan şubred la o privire 



302 Cf. http://www.parienet.org/~xx052/Five.html. 
303 Ph. D. Roald E. Kristiansen, Satan in Cyberspace, art. web cit. ant. 
304 Ibidem. 



93 



minuţioasă asupra impactului său asupra lumii americane, 
unde el a apărut şi s-a extins în mod victorios. 

în 1970 a fost arestat Stanley Dean Baker, care, acuzat 
fiind de viol, a mărturisit: „Eu am o problemă. Sunt 
canibal". Poliţia a găsit un deget de om într-unui dintre 
buzunarele sale iar în altul o copie după Biblia satanică. El a 
participat la un ritual unde se bea sânge de om, în Wyoming. 
Mai târziu el va deplânge activităţile sale criminale, 
considerându-le a fi făcute sub influenţa drogurilor şi nu a 
demonilor. 

Un alt caz celebru este al lui Richard Ramirez, 
supranumit: The Night Stalker 305 . Acesta era spărgător, 
bătăuş şi criminal în serie de un mare sadism, care a terorizat 
Los Angeles-ul la jumătatea anilor '80, fiind prins de 
cetăţeni la 31 august 1985. 

Se considera satanist şi citea Biblia satanică. Pe zid 
lăsa pentagrama satanică sau, în unul dintre cazuri, a ascuns- 
o în trupul victimei. în 1983 va merge să îl vadă personal pe 
La Vey în San Francisco. Mai târziu La Vey va declara că i- 
a plăcut Ramirez 306 . Ramirez, când va fi prins, va spune 
printre altele: 

"I am beyond good and eviL.Lucifer dwells in all of 
us...I don't believe in the hypocritical, moralistic dogma of 
this so-called civilized society. I need not look beyond this 
courtroom to see all the liars, the haters, the killers, the 
crooks, the paranoid cowards.-.Hypocrites one and all. We 
are all expendable for a cause. No one knows that better than 
those who kill for policy, clandestinely or openly, as do the 
governments of the world which kill in the name of God and 
country..." 307 . 

Deşi Lewis e de părere că unii criminali ca Ramirez 
acceptă ideile sataniste ca să-şi justifice actele lor criminale 
anti-sociale 308 , tot el afirmă că există şi cazuri reale de 
satanişti care sunt criminali sau violatori. 



Cutreierătorul nopţii. 

James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, art. web 
cit. supra. 

Cf. Philip Carlo, The Night Stalker: The True Story of America' s Most Feared 
Serial Killer, Kensington Books, New York, 1996, p. 395. 

James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, art. web 
cit. supra. 

94 



Pe 5 martie 1993, la Rob in Hood Hills, lângă West 
Memphis, în Arkansas, trei băieţei de 8 ani au fost găsiţi 
legaţi, abuzaţi, ucişi şi mutilaţi de către un grup satanist 309 . 
Şi aceasta, pentru că Biblia satanică „presupune derularea 
acestui rol" 310 . 

La Bill Ellis găsim cazul lui Near Dixon din Missouri, 
care, în 19 octombrie 1978, e găsit de poliţie după indicaţiile 
de mutilatie din Bs 3U . El sacrificase o fată nebotezată de 30 
de ani tocmai de Halloween . 

Numai şi aceste puţine relatări concrete despre 
influenţa satanismului asupra oamenilor sunt de ajuns pentru 
a observa impactul negativ pe care îl are satanismul în orice 
societate ar activa el. 

Dacă pe pământ american ideologia satanistă are 
scopuri servile faţă de stat, cu toate efectele secundare pe 
care ea le determină, în societatea românească satanismul 
este o mişcare subterană, care nu este luată prea în serios de 
către stat dar este manipulată abil de magnaţii mafiei 
subterane. 

Satanismul online este rentabil în ambele părţi pentru 
zona satanistă iar mass-media, chiar şi prin atitudini de 
dezaprobare faţă de fenomen, nu face altceva decât să 
mărească popularitatea sa ameninţătoare. 

în măsura în care factorii de putere ai statului şi-ar 
impune controlul asupra fenomenului descurajarea sa ar fi 
evidentă. Dar, cred că satanismul e încă o sursă bună de 
venit în lumea postmodernă şi controlul asupra sa nu se va 
face curând. 



309 Ibidem. 

Cf. Michael Newton, Raising Hell: An Encyclopedia of Devii Worship and 
Satanic Crime, Avon Books, New York, 1993, p. 158. 
311 Biblia satanică. 

Bill Ellis, Raising the Devii: Satanism, New Religions, and the Media, The 
University Press of Kentucky, Lexington, New York, 2000, p. 269. 



95 



3 . Derularea procesului de emancipare sexuală în 
postmodernism şi situaţia de azi a pornografiei. O 
trecere în revistă a ultimelor „victorii" ale hedonismului 
în materie de libertinaj furibund. 



3. 1. Impactul feminismului în viaţa lumii 
postmoderne şi a mişcărilor de legitimare a minorităţilor 
sexuale 



Doamna Liliana Popescu, în cea mai recentă carte 
românească dedicată sexualităţii şi relaţiei dintre sexualitate 
şi deciziile politice în materie de libertate sexuală, defineşte 
feminismul drept unul dintre cele mai importante fenomene 
ideologice şi sociologice contemporane, dar preferă să 
vorbească de feminism la plural, pentru că există 
„feminisme" şi nu feminism 313 . 

Cercetările mele în această chestiune au dat câştig de 
cauză autoarei noastre, fiindcă în istoria mişcării feministe 
găsim diferite nuanţe ideologice referitoare la drepturile 
femeilor în societate iar feminismul nu este un apanaj numai 
al femeilor, ci există şi bărbaţi feminişti, care luptă pentru 
drepturile civile şi sexuale ale femeilor. 

Autoarea româncă împarte istoria mişcării feministe 
în mod „clasic", adică în trei perioade numite „valuri": 

1 . Primul val cuprinde perioada dintre a doua jumătate 
a secolului al XlX-lea şi primele două decenii ale secolului 
al XX-lea 314 . 



313 Liliana Popescu, Politica sexelor, cu o prefaţă de Laura Griinberg, Ed. Maiko, 
Bucureşti, 2004, p. 21. 

314 Primul val nu face obiectul discuţiei noastre, dar e demnă de remarcat 
problematica discutată în această perioadă. La mijlocul secolului al XlX-lea femeile 
din Europa şi America de Nord nu aveau dreptul prin lege, la următoarele lucruri: să 
divorţeze de soţi, să dobândească proprietăţile cu care veniseră în casa soţilor, să 
obţină custodia copiilor, să beneficieze de venituri obţinute prin munca lor. Din 
această cauză Caroline Norton, o englezoaică foarte nemulţumită se statutul femeii în 
societate, cere alte legi de reglementare a divorţurilor. în Anglia campania ei are 
succes de cauză, pentru că în 1875 parlamentul englez adoptă Legea căsătoriei şi a 
divorţului. Frances Cobbe Power, în 1868, compara căsătoria cu închisoarea, pentru 
că femeii căsătorite i se confisca averea de către soţul ei, odată cu căsătoria lor, şi 
acesta o administra după cum vroia. Apare, în ultimii ani ai secolului al XlX-lea, 
ideea că femeia se va putea emancipa, dacă va deveni independentă din punct de 



96 



2. Al doilea val cuprinde perioada anilor '60- '70 ai 
secolului al XX-lea. 

3. Al treilea val cuprinde perioada începând cu anii 

O 1 c 

'90 ai secolului al XX-lea şi până astăzi 

Cel de „al doilea val" este numit de Angus McLaren 
„revoluţia sexuală" 316 , având drept punct de plecare 
inventarea pilulei contraceptive şi testarea ei începând cu 
anul 1960. 

începând cu 1961 pilula abortivă a început să fie 
comercializată în Marea Britanie şi, contrar scopurilor 
pentru care aceasta era destinată, anume stabilitatea 
familială, această nouă descoperire a dus la o tot mai 

■j i -7 

accentuată ideologizare a controlului naşterilor . 

Tot în 1960 a venit la conducerea SUA John 
Fitzgerald Kennedy, preşedinte care va promova o politică 
liberală, ce va avea drept scop modernizarea societăţii 

TIO 

americane şi eficientizarea ei . 

Pe acest fond, foarte favorabil unui reviriment al 
mişcării feministe, ideea independenţei sexuale şi economice 
a femeii a fost reevaluată. A fost redescoperită cartea „Al 
doilea sex" 319 , scrisă de Simone de Beauvoir în 1952 şi 
interpretată în sensul unei tot mai pronunţate obiectivări a 
femeilor 320 . 

Betty Friedan va scrie „Feminine Mistique", 
împotriva afirmaţiilor psihanaliste ale lui Sigmund Freud, 
care socotea că femeia matură suferă de complexul privării 

t n i 

de penis şi militează pentru non-discriminare sexuală. 

vedere economic. Această idee va deveni leit-motivul feminismului până astăzi. în 
1837 aceeaşi Caroline Norton va aduce mamelor din Anglia o lege, prin care, acelea 
care nu se făceau vinovate de adulter aveau dreptul să capete custodia copiilor lor, 
dacă copiii aveau vârsta sub 7 ani. S-a cerut în acest timp şi educaţie sexuală şi 
libertăţi sexuale sporite pentru femei. Dar, mai ales, s-a cerut dreptul de vot al 
femeilor, lucru care s-a şi obţinut în unele ţări occidentale, cf Idem, p. 24-36. 

315 Idem, p. 36. 

316 Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, trad. din lb. engleză de 
Monica Jităreanu, Ed. Trei, Bucureşti, 2002, 216 p. McLaren îşi numeşte, de fapt, 
capitolul al 9-lea al cărţii sale în acest fel, cf. Idem, p. 216-249. 

317 Idem, p. 218. 

318 Idem, p. 224-225. 

319 Cf. ediţiei: Simone de Beauvoir, The Second Sex, Picador, London, 1988 s-a făcut 
traducerea românească Simone de Beauvoir, Al doilea sex, Ed. Univers, Bucureşti, 
cf. indexului cărţii Lilianei Popescu, op. cit, p. 340. 

Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 253. 
321 Ibidem. 



97 



în 1966, Friedan va înfiinţa National Organization for 
Women, care va accentua experienţele sexuale subiectiviste 

^99 

şi va cere acţiune politică directă . După exemplul ei vor 
apărea şi alte organizaţii feministe ca Grupul de Eliberare a 
Femeilor din Chicago, Studenţii pentru o Societate 
Democratică şi Femeile Radicale din New York. 

Ultimele două organizaţii radicale feministe vor 
protesta la Atlantic City împotriva concursului Miss America 
1968. 

Membrele acestor două grupuri îşi vor arde 
sutienele 323 şi vor încorona drept Miss America o oaie vie, 
trimiţând următorul mesaj femeilor de pretutindeni: „femeile 
nu trebuie să concureze între ele pentru atenţia bărbaţilor şi 
nici să întrunească anumite standarde de frumuseţe" . 

Femeile riscă să fie transformate în obiecte de către 
bărbaţi prin aceste concursuri de frumuseţe, vroiau să spună 
ele, şi, în locul oii obediente şi cu spirit de turmă (după cum 
era statutul femeii de până acum, care era considerată sclava 
bărbatului), ramura aceasta feministă cere, ca femeia să fie 

TOC 

considerată un om şi nu un obiect . 

Kate Millet în „Sexual Politics" (1970) atacă în mod 
deschis „misoginismul culturii masculine, afirmând că 
numai sexul liber putea să aibă drept rezultat relaţii 
sănătoase" 326 . Pe când, Shulamith Firestone, în The 
Dialectic of Sex: the Case for Feminist Revolution, 
considera că cea mai bună metodă de stopare a oricărei 
forme de opresiuni venită din partea bărbaţilor este 
reproducerea artificială, care o va scăpa pe femeie de povara 
naşterilor 327 . 

In anii '70 principala campanie derulată de feministe 
este aceea pro-avort. Deşi apăruse pilula abortivă ea nu era 
utilizată la scară largă printre femei, de aceea avorturile 
ilegale şi numărul femeilor care mureau din cauza aceasta 
erau în creştere. 



322 Ibidem. 

323 Ibidem. 

324 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 43. 

325 Idem, p. 44. 

Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., 236. 
327 Ibidem. 



98 



Feminismul va face lobby pentru avort plecând de la 
ideea că legislaţia în vigoare încalcă definiţia dată sănătăţii 
de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care stipula: 
„bunăstarea fizică, mentală şi socială" a oamenilor . 

Lumea occidentală va reforma astfel legislaţia privind 
avortul lucru care a avut impact şi în lumea comunistă într-o 
anume măsură. în 1973, datorită cazului Roe vs Wade, 
Curtea Supremă a SUA „a hotărât că dreptul la viaţă privată 
al unei femei are întâietate asupra legilor de stat existente 
împotriva avortului în prima fază" 329 . Legalizarea 
avorturilor a dus la scăderea mortalităţii materne şi a 
avortului ilegal. 

După câştigarea acestei victorii împotriva statutului, 
mişcarea feministă s-a canalizat pe ideea luptei împotriva 
violului şi a oricărei agresiuni fizice a femeilor. Susan 
Brownmiller, în „Against our Will" (1975), susţine că 
bărbaţii au practicat dintotdeauna violul pentru a ţine pe 
femeie într-o stare de frică. Ea a ideologizat sexualitatea 
într-un mod extremist socotind-o un act „anormal", un 
simptom al dominaţiei masculine . 

Pornografia va avea câştig de cauză prin filmul „Deep 
Throat" {Gât adânc, 1972), în care actriţa porno Linda 
Lovelace apărea în scene de sex oral şi nu de sex clitoridian 

T T 1 

sau vaginal . Reacţia feministelor a fost pe măsură, 
pentru că se temeau de sexualizarea excesivă a femeii dar şi 
de vulnerabilitatea ei crescândă. Insă în loc să existe un 
punct de vedere comun al tuturor feministelor - moment în 
care apar feminismele contradictorii - subiectul pornografiei 
a divizat mişcarea feministă americană. 

Feministele liberale şi socialiste doreau o cenzurare a 
mai multor producţii cinematografice şi nu numai a 
producţiei de filme porno şi lor li se părea că militantismul 
revoluţiei sexuale a fost degeaba. 

Este interesant că în acest moment mulţi bărbaţi cu 
vederi politice de stânga se considerau feminişti 332 . în 



328 Idem, p. 236-237. 

329 Idem, p. 238. 

330 Ibidem. 

331 Idem, p. 239. 

332 Ibidem. 



99 



această situaţie confuză apare în 1969 un feminism radical, 
în viziunea căruia toţi bărbaţii sunt opresori, pentru că toţi 
beneficiază de exploatarea femeilor. 

Aceste feministe radicale au creat termenii de 
„sexism" şi „politică sexuală", care provocau femeile la o 
luptă pentru putere şi la detronarea bărbaţilor din punctele 
cheie ale societăţii 333 . 

Satanizarea sexualităţii masculine heterosexuale 
începe să fie promovată cu putere, deoarece sexualitatea 
masculină heterosexuală este marcată de violenţă şi 

• ■ 334 

misoginism . 

Urmarea logică a fost aceea, că feminismul radical a 
început să promoveze lesbianismul . In anii '70 Ti-Grace 
Atkinson motiva lesbianismul, ca o consecinţă firească a 
feminismului: „feminismul este teoria, iar lesbianismul 
practica". Iar Monique Witting din Franţa şi-a imaginat 
utopia popoarelor lesbiene ale viitorului 336 . 

In „Lesbian Nation" (1973) a lui Jill Johnson se 
localizează foarte explicit „duşmanii" femeilor şi anume 
bărbaţii, unde „hetero sexualitatea simboliza înfrângerea 
femeilor, iar de aici rezulta că lesbianismul era singura cale 

ITT 

de a pune capăt exploatării feminine" . Adrienne Rich va 
promova lesbianismul ca pe un model de rezistenţă şi 



333 Idem, p. 240. 

334 Ibidem. 

335 Maniera sexuală promovată de lesbianism era aceea a non-penetrării vaginale. 
Locul orgasmic feminin nu mai este vaginul, ci clitorisul. Penetrarea vaginală era 
simbolul subordonării faţă de bărbaţi. De aceea, comutarea accentului pe clitoris şi 
autoerotism a marcat eliberarea de sub opresiunea masculină, cf. Liliana Popescu, 
Politica sexelor, op. cit., p. 51. 

Este demn de remarcat însă că lesbianismul ideologizează sexualitatea cu argumente 
contrare psihanalizei freudiene. Freud afirmase că adevărata plăcere sexuală este 
ogasmul vaginal şi că masturbarea clitoridiană e o activitate masculină, cf. Angus 
McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 157. 

Lesbienele vor prelua tocmai acest amănunt, considerat de Freud un motiv de 
stagnare a sexualităţii feminine către dezvoltarea sexuală şi către atingerea 
orgasmului vaginal şi îl vor etala drept singura sexualitate necoruptă de amprenta 
sexualităţii masculine. Părerea lui Freud însă e cea corectă în această cauză, dar 
militantismul lesbian se afla încă în perioada de adolescenţă rebelă. 

336 Ibidem. 

337 Ibidem. Din politica sexuală promovată de ramura extremistă a feminismului, 
reiese clar resentimentarismul feminin faţă de poziţia „privilegiată" a bărbaţilor. Deşi 
se încearcă aplatizarea ideii că feminismul liberal e homofob, consecinţele directe ale 
ideologiei feministe duc la acest rezultat categoric. 



100 



propunea ca femeile să se sprijine reciproc „prin prietenie şi 
camaraderie" 338 . 

Au rămas însă lesbiene şi în mişcarea feministă dar 
unele dintre ele au devenit militante pentru drepturile 
lesbienelor şi nu ale femeilor. 

Lesbienele, în spaţiul privat şi în spaţiul public, vor 
apărea ca jucând două roluri: acela de butch (seducătoare) 
şi pe acela de femme (sedusă). Rolurile puteau fi inversate. 
Dar apare şi o a treia categorie de lesbiene care doreau să 
arunce o punte de legătură între diviziunile de clasă şi de 
rasă, apelând la rolurile de butch-femme şi la 
sadomasochism, „crezând că dorinţa feminină poate fi 
deopotrivă lăsată liberă şi purificată" . 

Dar feministele liberale îşi vor continua agenda de 
implementare a noii legi care să favorizeze condiţia femeii 
în societate. Susan Brownmiller va argumenta faptul că 
legea referitoare la viol dă un avantaj violatorului şi nu 
victimei, pentru că e „singura acţiune de violenţă în care 
legea aşteaptă din partea victimei ca aceasta să se opună" 340 . 

Susan Estrich în „Real Râpe" (1987), distruge mitul 
cum că femeile ar prefera violenţa şi forţa atunci când 
doresc sex 341 . Asociaţia feministă WITCH socotea că 
instituţia căsătoriei este dezumanizată, considerând-o 

"LA") 

„prostituţie legalizată pentru femei" . 

Va fi atacată şi condiţia miresei, socotită un obiect 
mai mult decât o persoană dar şi instituţia şcolii şi 
facultăţile, pentru că sunt oarbe la experienţa feminină a 
istoriei şi prezintă istoria ca şi când femeile nu ar face parte 
din ea 343 . 

Mary Daly atacă misoginismul Bisericii Catolice care 
degradează pe femeie ca persoană, socotind că Biserica 
Catolică promovează femeia care se abandonează 
bărbatului sau femeia mister, dar nu şi femeia în sine, 



338 Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 241. 

339 Idem, p. 242. 

340 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 48. 

341 Ibidem. 

342 Ibidem. 

343 Ibidem. 



101 



femeia ca persoană, care se realizează fizic şi spiritual ca o 
persoană în dependenţă, ca mamă 344 . 

Daly militează pentru femeia-preot în catolicism, 
pentru că viziunea sexistă a Bisericii Catolice nu mai poate 
fi proprie astăzi . 

Poziţia autoarei românce este şi mai tranşantă decât a 
lui Mary Daly. Spune Liliana Popescu: 

„Desigur că şi în Biserica Ortodoxă Română ar fi 
binevenite femei ca preoţi. Ele au fost admise ca studente la 
Facultatea de Teologie - ceea ce este un pas important în 
considerarea lor drepte semenele bărbaţilor. 

Tradiţionalismul BOR apare însă mult mai accentuat 
în comparaţie cu acela al Bisericii Catolice din acest punct 
de vedere" 3 ' 46 . 

Poziţiile feministe prezentate până aici trebuie înţelese 
în următorul sens şi anume, că feministele nu apelează la 
Revelaţie sau la vreun sistem filosofic în argumentarea lor, 
deoarece feminismul este o ideologie cu caracter social- 
politic, care îşi cere drepturile şi nu o instituţie care îşi pune 
problema genului sau a sexului din punct de vedere teologic 
sau filosofic. 

Tocmai de aceea şi diferenţele de opinie ale 
feministelor sunt evidente, deoarece ideologia feministă se 
creează ad-hoc, fără evaluări prealabile. Contextualizarea 
problemelor lor e una aleatorie, după părerea mea, deoarece 
sunt interesate mai mult de a fi recunoscute de către stat şi 
de opinia publică, decât de drepturile pe care le cer sau şi le 
arogă. 

In acest context, mişcarea homosexuală a fost 
reprimată între deceniile 3 - 5 ale secolului al XX-lea , 



344 Idem, p. 49. 

345 Ibidem. 

346 Ibidem. O evaluare detaliată a tuturor punctelor de vedere diferite va fi făcută în 
ultimul capitol al lucrării. Legătura interioară dintre militantismul feminist şi 
hirotonirea femeilor în Biserica Angliei şi în protestantism şi neoprotestantism a fost 
o intuiţie personală pe care am dezvoltat-o într-o discuţie colocvială cu domnul 
profesor Martin Hausser, profesor afiliat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din 
Bucureşti. Dumnealui a fost de acord cu faptul, că feminismul a jucat un rol marcant 
în situaţia hirotonirii femeii, pe fondul unei secularizări alarmante a lumii 
occidentale, a Bisericilor din Occident şi a instituţiilor de învăţământ universitar şi 
postuniversitar din această parte a lumii. 

Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 243. 



102 



ceea ce a dus la faptul, ca unii dintre homosexuali să 
împartă statutul de minoritari alături de femei. 

între 1945 şi mijlocul anilor '60 ei erau văzuţi în SUA 
ca sabotori sexuali şi politici veniţi din URSS sau ca 
promotorii „marii conspiraţii" homosexuale, fiind 
consideraţi drept o branşă care deţine controlul asupra 
filmului şi a modei americane 348 . 

Această perioadă e numită sugestiv perioada 
„closetului", pentru că afişarea ca homosexual nu era văzută 
bine. Homosexualitatea era văzută ca o boală care poate fi 
vindecată - deşi homosexualii se apărau, spunând că 
homosexualitatea e „un dat genetic" - pe când o altă parte a 
populaţiei asimila homosexualitatea cu pedofilia. 

„Terapia" pacienţilor homosexuali a fost drastică. In 
Danemarca şi Norvegia pacienţii homosexuali erau castraţi. 
în Marea Britanie se practica terapia prin aversiune, 
făcându-i pe homosexuali să vomite la vederea unui trup gol 
de bărbat 349 . 

Apar apărători ai homosexualilor, ca Michael 
Schofield, care arată faptul că „stigmatizarea 
homosexualităţii ducea la o epidemie de acte antisociale, 
care includeau minciuna, promiscuitatea, alcoolismul, 
sinuciderea, corupţia poliţiei şi şantajul" şi că cel mai bun 
lucru pentru homosexuali ar fi acela, ca homosexualitatea să 
fie scoasă de sub incidenţa legii. 

Acest lucru începe să fie vizibil în Olanda (în perioada 
de după al doilea război mondial), în Anglia (lege iniţiată în 

-3 c i 

1957 şi finalizată în 1968) , dar în SUA şi Franţa 
homosexualitatea era sub interdicţie. 

Apare în 1968, în Franţa: „Front Homosexuel 
d'Action Revolutionaire" al lui Guy Hocquenghem, care 
cere drepturi pentru homosexuali. 



348 Ibidem. 

349 Idem, p. 234-244. 

350 Idem, p. 244. 

351 Wolfenden în Anglia şi comisia condusă de el, în 1957, „nu cerea neapărat 
acceptarea homosexualităţii, ci susţinea că actele private, consensuale şi non-violente 
n-ar trebui să constituie preocuparea poliţiei. Supoziţia lui era că homosexualitatea 
era o problemă medicală şi nu una delincvenţională", cf. Ibidem. Doar în 1968 s-a 
votat Legea delictelor sexuale, când a venit la putere Partidul laburist, cf. Idem, p. 
245. 



103 



Jean-Louis Bory demonstrează că misoginismul şi 
efeminarea homosexuală sunt două mituri create de 

-3 c-) 

heterosexuali . 

Homosexualii indică drept duşman al lor aceeaşi clasă 
de oameni, ca şi lesbienele: bărbaţii heterosexuali, dar din 
motive diferite fiecare. 

în Franţa legalizarea homosexualităţii şi a 
lesbianismului are loc în 1982, cu responsabilitatea 
consimţământului cea mai scăzută din lume: 15 ani, atât 
pentru bărbaţi cât şi pentru femei 

Homosexualii din SUA evitau publicitatea mizând pe 
popularizarea subiectului şi atragerea simpatiei publicului 
fată de revendicările lor. 

Dar, după cum mişcarea feministă s-a fragmentat, 
reieşind facţiunea extremistă, care a optat pentru lesbianism, 
şi mişcarea homosexuală se scindează, una dintre facţiuni 
optând pentru ideea de „eliberare gay" 354 . 

Membrii facţiunii s-au inspirat din mişcările pentru 
drepturi civile şi din campania împotriva războiului din 
Vietnam, la care mulţi dintre ei participaseră. Aceştia încep 
să acuze noua stângă americană considerând-o drept ostilă 
şi homofobă. Şi în acest context întâlnim o nouă surpriză: 
aceşti gay reformatori sunt atraşi de mişcările pro-feministe 
ale bărbaţilor, pe când feministele îi priveau cu suspiciune. 

Revolta de la Stonewall însă, din SUA, s-a constituit 
în punctul de plecare al mişcării de eliberare a 
homosexualilor. 

In iunie 1969 homosexualii din barul Greenwich 
Village au ripostat împotriva raziilor poliţiei afişându-se 
drept homosexuali. Protestul lor a durat 4 zile. Acest 
moment a fost cel care „a detonat o explozie a afirmării 

T CC 

homosexualilor" fără precedent. 

Mii de bărbaţi au ieşit pe stradă luând parte la parada 
protest a ceea ce s-a numit: „ieşirea din closet" a bărbaţilor. 
Nu se mai punea problema tăcerii, ci a demonstraţiilor de 



352 Ibidem. 

353 Idem, p. 246. în Anglia vârsta responsabilităţii homosexuale era de 21 de ani, cf. 
Idem, p. 245. 

354 Idem, p. 246. 

355 Ibidem. 



104 



stradă care să afirme identitatea gay, care era considerat „un 
aspect mai elementar" decât profesiunea, clasa socială sau 



356 

rasa . 



Politica identitară gay a atins cote alarmante în USA, 



357 



San Francisco devenind o „adevărată Mecca a 



,358 



homosexualilor din toată lumea" , dar fiecare oraş 
occidental important a început să aibă cluburi gay, baruri şi 
saune, dovedind că homosexualii au potente comerciale 359 . 

Idealul gay este arborat cu mândrie. El e reprezentat 
de un parteneriat liberal, iubitor de distracţie, romantic şi 
non-posesiv 360 . Mândria lor e că au relaţii mult mai egalitare 
decât cuplurile heterosexuale şi că acum nu mai beneficiază 
de relaţii pasagere, ci sunt orientaţi spre relaţii stabile şi de 
lungă durată. 

In cel de al doilea val, victoriile feministe au fost 
acelea că au familiarizat marele public cu inegalitatea dintre 
sexe, cu relaţiile premaritale, cu avortul şi cu mişcările 
sociale care aduc beneficii politice. 

Victoriile gay şi ale lesbienelor au constat în faptul că 
şi-au câştigat o tot mai sporită vizibilitate socială şi 
libertatea de a- şi exprima orientarea sexuală, care începe să 
fie trăită ca „identitate" socială. 

Dacă autoarea româncă nu validează perioada anilor 
'80, istoricul american Angus McLaren o prezintă drept 
perioada apariţiei virusului HIV - din care a derivat 
sindromul imuno-deficitar dobândit, adică SIDA - şi a 
contrarevoluţiei sexuale. 



356 Jeffrey Weeks, Sexuality and its Discontents , Routledge and Kegan Paul, London, 
1985, p. 185. 

357 Să nu uităm că la San Francisco era sediul central al Bisericii Satanei. Legătura 
dintre satanism şi homosexualitate va trebui studiată foarte atent, pentru că eu cred 
că există legături foarte multe şi stabile între satanism şi minorităţile sexuale. 
Apropo de 1969! în literatura pornografică s-a înrădăcinat mândria homosexuală de a 
fi căpătat drepturi, fapt pentru care „poziţia 69" reprezintă simbolul sexului oral şi 
acesta este simbolul mişcării homosexuale de eliberare. 

358 Importanţa oraşului San Francisco în ideologia homosexuală este dată de primele 
revolte homosexuale apărute în acest oraş, în anii '60. 

359 Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 248. 

Alan Sinfield, The Wilde Century : Effeminacy, Oscar Wilde and the Querr 
Movement, Cassel, London, 1994, p. 185. 

105 



In 1981 începe zvonistica despre nouă „ciumă" a 
lumii şi imediat apariţia ei a fost conexată cu mişcarea 

361 

gay . a 

In 1986 SIDA a început să fie considerată de către 
mulţi oameni drept o pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru 
homosexualii care îşi jubilau eliberarea. în 1987 presa 
anunţă că şi heterosexualii sunt în pericol, pentru că SIDA a 
afectat şi persoane heterosexuale 362 . 

Administraţia Bush începe să ducă o campanie 
împotriva experienţelor sexuale alternative iar în 1988, 
guvernul Thatcher adoptă o interdicţie care diminua 
promovarea homosexualităţii în Anglia 363 . 

Dar, pe măsură ce se răspândea maladia SIDA, 
publicul larg începe să îi simpatizeze pe homosexuali, 
datorită campaniei acestora de întrajutorare în boală. 

în Franţa şi SUA a crescut enorm simpatia pentru 
homosexuali. Preşedintele George Bush, pe acest fond de 
înţelegere faţă de persoanele gay, vorbeşte de „safe sex" 
(sexul sigur, fără riscuri), fiind împotriva delictelor cauzate 
de ură, pe motive de apartenenţă sexuală 364 . 

Sintagma persoană cu SIDA a fost speculată de către 
homosexuali, pentru a pune în evidenţă individul uman ca 
atare şi nu eticheta devalorizantă de „victimă". Apar cluburi 
ale celor seropozitivi şi se pune problema sănătăţii relaţiilor 
homosexuale. Dar politica vizavi de homosexuali a rămas 
restrictivă în anii '80. 

Cel de al treilea val al emancipării sexuale pune 
feminismul în umbră, datorită unei „automarginalizări", 
după părerea Sheilei Tobias 365 . însă după datele pe care ni le 
dă McLaren lucrurile arată tocmai contrariul: avem de-a face 
cu o bogată activitate a feminismului şi în această perioadă. 

Dacă până acum feminismul protestase împotriva 
obiectualizării sexuale sl femeii, în cel de al treilea val, 
problema de top a mişcării feministe a fost violul marital şi 



361 Sindromul SIDA a fost numit iniţial : Gay Related Immune Deficiency" (GRID), 
adică: Deficienţa Imunitară Legată de Homosexualitate, cf. Angus McLaren, 
Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 253. 

362 Idem, p. 254. 

363 Idem, p. 255. 

364 Idem, p. 256. 

365 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 55. 



106 



situaţia soţiilor care sunt agresate de către soţii lor. 
Protestele feministe au avut şi de această dată succes: s-au 
reformat legile privitoare la violul marital. 

La sfârşitul deceniului al nouălea, feministele s-au 
ocupat de fenomenul incestului şi a abuzurilor suferite de 
copii. Apar discuţii în mass-media despre copiii răpiţi de 
către culte satanice dar şi despre victimele unor preoţi 
pedofili 366 . în 1984 SUA adoptă legea federală privind 
abuzurile sexuale asupra copiilor 367 . 

In momentul când politicienii conservatori au vrut să 
se opună pornografiei, mişcarea feministă a suferit noi 
sciziuni pe bază ideologică. O primă grupare susţinea că 
pornografia e teoretizarea violului şi că scopul ei este acela 
de erotizare a violentei. 

Pornografia era pentru această ramură feministă 
mobilul care împânzeşte minciuni despre femei şi corupe 
femeile . In 1985 aceste feministe militante au reuşit să 
câştige din partea Canadei considerarea materialelor sexuale 
explicite şi violente drept delict penal. în SUA s-a ajuns să 
se considere că până şi pornografia non-violentă este 
dăunătoare 369 . 

Feministele moderate erau îngrijorate de impactul 
negativ al primei facţiuni feministe la care am făcut referire 
şi nu erau de acord că femeile sunt, în mod inerent, 
spirituale iar bărbaţii animalici. 

Acest grup, împreună cu lesbienele, s-au opus 
considerării materialelor pornografice drept delicte penale, 
de teama de a nu se instaura din nou cenzura împotriva 
căreia ele luptaseră 370 . 

Acestea militau pentru dezbaterea publică atât asupra 
plăcerilor cât şi a pericolelor sexualităţii, atât a complexităţii 
problematicii sexuale cât şi a contradicţiilor pe care le-a 
adus noul context sexual. 

Această facţiune considera că pornografia poate 
determina doar la abuzul de sine şi nu la abuzul altora şi 

Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 267. 

367 Ibidem. 

368 Ibidem. 

369 Idem, p. 268. 

370 Ibidem. 



107 



caracteriza pe cele care cereau cenzura, ca fiind determinate 
mai mult de o politică sexistă şi că nu sunt victimele unei 
societăţi sexiste 371 . 

însă surpriza fenomenului feminist al celui de al 
treilea val a constituit-o a treia facţiune a feminismului, care 
cerea imagini sexuale alternative şi care va promova o 
femeie puternică, care a subminat unilateralitatea puterii 
masculine 372 . 

In anii '90 şi politica revendicativă a homosexualilor 
îşi face simţită prezenţa. Ei vor cere în această perioadă 
dreptul de a se căsători, de a putea adopta copii şi de a duce 
o viaţă de familie obişnuită . 

Vor avea câştig de cauză în câteva state occidentale şi 
anume în Danemarca (1989), Norvegia (1993), Suedia 
(1994), Franţa (1995-1996) şi Canada (1996). însă USA s-a 
opus în 1996 374 . 

Homosexualii americani sperau, ca prin adoptarea 
legiferării căsătoriilor homosexuale, să aibă parte de 
stabilitate socială. Dar în contextul în care căsătoria e 
„desacralizată", puţini gay au profitat de înlesnirile politice 
pe care le-au obţinut 375 . 

Discuţia despre minorităţile sexuale însă este foarte 
redusă la ambii autori pe care i-am utilizat până acum în 
mod frecvent şi o consider o scădere a ambilor în materie de 
sexualitate alternativă. 

Liliana Popescu consideră drept minorităţi sexuale pe 
cei care practică bisexualitatea, transsexualitatea şi 
sadomasochismul 376 . 

Angus McLaren însă include aici şi pe travestiţi, 
alături de celelalte trei grupări enunţate de autoarea 

-377 

românca . 



371 Idem, p. 268-269. 

372 Idem, p. 269. 

373 Idem, p. 258. 

374 Idem, p. 259. în problematica legiferării homosexualităţii istoricul american nu e 
utilizabil pentru o statistică la zi. Abrogarea articolului 200 din Codul Penal 
românesc s-a făcut în 2003, iar Liliana Popescu condamnă poziţia „homofobă" a 
BOR şi a Sfântului Sinod vizavi de problema homosexualilor din România, luând 
partea ACCEPT-ului, cf. Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 222-225. 

375 Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 259. 

376 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 206-208. 

Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 259. 



108 



Discutând despre nomenclatura sexuală a secolului al 
XlX-lea, McLaren include şi exhibiţionismul şi 
voyeurismul , dar nu problematizează existenţa lor şi la 
sfârşitul secolului al XX-lea. 

Alături de practicile sexuale alternative minoritare 
anunţate până acum: bisexualitatea, trans sexualitatea, 
sadomasochismul, exhibiţionismul şi voyeurismul, este 
suspect faptul, că niciunul dintre autori nu se referă la 
practici sexuale alternative cu o mare popularitate şi anume: 
zoofilia, scatologia, necrofilia sau pedofilia. 

Pentru saiturile alocate ultimelor minorităţi sexuale 
sau pentru filme pornografice cu asemenea deviaţii sexuale 
se dau bani grei de către consumatorii de pornografie în 
comparaţie cu filmele porno hard sau homosexuale. 

O discuţie mult mai atentă a minorităţilor sexuale va 
duce la o mai bună înţelegere a problematicii pornografice în 
domeniu. 

Prin trecerea de la sexualitatea conferită de gen la 
sexualitatea privită ca utilitate sexuală, problematica sexuală 
a devenit un subiect fabulos prin extensia lui şi va îngloba 
continuu, moduri noi de dobândire a plăcerii sexuale, care 
vor trebui reperate şi judecate în contextul ideologiei 
sexuale, pe care fiecare sexualitate alternativă o 
promovează. 

Vom vorbi în ultimul capitol al lucrării despre 
perspectiva pe care o are Biserica Ortodoxă în problema 
sexualităţii şi vom indica în ce constau neînţelegerile dintre 
credinţa ortodoxă şi sexualitatea alternativă. 

Referitor la minorităţile sexuale enunţate de McLaren 
în 1990 încep şi acestea să îşi ceară drepturile. Sub titulatura 
de bisexuali nu se iau în calcul hermafrodiţii, cum credeam 
şi eu în mod iniţial, ci se desemnează acele persoane care fac 
sex atât cu bărbaţi cât şi cu femei. 

In SUA, bisexualii sunt consideraţi ca făcând parte 
dintre rândurile homosexualilor, dar ei au început să îşi 
apere drepturile pe cont propriu. în lupta lor revendicativă 



378 Idem, p. 124. 



109 



s-au coalizat împreună cu transsexualii, travestiţii şi 

T -7Q 

sadomasochiştii . 

însă ceea ce consideră penibilul situaţiei este că 
homosexualii şi feministele sunt împotriva acestor minorităţi 
sexuale. Homosexualii văd în transsexuali doar o 
conformare la nişte convenţii generale, pe când feministele 
sunt ostile travestiţilor şi transsexualilor, considerându-i 

TOA 

„parodii insultătoare ale feminităţii" . 

Bisexualitatea însă a avut mai mult succes datorită 
publicităţii febrile a unor staruri americane, ca Madonna sau 

IO 1 

David Bowie . Minorităţile sexuale vor purta din anii '90 
ai secolului al XX-lea titulatura de „queer" 382 , care nu e 
deloc peiorativă, ci are conotaţii identitare. O parte din 
mişcarea lesbiană au văzut în queer un nou mod de absorbţie 
a culturii lesbiene de către cultura gay, care a devenit 
dominantă în ultimii ani. 

Dar nediscutarea celorlalte minorităţi sexuale pe care 
le-am amintit cât şi a altora, ca fetişismul sau a 
extremismului sexual, arată că nu suntem încă pregătiţi să 
răspundem la provocarea unor minorităţi sexuale a căror 
legitimare ar schimba total faţa lumii noastre. 

Problematica zoofilă a dus experimentarea sexuală 
până într-acolo, încât nu se mai crede că există bariere non- 
experimentale, în afară de cele în care se atentează la viaţa 
noastră. 



379 Idem, p. 259. Transsexualii sunt cei care şi-au făcut schimbare chirurgicală de 
sex şi care optează sau nu şi la schimbarea celorlalte componente de gen pe care le 
aveau mai înainte. Există transsexuali bărbaţi care şi-au păstrat sânii naturali de când 
erau femei dar există şi transexuali femei, care şi-au creat sâni mai mult sau mai 
puţin artificiali, pe care nu-i avuseseră ca bărbaţi. Pot exista însă şi transsexuali 
complet schimbaţi fiziologic, care se pot confunda foarte bine cu travestiţii. 
Travestiţii însă, se îmbracă cu hainele celuilalt gen, dar rămâne non-obligatorie în 
cazul lor schimbarea sexului. Aceştia invocă o „greşeală" genetică în ceea ce 
priveşte sexul pe care îl au, considerându-şi propria sexualitate incompatibilă cu 
satisfacţia sexuală pe care şi-o doresc. Sadomasochiştii desemnează forţa, coerciţia 
şi violenţa drept atribute „naturale" ale împlinirii sexuale. Rănile, durerea şi sângele, 
alături de docilitatea partenerului îi excită şi îi împlinesc sexual. 

380 Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 259. 

381 Ibidem. 

382 în sensul peiorativ al termenului el desemnase până atunci pe trăsniţi, pe săriţii 
de la fix, pe pederaşti. De acum simbolul queer va deveni emblema minorităţilor 
sexuale, care cred că îşi vor disputa pe viitor, cu virulenţă socială, dreptul la existenţă 
în societatea noastră. 



110 



Sexul cu câini, cai, capre, oi, porci, şerpi 383 etc. este 
deja popularizat pe saiturile zoofile. 

Sexul scatologic presupune atât consumarea reciprocă 
a defecării anale de către partenerii sexuali, cât şi urinarea 
peste cel sau cei cu care faci sex. 

Necrofilia presupune sexul cu persoane decedate 
recent şi chiar cu cadavre. Adeseori necrofilii practică şi 
antropofagia. 

Pedofilia e larg răspândită în lume şi a atins în mod 
masiv şi România, ea presupunând relaţii sexuale, stabilite 
consensual sau obţinute în mod tiranic, între maturi şi 
minori. 

Deşi adesea se stigmatizează pedofilia din cauză că e 
considerată o corupere de minori, există cazuri elocvente de 
copii care sunt pregătiţi pentru sexul cu oameni maturi şi 
care îşi doresc acest lucru. 

Fetişismul promovează o sexualitate dominată de 
nuanţe tactile. Se preferă îmbrăcămintea de nainol sau 
lenjeria intimă excitantă, alături de încălţămintea erotică, 
care formează cadrul estetic al sexualităţii fetişiste. 
Elementele care provoacă excitaţia au rolul preludiului 
heterosexual. 

Sexualitatea extremă însă înglobează multe direcţii, 
care, pe viitor, poate că vor devenii compartimente de sine 
stătătoare: sexul între persoane care au organe sexuale 
enorme, sexul între foarte bătrâni şi foarte tineri sau între 
animale violente şi oameni. 

Am indicat aceste minorităţi sexuale în mod aparte - 
deşi mulţi cercetători ai fenomenului nu o fac - datorită 
indiciilor contemporane vizavi de astfel de producţii 
pornografice, cu care mediul online ne alimenteze din plin. 

Postmodernitatea a dat şi continuă să dea libertăţi şi 
drepturi minorităţilor sexuale de tot felul. Deşi lesbianismul 
şi homosexualismul nu se mai văd grupate în categoria 
minorităţilor sexuale, judecând cele două mişcări contextual, 
trebuie să adoptăm poziţia că şi ele se înglobează în 
categoria minorităţilor sexuale, cu toată ascendenţa politico- 
socială de care au dat dovadă. 



383 Prin introducerea lor în vagin. 



111 



Lupta minorităţilor sexuale nu e o luptă pentru 
identitate umană, ci pentru polarizarea de grup a interesului 
politic al statelor lumii. 

In măsura în care acestea îşi afirmă „crezurile" se 
observă că toate luptă împotriva heterosexualităţii binare, 
împărţită pe genuri. Restructurările masculinităţii şi ale 
feminităţii nu sunt aşadar legate de gen, ci de utilitatea 
sexuală a persoanelor. 

Nu se mai doreşte o împărţire simplă a oamenilor, în 
bărbaţi şi femei, care se completează reciproc - împărţire 
care este un dat divin prin creaţie - ci discutarea sexualităţii 
umane a fost redirecţionată de la repartizarea sexuală după 
sexe la repartizarea sexuală după tendinţele şi alternativele 
sexuale pentru care se poate opta. 

Această distincţie va fi fundamentală pentru noi atunci 
când vom discuta emanciparea sexuală din punct de vedere 
teologic. 



3.2. De la nuditatea sexuală a femeii la statutul ei 
de obiect sexual 



Jean-Claude Kaufmann, sociolog de profesie, este 
uimitor prin dexteritatea cu care foloseşte informaţia brută, 
strânsă de la 320 de intervievaţi, despre cum au ajuns 
femeile la a se bronza cu sânii goi. Din acest motiv, mi s-a 
părut cel mai potrivit să folosim, pentru prima parte a acestui 
subcapitol, preţioasa sa cercetare sociologică, care atinge 
problematicele psihologice, dar şi pe cele filosofice ale 
fenomenului eliberării sexuale feminine. 

Ancheta sa sociologică pleacă de la o scurtă 
introducere în procesul filosofico-istoric al erotizării trupului 
femeii. El începe discuţia sânilor goi pe plajă, prin afirmarea 
faptului că scoaterea sutienului nu a fost un lucru întâmplat 
peste noapte, ci acest lucru „se înscrie într-un proces 
istoric" 384 . 



Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei -priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, trad. din lb. franceză de Violeta Barna-Nathan, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998, p. 

7. 



112 



„Pornind de la sfârşitul Evului Mediu - spune el - 
nuditatea feminină începe să se identifice cu dorinţa iar 
vederea nudului capătă conotaţia erotică pe care o 
cunoaştem astăzi" . Acum încep femeile să îşi dea seama 
de potenţialul erotic pe care îl reprezintă sânii lor şi recurg la 
moda decolteului din ce în ce mai şocant 386 . 

Autorul nostru vorbeşte de un proces evolutiv, dar nu 
fără probleme, de liberalizare a nudităţii umane. 

O primă etapă evidenţiată de către el este aceea în 
care s-a „realizat distanţarea între corp şi spirit" - obţinută în 
perioada modernă a evoluţiei istorice a omenirii - 
ajungându-se în epoca postmodernă la a doua etapă a 
civilizării şi anume la „mişcarea de corporeitate" . 

Pentru iniţierea acestei mişcări de eliberare a trupului 
feminin trebuia să se promoveze o simplificare a raţiunii 
umane la câteva scheme cognitive, care să fie motivate 
contextual. 

Tocmai de aceea şi autorul nostru subliniază faptul, că 
„mişcarea corporeistă ascunde o componentă anti- 
intelectualistă" foarte puternică. 

Plaja va trimite la idealul copilăriei libere şi rebele 
începând cu secolul al XVIII-lea 390 , dar numai în anii '50-60 
ai secolului trecut, atracţia solară devine irezistibilă, fizică, 

TA 1 

mai puternică decât toate discursurile anti-bronzare . 

Acum începe frenezia bronzării cu orice chip, 
receptată ca „un factor de frumuseţe" . Bronzarea îţi 
permite să fii clasat „pozitiv" şi, pentru ca să fii frumoasă, 
trebuie să suferi razele soarelui care îţi ard pielea 394 . 

Intervievatele, multe dintre ele, văd acest 
sadomasochism asumat ca o activitate productivă din punct 



385 


Idem, 


P- 


15. 


386 


Idem, 


P- 


16. 


387 


Idem, 


P- 


27. 


388 


Idem, 


P- 


28. 


389 


Ibidem. 





390 în acest moment, când plaja a fost reevaluată în sensul unei condiţii paradisiace 
pierdute, se mergea pe ideea fuziunii corpului cu natura, departe de ritmurile şi 
constrângerile lumii civilizate, cf. Idem, p. 29. 

391 Idem, p. 33. 

392 Idem, p. 34. 

393 Ibidem. 

394 Idem, p. 35. 



113 



de vedere social, dar altele sunt rezervate. Cele rezervate iau 
în calcul sfaturile medicilor vizavi de efectele secundare pe 
care le au ultravioletele asupra corpului uman expus mult 
timp la soare. 

însă bronzarea nu e decât substratul trecerii la 
nuditatea sexuală. Kaufmann indică ca prim an de apariţie a 
topless-ului anul 1964, pe plaja de la Saint-Tropez, din 
Franţa 395 . 

Moda sânilor goi a venit ca o pată de culoare necesară 
pe fundalul propagandei feministe de eliberare a femeilor, 
lucru resimţit şi de unii dintre intervievaţi şi a fost motivat 
ca o nevoie „a plăcerii epidermice" 396 resimţită de către 
femei. 

Motivaţiile primare ale acestui procedeu exhibiţionist, 
bineînţeles, sunt exprimate duplicitar. întreg procesul de 
eliberare sexuală poartă amprenta acestui echivoc pragmatic. 

Dar Kaufmann nu se lasă păcălit de motivaţiile 
intervievaţilor săi, ci e atent la resorturile adânci şi 
programatice ale fenomenului: 

„în timp ce corpul continuă să se elibereze şi să se 
dezgolească, spiritul capătă mai multă toleranţă: aproape 
nimic nu mai şochează şi nu trebuie să şocheze, fiecare 
trebuie să fie liber, mai ales în ceea ce priveşte trupul 
său" 397 . 

Experimentul „plaja" devine astfel, „baza de plecare 
pentru noile experienţe în materie de dezgolire" 398 . 

Dar acest experiment nu e atât de uşor pe cât pare. 
Dezbrăcarea sutienului a dus, în cele din urmă, la o eliberare 
sexuală a femeilor, dar, în fază incipientă, cerea „un prag de 
relaxare" 399 şi o luptă constantă cu inhibiţia. 

Sânii goi trec de la faza de aventură 400 la aceea de loc 
comun al plajei, prin două concepte conexe: personalizarea 
corpului 401 şi autonomia corporală 402 . 



395 Idem, p. 41. McLaren indică însă anii 1970-1 97 l,cf. Angus McLaren, 
Sexualitatea secolului XX. O istorie, op. cit., p. 228. 

Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei —priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 44. 

397 Idem, p. 47. 

398 Idem, p. 49. 

399 Idem, p. 60. 

400 Idem, p. 63. 



114 



Personalizarea corpului e teoretizată ca fiind etapa în 
care femeia şi-a înţeles potentele frumuseţii şi ale 
sexualităţii sale, pe când autonomia corporală desemnează 
procesul care survine acestei conştientizări şi care se 
exprimă prin delimitarea categorică de ceilalţi membri ai 
plajei. 

Trupul femeii e resimţit foarte puternic, din acest 
moment, ca o proprietate exclusivă a sa 403 . Bărbatul poate fi, 
în principiu, doar un beneficiar secund al frumuseţii şi al 
sexualităţii feminine. 

Kaufmann pune problema morală a acestei acţiuni din 
punctul de vedere al femeii căsătorite şi declară că moda 
sânilor goi este o „infidelitate care nu este periculoasă, în 
fond este un joc" 404 , deoarece vorbim de o „infidelitate sub 
controlul soţului, chiar la iniţiativa lui" 405 . 

Dar nu toţi cei care merg pe plajă sunt căsătoriţi, lucru 
pe care îl va evalua şi autorul nostru puţin mai încolo. 

Nuditatea casnică nu face altceva decât să se propage 
în afara spaţiului intimităţii conjugale şi al familiei. Mersul 
la plajă însă cere o intrare în anonimat, o expunere cu sânii 
goi în faţa anonimilor şi nu în faţa colegilor de serviciu sau a 
rudelor 406 . 

Kaufmann numeşte această fugă de cunoscuţi 
„depeizare" 407 aceasta constând, de fapt, în retragerea dintr- 
un context familiar, unde poţi fi observat de către cunoscuţi, 
spre un teritoriu care îţi protejează anonimatul. 

Dezbrăcarea sutienului este pentru femeie o elaborare 
a unei strategii de cunoaştere personală prin intermediul 
celorlalţi. Cei care te privesc, te ajută să te priveşti pe tine 

~ -,-408 

msati . 



401 Idem, p. 77. 

402 Idem, p. 78. 

403 Idem, p. 83. 

404 Ibidem. 

405 Ibidem. 

406 Idem, p. 89. 

407 Ibidem. 

408 Idem, p. 96. Kaufmann reuşeşte în lucrarea sa o spectaculoasă frescă a 
motivaţiilor dezbrăcării pe plajă, prin care panoramează aşteptările societăţii 
capitaliste în materie de individualism social şi de fericire individuală. Modul în care 
înţelege felurile privirilor existente pe plajă face din el un fin ermineut al moravurilor 
societăţii capitaliste. 



115 



Dar plaja e „crudă în judecăţi estetice: în special 
vârsta este aici un factor de excludere, chiar mai puternic 
decât în societatea obişnuită" 409 . 

Limita pentru sânii goi este fixată între 16 şi 30 de ani 
iar sânul căzut e detestat 410 . 

Kaufmann remarcă foarte bine presiunea mentală 
dintre raţiunea democratică, care promovează toleranţa şi 
simţul critic personal . 

Toleranţa e pentru principiul în care „fiecare trăieşte 
cum crede de cuviinţă şi opţiunea lui trebuie respectată" 412 , 
pe când problema morală, deşi tratată discret 413 , ia forma 
intoleranţei, mai puţin verbală, dar care se manifestă cu 
precădere la nivel vizual 414 . 

însă femeia care speră să se regăsească în privirile 
celorlalţi e încorsetată în nişte reguli dure. 

Kaufmann vorbeşte de trei criterii ale sânilor goi şi 
anume: femeia „are un obiectiv al acţiunii, este tânără şi 
frumoasă, iar gesturile sale nu relevă nicio stânjeneală" 415 . 

Obiectul acţiunii trebuie să fie bronzarea, jocul 
angajat (exemplul lui Kaufmann e voleiul) sau intrarea în 
valurile mării, când aceasta este situată aproape de valuri. 

Criteriile de frumuseţe se integrează sistemului de 
vârste enunţat anterior, deşi plaja are toleranţă şi pentru 
sânul urât, nu numai pentru sânul frumos 416 iar mişcările 
corpului trebuie să fie controlate îndeaproape. 

Sistemul restrictiv al plajei cere imobilitatea corpului 
pentru cele care se bronzează cu sânii goi, pe când 
tresăltările sânilor sau mişcările erotice pe care le poate 
induce ungerea pielii sunt renegate. 

Această opinie a rezultat din intervievarea celor mai 
multe femei, care practicau moda sânilor goi. Imobilitatea 
corpului cere, în acelaşi timp, şi o privire indiferentă, 



409 


Idem, 


P- 


98. 


410 


Idem, 


P- 


99. 


411 


Ibidem. 




412 


Idem, 


P- 


208. 


413 


Idem, 


P- 


214. 



414 Idem, p. 215. Eu spun dimpotrivă: că intoleranţa nu e numai la nivel vizual, ci şi 
somatic. Femeia care nu e plăcută de către coparticipanţii la plajă va înţelege acest 
lucru atât din privirile, cât şi din gesturile vecinilor de plajă. 

415 Idem, p. 110. 

416 Idem, p. 134. 



116 



detaşată, chiar dacă în rotaţia ei, poate strânge informaţii 
bogate despre ceilalţi participanţi la plajă 417 . 

Multe femei se dezbracă instinctual, pe când altele 
după o examinare atentă a plajei . Iar dezbrăcarea poate 
avea loc, pentru că „pe plajă domină egocentrismul, 
cunoaşterea sensibilă şi senzaţiile epidermice" 419 . 

Dezbrăcarea este totuşi o debarasare interioară de tine 
şi de ceilalţi, care cere efort. Autorul nostru o prezintă ca un 
compus a trei motivaţii dobândite sau infuzate. 

In primul rând aşază automatismul dezbrăcării, ca 
făcând parte din sistemul intim obişnuit al femeilor. Alături 
de acesta intervine şi reacţia contextuală, stimulată de 
numărul mare de adepte al fenomenului şi, numai în al 
treilea rând, senzaţia interioară de eliberare de constrângerile 
sexuale . 

Kaufmann nu poate accepta nuditatea ca reflex 
evolutiv normal al oamenilor, ci ca unul dobândit. Relaxarea 
conştiinţei apare contextual. E nevoie de factori obiectivi cât 
şi de permisivitate ambiantă 

Factorii obiectivi ai dezgolirii ar fi soarele generos, 
liniştea plajei şi procentul ridicat de sâni goi. Insă, fără doar 
şi poate, că predispoziţiile personale joacă rolul determinant, 

499 

alături de tentaţia dezgolirii 

„Relaxarea", spune Kaufmann - pe care eu aş numi-o 
dezinhibare a-teologică - „ cu cât. . .este mai mare, cu atât se 
dezvoltă iluzia că hotărârea provine doar din profunzimea 
sinelui" . Afirmaţia este corectă. Ea ne îndreptăţeşte să 
analizăm fenomenul liberalizării sexuale mai mult ca unul 
impus, decât ca unul liber acceptat. 



417 Idem, p. 114-115. 

418 Idem, p. 118. 

419 Idem, p. 119. 

420 Idem, p. 120. 

421 Maurice T. Maschino, Pornostroika. Dragostea la sovietici, trad. de Monica 
Jităreanu, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 40. Deşi Maschino a promovat conceptul 
de „permisivitate ambiantă" în contextul empatiei sociale pentru pornografie şi 
prostituţie, eu cred că e vorba de un concept mult mai larg, care integrează întreaga 
mişcare de liberalizare sexuală. Permisivitatea socială e factorul obiectiv al 
propagării curentului liberalist în materie de experienţe sexuale. 

Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei -priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 121. 
423 Ibidem. 



117 



Renunţând la perspectiva obiectivă a sexualităţii pe 
plajă, în care se presupunea o distincţie, chiar o separaţie 
înţeleasă de la sine între sexualitatea exprimată pe plajă şi 
cea exprimată în spaţiul public, autorul nostru afirmă că nu 
se priveşte deloc rece femeia care se dezbracă pe plajă. 

Cele care se ştiu frumoase nu au tendinţa de a-şi pune 
sutienele la loc, pe când cele care nu au o încredere absolută 
în gestul lor, atunci când sunt abordate critic, renunţă la 
gestul prin care îşi cereau libertatea sau continuă să se 
bronzez cu sânii goi, deşi sunt indispuse de privirile celor 
din jur 425 . 

Femeile privesc alte femei, femeile privesc bărbaţii, 
bărbaţii privesc femeile şi uneori se amestecă şi copiii, care 
întrerup legea tăcerii de pe plajă într-un mod jenant 426 . 

Au loc „schimburi tăcute" între participanţii la 
bronzare. Comunicarea verbală, sumară sau inexistentă, are 
un background solid, concretizat „din mişcările trupului şi 
ale privirilor" 428 . 

Modul de a privi balnear este o paradigmă a 
postmodernităţii în materie de a privi şi a fi privit. E un mod 
de privire „flotant, hipermobil, nestatornic, lunecând la 
suprafaţă" 429 . 

Privirea are atributul de a fi ludică dar, în acelaşi timp, 
şi adânc posesivă, conform cu afirmaţia lui Gregory 
Bateson, care considera privirea o muşcătură din ceea ce se 
poate vedea, pentru că „ochii sunt organe extrem de 
orale" 430 . 

Jocul ludic al ochilor vizează „micro- 
evenimentele" 431 , detaliile realităţii din jurul nostru. 
„Realitatea realităţii" în care trăim se construieşte zilnic 



424 Ibidem. 

425 Idem, p. 122. 

426 Idem, p. 66. 

427 Idem, p. 130. 

428 Ibidem. 

429 Idem., p. 131. 

430 Ibidem. Ideea cum că un mijloc de hrănire al sufletului este hrănirea cu ochii a 
fost dintotdeauna poziţia ortodoxă în materie de imagine şi contemplare iconică a 
lumii. Prin fiecare simţ al nostru ne hrănim duhovniceşte sau în mod satanic şi asta 
se repercutează asupra concepţiei noastre despre viaţă şi, în primul rând, în modul 
nostru de a fi. 

431 Idem, p. 132. 



118 



„prin confirmarea exterioară a imaginilor încorporate 
interior" 432 . 

Realitatea socială nu mai e supervizată de un „explicit 

Al,!, 

normativ" , de un cod moral la care toată lumea aderă şi se 
supune lui. Ci, în locul unei moralităţi extensive şi 
dictatoriale, îşi fac loc, zilnic, comportamentele marginale, 
anacronice cu peisajul social de până mai ieri şi care cer o 
acomodare normativă cu ele 434 . 

Moda sânilor goi e resimţită ca un loc comun, banal, 
din care, totuşi, atrage anormalul şi bizarul . Insă unele din 
intervievate admit faptul că atrage încă şi sânul frumos, „din 
pricina unui soi de atavism, pe care banalizarea nu-1 înlătură 
decât la suprafaţă" 436 . 

Se ajunge la concluzia că „faptul de a vedea atrage 
privirea" . Privirea e atrasă de acei sâni şi de acel 
comportament feminin care spune mai mult decât ne-am fi 
aşteptat să o facă. 

Comportamentul privirii instinctive nu mai are 

AT.Q 

pretenţii reflexive , de unde şi ironizarea bărbaţilor, cărora 
„le curge saliva din gură" după trupul femeilor. 

Pentru abordarea sânilor goi, bărbaţii preferă „reveria 
solitară" 439 , care se bazează pe un concept duplicitar: acela 
de a privi fără să vezi pe femeile din jurul tău 440 . 

Kaufmann consideră acest concept „o tehnică 
infuză" 441 , deoarece se consumă în interiorul şi nu în 
exteriorul trupului bărbaţilor. 

Rezultatele anchetei făcute a dus la reperarea câtorva 
moduri de a privi ale bărbaţilor, pe care femeile le 
condamnă: 

1 . privirea fixă şi expresivă 

2. privirea mascată a voyeur-ului 



432 Ibidem. 

433 Idem, p. 133. 

434 Ibidem. 

435 Idem, p. 134-135. 

436 Idem, p. 135. 

437 Idem, p. 136. Conceptul de trup care atrage privirea va fi analizat puţin mai 
încolo, atunci când vom discuta statutul femeii de obiect sexual. 

438 Idem, p. 137. 

439 Idem, p. 139. 

440 Ibidem. 

441 Idem, p. 140. 



119 



3. schimbul de priviri între bărbaţi şi femei 

4. încrucişarea privirilor (socotită a fi începutul unei 
relaţii conjugale) 

5. profunzimea 442 intolerabilă între necunoscuţi 443 . 
Punctul de vedere al majorităţii femeilor anchetate de 

Kaufmann era acela, că bărbatul trebuie să-şi reprime orice 

- 1 • 1 • - 444 

urma de emoţie pe plaja . 

Insă, după cum am mai spus, autorul nostru nu se lasă 
dus în eroare de răspunsurile unilaterale ale femeilor, ci 
semnalează adevăratele motivaţii ale bronzatului cu sânii 
goi, din discutarea a ceea ce el numeşte „ambiguităţi 
contextuale" 445 . 

Implicitul motivaţiilor feminine, arborat pe jumătate, 
mai mult aluziv sau deloc în interviuri, este scos din înseşi 
declaraţiile lor. 

Un prim context ambiguu este preţuirea de sine a 
femeilor şi promovarea frumuseţii lor, care, pe de o parte, 
cere ca bărbaţii să se detaşeze sexual de ele, dar, pe de altă 
parte, ca bărbaţii să se exprime admirativ faţă de ceea ce ele 
expun. 

O privire admirativă solidifică şi mai mult 
dimensiunea pozitivităţii personale a femeii 446 . 

Al doilea context ambiguu e acela în care apare 
invidia admirativă între femei 447 . 

Se pune întrebarea: dacă nu le interesează celelalte şi 
cred în frumuseţea lor, de ce invidiază pe cele care cred că le 
întrec? Pot fi libere nişte femei, care se simt asuprite de 
excelenta altora? 

Al treilea context ambiguu îl constituie dorinţa 
femeilor de a şti reacţiile interioare ale celor care le văd. Şi, 



442 Kaufmann numeşte „profunzime", acea înţelegere a intenţiilor explicite ale 
celuilalt, prin intermediul unei priviri obsesive asupra trupului femeii, care se face 
cunoscută prin privirea ochi în ochi a celor doi. Aceste cinci priviri condamnabile, 
vor fi tocmai fundamentele discuţiei despre conceperea femeii ca obiect sexual şi ca 
mod de prosperitate în industria porno. In scenariul „femeii-obiect", privirea femeii 
va fi aceea care va determina reacţia sexuală din partea consumatorului de imagini şi 
filme porno. 

Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei —priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit.,p. 140-141. 

444 Idem, p.l4l. 

445 Ibidem. 

446 Idem, p. 142. 

447 Idem, p. 143. 



120 



în măsura în care privirile sunt neutre sau maschează 
neutralitatea contextuală, marja de eroare poate să fie foarte 
mare la nivel evaluativ, deoarece „interpretarea privirii 
depinde strâns de reprezentarea sinelui" 448 . 

Cea din urmă situaţie ambiguă a statutului femeii pe 
plajă este acela de raportare duală la ceilalţi membri ai 
plajei. Trebuie să aleagă între rolul de femeie susţinută de 
privirile celorlalţi şi rolul destructurant al încrederii în sine, 
emanat de privirile depreciative ale celorlalţi 449 . 

Şi, pentru a-şi continua cercetarea într-un mod 
sistematic, Kaufmann apelează la un artificiu de repertoriere, 
vorbind de trei corpuri ale femeii: corpul invizibil, corpul 
erotic şi corpul estetic 

Corpul invizibil este corpul care se vrea banalizat în 
cultura plajei şi care stă în spatele hainelor (mai mult sau 
mai puţin ascuns) în timpul contactelor sociale 451 . 

Corpul erotic propus de experimentul „plaja" cere „ o 
surescitare a prezenţei şi a contactului dintre corpuri printr-o 
imobilitate şi o intensitate emoţională în schimburile 
conjugale" 452 . 

Deşi cele care se dezbracă nu admit erotizarea 
propriului lor corp în acest context, cele care nu se dezbracă 
la plajă de sutien văd o atracţie sexuală masivă faţă de 
acestea 453 . Aceasta este şi concluzia grupurilor de bărbaţi, 
cât şi a solitarilor, care vin pe plajă să vadă sâni „la modul 
generic şi sexual" 454 . 

Dezbrăcarea sutienului cere dezinvoltură 455 . Dar 
dezinvoltura se obţine pe două căi după Kaufmann: ori te 
dezinhibezi mimând la început că eşti dezinhibat, până când 
ajungi să te dezinhibezi la propriu ori elimini la nivel mental 



448 Ibidem. 

449 Ibidem. 

450 Autorul nostru numeşte „corpuri" ceea ce noi am numi „moduri de abordare" ale 
feminităţii. 

Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei —priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 149, 155. 

452 Idem, p. 157. 

453 Idem, p. 160. 

454 Idem, p. 161-162. 

455 Idem, p. 164. 



121 



toate criticile la adresa ta şi faci ceea ce vrei sau, mai ales, 
ceea ce e profitabil pentru tine 456 . 

Au fost şi intervievate care au admis că ele se oferă 
privirii bărbaţilor cu sânii goi, ca aceştia să-şi trăiască micile 
lor vise erotice 457 . 

Răspunsurile lor au fost dispreţuitoare la propriu faţă 
de partea masculină, conferindu-şi valenţe sexuale mult prea 
orgolioase. 

Majoritatea bărbaţilor a consimţit acestei minorităţi 
feminine, spunând că ele excită pentru a se simţi excitate . 

Altele văd sânii goi ca pe o revanşă „asupra rutinei şi 
cenuşiului cotidian" 459 . 

Remarcile referitoare la stereotipul obsedatului - care 
e mai întotdeauna cineva bătrân sau urât - sunt întreţinute la 
polul opus de stereotipul provocatoarei în discursul 
femeilor 460 . 

Dacă obsedatul este renegat, ideea femeii că poate 
provoca pe viitorul bărbat din viaţa ei, i se pare o idee 
benefică 461 . 

Corpul estetic al femeii, nominalizat ca frumuseţe de 
cele mai multe dintre răspunsuri, este, după Kaufmann, un 
concept restrictiv pe plajă. 

Frumuseţea e sinonimă cu aspectul sânilor: sus-jos, 
tare-flasc, mic-mare 462 . 

Categoriile estetice ale plajei sunt simpliste: sânii mari 
ies din stadiul invizibilităţii şi de aceea sun reprimaţi în 
favoarea sânilor „normali", sânii tari sunt sânii „acceptaţi", 
sînii care atârnă sunt „respinşi", sânii care au sfârcurile în 
sus sunt sânii „frumoşi", cei care sunt invers sunt „expiraţi. 

Şi în cazul poziţionării sânului şi a atitudinii sfârcului, 
Kaufmann lansează o ipoteză de lucru, care nu mi se pare 
doar interesantă ci chiar autentică. 

El spune că s-ar putea să invocăm această calitate a 
sânului, ca un echivalent falie, aducând ca argument poziţia 



456 Idem, p. 235. 

457 Idem, p. 166. 

458 Ibidem. 

459 Idem, p. 167. 

460 Idem, p. 168. 

461 Idem, p. 185. 

462 Idem, p. 188. 



122 



lui Dominique Gros, care arată că una din funcţiile esenţiale 
ale sutienului este acela de a menţine sânul ridicat 463 . 

Recurgerea la cele trei componente ale fizicului 
feminin vrea să demonstreze tocmai faptul, că ambiguitatea 
modului în care e privită femeia constă în trecerea rapidă de 
la un statut la altul al femeii. 

Femeia poate să îşi exprime, prin alăptarea la sân a 
copilului în public, atât maternitatea, cât şi erotismul sau 
narcisismul 464 . 

Dar nu numai alăptatul este o postură care naşte 
confuzie, ci şi erotismul ambiguu emanat de semi- 
ascunderea sânilor 465 , expunerea omoplaţilor sau a 
picioarelor, trecerea mânii prin păr, postura picior peste 
picior, retuşul machiajului în public sau aranjarea hainelor 
după ieşirea din closet sau după o mişcare greşită, ca să nu 
mai vorbim despre schimbarea continuă a privirii 466 . 

De aceea Kaufmann ne atrage atenţia asupra faptului, 
că „spontaneitatea educată" 467 , în comportamentul feminin, 
joacă un rol marcant. 

Lucrarea lui Kaufmann nu se ocupă şi cu mişcarea de 
eliberare sexuală a bărbaţilor şi cu nuditatea masculină pe 
plajă, pentru că nu acesta i-a fost obiectul 468 . 

Dar nuditatea masculină a plajei, cât şi nuditatea 
sexuală deplină a femeilor a devenit o realitate nu numai în 
contextul practicii nudiste, ci şi pe plajele obişnuite ale 
Occidentului şi nu numai. 

Un lucru cert se desprinde din lucrarea autorului 
francez: că nuditatea sexuală a femeii a început cu practica 
sânilor goi şi că aceasta a creat, alături de publicitatea 



3 Idem, p. 189. în estetica porno sfârcul ridicat este eminamente un corespondent 
falie, alături de întrebuinţarea mastrurbatorie a clitorisului enunţată de Freud. 
Operaţiile chirurgicale de mărire a sânilor au unul din scopuri tocmai evidenţierea 
puternică a sfârcurilor, tocmai prin mărirea volumului sânilor. 

464 Idem, p. 197. 

465 Idem, p. 198. 

466 Idem, p. 199,200,201. 

467 Idem, p. 235. 

468 Kaufmann a editat cartea în 1995 în Franţa şi se ocupă cu problematica anilor' 80- 
90 în materie de nuditate sexuală pe plajă. Unele dintre accentele lucrării sale nu mai 
sunt proprii astăzi. Eu am folosit această lucrare, deoarece România are un statut al 
plajei comparabil cu cel din anii '80 atins în Franţa şi poate fi înţeles mult mai uşor 
de cititorul român. 



123 



excesivă a nudului feminin, legitimarea normativă a 
dezbrăcării publice a femeii 469 . 

Trecerea de la nuditatea sexuală la statutul de obiect 
sexual al femeii însă s-a produs asimetric. Femeia a devenit 
obiect sexual mult mai rapid decât a devenit o prezenţă nudă 
pe plajă. După părerea mea, ceea ce a ajutat-o pe femeie să 
se dezbrace în public a fost aceea că avea o cultură 
pornografică asimilată în mod casnic sau consensual. 

înainte de a dezbate resorturile interne ale industriei 
pornografice, cred că trebuie să prezentăm elaborarea 
estetică a conceptului de femeie ca „obiect sexual". 

Pentru că femeia „obiect sexual" este o prezenţă 
eminamente estetică, prima garanţie că va fi un produs 
vandabil a fost aceea de a o prezenta drept o realitate ce 
presupune „persistenţa retiniana" 470 . 

In măsura în care această imagine cadru se imprimă 
pe retină, ca o promotoare a plăcerii sexuale, ea este un 
produs comercial. 

Imaginea sexy sau porno a devenit imaginea cu 
impact sigur şi, în acelaşi timp, o imagine mobilă. 
Mobilitatea excesivă a femeii obiect ţine de faptul, că ea 
imită febrilitatea intimă a relaţiilor sexuale. 

Modelele care încep să pozeze nud şi actriţele porno 
devenite foarte repede staruri porno erau acele femei care 
începeau să practice dezinvoltura ca pe o artă. 

Pierre Bourdieu examinând dezinvoltura, spune că e 
starea „celor care n-au decât să fie ceea ce sunt pentru a fi 
ceea ce trebuie să fie" 471 . 

Cu alte cuvinte, acceptă să fie ceea ce li se impune, 
din cauza unei compatibilităţi neevaluate deplin, pentru a 
deveni, prin acceptarea unui rol sexual, însăşi exprimarea 
publică a sexualităţii. 

Gestul lor însă, un gest asumat, promovează 
consumatorilor „un efect de impunere" 472 . Ei nu privesc 



Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei —priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 151. 

D. J. Urbain, Sur la plage, moeurs et coutumes balneaires, Payot & Rivages, 
Paris, 1994, p. 57. 

471 Pierre Bourdieu, La Distinction, critique sociale dujugement, Minuit, Paris, 1979, 
p. 286. 

472 Ibidem. 



124 



pasiv exprimarea sexualităţii modelelor sau a actorilor, ci se 
implică activ în modul de perpetuare a acestui rol, cât şi a 
utilităţii lui practice. 

Dacă Kaufmann observa că neintelectualele sunt mai 
dezinhibate sexual decât intelectualele 473 , în cadrul 
conceptului de femeie obiect tot ele sunt cele mai derutante 
nudităţi porno, prin apetitul lor pentru experimentare 
sexuală, deşi intelectualele au o eleganţă ce nu poate fi 
imitată de neintelectuale. 

Bourdieu descrie dezinvoltura ca „decontractare, 
graţie, uşurinţă, eleganţă, libertate" 474 

Kaufmann, referindu-se la formularea lui Bourdieu, 
comprimă decontractarea, uşurinţa şi libertatea şi formează 
astfel conceptul naturaleţei iar graţia şi eleganţa le 
comprimă pentru a forma conceptul cultivării 475 . 

Naturaleţea este adecvarea la rol prin prisma eticii 
acţiunii, pe când atingerea cultivării în spectrul vast al 
dezinvolturii se constituie ca modul de a fi în largul tău 476 . 

în cultura femeii obiect primează însă mai mult 
naturaleţea sexuală decât cultivarea. Cultivarea 
intelectualelor apare mult mai rar în peisajul sexual al 
industriei porno decât naturaleţea excesiv utilitară a 
neintelectualelor. 

Naturaleţea sexuală e tot una cu mobilitatea excesivă 
a sânilor şi a trupului. Femeia este corporeizată la maximum 
în acest ultim stadiu, pentru că ea nu mai este decât ceea ce 
se vede. 

Contează nu cine este acea femeie ci faptul de a avea 
un chip atractiv, buze senzuale, sâni mari, frumoşi, trup 
tânăr, labii mari şi lejeritate sexuală în tot ceea ce face. 
Modul cum e îmbrăcată femeia obiect, modul cum se mişcă 
şi, mai ales, cum se dezbracă importă cel mai mult. 

In industria porno se practică o panoramare 
secvenţială a dezbrăcării. 



Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei —priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 241. 

Pierre Bourdieu , La Distinction, critique sociale dujugement, op. cit., p. 391. 

Jean-Claude Kaufmann, Trupuri de femei -priviri de bărbaţi. Sociologia sânilor 
goi, op. cit., p. 241. 
476 Ibidem. 



125 



Urmăreşti personajul într-un cadru neutru, pentru a 
observa cât de implicat e în actul de excitare personală. 

Focalizarea sa vizuală vizează camera de luat vederi 
sau aparatul foto şi prin aceasta dă falsa impresie 
consumatorului porno că el e cel vizat. 

între mimarea actului sexual sau mimarea orgasmului 
vaginal şi conceptul de realitate sexuală pură, complexitatea 
senzaţiilor şi a percepţiilor este ambivalenţă. 

O parte a consumatorilor femeii obiect o idolatrizează, 
pentru că pornesc de la ideea că ea se consumă, numai 
pentru ei, în actele sexuale explicite, pe când alţii stau 
rezervaţi faţă de o implicare totală în fenomenul porno, 
folosindu-se în mod „neloaial" de femeia obiect, numai 
pentru o satisfacere privată a sexualităţii lor. 

Şablonul obsedatului sexual nu este decât o privire 
non-critică a conceptului de femeie obiect, pentru că el 
presupune pe cineva care are nevoie de ipostazele estetice 
ale acestei femei, fără ca ea să i le determine. 

Dar şablonul obsedatului sexual nu se naşte în context 
clinic, ci estetic. 

477 

După cum spunea Kaufmann: „sânii atrag privirea" . 
Dar ei atrag privirea pentru că sunt expuşi să atragă privirea: 
acesta e scopul pentru care ei sunt expuşi. 

în contextul obiectualizării depline a trupului feminin, 
imaginea estetizată a femeii creează dependenţa de sex şi nu 
femeia ca atare. Tocmai de aceea, în concepţia mea, 
obsedatul sexual nu poate să apară decât în contextul unei 
mari infuzii cu imagini estetizate sexual şi nu pe fondul unei 
dezvoltări normale a sexualităţii sale. 

Conceptul femeii obiect e tocmai reducerea 
programatică a femeii la sexul ei sau devalorizarea trupului 
ei ca întreg pentru aspectul estetic al genitalităţii. 

Ziaristul Maurice T. Maschino remarca pe drept 
cuvânt, că bărbatul şi femeia s-au „miniaturizat" ca întreg, 
dar au devenit o hiperbolică reprezentare sexuală, aşa încât 
„bărbatul în întregime nu e altceva decât un enorm falus" 478 , 



477 Idem, p. 134. 

478 Maurice T. Maschino, Pornostroika. Dragostea la sovietici, op. cit., p. 24. în 
simbolistica pornografică românească, apare uneori o pictogramă cu o femeie goală, 
care îmbrăţişează un imens falus, ca şi cum l-ar diviniza. Acest simbol pornografic 



126 



pentru femei iar, bărbaţii, „soţi sau amanţi", nu văd în femei 
decât „un sex" 479 . 

Genitalitatea gigantizată e promovată însă drept sursă 
a intimităţii, pe de o parte iar, pe de altă parte, e 
„sacralizată", vorbindu-se de actul sexual ca de singura 
evadare „comună" din realitate. 

„Femeia sex" sau „maşina de sex" - cum mai este 
numită femeia obiect sexual - este o expresie a vitalităţii şi 
a abundentei sexuale. 

Exuberanţa ei sexuală exprimă în acelaşi timp forţa 
femeii dominante cât şi statutul de „târâtură", „curvă" sau 
de „animal" al bărbaţilor. 

Ea este cea care produce plăcere şi i se produce 
plăcere, care e înjosită şi brutalizată de bărbat, 
desconsiderată până la situaţii penibile, dar care lasă să se 
vadă, că ea consideră pe bărbaţi nişte împătimiţi de 
sexualitatea ei şi de favorurile ei, ca nişte bieţi „căţeluşi" 
amărâţi. 

însă, ca şi în cazul sânilor goi de pe plajă, 
industrializarea conceptului de femeie obiect a dus la o 
devalorizare semnificativă a femeii. 

Apariţia conceptului de „sexualitate excesivă" prin 
intermediul televiziunii şi al internetului, viteza de emisie a 
imaginilor multiple, a dus la un mod de „micro- 
conceptualizare" a trupurilor, în care orice trup uman, altul 
decât al tău, e doar „o simplă impresie resimţită intuitiv" 480 
şi, după cum spunea A. Sauvageot, această imagine sexuală 
„vorbeşte corpului, nu minţii" 481 tale. 

Aprofundările raţiunii sunt suspendate de afluxul de 
imagini sexuale, lăsându-se loc conceptului de „contemplare 



nu vine decât să susţină ideea lui Maschino, cum că femeia de azi vede în bărbat 
numai un simplu falus, de care are nevoie din când în când şi nimic mai mult. Şi asta 
nu numai în pat, ci şi în viaţa de zi cu zi. 

479 Idem., p. 26. Dacă studiem limbajul tinerilor „de gaşcă", vom vedea că înjurătura 
în care apare organul genital feminin e cea mai „apreciată". Apare, mai mereu, ideea 
că trebuie „să intri" în organul genital al mamei tale, indicându-ţi prin aceasta o 
intruziune la propriu sau un act incestuos. Monomania organului sexual însă şi cum 
s-a ajuns aici, sunt subiecte ample de discuţie, pe care le vom atinge doar foarte puţin 
în acest studiu. 
480 Ibidem. 

A. Sauvageot, Voirs et savoirs, esquisse d'une sociologie du regard, Paris, PUF, 
1994, p. 175. 

127 



sexuală", un concept creat ca o diabolizare a contemplaţiei 
teologice. 

Dar această „contemplare" nu mai caută femeia şi nici 
sexul, ci creează numai dependenţa de noutatea frugală a 
actului sexual. 

Femeia porno este creatoarea unei noi societăţi, 
numită de Roland Brunner „o civilizaţie a plăcerii, în care 
injoncţiunea plăcerii a devenit un imperativ categoric" . 

Strategia acestei industrii este strategia capitalistă a 
marketingului, în care nevoile sexuale ale consumatorilor 
devin forme de expresie pornografică. 

Şi tocmai de aceea, femeia obiect este o femeie non- 
serială, foarte individualizată, deşi producţia pornografică 
atinge cote inimaginabile. 

Insă se evidenţiază două tipologii speciale ale femeii 
obiect sexual. Pe de o parte există femeia obiect sexual de 
lux, prezentată în condiţii impecabile şi în scenarii care îi 
pun în evidenţă nu numai sexualitatea, ci şi dimensiunile 
sufleteşti ale personalităţii sale şi femeia obiect sexual 
cotidian, care presupune o neglijenţă interioară şi exterioară, 
ce atrage marea masă a consumatorilor. 

Particularizarea acestor două tipuri centrale ţine de 
puterea de cumpărare a consumatorilor şi nu de încadrări 
estetice în mod neapărat, cât şi de dezvoltarea exigenţilor 
generate de minorităţile sexuale în creştere. 

Dacă pentru relaţia bărbat versus femeia obiect 
sexual, ideea de impunere a sexualităţii heterosexuale şi de 
discriminare a femeii în genere lucrurile sunt clare, în ceea 
ce priveşte statutul femeii în cadrul minorităţilor sexuale 
afirmaţia e nefondată, deoarece femeile apar, în multe dintre 
ipostaze, ca protagoniste principale. 

Asta nu înseamnă că în relaţiile heterosexuale femeile 
nu au niciodată iniţiativa. Există varii exemple unde 
sexualitatea heterosexuală este o sexualitate iniţiată pentru 
femeie şi numai, mai apoi, pentru bărbat 483 . 



Roland Brunner, Psihanaliză şi societate postmodernă, trad. de Luciana 
Panteliuc-Cotoşman, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000, p. 41. 

483 Şi mă refer aici la pictorialele erotice, care încep cu sex oral făcut de bărbat 
pentru femeie, în spaţiul preludiului sexual heterosexual şi homosexual. Aici nu 
avem accentele de dominaţie masculină, pe care le negau unele feministe. 



128 



Femeia obiect sexual este o protagonistă a iniţierii 
erotice alternative. In măsura în care sexul genital este 
conexat cu cel anal şi oral, putem afirma că femeia porno 
este un compendiu totalizator al sexualităţii. 

în cadrul exhibiţionismului ei sexual, dedublarea 
joacă un rol important. Ea este femeia care poate fi oricum, 
dar rămâne în acelaşi timp femeia „normală". 

Ea este femeia „normală" care se dezbracă, surâde, 
conversează puţin cu partenerul sau partenerii, are un mod 
de a se dezbrăca propriu, impune un respect sexual de la 
prima întâlnire cu ea, dezbrăcarea ei te atrage continuu, 
pentru a deveni obiect sexual în momentul când devine 
parteneră de sex. 

în comparaţie cu femeia obiect sexual de tip „şablon", 
din pictorialele erotice, filmul porno dă altă concreteţe 
femeii obiect. Ea este obiect atâta timp cât prestează muncă 
sexuală. După ejacularea bărbatului şi după ce sperma cade, 
cel mai adesea, pe faţa sau gura ei sau prin părul ei, femeia 
obiect devine femeia „normală", femeia „respectabilă". 

Reducţionismul conceptului de femeie obiect vine 
tocmai din aceea, că surprinde în perimetrul său numai 
ipostazele strict mecanice ale sexualităţii. 

însă un pictorial erotic spune în mod practic mai mult 
decât implică conceptul de obiectivare al femeii. La acest 
lucru ne vom referi în subcapitolul numărul patru din acest 
capitol, care va discuta tocmai planul exhaustiv al 
ideologiei pornografice, dar şi efectele care nu au fost luate 
în calcul de furnizorii de pornografie. 

Traiectoria nudităţii sexuale însă, după cele prezentate 
aici, a fost o adevărată odisee. Motivaţiile prime ale 
dezbrăcării, exprimate mai puţin onest de către femei şi 
problematizate mult mai bine de către bărbaţi, au condus la 
introducerea nudităţii în societate, din subsolul reveriei sale 
pornografice. 

Liberalizarea sexuală nu a făcut altceva decât să 
abuzeze de gradul de instabilitate morală a societăţii şi să 
dea o lovitură directă pudibonderiei de orice fel. 

Ajungerea femeii la stadiul de obiect sexual însă, nu îl 
consider o reuşită mondială, pentru că traseul dezbrăcării 
femeii nu e propriu postmodernităţii. 



129 



Postmodernitatea şi-a amprentat lipsa de ruşine la 
nivelul larg al societăţii şi a prezentat-o în toată splendoarea 
ei. Poate că, într-o anumită măsură, acest lucru ne-a făcut 
mult mai pragmatici în evaluarea relaţiilor dintre bărbaţi şi 
femei şi a aruncat în aer multe mituri false ale acestei 
simbioze sociale. 

Dar, cel mai mare argument împotriva liberalizării 
sexuale e tocmai pierderea statutului personal al femeii şi a 
gradului de mister pe care i-1 acorda îmbrăcămintea 484 . 

3. 3. Pornografia ca utilitate socială şi resorturile 
ei mai mult sau mai puţin oculte 



Umanitatea avea o literatură pornografică şi o 
imagistică pornografică şi înainte de conceptul postmodern 
de pornografie. 

Există pornografie „sacră", există imagini şi obiecte 
cu caracter obscen care exprimă o tradiţie culturală, 
simboluri şi iniţiative pornografice de curte sau în interiorul 
unei clase sociale. 

însă pornografia celui de al doilea şi al treilea val, 
vine cu ceva care nu exista până acum, cu ideea de industrie 
pornografică, cu proiecte îndrăzneţe şi cu o formulă aproape 
impecabilă de propagare la consumatori. 

Dacă din punct de vedere semantic, pornografia 
desemnează doar scrierea desfrânată sau cel mult imagistica 
cu caracter obscen, din punct de vedere real, terminologia 
este inadecvată pentru întreaga iniţiativă imagistică şi pentru 
stilul de viaţă impus de industria porno. 



484 McLaren scria, că odată cu fusta scurtă şi cu moda costumelor de baie (deci 
începând cu anii '20 ai secolului trecut), pe măsură ce corpul feminin a fost 
dezvăluit, el şi-a pierdut din mister, cf. Angus McLaren, Sexualitatea secolului XX. 
O istorie, op. cit., p. 86. Eu cred că nu numai din mister şi-a pierdut sau, în primul 
rând, prin procesul acesta istoric al dezbrăcării, femeia a fost devalorizată la nivel 
personal, deşi teoria feministă o vede pe femeie ca pe o „non-valoare" istorică perenă 
în comparaţie cu bărbatul. Eu nu pun altfel problema. Cred că statutul femeii în 
societăţile tradiţionale era mult mai bun decât credem noi şi el a intrat în conflict cu 
noua noastră idee de femeie. Femeia secolului al XXI-lea nu are alte nevoi şi aspiraţii 
fundamentale decât femeia dintotdeauna, ci modul lor de rezolvare este altul, pentru 
că încadrarea sa socială este alta. 



130 



Nu caut acum să inventez un alt cuvânt care să 
caracterizeze pe deplin fenomenul, ci remarc faptul că în 
vorbirea curentă, pornografia este o reducţie şi nu prezintă 
conceptul de „obscenitate publică" 485 în toată anvergura sa. 

Pornografia, ca industrie, nu este un proiect minor şi 
nici nu are o problematică îngustă. Vom detalia acest lucru 
în cele ce urmează. Punctele de vedere legate de pornografie 
şi modul în care ea se dezvoltă arată că e gândită foarte solid 
şi promovată după standarde comerciale viabile. 

Liliana Popescu leagă pornografia de prostituţie 4 * 6 
deşi tratează separat celor două fenomene. Ea crede că 
pornografia de astăzi se ocupă exclusiv de femeie şi nu 
prezintă în cadrul ei şi bărbatul ca „obiect de deliciu vizualo- 
sexual" , deşi admite faptul că există trăiri erotice ale 
privitorului, care sunt cauzate „de interacţiunea celor 
portretizaţi" 488 . 

Pentru a defini pornografia, autoarea noastră pune 
conceptul în discuţie, la nivelul valorizării sale sociale, 
situându-1 între cei doi poli ai ecuaţiei: „între moralizare şi 
amoralitate" 489 . 



485 Cf. titlului cărţii domnului Andrei Pleşu, apărută în 2004. Industria porno nu este, 
în prezent, o obscenitate publică care se revendică în mod ocult, ci ea are baze legale. 
Pornografia se cumpără de la colţ de stradă, intră în casa ta prin computer şi cablu 
TV şi toate acestea au creat o banală racordare la fenomen, pentru că pornografia a 
devenit un loc comun al postmodernităţii mondiale. Domnul Andrei Pleşu se referă 
la o obscenitate care nu frizează în mod total pornografia şi, de aceea, conceptul său 
de obscenitate publică desemnează realitatea socială standard. Am folosit sintagma 
lui însă, pentru a o revendica şi pentru societatea ocultă sau privată în care se 
promovează obscenitatea pornografică. Mai devreme sau mai târziu cele două feluri 
de obscenităţi vor avea puncte şi mai multe în comun. Doamne fereşte, ca ele să se 
identifice total una cu alta! însă obscenitatea „publică-privată", oricât de struţo- 
cămilă pare această sintagmă, e cea care înglobează, în acelaşi timp, nuditatea şi 
pornografia la nivel social larg. 

486 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 162. Spune ea aici: „Pornografia de 
azi, cel puţin, este mai complexă, portretizând adesea şi pe cei care folosesc 
serviciile prostituatelor". 

487 Ibidem. Ideea că bărbatul nu e prezentat ca obiect sexual în producţiile porno este 
un complex al feministelor, vizibil la scară largă. După părerea mea, bărbatul 
industriei porno este un obiect sexual tot la fel de reprezentat ca şi femeia obiect 
sexual, pentru că rolul lor e tocmai acela de a presta scene de sex. în unele producţii 
pornografice se remarcă o utilizare mult mai explicită a femeii în actul sexual. Asta e 
corect. Dar explicitul sexual feminin esenţializează acţiunea, o face vandabilă, pentru 
că un consumator porno vrea să vadă pe actori cum fac sex şi asta foarte explicit. 

488 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 162. 

489 Ibidem. 



131 



Andrea Dworkin nu vede pornografia ca o descriere a 
eroticului, ci concepţia ei despre pornografie se referă la 
modul în care femeia este prezentată în cadrul industriei 
porno. 

Pentru ea, pornografia are rolul de a crea „ilustrarea 
grafică a femeilor ca şi curve ordinare" 490 . Se poate observa 
din această afirmaţie, că valorizarea pornografiei are 
amprentă feministă părtinitoare şi nu se referă deloc la 
statutul angajat al actorilor de film porno sau a celor care 
pozează utilitarist pentru pictoriale erotice. 

Dworkin crede că femeia e considerată curva cea mai 
de jos în aceste ilustrări pornografice, după modelul 
prostituatelor din Grecia antică 491 . 

Valorizarea sa este corectă dar numai în sistemul 
masculin de receptare a producţiilor porno. Producţiile în 
care femeia joacă rolul vampei, al stricatei de cea mai joasă 
speţă modelează negativ concepţia despre femeie a 
bărbaţilor. 

însă, autoarea noastră scoate din calcul amănuntul 
esenţial al discuţiei: acela că nimeni nu o corupe să se lase 
filmată sau fotografiată, ci rolul de curva de cea mai joasă 
speţă este un rol pe care îl acceptă, pentru că e bine plătită 

1 • 492 

pentru a-l juca . 

Şi Liliana Popescu e de acord că afirmaţiile Andreei 
Dworkin sunt unilaterale, pentru că „pornografia... ilustrează 
nu doar pe cele mai de jos prostituate ci şi femei obişnuite şi 
bărbaţi. Există sit-uri porno unde oameni obişnuiţi îşi trimit 
pozele lor, naturale, celor care susţin asemenea sit-uri" 493 . 



490 Andrea Dworkin, Pornography, Women's Press, London, 1981, p. I8l. 

491 Idem, p. 202. 

92 în interviul pe care fosta divă porno, de naţionalitate ungară, Cicciolina, i 1-a dat 
lui Radu Moraru la Bl TV în 2004, vorbea de munca ei ca despre un rol social 
profitabil. Aspectul financiar primează în această ocupaţie. Insă nu a negat faptul, că 
industria porno este şi o experienţă foarte incitantă dincolo de bani. A mărturisit că a 
făcut sex cu circa o mie de bărbaţi şi de femei în 12-13 filme în care a jucat şi 
consideră că acest lucru este o experienţă care nu poate fi trăită de prea mulţi 
oameni. îi dau crezare în totalitate. însă ceea ce a fost mult mai interesant în acest 
interviu acordat postului bucureştean de televiziune este că se declara catolică, care 
nu prea merge la Biserică, dar care consideră că a face sex nu e un păcat. Concepţia 
pe care actorii porno o au despre Dumnezeu şi păcat este tocmai aceea care le 
facilitează să fie aşa de exuberanţi în actele lor sexuale. 
493 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 163. 



132 



Popescu crede că Dworkin a moralizat definiţia 
pornografiei, lucru care nu serveşte „cauzei eliberării 
femeilor" 494 . 

însă sunt de acord cu aserţiunea Andreei, în care 
aceasta spune, că „femeia ca şi curvă există în cadrul 
sistemului obiectiv şi real al dominaţiei masculine" 495 . 

Femeia, ca obiect sexual de cea mai joasă speţă, e o 
translare a unei concepţii minimalizatoare a femeii, care e 
proliferată, cu preponderenţă, în mediul masculin. 

Industria porno are în proiectul ei minimalizarea 
femeii şi impunerea conceptului de forţă sexuală masculină 
dar în practică el este realizat cu acceptul actriţelor porno, 
care nu sunt obligate să joace rolul acesta infam. 

Este ironică realitatea, pentru că mişcarea feministă a 
vrut să aducă demnitate socială femeii şi a reuşit, prin aripa 
ei extremistă, să încurajeze separaţia artificială dintre 
bărbaţi şi femei, concretizată în războiul sexual inter-sexe şi 
să ofere cadrul prielnic dezvoltării pornografiei. 

Liliana Popescu admite că sexualitatea impusă de 
către bărbaţi femeilor poate fi una pe care femeile să o 
accepte. Scrie ea: „Este posibil ca o serie de femei să aibă 
fantezii similare sau chiar comune cu ale bărbaţilor spre 
reciproca satisfacţie a pulsiunilor sexuale" 496 . 

Pentru mine acest lucru nu e numai o situaţia posibilă 
ci o marcă a experienţei sexuale a umanităţii, pentru că fără 
comportamente sexuale comune nu văd cum am mai putea 
vorbi despre perpetuarea existenţei omului pe pământ. 

Pierre Bourdieu arată că femeile şi bărbaţii acordă 
semnificaţii diferite actului sexual şi, din această cauză, nu 
orice act de penetrare este un viol, aşa cum presupunea 
Dworkin, în altă carte a sa, numită: Intercourse 497 . 

Femeia vede sexualitatea, după autorul francez, ca pe 
o experienţă emoţională, intimă, care nu presupune neapărat 
penetrarea, pe când bărbaţii tind să vadă sexualitatea ca pe 
un act de cucerire orientat spre penetrare şi orgasm 498 . 



494 Ibidem. 

495 Andrea Dworkin, Pornography, Women's Press, London, 1981, p. 202. 

496 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 164. 

497 Ibidem. 

498 Ibidem. 



133 



Poziţia lui Bourdieu este foarte asemănătoare cu a dr. 
Loti Popescu, unde grija pentru femeie ocupă un loc central: 

„Femeia are nevoie de cel puţin jumătate de oră de 
preludiu, mângâieri, şoapte, declaraţii pentru a se simţi 
pregătită pentru actul sexual" 499 . 

Dacă, pentru ea, „femeile sunt tulburate de: idile, 
implicarea totală a partenerului, comunicarea, intimitatea şi 
de mângâieri fără conotaţie sexuală" 500 , „bărbaţii sunt 
înnebuniţi de imagini pornografice, goliciunea femeii, 
diversitatea actului sexual, lenjerie intimă şi de 
disponibilitatea femeii de a face dragoste în locuri mai puţin 
permise" 501 . 

însă, în mod fatal, concepţia celor doi despre bărbaţi 
şi femei este impregnată de cultura pornografică în materie 
de sexualitate. 

Sunt două cazuri relevante, care demonstrează 
impactul real al culturii porno, care nu mai e de mult o sub- 
cultură. Presupunerea că femeia nu are nevoie de sex, pe 
când bărbatul este un „animal", care numai asta vrea, este 
contra-argumentul feminist radical, argumentul anti- 
pornografie, pe care îl propun autoare ca Dworkin. 

Hellen Longino, o altă autoare anti-pornografie, 
militează pentru faptul că pornografia este o „exploatare şi 
manipulare" 502 a femeii. 

Dar ca şi Dworkin, presupune că expunerea femeii în 
materialele porno nu se face în mod angajat. Eu cred mai 
degrabă că cele două autoare anti-pornografie nu vor să 
admită că femeile aleg să pozeze singure în această postură 
şi este mai lejer să îi acuze pe bărbaţi, că le manipulează 
după cum vor ei. 

Degajându-se de concepţiile anti-pornografie, Liliana 
Popescu evaluează pornografia fără vreun apel „la o 

" SOI 

judecată particulară de valoare" . De fapt iniţiativa ei 
concordă atât cu dezideratul prostituţiei cât şi cu acela al 
pornografiei: munca sexuală este o muncă eficientă, care are 



Dr. Loti Popescu, Femeile şi bărbaţii, unitate în diversitate, în rev. Eva. 
Magazinul femeilor, nr. 12, decembrie 2004, p. 26. 

500 Idem, p. 27. 

501 Ibidem. 

502 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 164. 

503 Ibidem. 



134 



aderenţă la public şi de aceea trebuie plătită ca orice altă 
muncă de pe faţa pământului. 

Discutând funcţiile utilitariste ale pornografiei, 
autoarea noastră particularizează două mari caracteristici ale 
fenomenului şi anume: funcţia de excitaţie sexuală şi pe 
aceea de conţinut explicit de materie sexuală . Dar, dacă 
doamna Popescu vede numai aspectele propagandistice ale 
conceptului pornografic, în cele ce urmează vom încerca să 
arătăm, că motivaţiile curentului porno sunt mult mai 
profunde decât par la prima vedere. 

Principala funcţie utilitaristă a pornografiei, după 
părerea mea, e aceea de a crea o nouă cultură şi un nou mod 
de viaţă centrat cu precădere pe sexualitate şi hedonism. 

Părerea pe care eu mi-am format-o despre conceptul 
culturii porno şi pe care am dobândit-o studiind în mod 
conex problematizările sataniste şi industria sexului este 
aceea că cercurile sataniste promovează pornografia ca 
obiect cultic pe de o parte iar, pe de altă parte, ca un stadiu 
inerent al dezvoltării umanităţii spre „umanitatea satanistă" a 
viitorului. 

Dar, am înţeles la un moment dat, că nu numai 
satanismul doreşte acest nou mod de viaţă libertin ci şi alte 
forţe oculte ca New Age-ul, Masoneria şi, în primul rând, 
conducătorii politici occidentali, care au văzut că afacerea 
sexului e profitabilă şi, în acelaşi timp, depreciază reacţia 
omului vizavi de poziţia implementării unei politici 
represive şi monopolizatoare a statutului în societate. 

Pentru a detalia această intuiţie şi pentru a aduce 
probe în favoarea ei, spaţiul nu ne-o permite. Dar cred că 
poate fi o bună pistă de cercetare a motivelor mult mai 
adânci ale fenomenului pornografic. 

O altă funcţie utilitaristă a fenomenului şi care nu e 
discutată nici măcar colateral de Liliana Popescu este aceea 
o. factorului financiar. Pornografia înseamnă bani şi se face 
cu bani şi cel mai important e că se popularizează cu multă 
risipă de bani şi de energie. 

Dacă excitaţia şi conţinutul explicit este o consecinţă 
evidentă a fenomenului, altă funcţie a pornografiei este că 



504 Idem, p. 165. 



135 



subminează familia tradiţională şi sănătatea membrilor ei 
care consumă producţiile porno. 

Numai Maschino - dintre autorii la care noi ne-am 
raportat anterior - a atacat această problemă. Intervievând o 
soţie rusoiacă aceasta spune: 

„Televiziunea omoară dorinţa. Când un bărbat îşi 
petrece timpul uitându-se la filme erotice, îşi pierde, picătură 
cu picătură, energia care îi trebuie să facă dragoste; la 
sfârşitul emisiunii nu mai e bun de nimic. Trist rezultat: în 
loc să prelungească seara cu tot felul de jocuri amoroase sub 
plapumă, el nu mai e bun decât să se ducă în bucătărie ca să 
mănânce o bucată de cârnat şi să se culce, întorcându-mi 
spatele!" 505 

Producţiile erotice nu includ numai sexul între 
parteneri, ci şi modul cum arată cei doi parteneri, cât şi 
modalităţi sexuale diferite. 

El este muşchiulos, are un sex mare, puternic, adesea 
gros, e un bărbat tânăr dar şi puţin trecut. 

Ea este o femeie foarte tânără, frumoasă, dar poate fi 
şi matură, cu o lenjerie de ultim moment, adesea cu sâni 
mari, blondă sau brunetă, roşcată, din diferite părţi ale lumii, 
care îşi dă o mare silinţă să practice tot felul de poziţii 
sexuale, pe care le adoptă ca fiind ceva „normal". 

Modul cum arată partenerii sexuali şi modul cum se 
îmbracă şi se dezbracă ei, poziţiile sexuale pe care ei le 
adoptă nu au rolul decât de a produce emulaţie printre 
consumatori. 

Alt rol al pornografiei este acela de a banaliza actul 
sexual, erotismul ca atare şi de a-1 transforma într-un 
exerciţiu mecanic de producere a plăcerii. 

Maschino a receptat foarte bine această nuanţă, 
vorbind despre faptul că „sexualitatea este redusă la o 
problemă de îndemânare" 506 . 

Excitaţia sexuală este exprimată brutal sau implică un 
întreg „rafinament" sexual, cu scopul de a produce o plăcere 
şi mai mare. Dar pentru Oleg spre exemplu, un intervievat al 
lui Maschino: „dragostea nu se discută, se face!" 507 . 



Maurice T. Maschino, Pornostroika. Dragostea la sovietici, op. cit., p. 61. 

506 Idem, p. 19. 

507 Idem, p. 35 



136 



în măsura în care vorbim de sexualitate emanată din 
pornografie, sexualitatea nu este o imitare a actorilor, ci o 
angajare în ritmul sexual al acuplării. 

Eu cred că nu sexualitatea noastră s-a depreciat prin 
intermediul pornografiei, ci concepţia noastră despre 
sexualitate, deoarece suntem asaltaţi de ideologia sexuală a 
acuplării din perspectivă pornografică, în loc să vedem că 
acest concept de sexualitate e unul fals, pentru că nu 
presupune intimitatea şi nici relaţiile de durată. 

Instantaneitatea pornografică este o instantaneitate 
consensuală, cu clauze financiare şi medicale şi nu un 
proiect marital care să stabilizeze relaţiile sexuale. 

Dar şi mai vizibil este faptul, că pornografia este un 
program de estetizare al sexualităţii, în mare parte trucat, 
care nu presupune să vezi şi aspectele „secundare" ale 
actului sexual, care sunt cele mai importante dintre toate. 

Uitându-te la televizor la un film porno nu simţi nici 
mirosul de spermă, nici transpiraţia, nu vezi cadrele 
repetitive ale actului sexual, nici planul regizoral al filmului 
şi nici motivaţiile interioare ale actorilor. 

Ţi se dă impresia că ei nu vor să facă decât sex şi asta 
pentru ca să te distreze pe tine, consumatorul de filme porno. 

însă, aşa cum spunea Ciocciolina, în interviul la care 
m-am referit mai înainte, nu uiţi, ca artist porno, că aici ai 
de-a face cu o meserie sexuală, la care nu te implici la fel 
cum te-ai implica într-o relaţie de dragoste cu soţul tău. 

Din timpul filmărilor de acest gen nu reies copii şi 
nici nu se pune problema că aceasta ar fi cea mai „cinstită" 
muncă de pe pământ. Ci, fiind prins în mrejele industriei 
porno, şi simţindu-i facilităţile pe care ţi le aduce, te 
cantonezi în sexualitate ca într-o profesie, deşi uneori nu îţi 
plac partenerii de film cu care faci sex. 

O altă caracteristică a pornografiei e vitalitatea ei, 
faptul că răspunde unor nevoi foarte variate, pentru orice 
minoritate sexuală de pe piaţa ofertei de sex. Deşi există 
departajarea între softcore 508 şi hardcore 509 în materie de 
pornografie, consider că pornografia reală este cea hardcore. 



508 Filmele în care apare nuditatea, săruturile bucale, sexul oral uneori, dar în care nu 
apare actul sexual explicit. 

137 



într-un raport al Justiţiei SUA citat de Liliana 
Popescu, hardcore este o pornografie extremă, care implică 
violenţă sexuală şi obscenitate verbală şi fizică. Ea este pusă 
în antiteză cu erotica, care este un proiect pornografic 
explicit dar care nu conţine scene de violenţă şi de ilustrare a 
subordonării femeii 510 . 

Ellen Willis contestă această împărţire, socotind-o o 
idee impregnată de ideologia feministă, în care „femeilor le- 
a fost refuzată însăşi manifestarea agresivă în sex" 511 . 

Se poate discuta, aşa cum o face Liliana Popescu, 
despre valoarea artistică a pornografiei . Atâta timp cât 
conceptul postmodern de artă este unul foarte permisiv, 
cultura porno este o specie a culturii posmoderne, care are 
carenţele şi atuurile ei. 

Filmografia porno este considerabilă. O angajare în 
descrierea ei este o muncă impresionantă şi, pentru mine, 
imposibilă. 

însă ceea ce trebuie să fie foarte evident este aceea că 
utilitatea ei este una însemnată, proteică, pentru finanţele 
statului. 

în România, cultura porno este cu precădere o cultură 
underground, mai degrabă decât o cultură de sex shop. Ea 
aduce multe beneficii unei întregi mafii care se ocupă cu 
comercializarea casetelor şi a CD-urilor pornografice. 

Amenzile mici pentru promovarea clandestină a 
pornografiei cât şi relaţiile de amiabilitate ale filierei 
subterane cu Poliţia română, duc, prin urmare, la o prosperă 
piaţă subterană. 

Bruckner Finkielkraut, referindu-se la activitatea 
duplicitară a statului în materie de eradicare a prostituţiei, 
denumea statul drept „proxenetul suprem" 513 , pentru că în 
alocuţiunile oficiale se prezintă drept duşmanul care luptă 



509 Filmele în care apar organele sexuale ale femeii şi bărbatului, penisul în erecţie, 
acte de penetrare şi ejaculări şi acestea în context heterosexual, homosexual şi 
lesbian, dar şi acelea în care apar animale sau alte obiecte cu conotaţii sexuale, care 
sunt folosite pentru sex explicit. 

510 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 165-166. 

511 Idem, p. 166. 

512 Ibidem. 

513 Idem, p. 154. 



138 



împotriva prostituţiei dar, în secret, profită de avantajele 
industriei, foarte prospere, a prostituţiei. 

Acelaşi sentiment îl am şi eu cu privire la pornografie. 
Fără o afiliere a statului la planul de extindere al industriei 
porno, ea nu ar putea prospera nicidecum. 

în subcapitolul următor vom observa cum se dezvoltă 
cultura pornografică pe teritoriul altor state şi cum 
impregnează acest proces şi România, pentru a înţelege, 
mult mai bine, poziţia României vizavi de acest curent de 
degradare al vieţii sociale. 

3. 4. Cultura pornografică şi amplitudinea pe care 
a luat-o în ultimii ani 



Atunci când vorbim despre o cultură pornografică nu 
ne referim nicidecum peiorativ faţă de fenomenul porno, ci 
avem în vedere următorul aspect şi anume, că discutăm un 
fenomen postmodern complex, cu multe departamente 
individualizate. 

Atunci când căutăm o anumită preferinţă sexuală 
trebuie să ştim foarte bine denumirea departamentului care 
se ocupă cu această abordare sexuală. 

Din acest motiv, am spus în decursul lucrării la un 
moment dat, că pornografia e un teren într-o continuă 
expansiune, care este datorată autonomizări minorităţilor 
sexuale. 

Putem urmări cultura pornografică însă pe două 
canale de comunicare în masă: internetul şi cultura porno 
facilitată în sistem video sau pe DVD. 

Ambele canale de facilitare a producţiei porno sunt 
terenuri foarte vaste de cercetare, aproape imposibil de 
inventariat. Insă un excurs de familiarizare cu această 
cultură poate fi posibil, prin intermediul discutării 
comportimentelor sexuale principale pe care aceasta le are în 
vedere. 

Vom începe dezbaterea noastră cu problematica 
sexuală facilitată de către internet. Liliana Popescu începe şi 
ea discutarea canalelor de transmitere a pornografiei cu 



139 



hipercultura internetului evidenţiind, în primul rând, 
diversitatea enormă a profilurilor pornografice 514 . 

Constatarea ei de ansamblu este una realistă: „o mare 
parte a reprezentărilor pornografice sugerează... ejacularea" 

515 

Dar ejacularea la care aceasta se referă nu o vizează 
pe femeie ci pe bărbat. Există o preocupare constantă a 
satisfacerii sexuale a bărbatului dar se ignoră satisfacţia 
feminină sexuală 516 . 

Fără doar şi poate autoarea noastră se referă la 
sexualitatea heterosexuală, pentru că femeia nu este ignorată 
de către multe dintre departamentele sexuale ale 
pornografiei. 

Autoarea româncă, în ceea ce priveşte descrierea ariei 
funcţionale a pornografiei, se rezumă doar la a prezenta un 
meniu web pornografic 517 . Scopul nostru este, în această 
secţiune, acela de a detalia acest meniu şi de a-1 explicita în 
ceea ce priveşte conţinutul său. 

Orice consumator de porno pe internet ştie că aceste 
meniuri nu sunt departamente inflexibile, când e vorba de 
free pictures, ci doar când e vorba de site-uri specializate. 
De fapt saiturile free pictures şi saiturile porno sunt cele 
două mari falii ale universului web pornografic. Noi ne vom 
ocupa numai de falia, free pictures, unde am avut acces. 

Un prim departament sexual este acela al sexului anal. 
Sexul anal e încadrat aici în context heterosexual, şi apare un 
bărbat şi o femeie sau mai mulţi, care practică această 
versiune sexuală. 

Nu contează însă locul sau atmosfera în care sunt 
ipostaziaţi cei doi şi asta nu înseamnă că nu poţi găsi aici şi 
sex vaginal. Dezideratul acestui departament este acela, că 
trebuie să se ajungă şi la sex anal după cel vaginal sau oral. 
De multe ori imaginile sunt restrictive: numai sex anal. Şi, 
din acest motiv, focalizarea pe genitalitatea partenerilor este 
maximă. 



514 Idem, p. 167. 

515 Ibidem. 

516 Ibidem. 

517 Idem, p. 168. 



140 



Departamentul femei asiatice are ca obiectiv 
expunerea nudităţii acestui gen de femeie sau ipostaze 
sexuale diverse, în care aceste femei sunt protagoniste. Cel 
mai frecvent actriţele porno vin din China, Japonia, 
Vietnam, Cambogia. 

Particularitatea acestui departament este aceea că 
promovează femeile de statură mică, cu piele foarte albă iar 
acţiunea sexuală este foarte energică. Actriţele ţipă mult şi 
sacadat în timpul actului sexual şi majoritatea joacă, în film, 
cu tălpile goale. 

Departamentul fellatio sau al sexului oral pune 
accentul pe penetrarea bucală a femeii şi mai ales pe emisia 
spermei bărbatului sau a bărbaţilor. 

De multe ori sunt mai mulţi bărbaţi care ejaculează pe 
gura, trupul femeii sau în părul ei. 

Cele mai populare sunt orgiile sexuale, unde un grup 
mediu de bărbaţi se masturbează în grup şi ejaculează pe 

C 1 Q 

faţa femeii aşezată în mod central . 

Senzualitatea buzelor celei care prestează actul sexual 
oral, face notă discordantă, de multe ori, cu penisurile 
diforme ale bărbaţilor. Se pune în contrast o regularitate a 
dinţilor şi frumuseţea buzelor femeii, cu neglijenţa şi 
deprecierea vizibilă pe care o au bărbaţii, faţă de „sclava" lor 
sexuală. 

In acest context, feministele au dreptate, că avem de-a 
face cu o minimalizare voită, căutată, dictată în scenariul 
filmului, a femeii. Vom analiza importanţa sexuală a gurii în 
societate, când vom discuta ultima secvenţă a acestui 
capitol. 

înghiţirea aparentă a spermei bărbaţilor relevă 
potentele sexual inspirative ale femeii, alături de mişcarea 
senzuală a limbii pe vârful penisului şi de dorinţa ei 
imperativă de a primi spermă „proaspătă" 519 . 



518 Această orgie sexuală este de factură satanistă, femeia reprezentând „altarul" pe 
care bărbaţii îl profanează. Ea este sinonimă cu profanarea Sfintei Cruci, unde, peste 
Sfânta Cruce, fără Hristos reprezentat pe ea şi întoarsă cu capul în jos, se pune steaua 
lui Baphomet. „Ritualul" satanic al primilor satanişti români, formaţi din oameni ai 
străzii a fost tocmai acesta, după cum ne amintim: masturbarea colectivă şi, mai ales, 
în cerc. 

519 în multe anunţuri pornografice de pe saiturile româneşti revine mereu ideea că 
„avem carne proaspătă". Industria porno vorbeşte în termeni economici. Tot ce e 



141 



Departamentul sâni 520 vizează orice categorie de sâni 
dar, mai ales, pe cei imenşi. Imensitatea sânilor e una din 
trendurile foarte căutate ale industrie porno. 

Nu se fac discriminări pe motive etnice la acest 
departament sexual. Sânii sunt expuşi cu o mobilitate 
sugestivă, expresia feţei, mişcarea buzelor şi jocul limbii, 
alături de vestimentaţie, având roluri conexe pentru excitaţia 
sexuală. 

Se sugerează adesea ideea de ejaculare pe sânii ei sau 
pe aceea de a-ţi „înfige" penisul între sânii ei. Apar fete 
foarte tinere dar şi femei mature sau chiar foarte mature în 
cadrul acestui departament sexual. 

Ca bărbat, ai de cele mai multe ori impresia, că aceste 
imagini sunt dedicate în special lesbienelor sau că cele care 
pozează sunt lesbiene. Neglijeurile pe care le poartă, chilotul 
- de multe ori foarte transparent - dresurile cu ochiuri foarte 
mari (care sunt acum la modă) şi tocurile înalte de la pantofi 
sau cizme sunt ingredientele normale ale departamentului 
sâni. Dar apar în imagini şi zonele genitale ale femeilor, care 
sunt prezentate în poziţii sexuale explicite. 

Departamentul femei de culoare (ebony) promovează 
femei cu un ten măsliniu sau negru lubrifiat. Efectul estetic 
marcant al acestei secţiuni este că ai impresia, că trupul 
acestor femei „străluceşte". 

Acest efect e produs de unguentele cu care se ung 
aceste actriţe porno. Femeile de culoare ies în evidenţă prin 
sânii lor masivi sau cu o eflorescentă mamară eminamente 
neagră, contrastantă, în mod absolut, cu cealaltă parte a 
sânilor sau a trupului lor. 

Sunt prezentate, în totalitate, din punct de vedere fizic 
şi, adesea, apar făcând sex cu bărbaţi albi. Preponderenţa cu 
care sunt căutate femeile de culoare pe internet arată că 



„proaspăt" e de dată foarte recentă. Vor să spună că acele imagini au apărut la nivel 
online chiar în acea zi în care noi le-am găsit. Insă aceasta e o minciună, pentru că 
imaginile porno de la nivel online sunt republicate cel mai adesea şi nu sunt... mereu 
altele. 

520 în revista Mega Erotica, pe care o vom analiza în subcapitolul următor, 
echivalentul pentru sâni e acela de „balcoane". Limbajul trivial, de gang, limbajul 
pervers, argoul sexual cu alte cuvinte e limba „oficială" a celor mai multe creaţii 
porno. 



142 



bărbaţii albi consumatori de porno sunt ahtiaţi după 
exotismul şi blândeţea sexuală a acestor femei. 

Sexualitatea asiatică, foarte nervoasă, contrastează 
puternic cu maiestuozitatea sexualităţii femeilor de culoare. 
Tocmai de aceea, femeile ebony promovează o sexualitate 
languroasă, cu multă lentoare şi rafinament. 

Departamentul erotica sau cel care se ocupă cu 
sexualitatea lesbiană are preferinţă pentru cupluri şi, de cele 
mai multe ori, cuplurile sunt de culoare albă. 

Nu am remarcat prea des show-uri sexuale în care 
femeia de culoare să facă sex cu femeia albă, deşi cazul 
femeii albe care face sex cu un bărbat de culoare e o opţiune 
foarte utilizată. 

Pasiunea lesbiană e pasiunea preludiului exagerat, 
unde vibratoarele şi sexul oral, dar şi penisurile de cauciuc 
cu chingă, au rolul de „înlocuitoare" ale bărbatului 521 . 

Săruturile pasionale, mângâierile, atingerile, 
acuplările au fragilitatea lor construită, fragilitate ce a fost 
exclusă definitiv din producţiile hardcore pe care le vom 
discuta. 

Deşi avem de-a face cu o producţie eminamente 
feminină, nu se insistă pe orgasm, oricare ar fi el, existând o 
surprinzătoare solicitare a trucajului în producţiile lesbiene, 
mai ales la nivelul sunetelor care se emit de către cele două 
partenere de sex. 

Reveria sexuală, formată din predilecţia pentru fructe 
exotice, locuri pitoreşti, lenjerie scumpă e cea care 
aclimatizează mult mai pronunţat atmosfera sexuală 
lesbiană, decât în cazul sexualităţii heterosexuale, care este, 
cel mai adesea, prezentată într-un cadru rigid şi impersonal. 

Departamentul gay este un departament exclusivist, 
deoarece se aleg numai bărbaţi foarte bine făcuţi, cu sexe 
mari şi cu multă duritate în timpul actului sexual. 

Penetrările orale se derulează până la cele anale, 
existând ceva din graţia gesturilor feminine în faza sexului 
oral, pentru ca sexul anal să fie o expresie a forţei, a puterii 
de dominaţie. Una dintre cele mai dezbătute accepţiuni 



în cadrul lesbianismului anilor '90, penisurile cu chingă sau penisurile maşini 
sexuale, nişte „vibratoare" mecanice uriaşe au demonstrat că poziţia sexuală lesbiană 
nu mai este eminamente clitoridiană, ci a căpătat valenţe vaginale explicite. 



143 



sexuale homosexuale este aceea a satisfacerii reciproce prin 
sex oral. 

Departamentul fetişuri pune pe tapet Ungerea 
tocurilor, a picioarelor femeilor, excitaţia profesională sau 
simbolică. 

Şi când spun excitaţie profesională mă refer la a face 
sex cu femei îmbrăcate în soră medicală, în poliţist, în 
curtezană, în călugăriţă sau în menajeră, pe când excitaţia 
simbolică impune plăcerea pentru lenjerie, pentru plastic, 
pentru anumite obiecte tratate în mod reprobator . Sunt 
unele dintre cele mai gustate produse porno, tocmai pentru 
iluzia pe care ţi-o creează vizionarea unei sexualităţi care nu 
poate fi des întâlnită. 

Departamentul sex în grup presupune nu numai o 
multitudine de personaje, dar şi o varietate de accepţiuni 
sexuale. E un departament non-discriminator, care îşi 
propune să realizez petreceri, care să demonstreze cât de 
„naturală" şi de „frumoasă" este o astfel de comunitate 
sexuală. 

Departamentul fisting sau al penetrării anusului cu 
pumnul sau al introducerii în vagin a diverse obiecte sau în 
anus e o predilecţie feminină. Acest departament vrea să ne 
familiarizeze cu adâncime vaginală a femeii şi cu apetitul ei 
pentru inedit în cadrul autoerotismului feminin. 

Departamentul hardcore este unul totalizator. Aşa 
cum aminteam într-o notă de subsol a acestei lucrări, 
sexualitatea hardcore este sexualitatea vitezei şi a mobilităţii 
maxime. La ea participă parteneri heterosexuali, care 
practică atât sexul anal cât şi pe cel oral. 

Departamentul femei latine are în vedere actriţe porno 
din America latină. Acestea, în comparaţie cu femeile 
asiatice, au particularitatea unei sexualităţi de un dinamism 
arhaic. Există însă o notă de eleganţă a acestor femei, care 



522 Un caz elocvent de fetişuri, formate din obiecte simbolice sexualizate, avem în 
numărul din octombrie 2004, al revistei Penthouse, ediţia românească, p. 21- 29. 
într-un pictorial lesbian intitulat sugestiv: „De ce plâng chitarele", ni se prezintă o 
formaţi rock feminină, compusă din trei femei vopsite blond, care îşi introduc în 
vagin, în anus sau în gură, o chitară-vibrator, un microfon-vibrator sau un trofeu- 
penis tot vibrator. Decontextualizarea obiectelor anunţate face parte din strategia 
fetişului. 



144 



transpare în coafura, hainele şi tenul lor de tip „bronz de 
plajă". 

Departamentul femei mature are în vede pe femeile în 
jurul vârstei de 40-60 de ani. Ele au o eleganţă aparte, prin 
distincţia intelectuală pe care, multe dintre ele, şi-o 
conservă. E unul dintre cele mai căutate departamente alături 
de acela al femeilor de culoare. Acestea practică orice fel de 
sex, sunt naturale şi graţioase în gesturi. 

Departamentul old sau al bunicilor cuprinde femei cu 
vârste de peste 60 de ani, în poziţii sexuale explicite sau 
perverse. 

Acest departament, alături de acela al femeilor grase 
şi foarte grase şi al urâtelor prezintă cele mai degradante 
ipostaze ale sexualităţii heterosexuale. E un fel de 
ridiculizare a frumuseţii şi a tinereţii excesive a culturii 
porno. 

Departamentul staruri porno se ocupă cu ipostaze din 
diverse filme ale divelor porno. E un departament 
senzaţionalist, un fel de reclamă mascată a filmografiei lor. 

Departamentul tinere le vizează pe adolescente şi 
studente. Acestea fac sex fugind de la ore sau în şcoli şi 
amfiteatre, în interiorul campusurilor universitare sau în 
apropierea lor. Cred că multe dintre cele care pozează la 
acest departament nu au vârsta regulamentară de 18 ani. 

Departamentul transsexuali este o prezentare a 
miracolului ştiinţei postmoderne care permite schimbarea de 
sex. Cel mai multe staruri transsexuale îşi păstrează una 
dintre amprentele sexualităţii lor de odinioară, pentru ca să 
şocheze. Ei sunt foarte apropiaţi, ca direcţie, de 
departamentul travestiţi, care tinde să fie încorporat de acela 
al transsexualilor travestiţi. 

Departamentul voyerismului implică participarea, 
nesemnalată, la un act sexual, a unui intrus, care se excită 
văzând pe alţii făcând sex. 

Departamentul neveste implică sexul heterosexual în 
condiţii casnice, mai ales la bucătărie sau în baie. Femeia 
este satisfăcută sexual tocmai unde ea îşi desfăşoară 
activitatea cea mai intensă. 



145 



Departamentul BDSM 523 (Bondage 524 , Domintion, 
Sadism, Masochism) este un departament al extremelor, 
alături de cele dedicate scatologiei şi sexului cu cadavre. 

Ultimul dintre departamentele pe care le vom evoca 
aici este acela zoo sau a zoofiliei, unde femeile sunt, cel mai 
adesea, „partenerele obiect" ale animalelor. 

Cele mai promovate animale pe internet în acest 
domeniu sunt câinii şi caii. Dar nu sunt doar acestea 
animalele care intră în jocul sexual al acestui departament 
porno. 

Departamentele sexuale ale culturii pornografice, care 
se află pe internet sunt alimentate din plin. Există sute de mii 
de imagini şi filme pentru fiecare secţiune. 

„Noutatea" produselor, care te scapă, în mod aparent, 
de „monotonia" sexuală, te forţează să ai curiozitatea să 
deschizi acele fişiere. Cunoştinţele de marketing foarte 
ridicate ale furnizorilor de porno găsesc cele mai inventive 
reclame pentru produsele lor pornografice. 

Tot la fel se întâmplă şi cu producţia de filme porno 
video sau pe DVD. Voi semnala, pentru început, produsele 
video, cărora li se face reclamă, de câteva reviste porno 
româneşti şi care se pot cumpăra în România 525 . 

Revista Penthouse din luna octombrie 2003 indica 
filmele porno: „Porno Stars" şi „Tatiana" 526 . 

în revista Sex Total, din decembrie 2004, apar 
următoarele titluri: 

„Bestia", „Ejaculare feroce", „II maniaco de Beverly 
Hills", „Jini", „Fuck that bitch" 527 , „Turbosex" (4 casete), 
„Iubeşte-mă", „Ora sexului", „Dragoste de iarnă", „Soldaţi 
în permisie", „Curve la colţ de stradă", „Orgii în târg", 
„Dorinţe arzătoare", „Hituri erotice", „Dulceaţă turcească", 
„Orgii în zăpadă", „Orgasmele gagicilor sălbatice", 
„Dragoste în Tirol", „Plăcerile Helenei" (două DVD-uri), 



523 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 168. 

524 Excitarea sexuală prin legarea şi chinuirea partenerului sexual. 

525 Multe dintre producţiile video sau pe DVD sunt de factură autohtonă. Industria 
porno românească a început să aibă un ambitus, care, după părerea mea, va fi în 
creştere în ani viitori. 

526 Rev. Penthouse, luna octombrie, 2003, p. 9. 

527 Cf Sex Total, decembrie, 2004, p. 7. 



146 



„Casa Rosso", „îngeri păcătoşi", „Conny & Titus 528 ", 
„Păsărici umede", „Ţâţe cu fiţe", „Secretare sexy", „Tinere 
perverse", „Exoticul Hawai", „Explozie pe Rio", „Iris 
blond", „Senzuala Anita" 529 . 

Nu am mai compartimentat palierul publicitar în două, 
ci e vorba şi de producţii video cât şi de DVD-uri. Preţurile 
acestor produse sunt între 300.000 lei şi 700.000 lei. 
Producţiile gay sunt cele mai scumpe în România la aceasta 
dată. 

CIA 

Aceleaşi filme le găsim expuse şi în revista Bordel . 
în revista Sex 2000 se regăsesc unele dintre producţiile 

o i 

prezentate şi de celelalte două reviste , alături de titluri 
noi: „Sex casnic" (două casete), „Satisfacţie", „Gheaţă şi 
foc", „Vise ascunse", „Sexreporteri în România" 532 , „Sâni 
extremi", „Tinere stricate", „Clinica bisexuală" 533 , „Coloşi 
ai sexului" 534 , „Monstruozităţi" 535 , „Fetiş", „Sex în clinică", 
„Cameriste senzuale", „Lesbiene senzuale", „înfocată şi 
sexy", „Artileria grea în lucru", „Dolofane excitate", „Amor 
fără sfârşit", „Satisfacţie" 536 . 

Revista Penthouse din luna ianuarie 2005, face 
publicitate particularizată filmului porno: „Enigma 
thriller" , care are intrigă poliţistă, a filmului porno: 
„Colecţionara", despre traficanţii de artefacte şi a filmul 
porno: „Plăceri secrete" 539 , după visele erotice ale unui 
scriitor şi pe lângă alte nume enunţate deja 540 , apar şi 
următoarele titluri de filme porno netitrate în română: 
„Honeysuckle Rose", „Serena" 541 , „Swedish Erotica", „A 



528 Titus este un star porno român iar actriţele porno din filmul său sunt din Ungaria, 
cf. Idem, p. 32. 

529 Ibidem. 

530 Cf. Bordel, nr. 93, p. 7, 28. 

531 Cf. Sex 2000, nr. 112, p. 9. 

532 Acelaşi Titus apare şi în acest film. Multe dintre filme sunt subtitrate. 

533 O apariţie rară pe piaţa românească porno. 

534 Un film cu actriţe porno foarte grase. 

535 O altă raritate pe piaţa noastră: sâni foarte mari şi penisuri „în mărimea XXL", cf. 
Sex 2000, nr. 112, p. 24.' 

536 Ibidem. 

537 Se specifică faptul că acest film e disponibil în trei formate: DVD, VHS şi SVCD. 
E titrat în limba română. Cf. rev. Penthouse, ianuarie 2005, p. 20. 

538 - 

539 - 



538 Idem, p. 41. 



Idem, p. 93. 

540 Idem, p. 30. 

541 Un film al unei femei care e superstar porno. 



147 



taste of Seka", „Flesh & Laces", „Erotic Adventures of 
Candy", „Taxi Girls", „Johnny Wadd" 542 . 

în revistele porno româneşti, dintre care am enunţat 
câteva, filmele porno au detalii despre conţinutul lor 
intrinsec şi preţul, alături de imaginea titlu de pe copertă. 

Numele actorilor şi ale actriţelor apar în cadrul 
peliculei video, dacă filmele nu sunt piratate sau făcute 
ilegal. 

Numele lor sunt nume de scenă, deşi nu este exclus ca 
unele dintre ele să fie cele reale: Michelle Wild, Carmen 
White, Kate Moor, Oceane, Anita Blond, Karen Lancaume, 
Rudolphe Antrim, Emanuelle, Dino Toscani, Bruno Aissix, 
Fovea, Anastasien, Mike Foster, Lea Martini, Erika Bella, 
Dolly Golden, Philippe Dean etc. 

Calităţile lor sexuale sunt evidente. Multe dintre 
scenariile filmelor porno sunt de proastă calitate dar există şi 
filme cu un scenariu foarte elaborat, cu decoruri şi intrigi 
puternice. 

Pentru o privire de ansamblu asupra producţiei 
porno a unei case de fim, vom prezenta filmografia filmelor 
gay, pe o perioadă de douăzeci şi ceva de ani, produse de 
corporaţia P.M. Productions 543 . 

Această corporaţie îşi are sediul în New York, dar 
toarnă filmele pe coasta de est a Pacificului. 

La această adresă web am găsit următoarea 
filmografie porno homosexuală făcută între anii '70- '80: 

„Abduction In The Park", „AII Tied Up", „Big 
Mack" (1987), „Black on Black", „Boots and Saddles" 544 
(1979), „Box Encounter", „Broadway Boys", „Cell Block # 
9" (1982) 545 , „Cherokee Station" 546 , „Christopher Street 
Blues" 547 (1978), „Cousin Buck", „Creme De Bananas", 
„Death of Scorpio" (1982), „Deep Thrust", „Dishonorable 



542 Cf. rev. Penthouse, ianuarie 2005, p. 95. 
43 Cf. http: //bjilad ws/ directors/ 



544 Numele filmului este ales după numele unui bar gay din New York. 

545 Moto-ul acestui film este următorul: „Nu este natural să încui nişte bărbaţi în 
spatele barului. . . ei se vor distra". 

546 Filmul prezintă o orgie homosexuală într-o baie din New York. 

547 Filmul prezintă povestea unui tânăr, care va fi promovat ca şef într-o companie, 
după mai multe partide homosexuale. Secvenţele filmului includ sex în baie, 
bucătărie şi dormitor. Actorii au între 19 şi 40 de ani. Toate detaliile despre aceste 
filme le iau din descrierea lor, făcută la adresa de la nota 543. 



148 



Discharge", „Dynamite" (1974), „Erotic Hands", „Five 
Hard Pieces" 548 (1977), „Golden Boys of the S.S." (1976), 
„Harley's Angels" 549 (1978), „Homecoming" (1974), „The 
Honorable Jones", „Hot Flashes", „House Detective" 550 , „In 
Search of the Perfect Man" (1979), „In the Heat of the 
Knight", „In the Name of Leather" (1982), „Killing Me 
Gently", „Kiss Today Goodbye" (1976), „Leather 
Narcissus" 551 (1978), „Macho Grande", „Make It Hard", 
„Men Between Themselves", „Men Come First" (1979), 
„Michael, Angelo, and David", „Mondo Nexus" 552 , „Muscle 
Bound" (1978), Navy Blue" (1975), „Night Beat" 553 , 
„Nine-Plus", „Oii Rig #99" (1982) 554 , „Oriental Dick" 555 , 
„Pier Groups" (1979), „Point Toward Tomorrow" (1977), 
„Raoul's Masterpiece" 556 , „Red Ball Express" (1983), 
„Room 328", „Rough House", „Rugged Men" (1973), 
„Rushing", „Safe Sex", „Savage Rides Again", „Screen 
Test" 557 , „Subway" 558 , „Their Tender Moments" 559 , „They 
AII Came", „Tough Guys" (1982), „Trisexual" 560 , „Video 
Encounters of the Sexual Kind", „We'll Meet Again", 
„Writer's Delight", „Young Ones" 561 , „Young Stallions", 
„Young Yankees", „Robin's Egg Blue Hanky" 562 , „Navy 
Blue Hanky Left", „Mustard Hanky Right", „White Hanky 



548 în acest film joacă 20 de bărbaţi. 

5 9 Sound-ul filmului este asigurat de Elton John şi Pink Floyd. Elton John este un 

muzician care s-a declarat, în mod public, homosexual. 

550 E vorba de o comedie porno homosexuală. 

551 Este povestea lui Fernando, care este îndrăgostit de sine însuşi. Apare 
masturbându-se şi mergând pe motocicletă. Unul dintre argumentele pe care teologii 
ortodocşi îl enunţă, pentru a dovedi alegerea homosexuală ca păcat strigător la cer e 
acela că ei sunt bolnavi de narcisism. Acelaşi lucru se poate spune şi despre 
lesbiene. Vom detalia acest lucru în capitolul final. Filmul acesta ne demonstrează că 
teologii ortodocşi au dreptate în această privinţă. 

552 Un film în care apar homosexuali de diferite vârste. 

553 Un film efectuat într-un bar din The Central Park West şi în camere de hotel din 
oraşul Denver. 

554 Filmul este făcut pe un câmp petrolier din Sahara. 

555 Actorii sunt din Asia. 

556 Un fim discriminativ pentru oamenii de culoare. Apar scene sexuale unde patru 
oameni pasivi de culoare fac sex anal şi oral cu doi bătrâni albi şi cu alţi oameni de 
culoare, care şi urinează peste trupurile lor. 

557 Un fim cu 39 de actori homosexuali. 

558 Apar scene cu sex în public. 

559 Apar tineri între 1 8 şi 22 de ani. 

560 Este un film dedicat homosexualilor în vârstă. 

561 Descrie modul de viaţă al homosexualilor. 

5 2 Alt film pentru homosexualii foarte în vârstă. Actorii au peste 60 de ani. 



149 



Left", „Light Blue Hanky", „Olive Drab Hanky" 563 , „Orange 
Hanky Left", „Green Hanky Left". Deci, în total, un număr 
de 72 de filme porno dedicate homosexualilor. 

Procentul este uluitor, însă la filmele pentru 
heterosexuali, targhetul industriei porno este cel mai mare. 

în afară de departamentele sexuale enunţate mai sus, 
există o întreagă producţie de popularizare a starurilor 
porno, care au pagini web specializate şi cărora li se 
elaborează cărţi cu viata şi activitatea lor. 

Expoziţiile şi târgurile dedicate industriei porno sau 
extins uluitor de mult, ajungând şi în România. 

Insă industria porno românească e la început şi 
proiectul de proliferare a produselor porno se face cu 
amabilitatea legislaţiei româneşti în vigoare. 

Insă viitorul României în materie de pornografie şi 
prostituţie va fi foarte profitabil pentru cei care îl vor 
patrona şi pentru statul român, dar nu şi pentru atmosfera 
socială şi morală a României. 



3. 5. Pornografia românească şi stadiul de 
permisivitate a societăţii româneşti în această problemă 



în această secţiune vom dezbate pornografia în sensul 
ei primar, investigând imagistica şi conţinutul literar al 
revistelor porno româneşti foarte recente şi a primului roman 
obscen postmodernist din România. 

Deşi este o reducţie majoră a spectrului pornografic 
românesc, vom încerca să prezentăm tendinţele sexuale care 
se vor implementate în România la scara largă a populaţiei, 
cât şi receptarea activă a populaţiei faţă de acest fenomen de 
„civilizare". 

Pentru început vom prezenta unele dintre revistele 
porno româneşti dedicate, în special, segmentului de jos al 



563 Un film porno homosexual din departamentul fetiş. Actorii sunt îmbrăcaţi în 
uniforme. 



150 



populaţiei 564 . Investigaţiile noastre se vor baza pe un număr 
editorial din fiecare revistă în parte. 

Cea mai ieftină revistă porno românească este revista 
Bordel 565 : 27.000 lei şi are 32 de pagini. 

Apar, în primul număr al revistei de pe anul 2005, 45 
de pictograme cu femei nude sau făcând sex şi numai 5 
bărbaţi cărora li se vede faţa, în rest, din trupul bărbaţilor, se 
vede numai sexul lor. 

Se constată, în mod evident, că avem de-a face cu un 
excedent de portretizări sexuale feminine, pe când bărbaţii 
se dovedesc doar nişte auxiliari ai programului editorial al 
revistei. 

Cele mai multe dintre pictogramele feminine sunt 
focalizate pe sânii, pe fundul şi genitalitatea acestora. Un rol 
determinant îl au privirile şi expresiile faciale ale femeilor. 

Alberta face publicitate „inelului contraceptiv", care 
se introduce în vagin şi „difuzează în permanenţă un produs 
contraceptiv" 566 . E un produs care rivalizează cu pilula 
contraceptivă. 

Lui Nelu din Piteşti i se prescrie o perioadă de 
abstinenţă sexuală dacă vrea să ejaculeze din nou 567 . Apar 
confesiunile erotice ale Angelei pe vreo 5 pagini 568 , printre 
fotografiile ei, reclame diverse, dintre care una iese în 
evidenţă: la Cartela Erotic 69 569 , anunţuri sexuale multiple 
ale cititorilor, o altă confesiune erotică semnată de Wanda 
şi o alta de Giulia . 

în esenţă e o revistă a confesiunilor erotice, a 
pictogramelor şi a anunţurilor erotice. Acesta va fi cadrul 
general a majorităţii revistelor porno incluse în această 
categorie de preţ. 



564 Spun acest lucru, deoarece preţul acestor reviste e foarte scăzut, în comparaţie cu 
cel de al doilea segment pornografic, care îi vizează, în special, pe cei cu o putere de 
cumpărare mult mai mare a acestor produse. 

565 Cf. Bordel, nr. 93, rev. cit. 

566 Idem, p. 3. 

567 Ibidem. 

568 Idem, p. 4-12. 

569 Idem, p. 11. 

570 Idem, p. 20-23. 

571 Idem, p. 27. 



151 



Din povestirea Angelei reiese că trendul actual al 
femeilor este: fără păr pubian. Cerinţa aceasta e un preambul 
pentru cunnilingus 572 . 

Limbajul povestirii ei este obscen. Se folosesc 
denumirile populare ale organelor şi actelor sexuale. Angela 
face sex pentru bani cu oameni de afaceri. Discuţia dintre ea 
şi partenerii săi sexuali este scurtă şi tranşantă. Dialogul e 
penibil în contextul unei abordări stilistice. 

Dezbrăcarea e făcută în trombă şi semnificativ este 
faptul, că Angela ne spune că avea lenjerie roză 573 . Face cu 
Klaus (un om de afaceri, de naţionalitate germană), sex oral 
şi două ore de sex vaginal. Ideea de performanţă sexuală 
este concluzia confesiunii sale. 

Wanda preferă orgiile sexuale (deşi are 19 ani) şi 
crede că a fost făcută pentru aşa ceva 574 . Ne învaţă să facem 
sex şi la menstruaţie şi, mai ales, zilnic. Imaginea populistă a 
confesiunii apare atunci când aceasta ne spune, că şi-a 
întâlnit ultimul prieten, pe Emil, stând la coadă la pâine 575 . 

Preferă sexul oral reciproc, dar nu e adepta lipsei de 
păr pubian. Pare-se că iese din moda zilei. Preferă să se uite 
în oglindă când face sex oral cu un bărbat, dar, mai ales, 
alege sexul anal. Pentru ea, femeia trebuie să fie în pat „total 
depravată" 576 , deşi preferă a fi „stăpâna" sexuală a lui Emil. 
Se referă la punctul G şi utilizează cuvântul „extaz" şi 
„juisare" pentru orgasm. 

Giulia, de 29 de ani, ne inculcă ideea că femeia poate 
să se căsătorească cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea şi 
că trebuie să îl iubim . Şi ea este o promotoare a eficienţei 
sexuale, dar o eficienţă mai redusă: 3-4 ori pe săptămână. 

L-a prins pe soţul ei că se masturba folosind reviste 
porno, când ea era gravidă în trei luni şi crede că nu ar trebui 
să îi fie jenă de a o face în prezenţa ei. 



572 Idem, p. 4. 

573 Culoarea roz este una dintre culorile preferate ale lesbienelor. 

574 Idem, p. 20. 

575 Ibidem. Poate că această poveste face parte din : remember pentru era ceauşistă. 

576 Idem, p. 21. 

577 Discuţia punctului G al vaginului feminin e o problemă deja implementată în 
pornografia românească, fapt care îl atestă declaraţia acestei tinere. S-a creat chiar un 
mit în jurul acestui subiect, deoarece punctul G indică zona vaginală care produce 
orgasmul feminin. 

578 Cf. Bordel, nr. 93, nr. cit., p. 27. 



152 



C-7Q 

Revista OK Madam are 71 de ediţii până în luna 
ianuarie 2005, conţine 35 de pagini şi costă 30.000 lei. Apar 
41 de pictograme cu femei şi 27 de pictograme cu bărbaţi. 

Deşi bărbaţii sunt într-un număr mai mare în această 
revistă, într-un mod evident, tot femeile fac obiectul 
principal al discuţiei. Sexul vaginal, anal şi oral vor să fie 
implementate la un loc, într-un singur act sexual. 

Apar deopotrivă expoziţii ale labiilor dar şi ale 
penisului. Toate personale care fac sex sunt foarte tinere, nu 
excelează toate în frumuseţe şi condiţiile grafice sunt 
rudimentare, ca şi în cazul revistei Bordel. 

Nu există discriminare în ceea ce priveşte culoarea 
părului femeilor (roşcat, blond, negru), dar, în niciuna dintre 
revistele inventariate până acum, nu apar deloc oameni de 
culoare sau asiatici, ci numai europeni. 

Primul articol al revistei, intitulat: „Orgoliu şi sex" 
atacă „tutela normelor sociale dogmatice cu privire la 
sexualitate" , mai pe scurt, învăţătura Bisericii Ortodoxe şi 
legea care interzice prostituţia în România. 

Pentru Matei care semnează articolul, erotismul 
libertin nu e un păcat şi pledează pentru o atenţie mult mai 
mare a bărbaţilor faţă de femei, în aşa fel încât orgoliul să nu 

CQ 1 

macine relaţia . Şi această revistă are caracter confesiv. 

în articolul „Sacrificiu de damă", avem de-a face cu 
povestea unui bărbat care vrea să o violeze pe Diana, de 17 
ani, din Băneasa. Dar, la vârsta de 1 8 ani, ea vine şi îi cere 
să o defloreze 582 . 

Descrierea fetei se face într-un ton parnasian: trupul ei 
are o „geometrie euclidiană", sexul ei este un „triunghi al 
Bermudelor", ea era un „magnet", dezvirginarea a fost o 
„reuşită", actul sexual vaginal a fost ca o „trecere prin 



579 Cf. OK Madam, nr. 1 (71) 2005. 



580 Idem, p. 3. 

581 Ibidem. Sunt îndreptăţite însă frazele ultime ale articolului: „de cele mai multe 
ori, eşecurile în viaţa sexuală datorate orgoliului unuia sau altuia dintre parteneri lasă 
urme şi răni nevindecabile. Aşa se face că apare sentimentul de nefericire, se cultivă 
resemnarea, iar viaţa sexuală pentru mulţi devine o amintire nu tocmai plăcută". 

582 Dezvirginarea la vârsta majoratului este motivată de fata în cauză în următorul 
fel: „Se săturase, cică, s-o mai facă pe sfânta, să se lupte cu prejudecăţile părinţilor, 
şi, mai ales, cu hormonii ei dezlănţuiţi", cf. Idem, p. 5. 



153 



tranşee". îl excita sângele care îi curgea din himen şi ea, 
Diana, era ca o „cetate înmiresmată". 

Descrierea lui Gabriel este, în mod evident, un calc 
după romanele pornografice clasice. 

Al doilea articol este tot povestea unui bărbat din care 

COT 

reiese că este un fin observator al gesticii feminine . 

îşi alege ca parteneră o nimfomană. Aceasta pleacă cu 
el, fără să facă cunoştinţă în prealabil, dar trec la fapte. Ideea 
că poţi să faci sex cu necunoscuţii este laitmotivul acestui 
articol. Află că o cheamă Minodora numai într-un târziu, 
când au ajuns acasă la el. Minodora este o profesionistă în 
ale sexului, în timpul sexului oral îl muşcă de penis, totul 
terminându-se cu un sex anal. 

După două articolaşe cu analize ştiinţifice legate de 
sex , Violeta e confundată cu o actriţă de către un domn în 
vârstă, care semăna cu Florin Piersic, dar pe care îl chema: 
Matei. 

Ideea descrierii erotice e că poţi „venera" o femeie, 
dacă o confuzi cu cea pe care o iubeşti sau o admiri 585 . 
Violeta vorbeşte numai de două partide de sex vaginal şi a 
luat un premiu cu această povestire. 

Una din fotografii te incită: o femeie stă cu sexul pe 
scrisorile trimise la redacţie 586 . 

Psihologul Andreea Tomescu îi spune lui Mihai din 
Bucureşti că penisul perfect este de 17-18 cm 587 . 

Cei care nu au aceste dimensiuni, bineînţeles, că se 
vor simţi complexaţi. Ioanei, aceeaşi doamnă psiholog îi 
recomandă anticoncepţionalele sau produsele spermicide şi 
nu prezervativul, pentru că nu e o metodă contraceptivă prea 

-588 

sigura . 

în penultimul articol al revistei, Lena, deşi nu e o fată 
frumoasă şi transpiră abundent, are sâni mari... De aici se 



583 Observă că o ţipă blondă, „îşi apropia şi îşi îndepărta genunchii în ritmul 
respiraţiei", cf. Idem, p. 8. 

584 E vorba de două articole prezentate ca să producă senzaţie. Psihologul italian 
Willy Passini, a arătat că italienii nu mai fumează după o partidă de sex, ci mănâncă 
spaghete (cf. Idem., p. 16), pe când cercetătorul scoţian David Weeks a găsit reţeta 
frumuseţii în trei partide de sex pe săptămână, cf. Idem, p. 17. 

585 Idem,' p. 22. 

586 Idem, p. 25. 

587 Ibidem. 

588 Ibidem. 



154 



ajunge la cunnilingus, sex vaginal şi oral. Ideea de bază nu e 
sexul, ci faptul că Lena îi era colegă de serviciu, iar, după 
incidentul de la hotel, faptul de a face sex, devine pentru ei 
„un mod de a ne înveseli plictisitoarele ore de muncă" 589 . 

Ultimul articol, semnat de Marian, este povestea unui 
tânăr de 17 ani care este atras de cumnata lui, care are cu 
vreo 10 ani mai mult decât el. 

Marian începe să viseze, datorită neglijenţei cu care 
mergea prin casă cumnata lui: Bela 590 . Dar momentul care 1- 
a tulburat cel mai mult a fost acela când, într-o zi, cumnata 
lui 1-a sărutat pe gură. 

Auzea mereu gemetele fratelui său, în timp ce făcea 
sex cu Bela, pentru că el avea camera lângă ei. începe să se 
masturbeze, Bela înţelege pasiunea pentru ea a tânărului şi îl 
corupe. 

Ideea principală este că şi femeile în vârstă pot să 
privească un tânăr ca partener sexual sau că orice femeie 
poate fi sedusă de o pasiune puternică, de care poate profita. 

Autorul nostru îşi numeşte penisul „cuc", Bela preferă 
să fie „luată pe la spate", scrotul e denumit drept „pungă" iar 
actul sexual e subliniat de verbul „a pompa", încercând să 
producă efecte stilistice „agreabile", dar sfârşind într-o 
banală expunere sexuală, cu numeroase locuri comune. 

Concluzia de până acum este că expunerile sexuale 
din aceste două reviste nu vor să aibă calităţi artistice 
speciale, ci numai să stârnească excitaţia. 

Revista Sex Total are 35 de pagini şi costă 32.000 
lei 591 . Apar 56 de femei în pictograme, reclame pentru 
lesbiene (o noutate) şi doar 23 de bărbaţi. Bărbaţii nu au nici 
aici rolul principal. Revista însă are foaie specială şi 
modelele feminine sunt frumoase şi foarte frumoase. 
Bărbaţii însă au trăsături comune majoritatea, doar foarte 
puţini arată bine. 

Editorialul semnat de Ralf are o notă pozitivă pentru 
breasla actorilor porno: „morala se schimbă ameţitor" în 
România, pornografia este arhiprezentă în mass-media şi la 



589 Idem, p. 30. 

590 Idem, p. 32. 

591 Cf. Sex Total, decembrie, 2004, cit. supra. 



155 



primul festival erotic de la Arad „au apărut filme porno cu 

. ■ - -1,592 

actori romani 

Ralf jubilează pentru libertatea sexuală pe care au 
dobândit-o românii, jubilaţie care seamănă foarte bine cu 
jubilaţia satanistă a păcatului. 

Spune el: „Femeile au luat-o înaintea bărbaţilor. 
Pentru ele, a face sex cu vecinul, cu colegul de serviciu sau 
cu un necunoscut a devenit o obişnuinţă... Cuvintele se 
exprimă acum liber. Nu ne mai auto-cenzurăm, din 
fericire" 593 . 

Insă editorialistul nostru îşi exprimă şi sentimente de 
„nefericire" vizavi de femeile din România şi de toţi în 
general: 

„Dar există încă domenii tabu ale erotismului. Nu 
toate femeile acceptă sexul anal... pe care îl văd ca pe un 
semn al depravării sau sado-maso. Ca să nu mai vorbim de 
uro-scato, considerate excese" 594 . 

însă speră, ca românii să „se deschidă la minte şi încet 
dar sigur... (să accepte relaţii sexuale, ce) erau interzise 
total" 595 odinioară. 

E salutar demersul lui Ralf, din poziţia mea de 
deconstructivist al fenomenului, pentru că vorbeşte foarte 
explicit despre proiectul pornografic care vizează România 
în viitorii ani. 

Primul articol confesiune vizează pe un tânăr 
căsătorit, pe care 1-a înnebunit o femeie brunetă. însă în loc 
să aibă relaţii sexuale cu ea e atras de o altă brunetă care 
vindea desuuri sexy. 

Vorbeşte devalorizant faţă de soţia sa şi e excitat de 
pubisul epilat şi desuurile albastre ale vânzătoarei 596 . Apare, 
pentru prima dată, vibratorul într-o relaţie sexuală şi 
bărbatul nu mai e dominatorul ci dominatul. 



592 Idem, p. 3. 

593 Ibidem. 

594 Ibidem. 

595 Ibidem. 

596 Idem, p. 9. 

597 Idem, p. 12. 



156 



Dar, deşi el e sclavul sexual al partenerei simte nevoia 
să o numească „curvă" , datorită insaţiabilităţii ei sexuale. 

în „Puştoaica vicioasă", pe nume Pusa, reapare ideea 
devalorizantă a femeii, cât şi starea existenţială permanentă 
a omului postmodern, pe care vrea să o inoculeze industria 

i • • 599 

porno, aceea de: excitat continuu . 

Diferenţa dintre Adi şi Pusa este de 10 ani şi ea este 
virgină. Mitul deflorării îşi face apariţia şi aici, alături de 
mitul adolescentei perverse. 

Bărbatul e încurajat să defloreze pe adolescenta 
„parşivă", pentru că acest lucru îţi dă un sentiment puternic 
de „bărbăţie" 600 . Şi aici orgasmul e prezentat drept „extaz" 
însă, deşi fata e la primul ei act sexual, se comportă de parcă 
ar fi făcut sex din totdeauna. 

Explicaţia este una simplă: confesiunile prezentate în 
revistele porno sunt mai mult creaţii literare cu un simţ 
estetic scăzut şi, mai puţin, relatări ale unor experienţe 
sexuale reale. 

în articolul doamnei Marlis avem diversitatea la ea 
acasă: sex cu trei bărbaţi. Marlis e o secretară la o firmă 
particulară, e blondă şi are multe contacte profesionale dar şi 
sexuale cu bărbaţi 601 . 

Ideea de bază este că orgia sexuală e un lucru „bun", 
care trebuie experimentat de toate femeile 602 . Cei trei sunt 
patronul şi doi prieteni de-ai patronului unde ea lucrează şi 
orgiile se fac la ea acasă. 

Apare pentru prima dată în analiza noastră sexul 
deliberat, care se petrece în spaţiul casnic al femeii. Se 
pleacă de la raderea părului pubian şi se ajunge la 
cunnilingus 603 , sex oral 604 , anal, dublă penetrare şi diverse 



598 Apelativul de „curvă" este unul care concentrează atât satisfacţia sexuală dăruită 
bărbatului de către femeie cât şi bătaia de joc la adresa femeilor, pe care nu le poţi 
avea ca partenere sexuale, dar care te excită. 

599 Sex Total, nr. cit., p. 15. 

600 Spune autorul nostru: „Am dezvirginat-o cu o încântare fenomenală", cf Idem, p. 
23. 

601 Idem, p. 26. 

602 Ibidem. 

603 în momentele de excitaţie, Marlis numeşte plăcerea sexuală o „plăcere divină", cf. 
Idem, p. 27. Comutarea accentului experienţei umane de la viaţa duhovnicească la 
cea hedonistă se vede prin aceea, că utilizează depreciativ realităţi duhovniceşti, 
extrapolându-le acolo unde nu îşi au locul şi, mai ales, în timpul actului sexual. în 



157 



poziţii sexuale 605 . Autoarea noastră vrea să ne inspire: „în 
pat sunt capabilă de orice porcărie... sperma este băutura 
mea preferată". 606 

Revista porno Erotic Shock are un format mare, 
condiţii grafice reduse în interiorul revistei, dar nu şi pe 
coperţile ei, 39 de pagini şi costă 35.000 lei 607 . 

Apar 63 de pictograme cu femei şi doar 12 bărbaţi. 
Noutatea acestei reviste e aceea că aduce în prim-plan 
cuplurile de lesbiene, cărora li se acordă un spaţiu egal cu 
relaţiile heterosexuale 608 şi glumele şi caricaturile erotice. 

în editorialul Virginiei: ,^4m poftă oricând...", 
„pofticosul sexual" are următoarele atuuri: „ e un tip solid şi 
sănătos, plin de viaţă, iubitori de chefuri, mâncău şi 
lăudăros. Este potent, cu un libidou crescut" 609 . 

Are ideea de palmares sexual şi priveşte sexul ca pe o 
muncă şi nu ca pe o relaţie, nu prea agreează prea mult 
căsătoria şi, pentru că îi e teamă să nu devină impotent, 
trăieşte „bucuria" sexuală pe fiecare zi 610 . Descrierea 
afemeiatului este o antiteză totală la condiţia normală a 
ascetului ortodox. 

O a treia noutate a revistei e aceea că are şi două 
articole dedicate educaţiei sexuale, care în multe puncte 
neagă hedonismul excesiv al materialelor revistei, ceea ce e 
un lucru interesant 611 . 



filmele porno americane apare mai mereu cuvântul „Dumnezeu" sau „Iisus" pe 
buzele actriţei porno, care îşi exprimă plăcerea sexuală. 

604 Marlis se declară fană a felaţiei, cf. Idem, p. 29. 

605 în revista Penthouse din octombrie 2003, p. 5, se redau 31 de pictograme cu 
poziţii sexuale esenţializate. Cărţile Indiei în materie de sex ritualic au fost traduse şi 
la noi în ediţii de lux. Românii au o bogată literatură sexuală după revoluţia din 
1989, care se referă la poziţiile sexuale. 

606 Sex Total, nr. cit., p. 29. 

607 Cf. Erotic Shock, nr. 13 (77), 2004. 

Mă refer aici la pictograme şi nu la articole erotice. 
609 Erotic Shock, art. cit., p. 3. 

610 Ibidem. 

611 Spre exemplu: nevoia de preludiu, orgasmul „nu este întotdeauna o furtună a 
simţurilor, uneori seamănă cu o descărcare calmă plăcută", „zonele erogene nu sunt 
reprezentate numai de organele sexuale", povestirile reciproce în materie de sex, 
atenţia la partenerul de sex, renunţarea la privitul mult la televizor, importanţa 
orgasmului vaginal etc, cf. Idem, p. 6. Stimularea punctului G este teoretizată aici cu 
preponderenţă, fiind localizat „la 3-4 cm, în interiorul vaginului", cf. Ibidem. Se 
vorbeşte aici de 99 de variante sexuale inedite, fără a se da detalii, pe când în al 
doilea articol se tratează „PP"-ul, corespondentul masculin al punctului G, situat într- 



158 



Primul articol confesiune e dedicat sexualităţii între 
intelectuali, după mai multe ore de băutură. Ideea e că şi 
intelectualii fac sex. Răzvan şi Mioara, fosta lui colegă de 
facultate sunt beţi criţă, o violează şi, după aceasta, Mioara 
se dăruieşte de una singură. Relatarea bărbatului atinge 
accente hulitoare, declarând că organul genital al femeii este 
„împărăţia cerurilor" . El adoarme, se trezeşte şi află dintr- 
o însemnare de pe un bileţel, că au fost două femei cu care a 
făcut sex şi nu una singură. Femeile îl felicitau pentru 
prestaţia sa sexuală. 

Intr-una dintre pictogramele, care însoţesc descrierea 
lui Răzvan, apare şi prima înfăţişare de tip fisting: o femeie 
blondă introduce în vaginul unei alte femei întregul pumn al 
mâinii ei drepte. 

In articolul „Jurnalul unui proxenet", avem detalii 
despre diferite experienţe sexuale ale unui român, pe care le- 
a avut în străinătate. Proxenetul român îşi nota în jurnal, pe 
data de 20 septembrie 2004, că femeile românce care se 
prostituează sunt cele mai ieftine ca pretenţii, dar că au o 
valoare comercială redutabilă, pentru că sunt inteligente şi 
ştiu ca să-şi atragă clienţii 613 . 

Traficul de carne vie, pe care acesta îl descrie, nu 
poate decât să încurajeze şi alte aspirante în domeniu. 

Povestea lui cu cele 10 fete cumpărate pentru a se 
prostitua descrie sexul anal şi oral ca o „delicateţe" aparte 614 . 
Proxenetul îşi numeşte sexul „sultan" iar trupurile femeilor 
sunt „divine". 

în această revistă apar şi fotografii sexy explicite ale 
unor femei din România, care nu sunt membre în industria 
porno 615 , cât şi cunoştinţe de drept în materie de legi penale, 
care se referă la sexualitate 616 . 

în articolul „Experimente cu scule noi" se 
implementează „cultivarea" sexuală prin casete porno şi 



o „mică adâncitură situată la aproximativ 10 cm de rădăcina penisului", cf. Idem, p. 
7. Masarea punctului PP e considerat un truc erotic, pentru că întârzie ejacularea. 

612 Idem, p. 9. 

613 Idem, p. 13. 

614 Idem, p. 14. 

615 Idem, p. 16-17. Fotografiile corespondentelor românce încearcă să fie amuzante, 
zâmbetul fiind ceva care nu apare prea des în industria porno. 

616 Idem, p. 18. 



159 



excitaţia manuală. Femeile sunt prezentate ca mari amatoare 
de asemenea experienţe vizuale, cât şi de folosirea 



vibratoarelor 617 . 

Mihăită are relaţii sexuale cu o femeie în vârstă, 

5 5 ~ 

căreia îi zice „tanti Emilia", cu care face sex oral şi anal. 
Tanti Emilia e caracterizată drept „muiere flămândă", căreia 
îi place rapiditatea penetrării şi cere să fie plesnită peste 
fund 618 . 

Sexul vaginal îl preferă numai când vede că îl vrea şi 
Mihăiţă şi atunci are orgasme multiple, până la 5 în serie, 
„finalizate cu gâfâituri şi cuvinte dulci" 619 . 

Sexualitatea femeilor în vârstă este exploatată adesea 
în mod înjositor, ca aici, mai mereu femeia în vârstă făcând 
sex cu un tânăr şi nu cu un bărbat de vârsta ei, conform 
departamentului sex extrem. Ideologizarea sexuală este 
evidentă. 

Interesant de remarcat în acest articol este faptul că 
apare dubla narare. Tanti Emilia e cu adevărat bătrână, dacă 
a apucat şi războiul. Ea povesteşte cum a fost aleasă de un 
ofiţer rus ca să facă sex împreună. Pe atunci avea până-n 40 
de ani. După ce au băut, 1-a „făcut" în trei minute, după care 
ofiţerul a adormit. 

5 

Maternitatea cu care 1-a ocrotit în acea noapte pe 
ofiţer nu face decât să producă încredere în iubirea Emiliei 
faţă de el, care îi este în acelaşi timp bunică, mamă, amantă 
şi confidentă 620 . 

Minoritatea lesbiană are cuvântul în articolul: „Numai 
femeia ştie ce înseamnă dorul de femeie" 621 . Lucica din 
Bucureşti arată că două din motivele pentru care devii 
lesbiană este mizeria fizică şi morală a bărbatului cu care ai 
trăit câtva timp 622 . 



617 Idem, p. 23. 

618 Idem,p. 24. 

619 Ibidem. 

620 Departamentul sex extrem, unde se include incestul şi sexualitatea între generaţii 
va fi la vogă pe viitor, tocmai pentru că tinerii, tot mai lipsiţi de afecţiune, vor 
exploata sexualitatea fără graniţe de vârstă, unde persoanele în vârstă, considerate 
mature şi, în acelaşi timp, pasionale, vor da mai multă încredere în relaţiile lor cu 
persoane foarte tinere sau mature. 

621 O calchiere evidentă a celebrelor versuri ale Măriei Ciobanu: „Doar o mamă 
poate şti, ce e dorul de copii". 

622 Erotic Shock, art. cit., p. 30. 



160 



Deşi acum este lesbiană, Lucica declară că nu urăşte 
bărbaţii, dar că nu mai vrea să le fie niciodată „aşternut" 623 . 
Lucica şi-a găsit partenera de sex, pe Eleonora, la un 
spectacol de balet 624 . 

Eleonora este o intelectuală rafinată, cu mai multe 
eşecuri în dragoste, care a renunţat şi ea la bărbaţi. 
Sexualitatea lesbină e prezentată aici mai mult ca o relaţie de 
prietenie 625 , decât ca o relaţie în care primează această 
sexualitate minoritară. 

Primul lor act sexual are loc sub duş 626 . După 
experienţele sexuale lesbiene autoarea noastră neagă 
descărcarea „hormonală" heterosexuală, denumind-o „sex 
banal" 627 . 

După multiple orgasme, cele două beau un vin de 
Cotnari şi Lucica îşi aminteşte: „Parcă am fi fost 
binecuvântate cu agheasmă!", după care se îmbată deplin şi 
continuă experienţele lor sexuale până dimineaţa . 

Concluzia publicitară a articolului e următoarea şi ea 
vine din gura Lucicăi: „Dragostea feminină este frumoasă, 
superexcitantă, plină de tandreţe, performantă" 629 . 

Ultimul articol e dedicat relaţiilor pasagere dintre un 
bărbat căsătorit şi o tânără studentă, care are un prieten 630 . 
Noutatea articolului este sexul în parc (Parcul Herăstrău), la 
o oră estivală de seară şi apoi sexul cu o tânără care se 
căsătoreşte peste o săptămână cu prietenul ei. Promisiunea 
viitoarei mirese este că îl va căuta, pentru acelaşi lucru, după 
ce se mărită. Este evidentă considerarea celor căsătoriţi ca 
fiind nişte „impostori" sexuali. 



623 Ibidem. 

624 S-ar putea să se iste un aflux al celor care vin la operă sau la teatru, crezând că 
acolo sunt numai lesbine, dacă se citeşte acest articol. Şi eu cred în influenţa majoră 
pe care aceste reviste o au pentru formarea gusturilor sexuale ale românilor. 

625 Sunt edificatoare cuvintele Lucicăi: „Am discutat în seara aceea, la mine, până 
târziu în noapte, spunându-i şi eu cât de încărcate de păcate îmi erau sufletul şi 
trupul. Ne-am consolat una pe cealaltă şi după ce am ajuns la concluzia că trebuie să 
renunţăm pentru totdeauna la serviciile bărbaţilor, aproape instinctiv, ne-am lipit 
trupurile, ne-am sărutat îndelung"..., cf. Erotic Shock, art. cit., p. 31. 

626 în erotica lesbiană apa joacă un rol aparte. De multe ori apar făcând sex în 
piscină, în apa mării sau sub un jet de apă. 

627 Erotic Shock, art. cit., p. 31. 

628 Idem, p. 32. 

629 Ibidem. 

630 Idem, p 35. 



161 



Revista Sex 2000 631 , are 27 de pagini, condiţii grafice 
impecabile şi costă 37.000 lei. Apar în pictograme 47 de 
femei, părţile genitale ale femeilor sunt individualizate până 
la extrem şi mostre de bisexualitate, care nu au apărut până 
acum. 

O noutate absolută o constituie pozele sexy explicite 
ale Speranţei şi confesiunile ei erotice, o femeie de etnie 
rromă de 25 de ani din Bucureşti 632 . 

Sofia din Braşov, de 37 de ani, face reclamă sexului 
anal şi orgiilor în grup, cu bărbaţi aduşi chiar de soţul ei 633 . 

Glasul şi fanteziile cititorilor se aud în această revistă 
cu multă putere. Ideea e că mostrele de sexualitate multiplă 
românească nu sunt puţine şi că românii au curajul să se 
expună marelui public. Pe viitor vor apărea şi mai multe 
glasuri şi, de ce nu, ale multor minorităţi sexuale, care vor 
vrea să-şi spună experienţele în direct 634 . 

„Confesiunile erotice" implementează tot sexul 
anal 635 , descriindu-1 evolutiv, pe când articolul „Mireasa- 
maşina de făcut sex" 636 , aduce în discuţie unul dintre 
locurile comune ale fabulisticii româneşti populare şi 
anume: consumul de cantarină. 

Mireasa face sex în grup în timpul unui joc de 
biliard 637 , dar şi ea preferă tot sexul anal. Campania sexului 
anal, miza pornografiei româneşti actuale, este în derulare. 

Articolul „Sunt un bisexual convins" aduce în prim 
plan sexul cu personalităţile locale ale oraşului dar, mai ales, 
partidele sexuale dintre o mamă şi prietenul fiului ei. 

Apare în prim-plan mama neglijentă în mod 
intenţionat, care merge prin casă în minijup, chiar şi când 



631 Cf. rev. Sex 2000, nr. 1 12, nr. cit. supra. 

632 Idem, p. 4-5. Speranţa are un bărbat bogat şi potent şi îi place să pozeze nud dar şi 
să facă sex. A trimis fotografiile sale revistei, pentru că doreşte să o vadă „cât mai 
mulţi bărbaţi potenţi şi să se excite când le privesc", cf. Idem, p. 4. Consideră 
orgasmul „cea mai mare trăire" şi preferă ca soţul ei să îi aducă mai mulţi bărbaţi 
acasă, care să facă sex cu ea, cf. Ibidem. 

633 Idem, p. 7. 

634 în USA există televiziuni private, care promovează pornografia în mod exclusiv şi 
care au ore speciale în care discută cu telespectatorii, pe care îi excită în direct. 
Telespectatorii îşi exprimă fanteziile erotice iar moderatoarele se supun dorinţelor 
lor, pozând cum vor aceştia. 

635 Cf. rev. Sex 2000, nr. cit., p. 1 1 . 

636 Idem, p. 12. 

637 Expresia ei este aceea, că se simţea „ca o căţea în călduri", cf. Ibidem. 



162 



fiul ei are invitaţi 638 . Femeia e cu douăzeci de ani mai mare 
decât prietenul fiului ei şi face sex cu acesta şi cu un alt 
prieten al acestuia, după ce auzise că prietenul fiului ei, 
făcuse sex şi cu o altă colegă a ei de serviciu. 

Discuţiile sexuale între femei sunt deconspirate 639 în 
acest articol. Ipocrizia feminină în materie de sex e 
subliniată cu putere în acest articol. Pentru şantaj area 
sexuală a femeii se apelează la un alt mit al românilor: gura 
lumii, pentru care femeia acceptă dubla penetrare, pentru a 
nu fi făcută de râs în faţa familiei şi a colegilor de serviciu. 

Finalul articolului ne trimite însă mult mai explicit la 
statutul femeii divorţate: pentru că nu are bărbat ea este 
disponibilă pentru toţi bărbaţii. Bisexualitatea lui Adi apare 
în povestea articolului, numai după dubla penetrare a 
femeii 640 . 

In articolul lui George, obsesia sexului anal continuă: 
alt prim sex anal al unei femei 641 , pe când articolul semnat 
de Bogdan începe cu masturbarea masculină 642 . 

Orgia sexuală este surpriza care te aşteaptă acasă, 
după o zi de muncă, însă Bogdan e tratat de soţia lui ca un 
obiect sexual, fiind legat cu o curea 643 . Articolul are în 
vedere diferite fetişuri (ca Ungerea degetelor de la picioare), 
însă apar şi primele momente scatologice de până acum 
(cunnilingus cu o femeie la menstruaţie 644 şi introducerea 
capului în toaletă, după ce fusese folosită de către toţi 645 ), 
cât şi primul fisting făcut unui bărbat de alt bărbat 646 . 
Bogdan se declară maniac sexual: titulatură românească 



638 Idem, p. 18. 

639 Idem, p. 19. 

640 Ibidem. 

641 Idem, p. 20. 

642 George vine acasă - un simbol al bărbatului român potent - după ce se 
masturbase de trei ori la serviciu, cf. Idem, p. 22. Ideea că la serviciu nu faci nimic 
serios şi te gândeşti numai la sex, ne prezintă România ca pe o prezentă şi viitoare 
cloacă a erotismului, în care oamenii nu mai muncesc, ci îşi imaginează femei, atunci 
când nu le au sau fac sex cu ele prea mult, când le au prin preajmă. Utopia României 
sexuale este în plină concepere. 

643 Ibidem. 

644 Ibidem. 

645 Idem, p. 23. 

646 Ibidem. Lui Bogdan îi introduce un alt bărbat mâna în anus şi el leşină. Practica 
este obişnuită printre homosexuali, acest gest sexual fiind cel care demonstrează că 
un bărbat gay „pasiv" este un bărbat „adevărat". 



163 



stereotipă, pentru o persoană excentrică din punct de vedere 
sexual. 

Ultimul articol al revistei, intitulat: „Sex fără poveste" 
este o definire foarte realistă a noului stil de viată hedonist, 
implementat de pornografie: „Acest sex fără poveste, sex 
fără obligaţii şi încătuşări mi-e cel mai pe plac" 647 . 

Revista Extaz - ultima revistă care va fi discutată, din 
prima secţiune pornografică românească a revistelor porno - 
are 47 de pagini, costă 45. 000 lei şi are o grafică 
deplorabilă. 

Apar 69 de pictograme cu femei, mai ales mature şi 
chiar foarte bătrâne şi numai 1 5 bărbaţi, fiind singura revistă 
de până acum, care exclude în mod metodic trupurile şi 
feţele bărbaţilor, focalizând imaginile numai pe trupurile şi 
chipurile femeilor. 

Editorialul semnat - cu trimitere expresă - de Adam şi 
de Eva ne spune că trupul nu este „primul duşman al 
sufletului" 648 , cum cred marii filosofi şi diverse religii, ci 
„legătura certă între minte şi corp se exprimă în cel mai înalt 
grad în sexualitate" 649 . 

Autorii văd trupul uman ca pe un univers al plăcerii şi 
în „păcătosul surâs al cărnii se găseşte manifestarea legăturii 
dintre raţiune şi corp" 650 . 

Şi, pentru ca totul să fie secondat de un mare nume, 
Balzac e folosit drept argument hedonist, pentru că a spus în 
Filosofîa căsătoriei, că: „niciun bărbat n-ar trebui să se 
însoare înainte de a fi disecat cel puţin o femeie" 651 . 

Primul articol are în vedere sexul dintre un bărbat 
căsătorit, de 34 de ani şi o femeie de 65 de ani. Femeia în 
vârstă îi făcea bărbatului menajul şi, în timp ce soţia lui a 
fost internată în spital, menajera i-a devenit şi parteneră de 
sex, de care a devenit dependent şi după ce soţia lui s-a 
însănătoşit. 

Ideea principală este că ai „nevoie", concomitent, de 
partenere de sex diferite ca vârstă: începi cu cea în vârstă şi 



647 Idem, p. 26. 

648 Rev. Extaz, nr. 32. 

649 Idem, p. 3. 

650 Ibidem. 

651 Ibidem. 



164 



sfârşeşti cu cea tânără, potrivit proverbului, cu conotaţii 
obscene: „găina bătrână, face ciorba mai bună". 

Al doilea articol prezintă, din punct de vedere 
ştiinţific, importanţa mirosului în timpul actului sexual, fiind 
o noutate absolută în sfera revistelor porno 652 , la fel ca şi 
următorul articol, care pune problema relaţiei dintre sport şi 
sexualitate 653 . 

Depoziţia erotică a lui Dinu începe de la a asculta 
muzică cu Olimpia, până la sex oral 654 , iar articolul 
„Firma..." se concentrează asupra mitului angajaţilor la 
firme particulare, în care Fănel, care nu prea are de lucru, îşi 
transformă biroul său, la îndemnul Laurei (colegă de 
serviciu), în bordel, pentru câteva minute 655 . 

Colega anunţă şi pe alte colege şi Fănel devine 
bărbatul tuturora. Ideea fundamentală e aceea, că firmele 
particulare nu pot fi credibile, pentru că acolo se întâmplă, 
mai mereu, lucruri dubioase. 

„O seară de neuitat" este o altă confesiune lesbiană, 
unde Mihaela ajunge să deteste bărbaţii, după ce este violată 
de mai mulţi bărbaţi deodată 656 . împreună cu Adriana, 
autoarea noastră declară, că e fericită şi că ele două sunt 
„cea mai fericită pereche de lesbiene" 657 . 

Smaranda ne aduce în atenţie autostopismul şi sexul, 
împreună cu un cuplu heterosexual de naţionalitate franceză, 
petrecut într-un tir 658 . Sexul ca aventură este leit-motivul 
articolului şi, mai ales, acela de a da lecţii despre sex soţiei 
francezului, care se credea expertă în domeniu 659 . 



652 Idem, p. 6-7. Găsim aici date diverse: gravidele au un simţ olfactiv ridicat, 
femeile sunt atrase, în general, de valenţele sexuale ale mirosului bărbaţilor, orice 
parte a trupului feminin are un miros specializat. Cazurile speciale ale istoriei în 
domeniul mirosului sunt o picanterie sexuală, descrisă aici pe larg. 

653 Idem, p. 8-9. Un grup de sexologi germani au demonstrat, că sportul nu menţine 
numai forma fizică şi sănătatea, ci generează şi energie sexuală. Se remarcă în acest 
articol anumite ramuri sportive extrem de avantajoase pentru producerea energiei 
sexuale: joggingul, gimnastica aerobică, tenisul, călăria, stepul aerobic, dansul şi 
înotul. 

654 Idem, p. 15. 

655 Idem, p. 18. 

656 Idem, p. 27-28. 

657 Idem, p. 31. 

658 Idem, p. 32. 

659 Idem, p. 34. 



165 



în ultimul articol al revistei, ideea centrală e sexul cu 
o rudă apropiată a soţiei 660 . Diana îl corupe pe Nelu, deşi e 
mai tânără ca el, pentru ca să se înţeleagă foarte bine, că o 
femeie poate face „orice" dintr-un bărbat, dacă ea doreşte 
acest lucru. 

în afară de cele prezentate până acum mai există şi 
alte reviste porno româneşti, care se încadrează în această 
categorie, ca Sex Party, 38.000 lei, ajunsă, în ianuarie 2005, 
la numărul 87 de apariţii sau Pisicuţele, 32.000 lei, ajunsă la 
numărul 73 de apariţii. 

A doua categorie de reviste porno româneşti a început 
să aibă o dezvoltare fulgerătoare după anul 2000 şi e 
dedicată segmentului de populaţie, care îşi permite acest 

i 661 

Dezvoltarea impetuoasă a acestui al doilea eşantion 
pornografic se datorează numărului în creştere al 
utilizatorilor PC din România, ca o contrapondere la 
fenomenul pornografic al internetului. 

Părerea mea este că nu va avea succes de cauză în fata 
internetului, numai dacă nu cumva editorii acestor reviste 
vor dezvolta gama de facilităţi şi, mai ales, vor dezvolta 
programe, care să nu fie culese din paginile web 
pornografice, ci din reţele proprii de pornografie. 

Singura exemplificare a acestui segment o voi face cu 
revista Mega Erotica, care are 28 de pagini şi a ajuns în anul 
al treilea de apariţie în 2005 şi costă 125.000 lei, având drept 
bonus un CD particularizat. Paginile revistei sunt doar 
motivaţia evidentă a cumpărării CD-ului, deşi există şi un 
program pornografic şi în revistă. 

Acest al doilea eşantion pornografic comută, aşadar, 
centrul de greutate de la pagina tipărită la imaginea pixeli. 

în numărul din septembrie 2004, tot femeile sunt 
excedentare: 58 de pictograme, bărbaţii fiind doar de fundal. 
Imaginile şi hârtia sunt de calitate excepţională, distanţa 
dintre grafica acestei reviste şi toate revistele de până acum 
fiind foarte mare. 



660 Idem, p. 36. 

661 Mega Erotica, anul II, nr. 14, septembrie 2004, 28. p + CD, 125.000 lei; Cinema 
hard, anul II, nr. 9, ianuarie 2005 + CD, 199.000. lei; Almanah Sex Erotic Show, 68 
p. + CD, 2005, 200.000. lei etc. 



166 



în Mega Erotica principiul estetic al 
postmodernismului este subliniat la maximum, prestaţia 
regizorală jucând un rol determinant. Lupta nu se mai dă pe 
nevoia de excitaţie rudimentară a românului, ci pe excitaţia 
stârnită, de cele mai performante mijloace de redare a 
imaginii. 

Confesiunile au o notă distinctă, prin trendul 
discursului. Cei care scriu despre experienţele lor amoroase 
se adresează unui segment cultivat al României. Dar, cu 
toată eleganţa exprimării, povestitorii abordează sexualitatea 
în acelaşi ton cu ideologia pornografică. 

Robert, care semnează articolul Amor de vacanţă, 
vede în sexul cu necunoscute, momente de „intimitate" 662 . 
După descrierea sa, intervine pictorialul erotic Şezi mumos, 
Bubico!, în care un bărbat foarte potent este sclavul sexual al 
unei femei, îmbrăcată în haine de piele neagră. 

Bella 1-a legat cu un lanţ de gât pe bărbat şi îl bate cu 
biciul 663 . Pe lângă ideea. foarte evidentă, că femeia este cea 
care conduce, bărbatul nu mai are decât o singură soluţie : să 
fie întotdeauna potent, pentru consoarta lui, care debordează 
sexual. 

Bella priveşte numai în cadrul aparatului de 
fotografiat, avându-ne în vedere pe noi iar pe sclavul ei nici 
nu-1 bagă în seamă. 

Eroarea de a crede, că suntem vizaţi de starurile 
porno, pe care le vedem în pictograme, nu are scopul decât 
de a ne provoca reacţii sexuale imediate. însă devalorizarea 
lui Mark, a sclavului ei, nu e decât devalorizarea tuturor 
bărbaţilor, care o văd şi de al cărei trup se excită, crezând că, 
faţă de ei, Bella s-ar comporta altfel. 

Revistele din acest al doilea tronson pornografic au 
drept scop eficientizarea excitaţiei, ţinând cont de condiţiile, 
îndelung studiate, ale elementelor sexuale determinante, 
existente în spaţiul românesc. 

Spaţiile de filmare, gesturile erotice, modul cum cade 
lumina pe trupurile modelelor, îmbrăcămintea lor, toate 



662 Cf. Mega Erotica, anul II, nr. 14, septembrie 2004, p. 3. 

663 Idem, p. 5. 



167 



acestea sunt trecute printr-un filtru foarte critic, creându-se, 
pe premise estetice, conceptul de sex de calitate. 

Aceste reviste îti dau senzaţia, că sexul nu e doar un 
act mecanic, ci o adevărată artă. Iar modelele sunt 
fotografiate numai în acele momente, care le avantajează cel 
mai bine, creându-se mirajul, că asemenea actori sexuali nu 
ai mai văzut niciodată şi nici măcar nu mai pot exista alţii, 
mai buni decât ei. 

Maratonul din baie are nota competiţiei sexuale 
extreme: zece partide de sex pe zi 664 . El implementează 
sexul în locuri nonconformiste: în maşină, în toaleta unui 
bar, printre farfuriile de mâncare, în baie sau pe balcon 665 . 

In alt articol se face reclamă masturbării masculine, 
pentru că „majoritatea bărbaţilor, cu sau fără relaţii de lungă 
sau scurtă durată, mai tineri sau mai în vârstă, mai mulţi sau 
mai puţin satisfăcuţi, toţi o fac" 666 . 

Nu ne spune însă autorul şi de ce nu se masturbează 
acei bărbaţi, care nu fac parte din această majoritate. 
Instrucţiunile lui fac din masturbare o adevărată prelegere, 
condiţionată de faptul, că atunci când e vorba de plăcere, 
„nu există răspunsuri corecte sau greşite" 667 . 

Tonul apologetic pentru sex oral e şi mai categoric. în 
articolul Fellati benevolente, autorul ne-o spune de la bun 
început: 

„Din punctul meu de vedere, sexul oral este cea mai 
înaltă formă de exprimare a dragostei împărtăşită de două 
persoane" 668 . Şi, în „lecţia unu", detaliile anatomice ale 
penisului şi ale scrotului se conexează cu modul în care 
femeia trebuie să le satisfacă cu buzele, limba şi gura ei. 

Există şi un pictorial dedicat lesbienelor, care atacă o 
notă exclusivistă în comparaţie cu privitorul 669 . Femeile sunt 
concentrate asupra propriului lor act sexual şi nu dau 
importanţă celor care le fotografiază. 



664 Idem, p. 12. 

665 Ibidem. 

666 Idem, p. 19. 

667 Ibidem. 

668 Idem, p. 21. 

669 Idem, p. 23-26. 



168 



CD-ul care însoţeşte revista are 7 secţiuni: pictoriale, 
filme XXX, star XXX, interactiv, ilustraţii, stripuri şi joc 
erotic. 

Pictorialele deţin 5 compartimentări pornografice: 
balcoane, exotic, cupluri, sex în grup, lesbiene. Filmele 
porno pe care le conţine CD-ul sunt în număr de 5, patru 
fiind scurt metraje iar al cincilea este un film porno serial. 

La secţiunea staruri porno apar trei actriţe, pe când la 
secţiunea interactiv, dezbraci, cu o simplă apăsare a mouse- 
ului, trei femei. 

Secţiunea ilustraţii ne prezintă artă pornografică, 
adică desen pornografic elevat, pe când secţiunea stripuri, 
un desen animat porno. 

în ultima secţiune, dedicată jocului erotic, trebuie să 
ucizi mai mulţi paznici dintr-un bloc cu mai multe etaje, 
pentru a avea parte de acte sexuale cu femeile sechestrate 
acolo. 

Nu voi mai descrie întregul conţinut al pictogramelor 
CD-ului, ci mă voi rezuma la a spune, că numărul 
pictogramelor este de câteva sute. 

In ceea ce priveşte romanul obscen al Ioanei Bradea, 
numit Băgau 610 , el este, cu prisosinţă, o capodoperă a 
decadenţei, un glas puternic, emanat dintr-un suflet sensibil, 
care a îndrăznit să vorbească despre România underground, 
cu sub-limbajul acestei lumi imanente. 

Andreea, alter-egoul autoarei, este recepţionera 
mesajelor erotice de la linia fierbinte şi ne prezintă viaţa ei, a 
unei femei paraşutate în acest spaţiu dement din lipsă de 
bani (deşi e studentă la Litere), într-un jurnal de 7 zile, cu 
descrieri ample despre munca şi despre viaţa ei, în aparenţă 
dezordonată. 

Apar 57 de convorbiri erotico-obscene în roman, 
iniţiate de apelanţii acestor numere de telefon, încorsetate în 
drama iubirilor Andreei, pentru bărbaţii care au trecut prin 
viaţa ei dar, care îşi rememorează totodată, şi iubirea faţă de 



Ioana Bradea, Băgau, col. Literatura contemporană, volumul 8, Ed. Est Samuel 
Taster Editur, Bucureşti, 2004. Autoarea s-a născut în 1975 la Bistriţa Năsăud şi 
romanul de faţă e primul său roman. Lucrarea are 277 de pagini, o condiţie grafică 
excelentă şi costă 218. 000 lei. Numele romanului vine de la o expresie a Cătălinei, 
şefa Andreei de la linia erotică, care folosea pe „băgău-băgău", pentru a exprima 
actul sexual, cf Idem, p. 143. 



169 



părinţii şi bunicii ei, nepătaţi de maladia postmodernităţii, în 
mijlocul vieţii, cu acest job ingrat, pe care îl denumeşte, la 
un moment dat, „prostituţie auditivă" sau „prostituţie 
vocală" 671 . 

Autoarea, o foarte fină literată dar şi o bună 
cunoscătoare a realităţii telefoniei erotice (încât îti dă 
impresia, că a trecut pe acolo cu prisosinţă), amestecă 
planurile diverse ale naraţiunii, încât o descriere liniară a lor, 
nu ar face, decât să surprindă mult prea puţin din conţinutul 
intrinsec al romanului. 

Şi, cu tot acest handicap al evaluatorului, Andreea ne 
devine din ce în ce mai explicită, pe măsură ce ea apare 
jucând roluri multiple, nuanţate, fiind deopotrivă studentă, 
angajată la firma erotică, sora unui frate, cu care a închiriat 
un apartament lângă gura de metru de la Dristor, amanta mai 
multor bărbaţi, faţă de care se leagă emoţional, fiică şi 
nepoată, prietenă şi confidentă, alături de o mare anonimă, 
care merge pe străzile Bucureştilor, fără să o remarce 
nimeni. 

Dar, în primul rând, Andreea (doar prenumele, nimic 
mai mult) este prietena-confesor, un fel de „preof'al lumii 
postmoderne alienate, cât şi „curva" 672 de la celălalt capăt al 
firului, peste care bărbaţi sau femei, bătrâni sau copii excitaţi 
şi obsceni, trec năvalnic, fără să o anunţe vreunul şi fără să o 
întrebe, dacă se simte bine cu ea însăşi. 

Cei pe care îi satisface auditiv sau faţă de care se 
destăinuie sunt de cele mai multe ori nişte agramaţi 
redutabili sau nişte fiinţe traumatizate şi autoarea ştie să 
speculeze umorul fiecărei situaţii în parte, rezervându-ţi ţie, 
ca cititor, un umor nebun în multe privinţe. 



671 Idem., p. 241. 

672 Apelativul de curvă adresat femeii, după investigaţia mea, apare de 12 ori, în 
contexte diferite, în carte, fiind apelativul cel mai preferat de bărbaţi, pentru a 
caracteriza o femeie cu moravuri uşoare, cf Idem, p. 24, 88, 97, 120, 125, 137, 138, 
142, 154, 180, 192, 233. După statistica mea, celelalte apelative cu care este 
„gratulată" o femeie, în sistemul underground românesc sunt următoarele: un vagin 
(18, 88, 89), bulangioaică (78), proastă (88, 126), idioată (89), vacă (96, 99, 144, 
157), isterică (97, 217), o excitată (123), nesimţită (141, 244), o focă (146). Insă şi 
bărbaţii au denumiri „aparte" în vocabularul feminin. Bărbatul este un handicapat 
(24, 36, 123), un nenorocit (36), fraier (36, 107), prost (31), onanist (17, 60, 87, 89, 
139), măgar (42), nesimţit (262), un penis impotent (138), bulangiu (78), cretin (80), 
porc (97, 144, 183), bou (138), janghinos (138). 



170 



Andreea ştie să arunce în aer miturile femeii 
mondene, introducându-ne într-o lume indiscretă, unde 
femeia nu are restricţiile prezenţei unui bărbat lângă ea. 

Chiar din prima pagină a romanului, Andreea se 
prezintă ca o femeie neglijentă cu vestimentaţia sa 673 , 
vorbeşte obscen, ascultă multă muzică la walkman 674 , 
detestă epilatul pe picioare 675 , îşi bate joc de celelalte 19 
colege de serviciu, care nu sunt îndemânatice, atunci când 
trebuie să facă o muncă în comun 676 , deplânge 
depersonalizarea cuvintelor , se dezaprobă de multe ori , 
îşi bate joc într-un mod admirabil de datul în cărţi 679 sau de 
ghicitul în palmă. 

Dar Andreea cea foarte pudică, care s-a ruşinat cu 
totul, când a auzit-o prima oară vorbind de sex pe Cătălina, 
şefa ei 680 şi care a vrut să se dezbrace, pentru că un bărbat, la 
telefon, i-a spus să se dezbrace 681 (lucru de care colegele ei 
au râs mult timp), devine, prin timbrul vocii şi prin 
inteligenţă, una dintre cele mai bune profesioniste ale 
confesiunilor erotice. 

Obsesiile erotice ale românilor sunt prezentate şi 
evaluate cu mult simt critic. 

5 

Alin vrea cunnilingus , Dinu Marin vrea să facă sex 
cu nora lui, care „se tot învârte prin casă în chiloţi" 683 , 
Cornel este un bolnav psihic, care abia poate să se 

684 

exprime . 

La întrebarea Andreei, dacă şi ei „i-a plăcut", Cornel 
răspunde, că nu a întrebat-o 685 . Şi Andreea îşi exprimă 
dragostea ei pentru Marius (pasiunea pentru el s-a 



673 Idem, p. 7. 

674 Idem, p. 8. 

675 Idem, p. 18. 

676 Idem, p. 23. 

677 Idem, p. 24. Spune Andreea despre cuvinte: „le-am folosit aşa de des, încât, până 
la urmă le-am golit de tot... Le-am folosit de le-am rupt, mai ceva ca pe o haină, le- 
am supt roată seva din glandă". 

678 Spune ea : „sunt un partener dezastruos", Idem, p 25. 

679 Idem, p. 25-28. 

680 Idem, p. 144. 

681 Ibidem. 

682 Idem, p 35. 

683 Idem, p. 36. 

684 Idem, p. 37-39. 

685 Idem, p. 39. 



171 



transformat în obsesie până la urmă), în cuvinte dureroase: 
„bravo! mai bine aşa ca tine decât invers ca mine, mai bine 
nimic decât restul de ieri seară, restul de luna trecută, restul 
de acum nouă luni, mai bine un cavaler sub plapuma 
necuvântătoare, decât un marius ars între gânduri, între 
degete reci, care se încleştează pe receptorul alb" 686 . 

Trecerea de la drama ei la dramele clienţilor se face 
abrupt, apăsător de sincer de multe ori. Drama Andreei te 
face să empatizezi cu ea, dar şi cu ei, cu însinguraţii acestei 
lumi, care comunică prea mult şi tot sunt singuri, în trupurile 
şi în casele lor. 

Andreea va spune într-un vers admirabil, adevărul 
existenţial al postmodernităţii: „singura depărtare dintre noi 
este carnea ce-o purtăm" . Pentru că drama ei este o iubire, 
din care Marius s-a autoexclus, devenind din iubit, unul 
dintre mulţii străini ai lumii: „uite un străin, care mai demult 
făcea dragoste cu mine aşa de frumos, uite un bărbat, care 
aşteaptă ca şi mine pe bordură să se facă verde, apoi nici n- 
am mai întors capul, începuseră să mi se împăienjenească 
ochii deja, l-am pierdut iar în mulţime. . .". 

Dar tot ea este cea care primeşte „în poală un calup 
uriaş de înjurături de nestăpânit, de necontrolat" 688 de la 
clienţii ei, care petrece „nopţi absurde, cu replici fără nicio 
noimă" 689 , suportă punctul nevralgic 690 al incompatibilităţii 
dintre ea şi Marius cu stoicism, plânge de multe ori, îşi 
aduce aminte despre trecut şi concluzionează uneori: e „greu 
de înghiţit pustietatea asta a omului lipsit de credinţă" 691 . 

Romanul acesta, un roman care detestă pudibonderia 
neavenită, nu ne vorbeşte despre realitatea românească la 
modul dur, ci aproximativ la jumătatea acestui realism 
furibund, pe care noi îl clasăm drept „lume secularizată", 
fără a-i mirosi miasmele prea îndeaproape. 

Ioana Bradea a vorbit din mijlocul acestei lumi şi cu 
fabuloasa inventivitate a scabrosului, a ordinarului, vrând să 



686 Ibidem. 

687 Idem, p. 65-66. 

688 Idem, p. 42. 

689 Idem, p. 43. 

690 Idem, p. 68. 

691 Idem, p. 194. 



172 



ne readucă aminte, că acestei lumi nu îi poţi vorbi frumos, 
teologic sau cultural, dacă nu îi vorbeşti şi pe înţeles. 

Andreea tremură de durere şi de enervare, de 
perplexitate, că Marius a părăsit-o 692 . Urmează „nopţile alea 
lungi, fără somn şi zilele alea cu soare ascuţit, fără somn" 693 
şi, în fiecare săptămână, patru nopţi petrecute în compania 
nevoilor oculte ale României. 

In acele nopţi „eşti... prinsă într-o rană, din care nu 
mai vrei să ieşi" 694 şi numărul 14 cere un sex oral prin 
telefon 695 , Camelia vrea să i se lingă sânii 696 , Cristi vrea să 
îşi ucidă părinţii 697 , Dănuţ e un mitoman congenital, care a 
fost în Franţa şi a văzut Statuia libertăţii 698 , unul se declară 
student la Teologie, dar vrea şi el să „păcătuiască" puţin 699 , 
pe când unul tace şi se masturbează, auzind vocea Andreei, 
care debitează poveşti în continuu 700 , Lucian Moldo venescu, 
din Constanta, e în divorţ cu soţia, dar vrea să o ia în 

70 1 

căsătorie pe Andreea , o doamnă agramată o invită să mai 
facă sex şi pentru „santixfacţii" , nu numai pentru bani, un 
copil din Craiova nu vrea să facă sex, pentru că lasă fetele 
gravide, dar îi place filmul „Titanic" 703 , Mirel nu ştie ce e 
acela un vagin şi nici cum te simţi când eşti excitat 704 , Adi a 
făcut dragoste cu o fată, dar nu poate explica cum s-a 
petrecut faptul la propriu 705 , unul crede că ea face „un teatru 
umilistic" 706 şi că e „o sugătoare" 707 , Gigi vrea să îşi facă 



692 Idem, p. 83-84: „o oră m-am tot învârtit după aia prin apartament, am tot străbătut 
holul şi bucătăria în lung şi-n lat, cre'c-am făcut aşa vreo patru kilometrii pe puţin, 
îmi tremura ţigara între degete, am şi scăpat-o la un moment dat pe covor - 
dumnezeule, Marius, cum să faci tu aşa ceva? Marius ... cum să-mi faci aşa ceva 
Marius?!i-am şoptit numele uluită...". 

693 Idem, p. 85. 

694 Idem, p. 88. 

695 Idem, p. 114. 

696 Idem, p. 119. 

697 Idem, p. 122. 

698 Idem, p. 126. 

699 Idem, p. 128. 

700 Idem, p. 148-158. 

701 Din discuţia pe care o are cu acest domn, aflăm că Andreea câştiga 6 milioane 
pentru acest job, pe timpul regimului Constantinescu, cf Idem, p. 162. 

702 Aşa spunea doamna, cf. Idem, p. 166 iar la impulsurile telefonice zicea 
„impulsii". 

703 Idem, p. 167-168. 

704 Idem, p. 168-169. 

705 Idem, p. 170. 

706 Idem, p. 181. 



173 



Andreea nevoile în gura lui 708 , altul vrea să îi urineze în 
gură 709 , Laurenţiu din Botoşani vrea să scrie o carte şi îi 
povesteşte Andreei despre ea 710 , Nicu sună pe ascuns de 

711 71 

soţia lui, cu unul vorbeşte despre Kama Sutra şi 
primeşte multe scrisori de dragoste de la cei cu care a 
discutat la telefonia erotică, de-a lungul timpului . 

Deşi, în librării, cartea e îmbrăcată în ţiplă, ca şi când 
ar fi un roman pornografic, eu caracterizez romanul de faţă, 
drept unul obscen la nivelul limbajului, pentru că nu există, 
în tot cuprinsul romanului, nicio prezentare a unui act sexual 
de la cap la coadă. 

Când Andreea face dragoste prima dată cu Marius ( şi 
prima dată cu un bărbat), discreţia autoarei este aşa de mare, 
încât nici nu pomeneşte de actul penetrării, ci prezintă 
fragmente din îmbrăţişările şi mângâierile intime ale celor 
doi 714 . 

Ea îşi scoate iubirea din mijlocul acestei lumi 
pervertite şi o poartă mereu cu sine, linia de forţă a 
romanului fiind aceea, că adevărata experienţă, cea care te-a 
marcat, e un lucru pe care îl porţi mereu cu tine şi de care îţi 
aminteşti, în cele mai diferite şi, mai ales, surprinzătoare 
momente ale vieţii tale. 

Andreea, prin banalitatea limbajului folosit, acel 
limbaj trivial al tinerilor needucaţi de astăzi sau care vor să 
fie la modă, scoate acest univers din starea lui de non- 
proliferare variabilă, ostracizându-1 într-un context extrem 
de pretenţios, cel al sistemului valoric al reflexivităţii, 
permiţând lumii ştiinţifice să îl absolve de reducţia lui, 
tocmai pentru că este, în mod inexplicabil, un strat de 
adâncime. 

Se ocupă de blasfemiile şi blestemele românilor 715 , 
chiar face exegeză la o înjurătură, urmând pe domnii Iova şi 

707 Ibidem. 

708 Idem, p. 187. 

709 Idem, p. 189. 

710 Idem, p. 191-192. 

711 Idem, p. 192. 

712 Idem, p. 218. 

713 Ultimul capitol e în mare parte un capitol format din textele scrisorilor primite, cf. 
Idem, p. 221sqq. 

714 Idem, p. 57-58. 
"ldem,p. 184-186. 



174 



715 



Paleologu, concluzionând, că „atunci când posedă o femeie, 
românul chiar îşi închipuie că-i neagă implicit fiinţa" 716 şi ia 
atitudine împotriva sistemului devalorizant al lui Otto 
Weininger, care priveşte femeia ficţional: „ea nu cunoaşte 
niciun imperativ logic, niciun imperativ etic, cu atât mai 
puţin determinarea şi rigoarea unei funcţii intelectuale a 
judecăţii" 717 . 

Ea, Andreea, face sex oral cu Marius din prima 
noapte 718 dar se duce să facă „pişu" 719 la baie, vorbind foarte 
decent, chiar copilăros. Ea îşi aduce aminte, că mama i-a 
spus, că a murdărit „fragmente întregi de suflet" 7/0 cu munca 
ei, şi are o atitudine morală, vorbind de acel „gust amar de 
blestem" 721 şi de acel „miros împuţit de mizerie 

799 

sufletească" din oameni. 

Ea este o poetă postmodernă de mare forţă, în care 
„amintirile se aşază în rafturi şi-n sertare" 7 ^ 3 şi, „când trece 
o maşină roşie prin dreapta ta înseamnă, că i-e foarte dor de 
tine" 724 . 

Dar Andreea iubeşte şi spune cuvinte şocant de 

79 S 

frumoase despre iubire . Ea este paradigma lumii 
postmoderne, acea fiinţă ruptă între demonismul lumii, care 



716 Idem, p. 182. 

717 Idem, p. 209. 

718 Idem, p. 99. 

719 Idem, p. 133. 

720 Idem, p. 125. 

721 Idem, p. 186. 

722 Ibidem. 

723 Idem, p. 67. 

724 Idem, p. 148. 

725 Andreea ne spune: „când iubitul nu poate să-ţi vorbească sau când, pur şi simplu, 
nu are voie sau când nişte împrejurări nedrepte îl împiedică - atunci e cazul să te uiţi 
cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi clădirile o să-ţi vorbească ele toate în 
locul lui, o să-ţi facă vreun semn într-o limbă ascunsă de îngeri şi prin ea o să vezi, 
ca printr-un evantai de cărţi de ghicit, ca printr-o oglindă şi după aia o să vină şi 
vremea, când o să stăm faţă-n faţă şi atunci o să ştim totul pe toate părţile din toate 
părţile, mă plouă şi curgeau cartofii prăjiţi în urma mea, nu ca acum, când cunoaştem 
doar în parte fragmente de adevăr, aşa cum ne-am cunoscut şi noi de altfel marius 
iubitule", cf. Idem, p. 134. Capitolul numit „luni", se termină în mod surprinzător de 
plăcut cu I Cor 13, întrucât pot „să sară-n aer toate ştiinţele lumii, să explodeze pur şi 
simplu lingvistica, matematica, literatura şi, mai ales, ghiceala în cărţi sau în alte 
semne rătăcite din greşeală pe străzi - numa' dragostea noastră să nu cadă, să rămână 
ţeapănă, să încremenească aiurea-n tramvai", Cf. Ibidem. 



175 



te „crizează" 726 şi iubirea, pe care o ascunzi înăuntru, în acea 
prea înfoliată parte a eului nostru numită: inimă. 

Romanul Băgau este sălbatic şi nepermis de sincer. El 
este o reacţie virilă, a unei lumi, care vrea să fie cunoscută în 
toată urâţenia, dar şi frumuseţea ei plină de lacrimi. Şi atâta 
timp cât mai există lacrimi, vrea să spună Ioana Bradea în 
subsidiar, mai există şi umanitate nepervertită şi dorinţa 
ingenuă de bine şi frumos. 

Subcapitolul de faţă ne-a introdus în pornografia şi 
abjecţia lumii postmoderne româneşti şi ne-a propus să 
observăm faţa trivială a lumii în care trăim. Insă nouă, ca şi 
creştini ortodocşi, nu ne este permis să rămânem la o stare 
pesimistă interioară, deşi societatea noastră se viciază în 
mod constant. 

în ultimul capitol, vom discuta acest paradox interior 
dintre malformaţia lumii şi frumuseţea lui Dumnezeu. Dar, 
până atunci, ultimul subcapitol al acestei secţiuni, se va 
ocupa de mutaţia subliminală, în spaţiul social, a conotaţiilor 
pornografice. 



3. 6. Noua estetică şi metafizică a trupului şi 
racordarea directă a acestei mutaţii cu propaganda 
pornografică 



Spaţiul social nu mai este un spaţiu decent în 
postmodernitate, ci e direcţionat, dinăuntru, de tendinţe 
profund egocentrice, exhibiţioniste, discriminatorii. El 
rulează un program de viaţă, care nu mai impune omului 
caracteristici, ca inteligenţa şi bunul simţ, ci, mai ales, 
caracteristici mercantile, deoarece fiecare persoană se vinde 
ca un produs estetic, fiind posesorul unui conţinut moral 
foarte diminuat. 

în cele ce urmează vom investiga atitudini sociale 
diverse ale românilor, prin prisma facilităţilor publicitare ale 
pieţei de consum, referindu-ne, în special, la acele atitudini 
inoculate de industria porno la nivel social. 



726 Idem, p. 138. 



176 



în articolul Masturbarea sau auto erotismul, semnat 
de Maya, avem un exemplu explicit de excitaţie sociala 111 . 
Conceptul pe care vreau să îl promovez aici e acela, că 
există şi este promovată o sexualitate subliminală la nivel 
social. Dar această sexualitate subliminală nu este excitaţia 
în stare pură a oamenilor, ci o excitaţie, care este inclusă în 
designul culturii postmoderne comerciale. 

Maya numeşte autoerotismul social drept o stare de 
bucurie şi de descoperire de sine 728 . 

Şi iată cum se prezintă şi se dezvoltă în accepţiunea ei 
acest autoerotism: 

„A-ţi mângâia părul savurând plăcerea sau a-ţi 
mângâia spatele cu el, ca atingerea aripilor unui fluture sau a 
mătăsii... A te zgâria uşor cu vârful unghiilor simţind, cum 
te trec fiorii. 

Atingerea buzelor cu vârful limbii şi muşcatul lor 
după aceea, ca o plăcere prin contrast, când stai intr-o 
camera plină de oameni şi nimeni nu simte, ştie sau vede, 
plăcerea ta. 

Sau într-o sală de curs, în timp ce un profesor anost te 
plictiseşte, cu plăcerile lui pe acelaşi ton, cu lucruri pe care 
nici el nu le ştie prea bine, doar le citeşte, atunci să-ţi 
descoperi gâtul şi să te mângâi uşor, sau mai apăsat cu vârful 
degetelor sau al unghiilor . . . 

O plăcere singulară şi atât de uşor de avut, care, parcă 
face şi cea mai plictisitoare situaţie să devină suportabilă". 

Maya se adresează unei femei, dar adevăratul sens al 
acestei descrieri nu e decât acela de a te convinge, că oricine 
ai fi, poţi să îţi acumulezi plăcere sexuală şi mergând pe 
stradă sau la locul de muncă sau la cursuri, fără ca să te 
expui. 

Maya nu consideră autoerotismul ceva ruşinos, ci 
dimpotrivă: un mod util de facilitare a descoperirii propriilor 
dorinţe şi a imaginaţiei 729 . 



727 Cf. http://www. artsex.ro/articole. php?categorielD=26&action=last&lang : 
Articolul a fost editat la nivel online pe data de 26. 01 . 2004 

728 
729 



728 Ibidem. 



Ibidem. Autoarea noastră pleacă de la concepţia, că trebuie să îţi imaginezi 
plăcerea, pentru ca să o înţelegi. însă plăcerea se formează, tocmai pentru că ţi-o 
imaginezi. Vom detalia acest lucru în ultimul capitol. 



177 



Autoerotismul continuu e format din „acele momente 
în care te pierzi într-o imagine, într-un vis... când gândul 
merge mai departe de real, de palpabil şi imaginaţia te lasă 
să cutreieri pe cărări nebănuite chiar de tine" . 

Şi continuându-şi expunerea despre autoerotism, 
Maya dă şi mai multe exemple în acest sens: 

„Stai într-un loc public şi-ţi lingi degetul sau îl sugi 
iar ceilalţi nu văd decât mânuţa ta la gură, neimaginându-şi o 
clipă ce faci tu. . .că te iubeşti în clipa aia. . . 

Imaginea unei femei frumoase, care se află lângă tine, 
o voce calda şi senzuală, sau puternică şi masculină, o 
melodie care te încântă... dansul cu mişcările lui senzuale, 
cafeaua care-ţi place, o fotografie, un gând, o povestire, 
plimbarea în parcul preferat, îmbrăcată într-o fustiţă scurta şi 
fără chiloţei, o carte, o piesa de teatru, opera, sportul 
preferat, periatul parului, demachiatul cu mişcări fine, 
fructul preferat sau oprit, crema sau uleiul pe care ţi le 
întinzi pe corp, un tablou, un pahar de vin, mâncarea 
preferata, o poziţie preferata, un film, mâna care-ţi mângâie 
piciorul pe sub masă, o imagine... un sentiment, o senzaţie 

H"l 1 

sunt autoerotism''' 

Autoarea noastră atacă aici aşadar, o gestică pe care o 
scanăm continuu pe stradă sau în relaţiile noastre 
profesionale sau de rudenie şi de care profităm sau ne 
indignăm. 

Insă tot mai mult, genetica acestor gesturi făcute în 
public au un scop utilitarist şi cei care le promovează ştiu să 
beneficieze de ele cu succes. Chiar dacă autoerotismul 
produce plăcere interioară femeii, aceasta va profita de 
emulaţia pe care o provoacă înjur, excitaţia ei subliminală. 



730 Ibidem. Includerea într-un spaţiu în care nu mai tu eşti stăpân este una din 
expresiile egocentrice a lumii postmoderne, larg răspândită. Toţi cei care visează să 
aibă bani sau putere îşi imaginează o lume, care să îi separe de ceilalţi, în care să aibă 
toate facilităţile, care îi bine dispun şi să nu împartă acest privilegiu, decât cu cei pe 
care ei îi vor. La fel, cei care au bani, îşi creează casele şi îşi dimensionează 
proprietăţile de aşa manieră, încât să se sustragă, pe cât posibil, privirilor marelui 
public şi, în care viaţa privată, e o viaţă complet autonomă, care se vinde scump, 
atunci când se vinde. 

731 Ibidem. 



178 



Robert Turcescu era întrebat de Alice Năstase în vara 
lui 2004, despre „armele seducţiei" şi despre cine le 
manevrează mai bine. 

Şi acesta răspunde: „E un răspuns simplu: femeile, 
fără discuţie. Orice armă, şi cea a seducţiei nu face excepţie, 
nu poate fi mânuită cu măiestrie, decât în urma unui 
îndelung antrenament" 732 ; lăsând să se înţeleagă, că dacă e 
cineva, care să se pregătească să cucerească, atunci femeia e 
aceea. 

Contextualizând discuţia, Aurora Liiceanu scria în 
acelaşi număr al revistei Tabu: „frumuseţea este şi ea o 
profesiune" 733 . 

Şi, referindu-se strict la problema fascinaţiei, pe care 
o poate produce femeia, aceasta continuă: 

„Se spune că seducţia este feminină, că femeile sunt 
măiestre ale seducţiei, că bărbaţii sunt victime facile în zona 
sexualităţii, că nevoia de flatare este mai mare la bărbaţi. Se 
mai spune, că bărbaţii practică o hărţuire explicită, brutală şi 
fără ambiguităţi, spre deosebire de femei, care sunt mai 
subtile, mai rafinate în victimizarea bărbatului. 

Deşi în hărţuirea sexuală bărbatul este autor predilect, 
hărţuirea sexuală practicată de femeie poate ajunge la forme 
agresive, atunci când în joc este miza puterii prin carieră" 734 . 

Din ceea ce spune doamna Liiceanu rezultă, că 
subliminalitatea feminină ideologizată, introdusă de femeie 
în mod premeditat în spaţiul social, vizează beneficii sociale 
reale. 

Femeia nu numai că vrea să şocheze, dar se şi 
pregăteşte minuţios în acest sens. Planificarea 
autoerotismului prin semi-dezbrăcarea, ce suscită interes 
sexual şi prin cosmetizare excesivă, aduce în discuţie 
demonismul feminismului radical, ce ideologiza separaţia 
dintre sexe şi, mai ales, războiul continuu dintre bărbaţi şi 
femei pentru supremaţie socială. 

Ca să domine în mod tacit, femeia este atentă la 
culoarea rujului (acum e la modă rujul Forever Metallics, cu 



732 Rev. Tabu, nr. 26, iunie, 2004, p. 49. 



Aurora Liicenau, Frumuseţea este şi ea o profesie, în rev. Tabu, ed. cit., p. 47. 
734 Ibidem. 



179 



-7T C 

„rezistenţă superstrălucitoare") , a parfumului, a trend-ului 
vestimentar. 

în revista Lumea femeilor, redactorul-şef al revistei, 
declară, că doar o femeie la o mie este „mulţumită de 
garderoba ei" sau se aranjează „în 15 minute" 736 . 

Şi această doamnă le spune femeilor, că nu hainele 
sunt de vină, ci imaginea pe care femeile şi-o fac despre ele 
însele. Sfatul ei este următorul: „atâta vreme cât nu există un 
acord perfect între tine şi imaginea ta, te vei declara veşnic 

717 

nemulţumită" . 

Iar „nemulţumirea" feminină tine foarte mult de cât de 
grasă sau slabă este femeia în cauză şi de ce fel de haine 
poate să îşi procure. Iar cei care ajută pe femeia româncă să 
fie în pas cu lumea „bună" sunt revistele şi reclamele, care 
impun în România calitatea estetică a femeii în societate. 

Un articol monden sau un spot publicitar televizat, 
chiar dacă nu îti cer să faci ceva, îti furnizează însă idei 

5 7 5 

despre mersul trendului şi dacă simţi că eşti în urmă, vrei să 
te afiliezi imediat modei zilei. 

Moda însă cere bani. Industria sexului şi prostituţia 
sunt cele mai „lejere", în aparenţă, mijloace de trai 738 , care 
te fac să fii, la zi, cu moda. 

Insă au apărut între timp femeile de afaceri, femeile 
de televiziune, femeile parlamentar etc. Există multe reţete 
de succes şi de fericire. Una dintre ele ar fi: „să-i faci pe alţii 
să creadă, că ei sunt cauza fericirii tale'" . Chiar dacă tu nu 
poţi fi o surpriză reală pentru ceilalţi, totuşi, trebuie să vinzi 
ideea, că te interesează toţi foarte mult. Şi ca să fascinezi ai 
nevoie de fabricarea noului tău look. 

Pentru luna decembrie 2004 (luna în cursul căreia eu 
am făcut o investigaţie sumară în lumea modei şi a 



735 Art. E vremea cadourilor, în rev. Lumea femeilor, nr. 48 (225), 1 decembrie 2004, 

P-11. 

Art. Hainele, veşnica noastră problemă,semnat de Rodica Dârzu, în rev. Lumea 
femeilor, nr. cit. , p. 3. 

737 Ibidem. 

738 Ideea românului de rând, e că numai curvele o duc bine şi nu omul care munceşte 
cinstit sau care a muncit o viaţă iar acum are o pensie de mizerie. Vocea poporului e 
o voce pe care, dacă o asculţi, poţi percepe, cât de mult înţeleg oamenii şi cât de 
bine, ceea ce se întâmplă cu noi toţi. 

Laura Bolog, Străluciri de fericire, cf. rev. Eva. Magazinul femeilor, nr. cit., p. 4. 



180 



cosmeticelor) a fost la modă hainele din „mătase, satin, voal, 
dantelă, tafta" 740 . 

Acestea „te vor face să scânteiezi" 741 , dacă le porţi. 
Nuanţele sezonului erau: „auriu, mov, lila... (şi) e obligatoriu 
să foloseşti produse de machiaj, care te vor face să 
străluceşti. Fondul de ten, pudra, fardurile, blush-ul, toate 
pot avea particule strălucitoare" . 

Din trusa ta de „frumuseţe" nu pot lipsi anticearcănul, 
rimelul „gene mai lungi", creioanele dermatograf, pudra 
compactă, fardul strălucitor pentru pleoape, fondul de ten, 
batonul corector, creionul contur buze, luciul pentru buze, 

n ai, 

gelul strălucitor pentru faţă şi corp şi lista poate continua . 
Am discutat însă numai de o singură parte a corpului 
şi anume faţa. Citind mai departe aceiaşi revistă, aflu că 
femeia are nevoie, în această iarnă, de „o piele de catifea" 744 
iar, în ceea ce priveşte coafura: „buclele sunt preferatele 



,745 



sezonului" . „Manichiura şi pedichiura trebuie să facă din 
unghiile tale adevărate bijuterii" 746 şi e la modă oja aurie 747 . 

Pentru un plan total, în care faţa ta este complet 
repusă în valoare şi pe care o putem numi faza de pre- 
machiaj, revista ne mai dă câteva sfaturi utile: 

„Machiajul trebuie aplicat pe o faţă proaspătă şi 
luminoasă. Primul pas e demachierea, iar următorul, o mască 
relaxantă, pe care o aplici pe faţă şi pe gât. Acoperă-ţi ochii 
cu comprese calmante. Străluciri în ochi vei obţine cu 



Art. Vestimentaţia serilor de decembrie, cf. rev. Eva. Magazinul femeilor, nr. cit., 
p. 8. 
741 Ibidem. 

Art. Sclipiri de stele pe chipul tău, cf. rev. Eva. Magazinul femeilor, nr. cit., p. 10. 
743 Dau o scurtă listă de preţuri, conformă cu luna decembrie 2004: Rimei „gene mai 
lungi" Long Lash Mascara, IA. 700 lei; Pudră compactă Sheer Pressed Powder, 
162.600 lei; Fard strălucitor pentru pleoape Dazzle Roii On Eye Shimmer 3493 
Pearl Dazzle, 108. 400 lei; Baton corector Cover Stick, 86.100 lei; Fond de ten 
Fresh Look Foundation 2373 Natural Beige, 167. 200 lei; Creion dermatograf 
Eyeliner Duo 2853 Eclipse, 1 19.900 lei; Luciu pentru buze Sparkling gloss for lips 
2717 Razzmatazz, 89. 900 lei; Creion contur buze Lipliner Duo 2936 Pink Jubilee, 
11. 900 lei; Creion fard strălucitor pentru ochi Eye Shimmer Pencil 2714 Shimmer 
Silver, 94. 400 lei; Gel strălucitor pentru faţă şi corp, 80. 400 lei. Toate produsele de 
machiaj prezentate aici sunt din gama Visions, Oriflame, cf. rev. Eva. Magazinul 
femeilor, nr. cit., p. 10-11. 

Art. Te aşteaptă seri speciale, cf. rev. Eva. Magazinul femeilor , nr. cit., p. 14. 

745 Ibidem. 

746 Ibidem. 

747 Ibidem. 



181 



picăturile pentru limpezimea ochilor. în final aplici crema 
preferată şi poţi începe machiajul" 748 . 

Se observă foarte evident, că nu e vorba în acest 
articol de cineva cu o faţă îmbătrânită şi nici de cineva care 
a suferit o grea arsură a feţei. Sfaturile de înfrumuseţare sunt 
pentru o anume categorie de femei - care îşi pot permite să 
cumpere toate aceste produse - şi care, în primul rând, sunt 
nişte femei tinere şi frumoase. Niciun cuvânt despre 
celelalte. Poate numai sfaturi contra slăbitului. 

Dacă pentru Liliana Popescu standardele de 
frumuseţe impuse femeilor sunt „un fenomen de violenţă 
psihologică" 749 şi care duc pe femei „să se subestimeze, să 
se vadă urâte şi inadecvate" 750 , nu tot la fel sunt evaluate şi 
de alte femei. 

Multe dintre ele preferă fobia slăbitului, care a atins, 
deopotrivă, şi pe femei, şi pe bărbaţi în România. 

Nutriţionistul Elena Mircea ne propune o dietă de 7 
zile, unde feliile de pâine sunt numărate, alimentele sunt 
extrem de raţionalizate şi, la fel, şi băuturile ce vor fi 
consumate, între care nu există niciun fel de alcool 751 . 

Şi fluturaşii de slăbit, cât şi numeroasele reţete de 
slăbit ne asaltează continuu şi pe stradă şi în reviste, ca să nu 
mai spun, la televiziune. 

Discuţia noastră despre machiaj, vestimentaţie şi 
frumuseţe ar părea să nu aibă nimic în comun, la prima 
vedere, cu pornografia şi aserţiunile mele să pară misogine. 

însă o tratare în paralel a vestimentaţiei din magazine 
cu vestimentaţia cu care se îmbracă starurile porno, va 
evidenţia faptul, că în noua percepţie feminină a 
vestimentaţiei au intrat elemente vestimentare din cultura 
pornografică. 

Trendul anilor 2004-2005 este cizma înaltă, cu toc 
foarte înalt şi ascuţit, pentru sezonul rece şi pantofii cu 
bretele pentru sezonul estival . 



748 Ibidem. 

749 Liliana Popescu, Politica sexelor, op. cit., p. 232. 

750 Ibidem. 

751 Elena Mircea, Slăbeşti în 7 zile, în rev. Bolero, noiembrie 2004, p. 98. 

752 Idem, p. 70, 77. 



182 



în revista Cinema Hard din octombrie 2004 apare, pe 
coperta primă, un fotomodel porno cu pantofi negrii, cu toc 
cui, având bretele până aproape de genunchi 753 , pe când 
cizma roşie sau neagră, în filmografia porno este un loc 
comun de mult timp. 

Ciorapii negrii cu ochiuri foarte mari sunt puşi în 
atenţia consumatoarelor de revista Penthouse, din luna 
octombrie 2004 754 , pe când, în numărul din luna octombrie 
2003, se făcuse reclamă la desuurile complete de culoare 
albă, verde închis sau neagră, care aveau o cupă, ce presa 
sânii şi scotea foarte mult în relief partea de sus a sânilor 755 . 

Conturul buzelor cu dermatograf negru era în vogă în 
2003-2004. El apărea la Alicia, fotomodelul bucureştean de 
numai 22 de ani, care a făcut reclama la desuuri enunţată 

756 

mai sus . 

Niciun model care apare în Playboy sau în Penthouse 
nu iese din tiparele de frumuseţe, „instituţionalizate" de 
standardele de frumuseţe în vigoare. Femeile care au pozat 
în revistele pentru bărbaţi au, cel mai adesea, părul lung, 
braţe şi picioare foarte atletice, coapse relativ mici şi sâni 
„foarte vizibili". 

Se poartă lănţişorul la glezna piciorului stâng, tatuaje 
şi bodypierce-uri, inele vizibile la mâini şi, mai ales, 
bijuterii, care coboară până în zona dintre sâni, focalizând 
privitul asupra sânilor. 

In 2004 se purtau sutienele cu bretele invizibile. 
Trendul anului 2004-2005 impune sutienul fără bretele, 
format din cupe disparate, care se mulează pe sâni şi care 
permit un decolteu foarte mare, imposibil de rezolvat cu un 
sutien clasic, la care au aderat imediat prezentatoare ca 
Andreea Marin şi Andreea Raicu. 

Insă, în paralel cu moda feminină, bărbaţii au ca 
precept nonconformist nefolosirea chilotului şi îmbrăcarea 
pantalonului direct pe piele sau folosirea pantofilor fără 
ciorapi. Epilarea părului pubian la femei, dar şi la bărbaţi, 



53 Cf. Cinema Hard, anul I, nr. 6, octombrie 2004, p. 1. 
754 Rev. Penthouse, oct. 2004, rev. cit. ant, p. 21-26. 

55 Rev. Penthouse, oct. 2003, rev. cit. ant., p. 1, 45- 63. 
756 Ibidem. 



183 



este o altă modă preluată din industria porno, alături de 
implementarea totală a rasului la subraţ la bărbaţi. 

Industria porno - de unde Maya, editorialista cu care 
am început subcapitolul acesta, şi-a găsit puncte de sprijin - 
nu facilitează numai direcţii vestimentare, ci şi atitudini 
comportamentale. 

Privirile languroase ale starurilor porno au devenit, 
deopotrivă, după un adânc studiu şi modul de a privi al 
românilor. Privirile hipnotizatoare sexual, mişcările 
provocatoare ale fundului, ale mâinilor şi picioarelor, modul 
senzual în care se bea cafeaua, se fumează sau se citeşte, 
felul în care se aşază picioarele sau limbajul cu subînţeles 
sau explicit sexual se încadrează perfect ideologiei 
pornografice, care stipulează sexualizarea completă a 
comportamentului uman. 

Insă toate aceste gesturi îşi derivă în mod vizibil 
statutul din filmografia pornografică, deoarece se încadrează 
unei stereotipii subînţelese în cadrul consumatorilor de 
porno. 

Simona Catrina plasa fenomenul seducţiei, cu 
elemente însuşite din industria porno, în context profesional: 

„Ochii legănaţi oleacă peste cap, genele sexy bătând 
deasupra dosarului cu calcule, piciorul care se iţeşte bestial 
de sub birou, zâmbetul de garoafă creaţă, totul poate asigura 
confortul fizic al celorlalţi. 

Legea selecţiei acţionează, prima avansare în muncă 
va alege dintre cei cu trăsături fericite. Unii sar peste cal, 
pentru că se cred prea sexy, ca să fie refuzaţi. 

Subalterni flămânzi de glorie trag de fermoarele de la 
fuste bine plasate, uitând că boşii (mai ales femeile) au o 
autocenzură încăpăţânată. 

Nu toate şefele acceptă să facă amor cu un angajat 
superb, preferă eventual să se masturbeze cu gândul la el, 
noaptea, decât să-i dea satisfacţie vădită că îl vor" . 

Estetizarea socială, pe premise de seducţie, e unul 
dintre locurile comune ale mass-mediei democrate 



Cf. Simona Catrina, Meseria e brăţară de aur. Cadou de la Şef, în rev. Tabu, nr. 
cit., p. 45. 

184 



româneşti, unde femeile supersexualizate vizează numai pe 
bărbaţii foarte bogaţi sau celebri. 

Vedetele româneşti îşi fac reclamă durabilă pozând 
nud sau îmbrăcându-se foarte sumar oriunde sunt invitate. 

Dar s-au produs schimbări masive nu numai în zona 
esteticului vestimentar, ci, mai ales, în ceea ce priveşte 
estetica trupului uman. 

Implanturile la sâni, fund sau buze, alături de 
liposupţiile masive în zona coapselor sau a burţii au trecut 
de la starea de curiozitate, la cea de utilitate socială. 

Doctorul Mihaela Leventer, fiind întrebată de norma 
viabilă a implantului mamar, a răspuns: „în urma operaţiei 
cupa sutienului poate să crească 1-3 numere" 758 . 

Şi, cu toate sfaturile „raţionale" în domeniul 
implantului, femeile din România îşi „aranjează" sânii, nu 
pe considerente de frumuseţe sau de sănătate, ci pentru a 
intra în atenţia celor din mediul lor de activitate. Parvenirea 
socială face parte din trista explicaţie a noului val „corector" 
în materie de aspect fizic sau vestimentar. 

Dacă în titlul subcapitolului de faţă, m-am referit la o 
metafizică a trupului în societatea postmodernă românească, 
nu am vrut decât să aduc în atenţie faptul, că trupul nu mai 
spune ceva mai mult omului de astăzi, în starea sa naturală, 
ci numai, dacă se încadrează standardelor nivelatoare de 
frumuseţe. 

Estetica trupului este o corecţie a formelor lui. 
Frumuseţea trupului a devenit o cosmetizare avidă, plină de 
excentricitate. Cu toate că stăm în fata crudului adevăr, acela 
de a nu putea să ieşim din coordonatele genetice ale trupului 
nostru , autonomizarea extremă a trupului a devenit legea 
de bază a societăţii de consum, unde puţin importă 
consecinţele pe termen lung ale acestor schimbări 
fiziologice, dacă cele pe termen scurt sunt atât de 
atrăgătoare. 

Metafizica trupului este un concept diluat de o 
metafizică a aparenţelor 760 . E mai important, în noua viziune 



58 Dr. Mihaela Leventer, Cum să aleg implantul? , cf. rev. Tabu, nr. cit. ant., p. 1 li 

59 Alice Năstase, Se poartă frumuseţea, cf. rev. Tabu, nr. cit., p. 4. 
760 Cf. declaraţiei Corinei Bârlădeanu, Idem, p. 52. 



185 



de marketing corporal, să fii şocant din punct de vedere 
estetic, decât să te „plafonezi" într-o decenţă neproductivă. 

Ziua decentei a murit şi a venit ziua indecentei 
profitabile, cu riscul asumat de a face sinonimă frumuseţea 
cu superficialitatea 161 . Şi tocmai în aceasta constă succesul 
noii estetici sociale: în a minimaliza competenţa 
profesională şi a maximaliza puterea de seducţie, apelând la 
forme concrete de corectare a imaginii fizice şi a modului 
cum eşti perceput la nivel public. 

Limbajul trupului 762 creează imaginea publică, mai 
înainte de a veni vorba de inteligenţă şi capacităţi reale în 
domeniul tău de activitate. 

Procesul de liberalizare a sexualităţii devine acum 
foarte evident ca proces istoric, deoarece este o mişcare 
socială, cu pronunţat caracter ideologic. El este în derulare şi 
tratarea sa va fi interesantă oricând, pentru că e imprevizibil 
pentru mulţi dintre noi, dar nu şi pentru cei care îl dirijează 
din umbră. 

în politica românească implementarea noului confort 
sexual va atinge societatea şi mai abuziv decât până acum, 
dacă nu vor exista factori de reacţie foarte angajaţi în a 
contracara sistemul. 

In măsura în care Biserică Ortodoxă se va implica în 
mişcarea de non-aliniere la standardele noii estetici, alături 
de alte forţe sociale, fenomenul estetizării, chiar dacă nu va 
fi trenat prea mult, va fi despuiat de aura lui falsă, 
indicându-se matricea ideologică vetustă pe care o are. 

Standardele pornografiei sunt eminamente 
materialiste în concepţie şi atitudine şi ea are aderenţă în 
societatea de consum, tocmai din cauza separaţiei artificiale 
dintre trup şi suflet, urmată de ridicarea trupului la statutul 
de spaţiu „divinizat", pentru capacităţile sale sexuale şi la 
negarea existenţei sufletului sau la deturnarea viziunii despre 
suflet, de la factor fundamental de vivificare duhovnicească 
a trupului, la factor interior de captare a plăcerii. 



761 Ibidem. 

762 în revista Bolero, citată anterior, apare un articol care se referă la „body 
language", unde se vorbeşte de 52 de trucuri de seducţie feminină şi numai de 10 
trucuri de seducţie masculină. Autoarea anonimă, foarte sexistă în abordarea ei, 
compătimeşte pe bărbaţi, că au atât de puţine şanse de reuşită şi le încurajează pe 
femei să flirteze ele primele, pentru ca bărbaţii să fie atraşi mult mai uşor, cf. p. 43. 



186 



Teologia ortodoxă poate deturna sensul materialist 
exclusivist al noului program de estetizare socială, printr-un 
discurs teologic coerent, care să redefinească pe om ca un 
întreg, ca un compus psiho-somatic complex şi indescriptibil 
total. 

Eu cred că se va putea face aceasta, dacă teologii 
ortodocşi vor avea o iniţiere tot la fel de exactă în 
problematica sexuală şi pornografică a postmodernităţii, 
după cum au în spaţiul teologiei. 



187 



4. Terorismul mondial şi dubla legitimare a 
violenţei. O discuţie despre manifestarea violenţei în 
numele unei ideologii şi despre folosirea violenţei sub 
pretextul unei hegemonii mondiale. 



4. 1. Statutul de terorist sau trecerea de la 
teroristul revoluţionar la teroristul asasin 



Ariei Merari, în lucrarea sa Terrorism as a Strategy of 
Insurgence, după delimitări foarte obiective în problema 
terorismului internaţional, dă următoarea definiţie - după el, 
foarte corectă - a terorismului: „terorismul... (este) o formă 
clandestină de luptă, deţinând caracteristici de imoralitate şi 
lipsă de sens" 763 . 

Cea mai mare plagă a lumii de astăzi este, aşadar, 
caracterizată, drept o instituţie de represiune clandestină, 
care are drept spaţiu de exprimare întreaga lume, ceea ce o 
face să aibă statutul de „mod unic de luptă, atât ca strategie, 
cât şi ca tactici" 764 . însă, cu toată lipsa, aparentă, de sens a 
atacurilor teroriste sau a motivaţiilor lor vom vedea, că 
strategiile teroriste sunt foarte bine elaborate şi implică un 
profund substrat politico-religios. 

Domnul Ion Bodunescu, doctor în Drept Internaţional, 
are o privire mai nuanţată asupra definirii terorismului. Deşi 
specifică faptul, că nu există „o definiţie juridică universal 
acceptabilă" 765 despre fenomenul terorist, după ce trece în 
revistă definiţiile unor cercetători ai fenomenului, ca 
Thomas Givanovitch 766 , Raphael Lemkin 767 , Quintiliano 



Cf. *** Terorismul. Istoric, forme, combatere. Culegere de studii, Ed. Omega, 
Bucureşti, 2001, p. 53. 

764 Idem, p. 47. 

765 Ion Bodunescu, Terorismul. Fenomen global, Ed. Odeon, Bucureşti, 1997, p. 14. 
Doi cercetători olandezi, de la Universitatea din Leiden, Alex Schmid şi Albert 
Jongman, în lucrarea lor Political Terrorism, Amsterdam, North Holland Publishing 
Company, 1983, p. 5-6, au strâns 109 definiţii academice şi oficiale despre terorism. 
Ei au concluzionat, că în toate aceste definiţii apare elementul de violenţă în 83 % 
dintre ele, ţelurile politice în 65 % şi elementul inducerii sentimentelor de frică şi 
teroare în 51%. 

766 Acesta era de părere, că terorismul produce sentimentul de teamă, pentru a 
intimida populaţia, cf. Ion Bodunescu, Terorismul. Fenomen global,op. cit, p. 14. 

188 



Saldana 768 , Donnedieu de Vabres 769 , A. Sottile 770 , Prof. J.A. 

771 777 

Roux şi Prof. Grigore Geamănu , ne dă următoarea 
definiţie personală: „terorismul constituie săvârşirea unei 
crime sau delict, printr-o metodă specifică, caracterizată prin 
violenţă şi intimidare; cu îndreptarea atenţiei, atât către 
scopul vizat, cât, mai ales, asupra modalităţii de executare a 
infracţiunii, metoda teroristă constituind, obligatoriu, o 

77^ 

agravantă şi o particularitate" . 

Autorul român caracterizează titulaturile de „terorist" 
şi „terorism" drept titulaturi produse de mass-media 774 , care 
nu au nimic de-a face cu dreptul penal sau internaţional. 

Uciderea unui adversar politic este o omucidere. Insă 
numai scopul acţiunii face, ca această omucidere să fie 

77S A 

considerată act terorist . In clasificarea sa, orice formă de 
terorism e constituită dintr-un element psihologic 
(intenţionalitatea actului terorist) şi un element material 
(folosirea mijloacelor violente sau periculoase, care 
provoacă un pericol comun) 776 . 

Pornind de la această clasificare, domnul Bodunescu 
distinge 5 feluri de terorism: 1. Terorismul de drept comun; 
2. Terorismul social; 3. Terorismul politic; 4. Terorismul 

777 

naţional şi 5. Terorismul internaţional . 



767 Şi Lemkin considera terorismul factor de intimidare a oamenilor, „prin mijlocirea 
actelor de violenţă", cf. Ibidem. 

768 Poziţia lui Saldana despre terorism era aceea, că atentatele teroriste au un element 
subiectiv, acela de alarmare a opiniei publice şi unul obiectiv, prin utilizarea 
mijloacelor, care creează o stare de pericol comun. El defineşte terorismul drept o 
crimă sau un delict politic sau social, în care executarea lui sau numai enunţarea 
seamănă nelinişte generală. Terorismul are drept rezultat „o stare de violenţă, 
provocată prin mijloace de izolare", cf. Idem, p. 15. 

769 Penalistul Donnedieu opinează însă, că în cazul terorismului, scopul pur politic nu 
este absolut necesar, el fiind provocat de o bandă, cel mai adesea, internaţională, care 
introduce panică în oameni, cf. Ibidem. 

770 Acesta vede în terorism „o metodă criminală caracterizată prin teroare şi violenţă 
în atingerea unui scop determinat", cf. Ibidem. 

771 Denumea drept terorism, toate mijloacele periculoase, care sunt întreprinse în 
vederea terorizării populaţiei, cf. Idem, p. 16. 

2 Prof. Geamănu, definea terorismul internaţional drept „faptele criminale 
îndreptate împotriva şefilor de stat sau a altor demnitari, împotriva unor grupuri de 
persoane sau instituţii de stat sau obşteşti", cf. Ibidem. 

773 Ibidem. 

774 Idem, p. 17. 

775 Ibidem. 

776 Idem, p. 17-18. 

777 Idem, p. 20-31,67-69. 



189 



Dar, până la o discuţie a fiecărei distincţii în parte, 
vom face o trecere în revistă a evoluţie istorice a titulaturii 
de „terorist", ajutaţi de studiul, foarte sintetic, al lui Bruce 
Hoffman, referitor la această problemă . 

După cum remarca şi autorul american, în mod ironic, 
titulatura de „terorist" a avut o istorie foarte pozitivă, fiind 
iniţial promotoarea avântului revoluţionar. 

în timpul Revoluţiei Franceze, terorismul era „asociat 
cu idealuri de virtute şi democraţie" 779 . El era organizat, 
având un caracter deliberat şi sistematic, pentru că trebuia să 
se înlocuie un „sistem politic nedemocratic şi putred de 
corupt cu o societate „nouă şi mai bună"" 780 . 

Dar, în momentul, când extremiştii şi moderaţii 
francezi şi-au unit forţele, sistemul revoluţionar, care 
propusese regimul terorii, a fost executat prin ghilotinare, 
transformându-se termenul de „terorist", într-un termen 
asociat cu „abuzul de funcţie şi de putere, cu implicaţii 

-7Q1 

„criminale" clare". 

Numai începând cu anii '30 ai secolului trecut, 
termenul „terorism" nu se mai referă „la mişcări 
revoluţionare şi la violenţă antiguvernamentală" , ci 
descrie, mai ales, acele „practici de reprimare în masă, 
folosite de state totalitare şi de conducătorii lor dictatoriali 

■JOI 

împotriva propriilor cetăţeni" . 

După cel de al doilea război mondial, „sensul 
termenului terorism a recăpătat conotaţiile revoluţionare cu 
care este, cel mai adesea, asociat în zilele noastre" 784 , 
încurajând mişcările politice naţionaliste, care utilizau 

-70C 

terorismul împotriva puterilor coloniale . 

în deceniul al 8-lea al aceluiaşi secol „terorismul era 
considerat o metodă calculată de destabilizare a 



Cf. Bruce Hoffman, Defining Terrorism, in Inside Terrorism, Columbia 
University Press, 1998, 

http:// www. nytimes.com/books/first/h/hoffman-terrorism.html. 
79 Ibidem. Robespierre credea, că în timpul revoluţiei, virtutea trebuie „împletită cu 
teroarea, pentru ca democraţia să triumfe", cf. Ibidem. 

780 Ibidem. 

781 Ibidem. 

782 Ibidem. 

783 Ibidem. 

784 Ibidem. 

785 Ibidem. 



190 



Occidentului, ca parte a unei vaste conspiraţii mondiale" 786 , 
orchestrată de la Kremlin. 

Pe când, la începutul anilor '90, „sensul şi utilizarea 
termenului de terorism au mai suferit o modificare, prin 
apariţia altor două noţiuni, care nu făceau, decât să complice 

787 

lucrurile: narcoterorismul şi fenomenul zonei gri" . 

In mileniul al treilea, după atacurile teroriste din 11 
septembrie 2001 din SUA, s-a scos în evidenţă, că 
„neoterorismul a atins un nivel de periculozitate extrem, pe 
fondul creşterii vulnerabilităţii faţă de noile ameninţări şi 

-7QQ 

riscuri, dintre care, cele asimetrice, deţin un loc prioritar" ' . 
După apelul lui George Bush la lupta pan-globală 
împotriva terorismului, acum se merge spre „edificarea unei 
noi arhitecturi de securitate, la baza căreia se află încrederea 
şi cooperarea internaţională, democraţia şi economia 
performantă, asigurarea şi respectarea drepturilor omului, 
concomitent, cu promovarea şi afirmarea valorilor 

7&Q 

naţionale'" , prin care să se ajungă la „detensionarea 
stărilor conflictuale" 790 , create de aceste structuri teroriste 
guvernamentale sau neguvernamentale. 

însă, înainte de toate, trebuie subliniat faptul, că 
titulatura de „terorism" pusă pe seama acestor grupări 
revendicative, ca şi aceea de „fundamentalism", sunt 
titulaturi occidentale, care nu atestă motivaţiile interne ale 
unei anumite grupări radicale, ci încălcarea conceptului de 



786 Ibidem. 

87 Ibidem. „Narcoterorismul" e denumirea standard a acţiunilor ilegale, promovate 
de traficanţii de stupefiante şi el a avut o amploare majoră în Columbia. Astăzi raza 
nefastă a narcomaniei a atins şi spaţiul românesc, unde merită să fie cercetat, în ce 
măsură dealerii de stupefiante au legături cu organizaţiile teroriste din afară sau cu 
cele de tip mafiot. 

Al doilea concept însă, acela al „fenomenului zonei gri", desemnează noile 
organizaţii nestatale şi nonguvernamentale, care au drept scop propagarea morţii şi a 
terorii în cadrul populaţiei civile, având largi teritorii de manifestare sau zone 
urbane, aceste organizaţii fiind instaurate la putere, prin preluarea controlului, în 
mod abuziv, fiind pe jumătate politice, pe jumătate criminale. Ele nu practică 
războiul tipic, ci sunt grupate pe trupe neregulate, făcând din terorism un „fenomen 
individual de violenţă la nivel subnaţional". 

88 Conf. Dr. Vasile Paul & Dr. Ion Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii. De la 
unipolaritate la multipolaritate, Ed. Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2003, p. 
14. 

789 Ibidem. 

790 Idem, p. 15. 



191 



„democraţie" şi de manifestare a „libertăţii", după cum îl 
vede Washingtonul. 

Acest lucru va fi evaluat în decursul acestui capitol, 
pentru a se cunoaşte şi reversul medaliei, adică părerea 
„teroriştilor" despre ei înşişi. 

întorcându-ne la studiul, foarte elaborat, al domnului 
Bodunescu, acesta menţionează, că cele 5 clasificări ale 

7Q 1 

terorismului, tin de elementul subiectiv al infracţiunii , 
adică de intenţionalitatea actului terorist şi de aria sa de 
desfăşurare. 

1. Terorismul de drept comun, după domnia sa, „cade 
sub incidenţa legii penale, ca o infracţiune obişnuită, 
agravată însă de metoda de execuţie, prin teroare" 792 . El 
vizează scopuri personale, ca obţinerea unor sume de bani, 
şantaj, practici gangstereşti sau conforme cu modul de a 
proceda al bandelor de tâlhari. Exemplul său e acela al 
Mafiei italiene, la care eu aş adăuga Mafia cămătarilor, din 
România, de care mă voi ocupa în ultimul subcapitol al 
acestei secţiuni. 

2. Terorismul social urmăreşte organizarea unei 
ideologii sociale sau economice ori distrugerea unei 
orânduiri sociale într-o tară anume, fără să afecteze ordinea 

7Q3 

internaţională . El poate fi inspirat şi finanţat de forţe 
oculte. 

3. Terorismul politic este îndreptat împotriva statului 
şi a reprezentanţilor săi, dar şi a patrimoniului naţional 794 , 
însă autorul nostru crede, că infracţiunea teroristă per 
ansamblu, „prin natura ei, se apropie mult de infracţiunea 
politică" 795 . Teroriştii sunt, în această situaţie, minoritari, în 
comparaţie cu statul 796 , dar trebuie să vedem acţiunile 
teroriste, ca nişte „infracţiuni politice, prin scop şi 

7Q7 

infracţiuni de drept comun, prin metoda de executare" ' . 

4. Terorismul naţional este condus de un nucleu 
anarhist dur, care luptă cu organizarea politică, dar şi cu 

Ion Bodunescu, Terorismul. Fenomen global, op. cit, p.20. 

792 Ibidem. 

793 Idem, p. 22. 

794 Idem, p. 23, 26. 

795 Idem, p. 23. 

796 Idem, p. 26. 

797 Idem, p. 22. 



192 



reprezentanţii săi . Acesta atinge patrimoniul naţional, cât 
şi întreg arealul naţional şi are drept scop instaurarea panicii 
la nivel statal 799 . 

5. Terorismul internaţional vizează mai multe state în 
acelaşi timp. Elementul său definitoriul este acela de 
extraneitate. Tara sau ţările, care suferă atacurile teroriste nu 
sunt cele în care s-au planificat atentatele iar atentatorii 
primesc sprijin financiar şi logistic de la state, care nu sunt 
afectate de distrugerile provocate de terorişti. 

In contextul actual, lupta împotriva terorismului, după 
părerea mea, e o luptă unidimensională: îndreptată numai 
spre gruparea, care a destabilizat încrederea Americii în sine 
şi anume Al-Qaeda. Se încearcă nu o diminuare globală a 
fenomenului, ci una zonală, din cauza unor factori de interes 
economic, pe care avem să-i evidenţiem la momentul 
oportun. 

De aceea, în starea de fată, terorismul internaţional nu 
are parte de o tratare exhaustivă, ci de o abordare 
contextuală, care încearcă să dea impresia, că totul este ţinut 
sub control. 

Dar violenţa şi teroarea pe care o provoacă violenţa 
concertată nu se poate stopa fără o cunoaştere reală a 
„teroriştilor" şi fără o discuţie sinceră cu ei, de unde putem 
cunoaşte revendicările lor. Avem nevoie de dialog pentru a 
ne cunoaşte şi, mai puţin, de arme. O discuţie despre formele 
reale ale terorismului şi despre mijloacele de impresionare 
negativă a lumii, vom încerca să o construim în subcapitolul 
următor. 

4. 2. Profilul real al terorismului şi mijloacele lui 
defensive 



Pentru a scăpa de pericolul reducţionismului, care se 
practică, în prezent, în America, în care se încearcă să se 
caracterizeze „fenomenul, în ansamblu, pe baza tendinţelor 
terorismului internaţional îndreptat împotriva SUA şi a 



798 

799 



Idem, p. 29-30. 
Idem, p. 30. 



193 



terorismului cu arme de distrugere în masă" 800 , trebuie să 
afirmăm faptul, că poziţia americană este nerealistă, fiindcă 
avem de-a face cu „peste 50 de organizaţii teroriste", care 
fac parte „din lumea arabă, dar şi din Europa, America, 
Asia, Africa" 801 . 

Poziţiile şi revendicările lor sunt diverse, dar 
elementele politice şi religioase sunt predominante. Politica 
de conciliere americană, la nivel internaţional însă, este 
văzută ca un act de imixtiune în lumea iudaică sau 
musulmană. 



*** Terorismul. Istoric, forme, combatere..., op. cit., p. 198. 
801 Idem, p. 8. Voi da în această notă numai numele acestor organizaţii şi ţara sau 
regiunea unde, fiecare dintre ele, activează: 

1. ASIA: Al-Qaida (are cartierul general în Afganistan, dar acţionează la scară 
mondială), Frontul democratic pentru eliberarea Palestinei (Siria, Liban, teritoriile 
ocupate de Israel), Hamas sau Mişcarea de rezistenţă islamică (teritoriile ocupate de 
Israel), Hezbollah (pe valea râului Bekka, în suburbiile sudice ale Beirutului, în sudul 
Libanului, şi celule în Europa, Africa, America de Sud şi de Nord şi Asia), 
Organizaţia Abu Nidal (Irak, Liban, Sudan, Siria, Orientul Mijlociu, Asia şi Europa), 
Frontul de eliberare a Palestinei (Irak), Organizaţia pentru eliberarea Palestinei 
(şi-a încetat activitatea pe 9 septembrie 1993. A fost condusă de Yasser Arafat), 
Frontul popular pentru eliberarea Palestinei - Comandamentul special (în afara 
sudului Libanului, în diverse zone din Orientul Mijlociu şi Europa Occidentală), 
Frontul popular pentru eliberarea Palestinei - Comandamentul general (cartierul 
general la Damasc şi baze în Liban), Jihadul islamic palestinian (Israelul, teritoriile 
ocupate, Iordania, Liban. Cartierul general e în Siria), Al-Fatah (sediul central în 
Tunisia, cu baze în Liban şi în alte ţări ale Orientului Mijlociu), Kach şi Kahane 
Chai (Israelul şi coloniile de pe malul vestic al Iordanului, în special Qiryat Arba' 
din Hebron ), Tigrii Tamili (în Sri Lanka), Organizaţia 15 mai (desfiinţată acum. Au 
acţionat în Orientul Mijlociu, Europa şi Asia), Harakat UI - Mujahidin (Pakistan şi 
Afganistan. Cartierul general este la Muzaffarabad, dar îşi desfăşoară activităţile în 
regiunea Kashmir), Jamaat UI - Fuqra (America de Nord şi Pakistan), Partidul 
muncitorilor din Kurdistan (Turcia, Europa şi Orientul Mijlociu), Armata roşie 
japoneză (Asia şi regiunile libaneze controlate de Siria), Noua armată populară 
(Filipine), Grupul Abu Sayyaf (VWvpme şi Malaiezia). 

2. AFRICA: Terorismul algerian (format din 5 organizaţii teroriste: Grupul armat 
islamic, Mişcarea pentru un stat islamic, Armata Profetului Mohamed, Grupul unit 
alJihadului şi Mişcarea armată islamică). 

3. AMERICA LATINA: Armata de gherilă Tupac Katari (Bolivia şi Altiplano), 
Mişcarea de tineret Lautaro (Chile), Frontul Patriotic „Manuel Rodriguez" (Chile), 
Frontul patriotic Morazanist ( Honduras), Armata de eliberare naţională (Bolivia). 

4. EUROPA: Armata secretă armeană pentru eliberarea Armeniei (Liban, Europa 
Occidentală, Armenia, SUA şi Orientul Mijlociu), Facţiunea armatei roşii ( 
Germania), Brigăzile roşii (Italia), Euskadi ta askatasuna sau ETA (Spania), Armata 
republicană irlandeză sau IRA (Irlanda de Nord, Republica Irlanda, Marea Britanie 
şi Europa). 

Toate informaţiile scrise aici au fost luate din Patterns of Global Terrorism, in *** 
Terrorist Group Profiles, Departamentul de stat al SUA, 
cf http: // web.nps.navy.mil /library / tgp/ tgpndx. html. 



194 



Spre exemplu, tânărul Yigal Amir, care 1-a asasinat pe 
Yithzak Rabin, declara: „nu am comis asasinatul, ca să 
stopez procesul de pace, pentru că aşa ceva nu există. Noi 
suntem în război" 802 . 

Iar centrarea pe o presupusă „unicitate divină" a 
poporului evreu, îl făcea pe un rabin extremist să declare, la 
moartea lui Baruch Goldstein, că: „viaţa unui evreu 
valorează mult mai mult, decât vieţile multor neevrei" 803 , 
ceea ce înseamnă, că extremismul evreu poate ucide, fără 
prejudecăţi, pe non-evrei. 

Insă, pentru o introducere cuprinzătoare în fenomenul 
neoterorist, vom pleca de la analizele ştiinţifice ale domnului 
Bodunescu în materie de Drept Internaţional, despre această 
chestiune. Pentru ca terorismul să fie un „delict de drept 
internaţional" 804 , spune acesta, trebuie să existe următoarele 
trei premise: 

1. săvârşirea actului criminal să se prelungească pe 
teritoriul mai multor state; 

2. bunurile, cărora li se aduce atingere, să fie de o 
importanţă materială sau morală pentru comunitatea 
internaţională şi 

3. actul criminal să ofenseze grav sentimentul de 

SOS 

justiţie şi de respect datorat demnităţii umane . 

Analizând toate aceste premise, autorul nostru ajunge 
la concluzia, că terorismul postmodernist este de factură 
internaţională, pentru că îndeplineşte toate aceste trei 
caracteristici. Şi, pentru a descrie coerent elementele noţiunii 
de terorism internaţional, el le categoriseşte a fi în număr de 
patru: 

a) caracterul internaţional al actelor în cauză; 

b) mobilurile lor; 

c) autorii şi 

d) victimele 806 . 



802 Cf. Mideast Mirror, 6 nov. 1995. 

*** Terorismul. Istoric, forme, combatere..., op. cit., p. 176. 
Ion Bodunescu, Terorismul. Fenomen global, op. cit, p. 69. 

805 Idem, p. 69-70. 

806 Idem, p. 73. 



195 



Domnul Bodunescu crede, că premisele fenomenului 
terorist, prezentate mai sus, sunt cele care constituie 
caracterul internaţional al fenomenului. El insistă, nu asupra 
premiselor, care au o evidenţă constrângătoare pentru 
oricine, ci asupra mobilurilor actelor teroriste. 

însă nu dă câştig de cauză majoră decât mobilului 
politic, văzând mobilul religios sau etnic, ca adjuvante ale 
celui politic, admiţând că există şi cazuri, unde mobilul 
politic, interesul politic al teroriştilor, lipseşte . 

în comparaţie cu acesta, eu sunt tentat să dau o mare 
pondere, în cauza teroristă, mobilului religios sau, mai ales, 
mobilului ideologic, fără să neg preponderenţa cererilor 
politice invocate de terorişti. Şi afirm acest lucru, deoarece 
domnul Bodunescu are în atenţie mai mult terorismul 
„clasic", iar eu mă refer, cu precădere, la ultimele tendinţe 
ale terorismului postmodern, complimentat adesea ca 
„neoterorism". 

Cu ocazia discutării resorturilor acţiunilor teroriste, 
autorul nostru face o distincţie necesară, pe care mulţi dintre 
cercetătorii recenţi ai fenomenului anti-terorist sau dintre 
promotorii ei uită să o facă şi anume, aceea dintre terorismul 
internaţional şi activitatea revoluţionară . 

Nu se poate confunda, spune acesta, terorismul 
internaţionalizat cu conceptul de rezistenţă, pe de o parte, şi 
cu lupta de eliberare colonială, pe de altă parte 809 . 
Terorismul internaţional nu este o luptă pentru o cauză, ci un 
mijloc de îmbogăţire personală. 

Actele comise pentru a rezista în faţa unui agresor al 
statului, lupta pentru determinare statală sau acţiunile 
muncitorilor, pentru a-şi proteja drepturile în faţa unor forţe 
care îi oprimă, nu sunt considerate acte de terorism, chiar 
dacă sunt acte de violentă, deoarece vizează un interes 

810 

comun . 

în ceea ce priveşte autorii actelor de terorism, acesta 
este interesat numai de calitatea lor, în funcţie de scopurile 



807 Ibidem. 

808 Ibidem. 

809 Ibidem. Distincţia s-a făcut pe baza Rezoluţiei 3034 a Adunării Generale a 
Organizaţiei Naţiunilor Unite. 

810 Idem, p. 74. ' 



196 



pe care aceştia le urmăresc iar victimele sunt discutate 

Ol 1 

numai la nivel global . 

In comparaţie cu juristul polonez Raphael Lemkin, 
autorul nostru nu este interesat nici de naţionalitatea 
autorului, nici de teritoriul pe care se comit atentatele şi nici 
de naţionalitatea victimelor, în faza în care se discută 

CIT 

fenomenul terorist internaţional luat ca întreg . 

Discutarea actelor preparatorii ale atentatelor fac 
subiectul introducerii în modul de funcţionare a terorismului 
internaţional. în faza incipientă, se pleacă de la un plan 
terorist elaborat până în ultimele amănunte, ai căror actori 
rămân în umbra atentatelor ucigaşe. 

Se fabrică sau se transportă materialele, care vor 
produce atacurile criminale, în a doua fază. 

Dacă trebuie să se treacă ilicit aceste materiale 
distructive, într-o altă ţară sau în mai multe, se 
confecţionează acte de identitate false sau se corup factorii 
de răspundere, care ar trebui să supervizeze frontierele şi 
siguranţa internă a acelor state. După ce acţiunile au avut 
loc, se caută a se şterge urmele, celor care au acţionat 813 . 

Domnul Bodunescu avea în calcul, aşa cum am mai 
afirmat, terorismul clasic, de până în anii '90 ai secolului 
trecut, unde teroriştii nu apelaseră masiv la tehnici 
ultramoderne de atac armat sau biologic. 

Şi manifestările terorismului descrise de dânsul poartă 
aceiaşi amprentă: a deceniilor pe care le analizează: anii '60- 
'80 ai secolului al XX-lea. 

Conţinutul actelor teroriste este desemnat drept „acte 
de violenţă premeditată, precum omuciderea, rănirea 

O 1 A 

corporală gravă, răpirea, luarea de ostatici" , cu referire la 
oameni, dar şi ca acte îndreptate împotriva patrimoniului 
naţional, prin „distrugerea de bunuri publice sau particulare 
de valoare sau acte, care stau la originea incendiilor, 
exploziilor, inundaţiilor, accidentelor de cale ferată, în aer şi 

QIC 

pe mare, deteriorarea mijloacelor de transport etc." . 



811 Idem, p. 75. 

812 Ibidem. 

813 Idem, p. 78-79. 

814 Idem, p. 81. 

815 Ibidem. 



197 



Provocarea catastrofelor naturale sau informaţionale 
sunt făcute, pentru a produce panică în populaţie şi pentru a 
încetini procesul politico-social normal al ţărilor afectate, 
atât în interiorul, cât şi în exteriorul acestora. 

Dar actele de vandalism, actele de distrugere a 
operelor de artă şi cultură le consideră cele mai puternice 
argumente împotriva „spiritului puternic antisocial" 816 al 
teroriştilor. 

Violenţa împotriva unei populaţii fără mijloace de 
apărare o denumeşte barbarie 811 . Şi, în rândul actelor de 
barbarie, el enumera masacrele, pogromurile, cruzimile 
colective împotriva femeilor şi copiilor şi orice alt tratament 

010 

violent, care dezumanizează pe oameni . 

Singura categorie de terorism internaţional, căreia i s- 
a rezervat un capitol de către autorul român, a fost „pirateria 
aeriană" 819 . Terorismul aerian este „forma cea mai frecventă 
de terorism internaţional" 820 şi ea constă, în deturnările de 
avioane, luarea de ostatici şi condiţionarea eliberării lor de 
pretenţii politice şi materiale din partea teroriştilor . 

într-o statistică de până la anul 1978, pe care acesta o 
prezintă, se preciza, că avuseseră loc 350 de deturnări 
internaţionale şi interne, dintre care, circa 150, pe teritoriul 
USA, soldate cu 3.000 de morţi şi răniţi 822 . Cred că o 
statistică la zi ne-ar arăta o cifră înspăimântătoare de 
atentate, legate de căile aeriene de transport. 

Terorismul clasic urmărea, îndeosebi, atentate reduse 
ca întindere spaţială şi căuta o revendicare imediată sau pe 
un termen apropiat. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre 
neoterorism, care a escaladat orice aşteptare în domeniul 
violenţei militarizate. 

Pentru o incursiune în problematica neoteroristă, vom 
apela la lucrarea lui Vasile Paul şi Ion Coşcodaru, amintită 
anterior, doi specialişti români foarte avizaţi în acest 
domeniu. 

816 Idem, p. 84. 

817 Idem, p. 85. 

818 Ibidem. 

819 Idem, p. 125. 

820 Ibidem. 

821 Ibidem. 

822 Ibidem. 



198 



Capitolul dedicat neoterorismului din cartea lor, 
debutează cu atacul împotriva USA din 200 1 823 . însă, 
discuţia despre documentul din iunie 1994 despre terorismul 
internaţional, evidenţiază mult mai bine conceptul de 
neoterorism. 

Un grup de 41 de experţi, din toate structurile 
informative şi contrainformative ale SUA, dar şi din alte ţări, 
au elaborat pentru Pentagon un studiu în 1994, intitulat: 
Terorismul anului 2000. Previziuni 824 . 

Studiul acesta avertiza USA şi statele occidentale, în 
general, despre nişte mutaţii majore, survenite în modul de 
acţiune al terorismului internaţional. Aici, de fapt, se 
teoretizează neoterorismul, concept, care a fost discreditat 
atât de Pentagon, cât şi de statele occidentale, până în 11 
septembrie 2001, când evidenţa lui a înmărmurit întreaga 
lume. Studiul experţilor internaţionali a părut fantezist timp 
de 7 ani de zile, însă s-a dovedit vizionar, pentru că se 
analizaseră, foarte în detaliu, tendinţele spre care se îndrepta 
fenomenul terorist internaţional în ansamblul său. 

Discutarea conţinutului său o consider o teoretizare a 
conceptului de neoterorism, pe care îl avem în discuţie. O 
primă avertizare, făcută în 1994, era aceea, că fenomenul 
terorist se va intensifica la nivel internaţional şi că modul în 
care vor acţiona teroriştii se va schimba radical. 

Motivaţiile lor vor fi altele, va creşte numărul 
victimelor şi asimetria acţiunilor şi mijloacelor folosite. Se 
va trece de la terorismul tradiţional, bazat pe folosirea 
armelor de distrugere în masă şi bombe, la superterorism 
sau neoterorism. 

Iar neoterorismul era prezentat, drept noua formă de 
violenţă, dirijată până în cele mai mici detalii, care folosea, 
ca mijloace defensive, experimentele nucleare, chimice şi 
biologice asupra umanităţii. Terorismul politic va deveni 
vetust şi se va impune terorismul etnico-religios. 

Va apare şi se va extinde, într-un mod masiv, 
fenomenul zonei gri a terorismului (traficul de droguri, 



823 Conf. Dr. Vasile Paul & Dr. Ion Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii. De la 
unipolaritate la multipolaritate,op. cit., p. 145. 

824 Idem, p. 148. 



199 



arme, persoane, spălare de bani, legătura cu crima 
organizată). 

Terorismul va deveni o armă strategică, care va viza 
anumite state, în care SUA este pe primul loc. Fenomenul 
zonei gri va avea drept scop creşterea criminalităţii, a 
anarhiei şi va duce la ridicarea nivelului de periculozitate a 
acţiunilor teroriste. 

Ţintele principale vor fi statele democrate şi, în primul 
rând, SUA, care vor fi atacate conform unui plan de 
destabilizare statală şi emoţională. Acţiunile teroriste vor fi 
spectaculoase, pentru că vor fi anunţate din timp, 
mediatizate intens, vor surveni pierderi imense materiale şi 
umane din cauza lor şi vor avea un efect şocant, acela de a 
intimida şi umili populaţia şi de a produce panică la nivel 
internaţional. 

Războiul sfânt va fi folosit ca o armă strategică 
împotriva creştinilor şi evreilor şi se vor prolifera, în mod 
intens, arme de distrugere în masă, prin cibernetizarea 
terorismului internaţional . 

Trebuie să recunoaştem, că acest studiu a avut o marjă 
de eroare foarte scăzută şi că s-a dovedit, în mare parte, 
adevărat, până la această dată. 

Neoterorismul are la bază o conştiinţă religioasă şi nu 
o ideologie politică. El e conceput ca un război sfânt 
împotriva societăţii democratice şi a valorilor ei 
decadente 826 . 

Atacă simbolurile democratice, care au atingere cu 
zona politică, diplomatică, economică, militară, financiară, 
informaţională etc. şi are drept scop să şocheze, să 
panicheze, să creeze efecte psihologice şi morale, să 
intimideze, să compromită şi să umilească . 

îşi motivează acţiunile ideologic, religios sau cultural 
şi este o mişcare antiglobalistă, care urmăreşte subminarea 
încrederii în SUA, ca hiperputere şi deturnarea ei de la 
superdezvoltare 828 . 



825 Idem, p. 148-149. 

826 Idem, p. 149. 

827 Idem, p. 151. 

828 Ibidem. 



200 



Metodele folosite sunt inimaginabile, incredibile, 
neaşteptate, dând dovadă de o mare viziune asimetrică. 
Atentatele sunt planificate cu circa 2-3 ani înainte, se 
păstrează asupra lor un secret total, membrii, care vor pune 
în practică atentatul, sunt foarte instruiţi în ceea ce fac şi au 
sprijin financiar, logistic şi legendar asupra locului, unde va 
avea loc acţiunea teroristă. 

Acţiunile teroriste au însă în spatele lor grupări 
teroriste internaţionale, sponsori internaţionali şi state 
interesate, servicii secrete din anumite ţări, care au ajutat la 
recrutarea, pregătirea, acoperirea, asigurarea logistică, 
sponsorizarea şi coordonarea atacurilor teroriste şi 
bacteriologice ulterioare . Efectele pe care le obţine 
neoterorismului internaţional sunt pe măsură: sunt efecte 
globale, la nivel material, cât şi psihologice 830 . 

Autorii noştri nu cred, că neoterorismul poate fi 
înfrânt sau oprit cu mijloace militare 831 , lucru cu care sunt 
de acord. Ci părerea lor, la care mă raliez şi eu este aceea, că 
„el poate, eventual, fi controlat, monitorizat, dar nu distrus 
sau înfrânt în mod definitiv" . 

Motivul e foarte evident: nu poate fi înfrânt, deoarece 
neoterorismul este un „inamic neidentificat, nelocalizat şi 
difuz, fără faţă şi, uneori, fără nume, care comite atacuri la 
valorile lumii democratice şi civilizate" . 

In faţa acestui fenomen, statele lumii sunt puse în faţa 
faptului de a coopera eficient, de a trece peste neînţelegerile 
din trecut şi tot, la fel, şi serviciile secrete, să ducă o 
campanie de atenţionare preventivă şi nu să îşi discute, 

QT.A 

concurential, teritoriile de influentă . 

Dacă Bodunescu ne aducea terorismul aerian în 
atenţie, aceşti autori evidenţiază alte două valenţe ale 
neoterorismului postmodern şi anume bioterorismul şi 
spaţiul de luptă fluid. 

Bioterorismul e definit de autorii noştri drept „armă 
biologică... un mijloc sau dispozitiv, prin care se produce 

829 Idem., p. 152. 
830 Ibidem. 

831 Ibidem. 

832 Ibidem. 

833 Idem., p. 153. 

834 Idem., p. 154. 



201 



împrăştierea, dispersia sau diseminarea unui agent biologic, 
inclusiv a vectorilor unor agenţi biologici (insecte 
artropode), cu efecte vătămătoare sau letale pentru oameni, 
animale sau culturi agricole" . 

Bioterorismul se foloseşte de microorganisme 
(bacterii, viruşi, fungi, paraziţi) sau de produse ale unor 
organisme vii, capabile să producă îmbolnăvirea sau 
moartea oricărui organism viu, fie că e vorba de om, animal 

. ,• 836 

sau vegetaţie . 

Cele mai cunoscute microorganisme folosite până 
acum de neoterorişti sunt bacteriile care produc antraxul, 
ciuma sau tularemia, viruşii care cauzează boli ca variola, 
frigurile galbene şi Ebola, rikettsii care produc febra Q şi 
fungii, care acţionează asupra recoltelor agricole. 

Se preconizează, că, pe viitor, se vor produce agenţi 
biologici modificaţi genetic, care vor ataca numai o anumită 
etnie, care e ţinta atacului terorist . 

Bioterorismul poate fi conexat cu conceptul de spaţiu 
de luptă fluid, pentru că vor constitui parametrii reali ai 
acţiunilor teroriste viitoare. 

Al doilea concept, vrea să anunţe faptul, că strategiile 
teroriste se ghidează după noile strategii militare puse în 
funcţiune. Acţiunile militare de ultim moment apelează la 
tehnologiile stealth, la noi sisteme şi platforme de arme 
inteligente, la senzori avansaţi, la sisteme C 412, adică la un 
sistem de luptă comandat, controlat şi executat prin 
comunicaţie şi informaţie computerizată, ceea ce a dus la 
digitalizarea câmpului de luptă modern . In acest sens şi 
terorismul internaţional va apela la aceleaşi mijloace de 
luptă, războiul cu terorismului transformându-se într-o luptă 
permanent asimetrică. 

însă cele două surse „autoritative" folosite până acum, 
nu ne-au creat, decât o perspectivă de ansamblu asupra 
terorismului clasic şi a neoterorismului postmodern. Aceasta 
era şi miza cercetării lor, de altfel. 



835 Idem,p. 162 
836 Ibidem 

837 



Idem, p. 163. Până acum, avem date, că ciuma e mortală pentru 90% dintre cazuri 
iar antraxul pentru 80% dintre cazuri. 
838 Idem, p. 172. 



202 



Dar demersul nostru trebuie să meargă mult mai 
departe, spre o privire personalizată a mişcărilor teroriste, 
care s-au manifestat în epoca postmodernă, urmărind 
motivaţiile şi acţiunile lor. 

Din discuţia noastră, vom scoate, pentru moment, 
acţiunile grupării Al-Qaeda, pentru o discuţie mult mai 
detaliată, care se va constitui, într-o introducere la geneza 
atacului terorist din 1 1 septembrie 2001. 

Deşi ciunteşte, într-un anume fel, discuţia despre 
mijloacele defensive ale terorismului, ca fenomen global, mi 
se pare mult mai indicat să discutăm Al-Qaeda în 
dezvoltarea sa istorică, în subcapitolul al patrulea, tocmai 
pentru a înţelege, de ce a devenit singura mişcare teroristă, 
chiar suprastructura teroristă, care monopolizează discuţia 
internaţională în acest moment. 

Vom începe evaluarea principalelor mişcări teroriste 
cu Mişcarea Hamas {Mişcarea de rezistenţă islamică), 
formată în 1987. Ea urmăreşte să instaureze un stat islamic 
palestinian, în locul Israelului şi cartierul general al 
organizaţiei se află în Fâşia Gaza 839 . 

Hamasul este la originea multor atentate, chiar 
sinucigaşe, împotriva unor militari şi civili israelieni. Despre 
Hamas şi despre legătura lui cu statul evreu şi cel 
palestinian, Ray Hanania, un creştin arab, ne spune 
următoarele: 

„Hamasul este fundat de o religie fanatică, care şi-a 
găsit un apărător în statul islamic din Palestina, care, prin 
natura sa discriminatorie luptă împotriva creştinilor şi a 
evreilor. în acelaşi fel însă, face şi statul Israel, care duce o 
luptă de discriminare a creştinilor şi a musulmanilor. 
Fondatorul Hamasului, Sheik Yassin, a fost ucis în luna 
martie 840 , prin semnarea unui act al lui Ariei Sharon, 
împotriva terorismului. Hamasul e încurajat de tinerii 
palestinieni, care se îmbracă în bombe, devenind bombe 
sinucigaşe. 

Hamasul falsifică adevăratul înţeles al termenului de 
martir, care legitimează pe toţi, cei care mor în apărarea 



Terorismul. Istoric, forme, combatere..., op. cit., p. 81-82. 



840 Se referă la anul 2004. 



203 



naţiei lor, dar nu şi pe ucigaşii rău intenţionaţi ai civililor şi 
inocenţilor. 

Sharon este acuzat de „crime de război" de către 
Amnesty International şi de alte organizaţii, care comit acte 
criminale cu sânge rece împotriva oamenilor nevinovaţi. 

Dar violenţa Hamasului şi cei care devin bombe 
sinucigaşe violează fundamentele principale ale islamului, o 
religie a păcii, care a fost bastardizată de terorişti ca Osama 
bin Laden, talibanii şi câteva guverne arabe. 

Hamasul nu reprezintă pe palestinieni sau pe 
musulmani. Niciodată liderii lor nu au fost aleşi în mod 
democratic, prin vot liber exprimat, ci liderii lor s-au propus 
de la sine. 

Dacă eu condamn terorismul lui Sharon, tot cu aceiaşi 
forţă condamn şi terorismul palestinian. Acelaşi lucru spun 
şi despre terorismul evreu" 841 . 

Poziţia lui Hanania este foarte importantă şi o 
consider foarte realistă, ca punct de plecare pentru 
terorismul palestinian, izraelian şi taliban. Poziţiile mele faţă 
de aceste trei feluri de terorism vor fi cunoscute de-a lungul 
acestei lucrări. 

Hezbollah-ul sau Partidul lui Dumnezeu, s-a format şi 
acţionează în Liban, opunându-se Occidentului şi 
Israelului 842 . 

Are la activ numeroase atentate antiamericane, 
inclusiv atentatele sinucigaşe împotriva ambasadei SUA şi a 
sediilor Marinei SUA din Beirut, în octombrie 1983, precum 
şi atentatele împotriva clădirii ambasadei SUA, din Beirut, 
în septembrie 1984. 

în 1992 a atacat ambasada israeliană din Argentina şi 
este suspectat de atentatul, din 1994, împotriva Centrului 
Cultural Izraelian din Buenos Aires. 

Membrii săi sunt ajutaţi de Iran şi Siria şi acţionează 
pe valea râului Bekaa, în suburbiile sudice ale Beirutului şi 
în sudul Libanului. Au format numeroase celule ale grupării 



Ray Hanania, Failure to Denounce Terrorism Undermines Arab / Muslim 
Groups, June 8, 2004, cf. www.creators.com./ Extremists. html. 



842 



*** 



Terorismul. Istoric, forme, combatere,.., op. cit., p. 82-83. 



204 



în Europa, Africa, America de Sud, America de Nord şi în 
Asia 843 . 

Organizaţia Abu Nidal sau a Brigăzilor Revoluţionare 
Arabe şi-a desfăşurat activitatea în 20 de ţări, atentatele lor 
ducând la moartea sau rănirea a aproximativ 900 de 
persoane. 

Printre ţintele acestei organizaţii teroriste se numără 
SUA, Marea Britanie, Franţa, Israelul, alte organizaţii 
palestiniene moderate şi diferite ţări arabe. 

Au atacat aeroporturile din Roma şi Viena în 
decembrie 1985, sinagoga Neve Shalom din Istambul, au 
deturnat avionul Pan Am 73 în Karachi în septembrie 1986 
şi vasul grecesc de croazieră Poros, în iunie 1988. 

Membrii organizaţiei sunt suspectaţi, că au asasinat pe 
deputatul OEP 844 Abu Iyad şi pe comandantul securităţii 
OEP, Abu Hui, în Tunisia, în ianuarie 1991. 

în ianuarie 1994, au asasinat un diplomat iordanian în 
Liban şi au fost implicaţi în uciderea reprezentantului OEP 
în Liban. Răfuiala lor cu OEP -ui vine din aceea, că sunt o 
fracţiune desprinsă din organizaţia lui Yasser Arafat, în 
1974. Ei îşi fac simţită prezenţa în Liban, Sudan şi Siria şi 
au fost ajutaţi, de-a lungul timpului, de Irak, Libia şi Siria 845 . 

Jihadul Islamic Palestinian (JIP) a luat fiinţă în anii 
'70 ai secolului trecut, fiind format din militanţi palestinieni 
situaţi în Fâşia Gaza. Ei urmăresc distrugerea Israelului şi 
formarea unui stat islamic palestinian, prin intermediul 
jihadului „sfânt". 

Pentru că USA a ajutat Israelul, americanii au devenit 
ţinta principală a grupării teroriste, deşi, până acum, nu se 
cunosc atentate împotriva intereselor americane. 

In anul 2000 au atacat, de trei ori, Israelul, cel mai 
semnificativ atac fiind cel din 26 octombrie 1995, când au 
comis un atentat la comemorarea uciderii fostului lider JIP, 
Fathi Shaqaqi, în Malta. 

JIP -ui a organizat atentate sinucigaşe împotriva unor 
ţinte israeliene din Cisioradania, Fâşia Gaza şi Israel. 



843 Ibidem. 

Organizaţia pentru eliberarea Palestinei. 



'Terorismul. Istoric, forme, combatere..., op. cit., p. 83-84. 

205 



Deşi cartierul lor general se află în Siria, ei acţionează 
în Israel, pe teritoriile ocupate, în Iordania, Liban şi în alte 
regiuni din Orientul Mijlociu. Primesc ajutor financiar din 
Iran şi asistenţă logistică limitată din Siria 846 . 

Harakat Ul-Mujahidin (HUM) este un grup militant 
islamic, cu bază în Pakistan, care acţionează, mai ales, în 
Kashmir. 

Actual, grupul este condus de Farooq Kashmiri şi în 
1998 a atacat obiective americane şi occidentale. In iulie 
1995 a răpit 5 turişti americani şi i-a omorât în acelaşi an. în 
24 decembrie 2000 a deturnat un avion indian, negociind 
eliberarea lui Masood Azhar, unul din liderii lor arestat de 
indieni în 1994. 

Trupele sale armate sunt localizate în Kashmir, 
Pakistan şi India şi au susţinători şi dintre veteranii afgani şi 
arabi, ai războiului din Afganistan împotriva Sovietelor. 
Folosesc mitraliere, puşti de asalt, aruncătoare de rachete, 
explozibili şi proiectile . 

Armata Roşie Japoneză (ARJ) este o grupare teroristă 
formată în jurul anilor '70 şi a fost condusă de Fusako 
Shigenobu, până în noiembrie 2000, când acesta a fost 
arestat. 

Are celule teroriste în Manila şi Singapore şi 
conlucrează cu grupări teroriste palestiniene. ARJ a provocat 
în 1972 masacrul de la aeroportul Lod din Israel, a deturnat 
două avioane japoneze şi a încercat să ocupe ambasada SUA 
din Kuala Lumpur. 

In 1988, agentul operativ ARJ Yu Kikumura a fost 
arestat, pentru posesie de exploziv în New Jersey, în timp ce 
plănuia un atac terorist cu bombă împotriva unui club din 
Neapole. Organizaţia e suspectată ca având zone de tranzit 
în Asia şi în regiunile libaneze controlate de Siria 848 . 

Gruparea Armată Islamică (GAI) este o grupare 
islamică extremistă, care urmăreşte răsturnarea regimului 
laic din Algeria şi înlocuirea lui cu un stat islamic. Membrii 
grupării au atacat, în mod frecvent, civili, rezidenţi sau 
jurnalişti străini. 

846 Idem, p. 87. 

847 Idem, p. 92. 

848 Idem, p. 96-97. 



206 



în ultimii ani, aceştia au dus o campanie teroristă de 
masacrare a civililor, distrugând sate întregi, care se aflau în 
sfera lor de acţiune şi omorând sute de civili. începând cu 
luna septembrie 1993, de când au anunţat, că vor ataca pe 
toţi, care sunt străini în Algeria, GAI a ucis peste 100 de 
expatriaţi, femei şi bărbaţi, majoritatea europeni. 

în tacticile lor de intimidare şi de înspăimântare a 
populaţiei se folosesc de atentate cu maşini capcană, răpiri şi 
uciderea victimelor. 

în 1994 au deturnat un zbor Air France spre Algeria, 
în luna decembrie. în 1995 au comis mai multe atentate în 
Franţa. Primesc ajutor de la expatriaţii algerienei din Europa 
Occidentală, dar şi din partea Iranului şi Sudanului 849 . 

Al Gama 'a Al Islamiya sau Grupul Islamic (GI) este 
cel mai important grup militant din Egipt, activ de la 
începutul anilor '70. însă are şi o aripă externă, cu prezenţă 
mondială, care în anul 2000 a aderat la planul lui Bin Laden 
de a ataca USA. 

Aripa internă a organizaţiei doreşte răsturnarea 
guvernului egiptean, pentru a-1 înlocui cu unul islamic, dar, 
în acelaşi timp, şi atacarea unor obiective americane şi 
israeliene. 

GI s-a specializat în atacuri armate împotriva 
securităţii egiptene şi a altor funcţionari guvernamentali, a 
creştinilor şi a egiptenilor, care se opuneau politicii lor 
extremiste. 

în iunie 1995 şi-a asumat responsabilitatea pentru 
atentatul împotriva preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, 
de la Addis Abeba, din Etiopia, iar în noiembrie 1997 a 
ucis, la Luxor, un grup de 58 de turişti străini. 

GI nu a atacat, în mod special, cetăţeni americani până 
acum, dar a anunţat, că va ataca interesele SUA. Deşi locaţia 
principală o constituie Egiptul, mişcarea s-a extins şi în 
Sudan, Marea Britanie, Afganistan, Austria şi Yemen. 
Guvernul egiptean consideră, că GI este ajutat de Iran, Bin 
Laden şi grupările talibane din Afganistan 850 . 



849 Idem, p. 100-101. 

850 Idem, p. 102-103. 



207 



Frontul Patriotic Morazanist (FPM) este un grup 
radical terorist de stânga, din Honduras, apărut la sfârşitul 
anilor '80. El se împotriveşte intervenţiei americane în 
problemele politice şi economice ale acestei ţări. 

FPM-ul a atacat personalul militar american din 
Honduras de mai multe ori. în martie 1990 şi-a asumat 
responsabilitatea pentru atentatul asupra unui autobuz, soldat 
cu răpirea a 7 funcţionari americani. A revendicat şi 
atentatul cu bombă de la biroul Corpul Păcii din decembrie 
1988, un alt atentat asupra unui autobuz, soldat cu rănirea a 
trei funcţionari americani în februarie 1989, atacul unui 
convoi american în aprilie 1989 şi atacul cu grenade, soldat 
cu răpirea a 7 soldaţi americani, în iulie 1989, în La Ceiba. 
Membrii mişcării teroriste primesc ajutor extern din 
Nicaragua şi, probabil, şi din Cuba 851 . 

Din exemplele de mai sus, spectrul terorismului apare 
extrem de sumbru şi nu înseamnă, decât revendicări 
teritoriale, politice şi religioase, o fobie evidentă împotriva 
SUA şi mulţi morţi. 

într-un context mai extins asupra mişcărilor teroriste, 
ar fi fost plauzibilă o detaliere minuţioasă a motivaţiilor 
teroriste, păstrând nuanţele specifice fiecărei grupări în 
parte. în lucrarea de faţă, nu mă voi opri, decât la profilul 
ideologico-religios al terorismului israelian şi palestinian, ce 
va face obiectul subcapitolului următor. 



4. 3. Realitatea istorică: între manipularea 
factorilor de putere şi recrudescenţa violenţei prezentate 
de mass-media. 



Discuţia despre terorismul religios este concentrată în 
disputa ideologică dintre Israel versus Palestina I Lumea 
arabă. Lăsând, deocamdată, la o parte extremismul creştin, 
pe care îl vom trata în subcapitolul al cincilea al lucrării, 
fundamentele celor două tipuri de terorism sunt deosebit de 



851 Idem, p. 105. 



208 



interesante pentru înţelegerea situaţiei de astăzi a Orientului 
Mijlociu. 

Insă disputele pro şi contra afilierii la ideea de 
terorism şi negarea etichetei de fundamentalism a celor care 
le propagă, face şi mai grea înţelegerea fenomenului terorist 
ca atare, în numele celor două religii: mozaismul şi islamul. 
Vom observa acest lucru în timpul prezentării a mai multor 
puncte de vedere, referitoare la subiectul aflat în discuţie. 

Tawfiq Abu Bakr, un analist politic palestinian e de 
părere, că „nu este adevărată afirmaţia cum, că există o 
duşmănie vizavi de Occident, a lumii arabe şi a islamului, 
pentru care nu ar fi remediu şi că acea duşmănie ar fi 
înrădăcinată în oameni din cauza religiei şi a condiţiilor 
istorice. 

Această duşmănie se limitează la un număr de oameni 
de ambele părţi şi nu dorim toţi, cei care, în mod incidental 
suntem fundamentalişti, să se răspândească această idee" 852 . 

Bakr vorbeşte de un fundamentalism musulman non- 
violent şi de manifestări teroriste în numele religiei. El 
respinge numai accentele teroriste în numele religiei, nu şi 
ralierea la doctrina musulmană, pentru care trebuie să fii 
„fundamentalist" . 

Pentru Bakr, extremiştii islamici, care au distorsionat 
Coranul, sunt cei care stau la baza atentatului de la 11 
septembrie 2001 iar terorismul islamic nu este tot una cu 
preceptele islamice. Elitele lumii arabe, în opinia sa, trebuie 
să identifice punctele distorsionate dintre lumea arabă şi 
Occident, fără influenţa a ceea ce spun „extremiştii arabi de 

oca 

pe străzi" . 

Autorul nostru spune în articolul său, că există o 
problemă în lumea arabă cu „modernismul", fiindcă în acest 
punct extremiştii şi fundamentaliştii se opun, în mod 
deschis, împotriva occidentalilor secularizaţi: 

„Trebuie să afirmăm fără încetare, că extremiştii din 
ţările noastre sunt limitaţi ca număr şi influenţă şi că Vestul 



Tawfiq Abu Bakr, The Lack of Understanding between Arabs and the West, 
October 19, 2004. Interviul acesta va fi discutat, într-un mod părtinitor, poziţiei 
occidentale de Lazar D. Cohen în The Arabs and The West, Al-Hayat (Arabic Daily 
based in London), October 18, 2004. 
853 Ibidem. 



209 



generalizează comportamentul acestor minorităţi, ca fiind 
reprezentativ pentru arabi şi musulmani. 

Da, aceasta se întâmplă! Dar, în acest fel, nu putem 
obţine ceva semnificativ în viitor, decât numai, dacă 
deschidem canale de comunicaţie şi de dialog, în care elitele 
intelectualităţii arabe, care au misiunea de a lumina pe 
oameni, să îşi asume acest rol, în mod clar şi fără vreo urmă 
de ambiguitate şi acţiunile acelor extremişti şi a teroriştilor, 
fără vreo ezitare sau ruşine, să le contraatace" . 

Ideea autorului nostru, de detensionare paşnică a 
situaţiei e cel mai bun mijloc de aplanare a conflictului 
dintre extremismul palestinian sau arab şi America şi 
implicit, este aplicabilă în conflictul extremismului 
palestinian cu Israelul. 

Rădăcinile extremismului şi ale terorismului sunt de 
ordin socio-economic, incluzând sărăcia, depresia, 

orc 

deznădejdea şi izolarea, spune Abu Bakr . 

La asta aş adăuga şi o reflecţie tardivă asupra 
problematicii religioase islamice. 

Pentru el: „multe dintre naţiunile noastre înţeleg 
Occidentul mult prea puţin. Izolarea noastră a început în 
secolul al XV-lea, cu închistarea oricărei deschideri, care 
este o premisă pentru eliminarea neînţelegerilor şi o condiţie 
a dezvoltării. 

Occidentul nu poate înţelege asemenea lucruri, doar 
aşa, pur şi simplu sau prin intermediul studiilor ştiinţifice. 
Este nevoie de un contact direct, fertil şi de continuarea 
relaţiilor dintre noi. 

Mulţi dintre noi - şi Occidentul nu înţelege asta - 
elimină rolul intelectului în dezvoltarea civilizaţiei" 856 . 

Autorul palestinian recunoaşte, că în lumea arabă 
curriculum educaţional promovează izolaţionismul, 
extremismul şi ura faţă de „ceilalţi". Dar şi faptul, că 
lucrurile nu vor sta niciodată mai bine fără iniţiativa noastră, 
fără un dialog profund, în care să nu ne mai separe „linia 
roşie" de demarcaţie 857 . 



854 Ibidem 

855 Ibidem. 

856 Ibidem. 

857 Ibidem. 



210 



Fără a părea însă, că dă dreptate politicii americane şi 
că ar arunca întreaga răspundere numai asupra lumii 
musulmane, Bakr priveşte corect, după părerea mea, 
conflictul multiplu dintre terorismul, de multe nuanţe, şi 
anti-terorismul unidimensional american. 

Pentru el discuţiile dintre Occident şi Orientul 
Mijlociu trenează, pentru că premisele conceptuale sunt 
false: 

„Discuţiile nu merg, pentru că conceptele folosite în 
dialogul dintre Occident şi arabi sunt născute din alte 
concepte şi nu din realitate. Discuţiile nu au interacţiune cu 

oro 

oamenii, ci sunt abstracte" . Eu spun mult mai mult, că 
disponibilitatea americană în a asculta punctul de vedere 
arab e încă scăzută sau, mai bine zis, USA nu aude glasul 
arab, pentru că nu doreşte o reconciliere, ci o dominare a 
zonei Golfului Persic. 

Din această cauză, dezamăgirea lui Bakr este realistă, 
pentru că nu se doreşte o stopare a conflictului, ci o 
extindere a sa. 

Spune el mai departe: „The Islamic Educaţional, 
Scientific and Cultural Organization (ISESCO)", a ţinut un 
seminar şi în Frankfurt, altul la Paris, în cooperare cu 
L 'Institut du Monde Arabe. 

Dar discuţiile se transformă în dispute, unde fiecare 
acuză cealaltă parte. La fel fac şi mulţi intelectuali 
americani. în loc să discutăm textele incendiare, mai bine 
ne-am focusa pe experienţa de viaţă şi pe lecţiile pe care ea 
ni le oferă. 

Noi nu vrem să arătăm Occidentului, că suntem nişte 
îngeri fără păcat, ci noi ne mărturisim păcatele şi admitem 
evidenta lor" 859 . 

Dar nu îşi arată păcatele şi USA, în acest context de 
amiabilitate, care se exprimă, de cele mai multe ori, mult 
mai revoltător, decât valul de violentă mortal al terorismului 
extremist. Vom detalia acest lucru puţin mai încolo. 

Şi dacă Cohen a încercat să minimalizeze impactul 
modernismului în lumea arabă, Bakr subliniază, că reacţia 

858 Ibidem. 

859 Ibidem. 



211 



lumii arabe fată de cultura occidentală este o reacţie 
împotriva relativismului culturii americane. 

Spune Bakr: „Nu suntem de acord cu această cultură, 
pentru că ea vrea să impună monopolul şi controlul său activ 
peste toţi oamenii. Poporul arab e luminat, că are datoria să 
se confrunte cu acest fenomen" 860 . 

Confruntarea sa şi a lumii sale cu fenomenul 
postmodern al relativizării tradiţiilor şi a ideilor religioase, a 
crezurilor în general este ceea ce autorul nostru numeşte: 
fundamentalism. 

Insă fundamentalismul său nu e animat, decât de 
iubirea pentru etosul musulman, cu care se identifică şi, în 
nici un caz, nu seamănă cu ştampila americană de 
„fundamentalism", pusă peste lumea arabă, care e tot una cu 
prostia şi nebunia acestei părţi de lume. 

Dar, dacă aşa arată fundamentalismul adevărat, 
concretizat în lupta pentru a-ţi păstra identitatea religioasă şi 
etnică, extremismul musulman e concepţia potrivit căreia, 
singura formă de ripostă în faţa secularizării e războiul şi 
moartea celor care o propagă. 

Un autor unitarian, care şi-a păstrat anonimatul, 
consideră că „fundamentalismul creştin, prezidat de 
preşedintele Bush" 861 , este autorul principal al conflictului 
dintre palestinieni şi israelieni. 

Preşedintele George W. Bush „sprijină aripa dreaptă, 
extremistă, a lui Ariei Sharon, Partidul Likkud şi aliaţii lor 
politici din Israel, împotriva israelienilor moderaţi şi a 
palestinienilor. Eforturile de pace nu se pot face, tocmai 
datorită suportului, pe care Bush i-1 asigură lui Sharon, în 
ceea ce priveşte cererea extremistă, de a impune o soluţie 
teritorială, prin forţă, mai degrabă, decât prin negocieri" . 

Şi acest autor atinge un punct nevralgic, pe care 
politica americană nu îl neagă deloc. SUA sprijină, pe 
motive economico-religioase, Israelul iar lupta împotriva 



Ibidem. 



860 

*** A Marriage of Convenience: Christian Fundamentalists and the Zionists, by 
Unitarian Universalist Fellowship of Vero Beach, Florida, in March 2003, 
cf. http:// www.broadhurst.us/index.html. 
862 Ibidem. 



212 



islamului e camuflată sub eticheta luptei împotriva 
terorismului. 

Ray Hanania, despre care am mai amintit în secţiunea 
trecută a lucrării, într-un alt articol al său, ia atitudine 
împotriva intoleranţei creştine, dar şi a celei musulmane. El 
spune: „împreună trebuie să rezolvăm problemele. Trebuie 
să lăsăm diferentele dintre noi în urmă. Arabia Saudită are 
de lung timp probleme cu fanatismul" 863 dar, în acelaşi timp, 
precizează: „mulţi palestinieni nu sunt de acord cu atentatele 
cu bombă ale Hamasului" 864 . 

Poziţia lui Mark Glenn fată de extremismul islamic 
însă e surprinzătoare, pentru că are o orientare genetică în 
perspectiva istorică asupra lumii 865 . 

El consideră, că societatea americană actuală are 
rădăcinile primare în cultura şi religia islamică, prezentând 
un lung şir de date auxiliare, despre pătrunderea culturii şi a 
etosului islamic în lumea occidentală medievală şi, mai ales, 
despre influenţa pe care a avut-o asupra ei în epoca 
Renaşterii 866 . 

Şi din acest motiv, el spune următoarele: „Dacă pentru 
americani, în special pentru cei care se consideră creştini, 
cultura arabă nu este singura, care a dus la crearea 
civilizaţiei occidentale, cu siguranţă, că este salvarea ei. 

Evidenta acestei salvări este adusă de războiul, care a 
început. în mod superficial, vorbim despre terorism şi 
libertate. însă războiul real este dus între două puncte de 
vedere. 

El se duce între Franţa, Germania, Rusia, Belgia şi 
China, pe de o parte, şi USA, Marea Britanie şi, în spatele 
scenei, Israel, pe de altă parte. 

Colin Powell vorbeşte de Bătrâna Europă, căreia 
trebuie să-i câştige atenţia, mai ales acelor state, care se 
opun războiului împotriva Irakului 867 şi, care se opun, în 



Ray Hanania, Why are Arabs so afraid and condemn extremism? ', June 1 1, 2004, 
cf. http://www.creators.com./Extremists.html. 
864 Ibidem. 

Mark Glenn, Islamic Extremism May Save Western Civilization, in Media 
Monitors Network, 18 April, 2003. Autorul nostru este un profesor universitar 
american, care e, în acelaşi timp, şi scriitor şi critic literar. 

866 Ibidem. 

867 Acest eveniment militar era în curs de desfăşurare în momentul scrierii lucrării. 



213 



acelaşi timp Lumii Noi, care e luminată să salveze 
umanitatea de oameni periculoşi şi de idealuri periculoase. 

Insă cunoaştem, că motivaţiile USA faţă de Irak sunt 
pentru propriile sale afaceri, deoarece etosul Lumii vechi 
(în înţelesul Orientului Mijlociu), este un obstacol pentru 
crearea Noii Ordini Mondiale, pe care Bush, bătrânul, a 
discuta-o, nu demult, ca pe o nouă eră, însemnând că USA e 
cea care va conduce lumea. 

în „Noua Lume", construită de Noua Ordine 
Mondială, arabii sau musulmanii sunt valorizaţi negativ. Ei 
resping avortul şi controlul naşterilor. Ei au familii 
numeroase, în comparaţie cu Occidentul, unde familia are 
numai doi copii. Ei resping schimburile financiare, pe care 
sistemul de creditare al Vestului îşi demonstrează propria sa 
superioritate economică. 

Ei sunt o societate „închisă", a se citi: nu este în ea 
sodomie, pornografie, stilul de viaţă gay şi toate celelalte 
amnifestări decadente. Sunt o societate „sălbatică", a se citi: 
ei nu au oameni, care să se certe la vârsta de 20 de ani. 

Şi, în cele din urmă, ei nu vor juca, după cum piaţa de 
consum vrea ca ei să joace, în înţelesul, că ei au doar un 
singur preţ, singura lor sursă reală de bogăţie fiind petrolul, 
în locul căii propuse de Occident. 

Cu alte cuvinte, tabloul prezentat aici, face din lumea 
musulmană, la momentul prezent, ceea ce lumea creştină a 
fost cândva şi ar fi trebuit să fie. Religia musulmană readună 
creştinătatea mai mult, decât o face creştinătatea vestică, 
fiindcă creştinătatea vestică de azi nu este creştinătatea 
tuturor, ci o amalgamare de New Age, cu atribute spirituale 
comune, altădată numite creştine, şi care se pot găsi în 
aproape toate religiile cunoscute. Creştinismul vestic a fost 
redus doar la o singură poruncă vagă: „Fii drăguţ!" (Be 
nice!). 

Dar războiul din Orientul Mijlociu este devotat unor 
principii, care au la bază valori morale, valori, care au 
supravieţuit, pentru că nu au fost corupte de influenţa 
occidentală a mediei şi de banii Vestului. 

în ultimii 50 de ani, fiecare cultură a căzut, înainte ca 
această putere corupătoare să apară, toţi oamenii devenind 



214 



sclavii ei, în aşa fel, încât individul a fost redus la valorile 
produse de societatea de consum. 

Dar lumea arabă nu poate fi înţeleasă fără gândirea 
musulmană. Pentru că, cultura, care există în lumea arabă, 
este posibilă, deopotrivă, datorită creştinismului şi 
mahomedanismului. 

Există milioane de creştini, care au, în esenţă, aceeaşi 
cultură cu a lumii arabe şi, la fel, o mare parte dintre 
americani. Şi aceia sunt creştinii şi moslimii, care resping 
noţiunile „moderne", ca avortul, controlul naşterilor, 
sodomia, pornografia, schimburile financiare şi „valorile 
pieţei", în ceea ce priveşte serviciile şi resursele. 

Ei încă vorbesc despre familie, familia tradiţională, cu 
toate rolurile pe care ea le joacă, tratând foarte serios această 
realitate. 

Ei recunosc valoarea pe care o au copiii şi cât de 
periculos este actualul relativism moral al Vestului, care a 
devenit, modul în care se tratează stabilitatea socială. 

Ei recunosc ceva foarte important şi anume: dacă 
copiii şi societatea în întregime vor promova aceste idei 
morale, nu se va produce o decadenţă naţională. 

Şi, mai ales, consideră că Noua Ordine Mondială îşi 
foloseşte toate resursele şi influenţa pentru a emascula şi a 
neutraliza opoziţia acestui proiect în lume. 

Biserica Catolică a făcut ca Noua Ordine să fie 
îmbrăţişată în mod deschis. Grupările protestante, prin 
influenţa pe care o au în televiziuni şi la radio, pot vorbi 
despre pericolul NWO şi al secularizării. 

Cu puţine excepţii, împotriva NWO nu luptă prea 
mulţi, în afara moslimilor. Şi, dacă acest miracol arab iese 
victorios, trebuie să nu exterminăm această lume. Pentru că, 
dacă se va întâmpla acest lucru, creştinismul occidental şi 
lumea occidentală vor fi beneficiarii extremismului 
islamic" 869 . 

Pornind, după cum observăm, de la ideea, că 
Occidentul este tributar genetic lumii musulmane, profesorul 
american Mark Glenn ajunge, să examineze miza celui de al 



Noua Ordine Mondială. 

Mark Glenn, Islamic Extremism May Save Western Civilization, art. web. cit ant. 



215 



doilea război contra Irakului, ca un moment de atenţionare, a 
exterminării viitoare a lumii musulmane, un pas „necesar" 
pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale promovată de USA. 

Şansa lumii noastre nu ar fi, aşadar, postura USA, de 
protectoare a ordinii mondiale, ci extremismul arab, care are 
rolul de a proteja valorile umane nealterate, alături de lumea 
creştină, unde nu a pătruns, încă total, virusul nefast al 
secularizării. 

Autorul nostru nu îşi duce ideea mai departe, pentru a 
răspunde la întrebarea, referitoare la modurile concrete de 
anihilare ale puterii americane. 

Dar poziţia sa anti-americană, în contextul unei noi 
configuraţii a lumii, este demnă de luat în seamă, mai ales, 
pentru că sunt numeroase semnale în această privinţă, atât 
din partea Masoneriei, cât şi a grupărilor sataniste, cum că 
există un proiect diabolic de dominare a lumii, pentru 
secolul XXI. 

Dar, întorcându-ne pe pământul „marii dispute", 
Simon Peres, prim-ministrul şi secretarul de politică externă 
al Israelului, pare a avea o viziune optimistă asupra 
viitorului Orientului Mijlociu şi a lumii postmoderne 
actuale. 

El afirma, în 2003, că războiul din Irak, poate fi o 
cheie, care să deschidă uşa 870 . Ultimul conflict este „un 
război pentru modernizare" , declară omul de stat 
israelian, şi unul în care se va da poporului irakian şi 
naţiunilor arabe o şansă. 

El afirma, într-un mod foarte expresiv: „Trecutul s-a 
scris cu cerneală roşie, cu sânge şi ură. Niciunul dintre noi 
nu poate schimba acest lucru. Ceea ce trebuie să facem 
acum este să ne gândim la viitor. Ne aflăm într-o epocă 
revoluţionară. Secolul al XX-lea a fost secolul ideologiilor, 
al steagurilor şi al frontierelor. Noul secol este o lume, în 
care ştiinţa şi tehnologia ne urmează şi coexistăm cu ele, 
făcând, ca divizarea dintre est şi vest, nord şi sud, să nu 
dureze prea mult" 872 . 



870 Adel Darwish, An Optimistic Outlook, Mideast News, 3 April, 2003, 
cf. http: //www. mideastnews.com/. 

871 Ibidem. 

872 Ibidem. 



216 



Dar Adel Darwish spune, în articolul citat, că Peres 
„nu a convins audienţa, dacă graniţa şi problema teritoriilor 
ocupate va fi eludată, adică ceea ce constituie inima 
conflictului dintre israelieni şi palestinieni" . 

Peres acuză lumea musulmană, că a rămas prizoniera 
trecutului şi a tradiţiilor sale şi o invită să se reformeze. Dar 
prin aceasta nu vrea să denigreze islamul, spune el, ci să îl 
împingă spre sfere mult mai frumoase . Peres merge pe 
ideea americană a incompatibilităţii dintre islam şi 
modernitate. El afirma, în interviul din aprilie 2003, 
consemnat de Darwish, că islamiştilor „le este frică de 

Q-7C 

modernitate" . 

Legat de această titulatură depreciativă, autorul nostru 
spune, că ea „a fost exploatată de intelectualii egipteni, care 
au fost descurajaţi să îşi publice propriile lucrări. Ei au 
argumentat acum doi ani, că tradiţia afacerilor a fost fundată 
de casele de credit islamice, luptându-se cu guvernul 
egiptean în 1988, pentru a salva structurile piramidelor, care 
puteau să îi priveze de sute de bilioane de dolari pe egipteni, 
de care beneficiau finanţatorii grupurilor teroriste. 

Bin Laden însuşi şi Al-Qaeda au făcut o vastă 
investiţie şi finanţează Yemenul, Bosnia şi Albania. 
Economiştii egipteni pun campania islamică împotriva 
Sainsbury, care a format primele pieţe de consum din Cairo, 
pe premisa faptului, de a pierde Marea Britanie 1 00 milioane 
de dolari. Domnul Peres ştie, că există alte state din Orientul 
Mijlociu, ca Iranul, Siria şi Libia, care au legături puternice 
cu terorismul din Irak. 



873 Ibidem. 

874 Ibidem. 

875 Ibidem. Leit-motivul/r/c/z e numai un factor de minimalizare a poziţiei arabe faţă 
de propria lor opţiune religioasă. Lucrul, care m-a frapat cel mai mult în descinderea 
mea în politica americană, vizavi de problema extremismului musulman, a fost 
tocmai discriminarea, pe motive etnico-religioase, a populaţiei arabe musulmane. 
USA, blocul statelor, care se consideră luptătoare împotriva discriminării, tocmai ele 
sunt promotoarele unei discriminări, cu tot mai accentuate atribute de exterminare a 
populaţiei musulmane. 

însă musulmanii, ca şi sârbii ortodocşi, au murit şi mor din cauza credinţei lor şi a 
etniei lor. Acest lucru mi-a devenit foarte sigur şi sper să-1 ilustrez şi în lucrarea de 
faţă. Fundamentalismul american, prea puţin discutat în spaţiul românesc, va fi cea 
mai diabolică construcţie, care va guverna România în următorii ani, dacă procesul 
de afiliere la conceptele americane de extindere va ocupa o poziţie majoră, în politica 
externă a tării noastre. 



217 



Dar ei au mare potenţial de reformă şi el crede, că 
America ar face „o dreaptă alegere", dacă se decide să îl 
elimine pe Saddam Hussein, „ca o atenţionare a 
celorlalţi" 876 . 

Toţi cei care fac demonstraţii anti-americane pe 
străzile din Gaza fac evident faptul, că războiul este 
alimentat cu combustibil, de focul extremismului arab, e de 
părere Peres. „Acest război va ajuta Orientul Mijlociu în 
procesul de pace. El va arăta, că acest cuvânt nu este o 
ficţiune," spunea acesta" 877 . 

Oslo Mahomoud Abbas, noul prim-ministru 
palestinian a arătat, că doreşte să atace organizaţiile 
paramilitare şi organizaţiile teroriste din Palestina, ceea ce îl 
face un ministru „credibil" pentru Darwish. Insă, pentru 
Peres, el nu se poate prezenta, ca un partener viabil de 
discuţie, atâta timp cât, în Palestina, sunt 6 armate 

879 

concomitente . 

Peres, vorbeşte cu maliţiozitate despre „greşelile" sale 
şi ale partidului Likkud. Spune Darwish: „El recunoaşte şi 
greşelile făcute de el şi de partidul Likkud. El a greşit 
crezând în aceea, că trebuie să vândă ideea păcii 
electoratului israelian sceptic, fără a se afirma, concomitent, 
şi din partea partenerului palestinian, dorinţa de a-şi asuma 
acest risc. Greşeala partidului Likkud a fost aceea, de a 
crede, că poţi obţine pacea, fără ca partenerul să îţi impună, 
prin forţă, mâna care să aducă pacea" 880 . 

Peres insistă pe parteneriatul între Israel şi Palestina. 
In acest sens, acesta afirma următoarele: „Un lider se poate 
trezi într-o dimineaţă şi să facă ceva pentru pace, în loc să 
bea o cafea. Dacă el doreşte o cafea, ceea ce este foarte uşor 
de dorit, el poate să o aibă. Dar dacă doreşte pacea, el 
trebuie să facă mult mai mult, decât faptul de a se trezi. El 

00 1 

trebuie să aibă un partener" . 



876 La momentul respectiv, dictatorul Irakian nu fusese capturat de forţele armate ale 
NATO. 

877 Adel Darwish, An Optimistic Outlook, art. cit. ant. 

878 Ibidem. 

879 Ibidem. 

880 Ibidem. 

881 Ibidem. 



218 



Despre poziţia anglo-americană, vizavi de disputa 
dintre Israel şi Palestina, autorul nostru spune, în finalul 
articolului său: 

„Tony Blair a purtat discuţii cu George Bush, pentru 
ca să implementeze un tratat de pace în ceea ce priveşte 
independenţa Palestinei în 2005. 

Sharon însă vede cu scepticism această strategie, atâta 
timp, cât Bill Clinton, nu vedea acest caz, decât ca pe o 
problemă insolubilă. Nici Peres nu crede sută la sută, că va 
fi posibil acest lucru. < Bush nu va face aceasta, decât dacă 
va vedea, că palestinienii sunt pregătiţi pentru a fi parteneri 
reali >, a spus Peres şi a continuat spunând: < Eu nu cred, că 
poate comunitatea internaţională să aducă pacea, ci poate 
numai ajuta şi încuraja acest ţel. Pacea nu poate fi impusă, 
deoarece acest lucru este o contradicţie în termeni>. Ultimul 
său cuvânt a fost acela, că: < Discuţia este arma diplomaţiei, 
pe aceasta o prefer, fără să menţionez şi alte nume>" . 

Dacă extremismul palestiniano-arab urmăreşte 
islamizarea Israelului, fără să-şi pună problema exterminării 
rasiale a evreilor, extremismul evreu e caracterizat, de către 
mulţi analişti, ca cel mai periculos dintre toate. 

Discuţia asupra terorismului evreu, o vom începe cu 
articolul recenzie a lui Allan Brownfeld, la cartea intitulată 
Fundamentalismului evreiesc în Israel, scrisă de Israel 

QO') 

Shahak şi Norton Mezvinsky . 

Israel Shahak este un izraelian, care a supravieţuit 
holocaustului, fiind, în prezent, profesor pensionar la 
Universitatea Ebraică şi iniţiatorul unui activism, care să 
privească corect umanitatea iar Norton Mezvinsky este 
profesor la Universitatea Centrală a statului Connecticut şi a 
scris şi lecturat intens literatura referitoare la Orientul 
Mijlociu. Simbioza literară a celor doi autori nu poate fi 
acuzată de distorsionare a realităţii evreieşti. 

Brownfeld îşi începe recenzia cu o avertizare 
sugestivă: „Ultimii ani au dus la creşterea 



882 Ibidem. 

8 3 Israel Shahak and Norton Mezvinsky, Jewish Fundamentalism in Israel, Pluto 
Press, London, 1999, 176 p., Reviewed by Allan C. Brownfeld, 
http://middleestinfo.org/ serch.php?query=&topic=8&author=. 



219 



fundamentalismului evreu în Israel, care a manifestat o 
viguroasă opoziţie vizavi de procesul de pace şi a jucat un 
rol cheie în asasinarea prim-ministrului Yitzhak Rabin şi în 
uciderea celor 29 de muslimi adunaţi la rugăciune, de un 
american fundamentalist, numit Baruch Goldstein. 

Puţini, din afara Israelului, sunt informaţi, la propriu, 
despre extinderea mişcării fundamentaliste şi despre teologia 
care o are la bază. Evreii americani, în particular, nu par 
inconştienţi de etnocentrismul strict, care este promovat de 
liderii spirituali sau de sursele tradiţionale evreieşti, putând 
să facă o distincţie clară, între obligaţiile morale ale evreilor 
şi ale non-evreilor" 884 . 

Prima atenţionare a autorului american este aceea, că 
fundamentalismul evreu, ca şi cel musulman, are valenţe 
religioase, numai că poziţia fundamentalismului evreu e şi 
mai radicală decât a celui musulman. 

El observă, că cei doi autori, se pronunţă asupra 
concepţiei mesianice a extremismului evreu, ca fiind foarte 
periculoasă 885 , concluzionând faptul că, „aderenţii 
fundamentalismului evreu se opun, în aceiaşi măsură, tuturor 
cetăţenilor Israelului, în special non-evreilor. 

Religia iudaică, evaluată temeinic, nu poate fi 
compatibilă cu valorile democratice. Ea nu are alte variante, 
nicio altă naţionalitate, nici atitudini de securitate, nici valori 
economice şi sociale, nicio atenţie către educaţie" 886 . 

Dar, cei care nu sunt compatibili deloc cu 
fundamentalismul evreu, sunt non-evreii. Bătrânul rabin 
Tzvi Yehuda Kook, mentorul tendinţei mesianice a 
fundamentalismului evreu, a declarat: „Diferenţa dintre 
sufletul unui evreu şi sufletele non-evreilor este tot atât de 
mare şi de adâncă, ca diferenţa, dintre un suflet uman şi 
sufletele vitelor" 887 . 

El se sprijină pe Cabala lurianică, o şcoală evreiască 
de misticism, care a activat de la sfârşitul secolului al XVI- 
lea, până la începutul secolului al XlX-lea. 



884 Ibidem. 

885 Ibidem. 

886 Ibidem. 

887 Ibidem. 



220 



După această şcoală, sufletele şi trupurile evreilor sunt 
absolut superioare celor ale non-evreilor. 

Şi, comentând poziţia acestui extremist evreu, 
Brownfeld declara: „Dacă un episcop creştin sau un adept al 
islamului ar fi spus această frază, imediat ar fi fost acuzat de 
anti-semitism dar, dacă o spune un evreu, ea se dovedeşte o 
declaraţie „pozitivă" 888 . 

Părerea mea este aceea, că extremismul evreu se 
foloseşte de victimele pogromurilor de odinioară, pentru a 
acţiona, ca unii dintre cei mai cruzi terorişti ai zilei. Acuzele 
de anti-semitism nu mai contenesc, deoarece Israelul se 
simte acoperit, în atitudinea sa, de politica fundamentalistă 
americană. In măsura în care USA s-ar dezice de Israel, cred 
că nici extremismul evreu nu ar mai fi atât de intolerant ca în 
prezent. 

Gershon Scholem, un autor, care a scris despre 
misticismul evreu şi despre Cabala lurianică, alături de alţii, 
sunt caracterizaţi de către autorii noştri drept ipocriţi. Ei sunt 
analogi cu cei care scriu cărţi despre Stalin şi stalinism . 

După Gush Emunim şi Hasidim, non-evreii au 
„suflete satanice". Dar autorii noştri stipulează, că rolul 
Satanei, a cărui întrupare pământească este propovăduită de 
Cabala, este o nuanţă non-evreiască 890 . 

Rabinul Menachem Mendel Schneerson caracteriza 
pe non-evrei, ca fiind tot la fel de diferiţi de evrei, după cum 
era de părere şi rabinul Kook. El a afirmat faptul, că non- 
evreii există pe pământ numai de dragul creării evreilor 891 . 

Schneerson a fost întotdeauna pentru război şi a 
promis Israelului favorurile divine, dacă va persista în 
ocuparea ţării. După moartea sa, mii de admiratori ai săi 
israelieni au jucat un mare rol în alegerea lui Benyamin 
Netanyahu. După ce au fost ocupate teritoriile arabe, The 
Chabad Hassids, a devenit una dintre cele mai importante 



888 Ibidem. 

889 Ibidem. 

890 Ibidem. 

891 Ibidem. Ideea lui era aceea, că Dumnezeu a creat întreaga lume, pentru ca să se 
constituie drept cadrul creării evreilor. Istoria Revelaţiei biblice nu poate susţine 
această opinie, deoarece poporul lui Israel a fost providenţiat într-un mod aparte, nu 
pentru el, ci pentru Cel care S-a născut din el. 



221 



grupări extremiste evreieşti. Baruch Goldstein, ucigaşul în 
masă al palestinienilor, a fost unul dintre ei . 

Rabinul Ginsburgh, un emigrant israelian venit în 
SUA, a vorbit liber despre bazele fundamentalismului evreu: 
„Dacă vezi pe doi oameni înecându-se, unul evreu şi unul 
non-evreu, Tora zice să salvezi, în primul rând, pe evreu. 
Dacă în fiecare celulă a trupului unui evreu se regăseşte 
divinitatea şi este o parte de Dumnezeu, atunci fiecare 
fragment de ADN este o parte de Dumnezeu. De aceea, e 
ceva special în ADN-ul evreilor... Dacă un evreu are nevoie 
de un plămân, pot să-i dau un plămân al unui inocent non- 
evreu, ca să-1 salvez? Tora, probabil, că îmi permite asta. 
Viata evreilor are o infinită valoare" . 

însă autorii noştri văd în această idee o conexiune 
între poziţia mesianică a evreilor şi sistemul de exterminare 
al Germaniei naziste. Neamurile sunt, pentru mesianismul 
evreu, ceea ce au fost evreii pentru nazişti. Ideologia 
fundamentalismului evreu este deopotrivă eshatologică şi 
mesianică. Ea îşi asumă iminenţa venirii lui Mesia, numai 
că, venirea lui Dumnezeu este şi un triumf al evreilor asupra 
non-evreilor şi a regulii evreieşti pentru totdeauna. 

Adepţii lui Emunim au drept scop transferarea 
pământului istoric al Israelului, aflat în posesia arabilor 
palestinieni, evreilor, adică trecerea pământului, din sfera 
satanică, în cea divină. Ei renunţă la satanica cultura 
occidentală, alături de raţionalitatea pe care ea o propagă şi 
la democraţie, pentru că occidentalii nu acceptă dreapta 
credinţă. Ei sunt gata să apeleze la forţă oricând e 

'894 

necesar . 

Fundamentalismul evreu crede, că Dumnezeu a dat tot 
pământul lui Israel, incluzând Libanul de azi şi alte teritorii, 
dar că arabii le-au furat o parte dintre ele. După rabinul 
fundamentalist Israel Ariei, pământul pe care trebuie să îl 
revendice Israelul include toată aria de vest şi de sud a 



2 Israel Shahak and Norton Mezvinsky, Jewish Fundamentalism in Israel, 
art.web.cit.ant. 
893 Ibidem. 
894 Ibidem. 



222 



fluviului Eufrat, extinzându-se până în Siria, Irak şi 
Kuweit 895 . 

Rabinul Shlomo Aviner, a instigat pe evrei la războiul 
de eliberare, pentru a dobândi aceste teritorii. El a afirmat: 
„Noi trebuie să trăim în acest pământ, chiar cu preţul 
războiului. Mai mult decât atât, dacă există pace, noi trebuie 
să instigăm la războiul de eliberare al acestui pământ" 896 . 

Mordechai Nisan, lector la Universitatea Ebraică, 
inspirându-se din Maimonides, a afirmat că non-evreii, care 
locuiesc în pământul lor, trebuie să accepte drept taxă, 
suferinţa umilirii şi că ei nu au dreptul la nicio poziţie de 
putere, prin care să întreacă pe evrei 897 . 

Când Baruch a ucis pe cei 29 de moslimi 
fundamentaliştii nu au admis, că a făcut vreo crimă, 
deoarece, în acord cu Halacha, „omorul făcut de un evreu 
asupra unui non-evreu, sub orice circumstanţă, nu este privit 
ca o crimă. Acesta poate fi prohibit pentru alte raţiuni, în 
special, când acesta cauzează pericol pentru evrei" 898 . 

întrebat, dacă îi pare rău pentru această crimă, rabinul 
Moshe Levenger a declarat: „Mie îmi pare rău nu doar 
pentru moartea arabilor, ci şi pentru moartea muştelor" 899 . 

Fundamentaliştii îl revendică pe Goldstein drept un 
erou. Gărzile armate au transportat sicriul lui către Kiryat 
Arba prin satele palestinienilor. în elogiul citit la 
înmormântarea acestuia, rabinul Dov Lior a afirmat: 
„Goldstein a fost plin de dragoste pentru tovarăşii săi. El s-a 
dedicat slujirii altora" 900 . 

Şi, deşi fundamentaliştii evrei, constituie o porţiune, 
relativ mică, din populaţia Israelului, politica lor are mare 
influenţă. 

Asasinarea lui Yithzak Rabin e una din lungul şir de 
crime, pe care aceştia le-au întreprins. Pentru asasinarea lui 
s-au invocat preceptele Talmudului. 

Yigal Amir, tânărul care 1-a ucis pe Yitzhak Rabin a 
citat „legea urmăritorului" şi „legea denunţului", pentru 



895 Ibidem. 

896 Ibidem. 

897 Ibidem. 

898 Ibidem. 

899 Ibidem. 

900 Ibidem. 



223 



fapta sa. Prima lege, presupune porunca dată oricărui evreu 
de a ucide sau de a răni orice alt evreu, care şi-a manifestat 
intenţia de a ucide un evreu. 

Pe când, a doua lege, presupune porunca dată oricărui 
evreu de a omorî sau de a răni orice alt evreu, fără o decizie 
a autorităţii rabinice, din informaţia furnizată de un non- 
evreu despre un evreu 901 . 

Brownfeld, ca şi cei doi autori ai cărţii, creionează 
previziuni sumbre asupra extremismului evreu. Ei cred că, 
pe viitor, extremismul evreu va fi un factor destabilizator 
marcant în Orientul Mijlociu, deşi numărul populaţiei 
musulmane este net superior statului Israel 902 . 

Un alt autor, care a abordat extremismul evreu este 
americanul David Hirst şi, în articolul său, ne oferă date 
suplimentare despre ideologia religioasă a extremismului 

903 

evreu . 

El îşi începe astfel articolul: „America nu vrea să audă 
glasul acelora, care sunt dezgustaţi de fundamentalismul 
evreu şi alarmează opinia publică asupra lui. 

Evreii americani sunt cei care finanţează 
fundamentalismul. Din ignoranţă sau indiferenţă, tot mai 
mulţi neagă faptul, că ar exista un fundamentalism evreu. 

Sionismul este cel mai extremist dintre ele, fiind o 
formă teocratică, cu consecinţe enorme asupra zonei şi a 
lumii întregi. 

Fundamentalismul evreu a atras de partea sa circa 
25% din populaţia Israelului şi are puncte de vedere 
etnocentrice şi xenofobe mult mai extremiste, decât 
fundamentalismul islamic, fiind cel mai totalitar sistem 
social inventat vreodată" 904 . 

Opinia lui Hirst nu e nicidecum fantezistă. El vorbeşte 
despre dublul joc pe care Israelul îl joacă în faţa lumii, 
prezentându-se stat democratic în faţa lumii occidentale şi, 



901 Ibidem. 
902 Ibidem. 

David Hirst, Jewish fundamentalism. An excerpt from Gun and the Olive Branch, 
Thunder's Mouth Press / Nation Books, 2003, cf. The Nation, 2 February 2004, in 
http://www.fromoccupiedpalestine.org/node.php7id 
=1099&PHPSESSID=51837a24e68b545f9b8785f89eDc617f. 
904 Ibidem. 



224 



în acelaşi timp, detestând funcţionarea democratică a unui 
stat, pentru că statul democratic nu este teocratic, ci secular. 

Hirst ne spune următoarele: 

„Evreii vor să-şi reclădească idealul din vechime. 
Deşi se consideră, că Israelul este un bastion al democraţiei 
în Orientul Mijlociu, ideologia sa presupune ura faţă de 
orice alte concepte, care ar aduce voinţă poporului, libertate 
civililor şi drepturi oamenilor. 

Guvernul promovat de Halacha sau de legea 
religioasă a evreilor, pe care numai rabinii o interpretează, 
este instalat în fiecare instituţie publică şi privată. 

Bărbaţii şi femeile sunt despărţiţi în public, femeile 
sunt modeste în îmbrăcăminte şi sunt conduse de forţa legii. 
Adulterul este o ofensă capitală, la fel oricine calcă sabatul, 
ori îl desacralizează în vreun fel. 

Orice fel de idolatrie este respinsă. La fiecare 
rugăciune săptămânală, credinciosul intonează un blestem 
special: Apostaţii să nu aibă nicio speranţă şi toţi creştinii 
să piară deodată" 905 '. 

Dar fundamentalismul evreu nu este unitar. El este 
divizat într-o multitudine de secte, care au la bază adevărul 
eshatologic, că Mesia va veni şi va întemeia împărăţia 
evreiască, rezidindu-se templul pe locul moscheii Al-Aqsa. 

O sectă fundamentalistă, Hanedimul, crede că Mesia 
va veni într-un timp prielnic, în ziua mileniului, în Ziua din 
urmă, fiind plin de harul lui Dumnezeu 906 

O alta, Partidul Religios Naţional, crede că Mesia nu 
va veni, pentru că era mesianică deja a venit. Pentru secta 
din urmă, condusă de rabinul Kook, colectivitatea însăşi 
încarnează pe Mesia şi ea trebuie să intre în posesia 
Pământului Sfânt şi să formeze acolo un stat evreu extins. 

Din 1967, Sionismul şi-a început războiul şi Israelul 
tinde spre dobândirea Palestinei biblice, în numele unei 
politici transcendentale. 

Acţiunea sa, fiind devotată mesianismului realistic, 
militează pentru singura configuraţie statală aleasă de 
Dumnezeu: Israelul. 



905 Ibidem. 
906 Ibidem. 



225 



în această luptă, arabii sunt numai „hoţii", care au 
furat o parte din pământul evreiesc 907 . 

Pentru rabinul Eliezer Waldman, misiunea divină a 
Israelului va servi drept inimă a lumii. Palestinienii trebuie 
să plece de pe pământul evreu. Şi pot pleca în două moduri: 
prin forţarea lor să emigreze iar, în al doilea rând, prin 
anihilarea lor 908 . 

In articolul Porunca genocidului în Biblie, rabinul 
Israel Hess declară, că va veni ziua, când se va trece la 
anihilarea lui Amalec 909 . Şi avansează două raţiuni pentru 
acest lucru: puritatea rasială şi antagonismul dintre Israel şi 
Amalec 910 '. 

Prognoza lor era aceea, ca în 1994 să atace pe 
palestinieni. Tocmai de aceea, în ramadanul islamic din 
februarie 1994, doctorul Baruch Goldstein, un israelian din 
Brooklyn, a intrat cu o mitralieră în moscheea lui Ibrahim, 
de pe Hebron şi a ucis 29 de oameni înainte ca să fie ucis şi 
el. Acesta a fost urmat, la New York, de Lubavitcher Rebbe. 

Gesturile celor doi au provocat crime în masă, 
deoarece palestinienii au răspuns cu bombe sinucigaşe. 
Tânărul Amir ucide pe Y. Rabin în noiembrie 1995. Pentru 
ei, prim-ministrul israelian devenise un trădător. De partea 
lor au atras fundamentalişti ca Sharon sau partidul Likud 911 . 

Imaginea pe care ne-o aduce Hirst despre terorismul 
evreu, ca terorism de exterminare în masă, vine ca să 
argumenteze poziţia mea, vizavi de extremismul evreu, ca 
cel mai diabolic extremism ideologizat. 

Deşi extremismul evreu nu are intoleranţa 
fundamentalismului creştin american, promovat de 
preşedintele Bush, după cum vom vedea, reiterarea ideii de 
selecţie rasială, promovată, cândva, de nazism, împotriva 



907 Ibidem. 

908 Ibidem. 

909 Prin titulatura de Amalec, rabinul Israel Hess se referea la formula biblică de 
exterminare a popoarelor idolatre de pe teritoriul promis Sfinţilor Patriarhi. în 
contextul actual, Amalec se identifică cu musulmanii palestinieni şi cu arabii 
musulmani din afara graniţelor Israelului biblic. 

David Hirst, Jewish fundamentalism. An excerpt from Gun and the Olive Branch, 
art. cit. ant. 
911 Ibidem. 



226 



evreilor şi a ţiganilor, este cea care îl face cel mai diabolic 
sistem terorist. 

Gândul, care te străfulgera deodată, este acela, că 
extremismul evreu e tocmai ceea ce evreii nu trebuiau să 
înveţe din lagărele de exterminare naziste, din care poporul 
evreu trebuia să iasă mult mai înţelept şi nu intolerant. 

Poziţia lui Joseph A. Massad despre statul Israel este 
şi mai necruţătoare. Massad este profesor asistent la 
departamentul de Politici Moderne Arabe şi istoric la 
Universitatea din Columbia, departamentul Orientului 
Mijlociu şi al Culturii şi Limbilor Asiei. 

Atitudinile sale sunt evaluate în articolul lui Jonathan 
Calt Harris: Posedarea de către extremism . Pentru Calt 
Hariris, profesorul Massad „este una dintre cele mai 
agresive voci ale academiei. 

In propria sa descriere, un palestinian iordanian, 
domnul Massad vorbeşte, despre conflictul dintre arabi şi 
israelieni, ca de un conflict între islam şi intelectualitatea 
modernă. 

El crede că lumea arabă este democrată. In ceea ce 
priveşte războiul din Golf, din 1991, el a spus, că forţele 
americane sunt responsabile, pentru că Irakul a invadat 
Kuweitul. El apără militantismul musulman. Massad vede 
similitudini între nazism şi sionism, între închisorile celor 
două regimuri ideologice exclusiviste: copii şi tinerii sunt 
pietre sau cocktail-uri Molotov" . 

Nici Massad nu vede fata democratică a statului 
Israel. Pentru el, sistemul politic al Israelului este unul 
totalitarist. Evreii caută să domine lumea sau, în ultimul 
rând, să domine America 914 . 

Protocolul Bătrânilor Sionului nu este decât o 
propagandă a genocidului nazist, poporul evreu fiind 
poporul „flămând de putere", deşi etichetează toate acuzele 
la adresa lui drept antisemitism. 



912 Jonathan Calt Harris, Tenured Extremism, in New York Sun, May 4, 2004, cf. 
http://www.meforum.org/ pf.php?id=5 94. 

913 Ibidem. 

914 Ibidem. 



227 



El vorbeşte de o conspiraţie evreiască şi de faptul, că 
evreii sunt responsabili de anti-semitism, fiindcă „există o 
complicitate organică între Sionism şi antisemitism" 915 '. 

Israelul este rasist şi vorbeşte de o reîntoarcere a 
evreilor în Israel, pentru a creea supremaţia evreiască . 

Pentru Calt Harris, profesorul Massad, este şi el un 
extremist, pentru că într-un articol din aprilie 2002, Massad 
a concluzionat faptul, că „orice popor rasist trebuie 

Ql 7 

distrus" , adică şi Israelul. Dar Massad atacă şi America, 
pe lângă Israel, pentru că tolerează acest extremism 
dezumanizant, de anihilare a non-evreilor. 

Poziţia lui Massad, după părerea mea, este extrem de 
pozitivă în premise, deoarece extremismul evreu este un 
factor exterminator al non-evreilor, dar defectuoasă în 
concluzii, pentru că exterminarea Israelului nu este o soluţie 
pentru niciun extremism actual. 

Riposta lui Massad este firească atâta timp, cât se 
voalează extremismul evreu, evidentiindu-se numai 
extremismul palestinian sau arab în general. Insă nu poţi 
elimina răul, creând un rău şi mai mare, prin aceea, de a 
desfiinţa un stat, o etnie, pentru că o parte din ea este 
extremistă. 

Poziţiile expuse până acum ne-au făcut explicit faptul, 
că extremismul musulman şi cel evreu sunt ideologizate 
religios şi că angajamentul terorist implică revendicări 
teritoriale pe motive doctrinare. 

Dacă musulmanii îşi apără etosul religios musulman 
iar evreii îşi revendică o viaţă conformă cu Tora acest lucru 
e benefic pentru ambele tabere, pentru că e firesc, ca o etnie 
să îşi apere tradiţiile şi credinţa pe care o are. 

Insă, atunci când se trece de la apărarea paşnică a 
credinţei, la nivel personal sau statal, împotriva unor 
curente, care nu sunt agreate de membrii statului respectiv, 
la forţa armată, la violenţă, la planuri diabolice de 
exterminare sau epurare etnică, nu mai avem de-a face cu o 
apărare a credinţei, ci cu apărarea unei ideologii, în numele 



915 Ibidem. 

916 Ibidem. 

917 Ibidem. 



228 



căreia nu tolerezi nicio persoană sau opinie contrară viziunii 
tale înguste, despre societatea în care vrei să trăieşti. 

Nici Coranul şi nici Vechiul Testament nu au drept 
obiect central violenţa şi religia islamică sau cea mozaică nu 
sunt religii ale morţii şi intoleranţei. 

Numai dacă speculezi anumite precepte islamice sau 
mozaice, dacă apelezi la evenimente din trecut sau la 
exegeze, care se apropie de ideologia pe care o propagi, poţi 
să afirmi că Allah sau Dumnezeu te îndeamnă să omori pe 
celălalt, care nu este musulman sau nu este evreu. 

Chemarea la dialog, la cunoaştere reciprocă şi la 
înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre noi se constituie 
în adevărata rezolvare a conflictelor, de orice fel ar fi ele. 

Istoria ne-a demonstrat, că atunci, când nu suntem 
toleranţi, nu suntem nici destul de maturi, ca să 
preîntâmpinăm sau să aplanăm conflictele, dar şi reversul, că 
toleranţă nu înseamnă a tăcea într-un mod imoral şi a nu lua 
atitudine împotriva racilelor lumii în care trăim, ci poziţia 
noastră de contestare, trebuie să nu se transforme în instigare 
la violenţă şi crimă. 

Chiar dacă în România, violenţa nu are asemenea grad 
de intensitate, ca în zona Orientului Mijlociu, o tratare 
neînţeleaptă a diferenţelor dintre majoritari şi minoritari în 
contextul românesc, va duce, mai devreme sau mai târziu, la 
manifestări violente. 

Ultimele atitudini dispreţuitoare faţă de societatea 
românească, ale etniei rrome, ca şi ale celei ungare, îmi dau 
de gândit. 

Rromii din România încep să capete un ascendent 
financiar şi ocult mafiot, care îi fac să-i dispreţuiască şi să-i 
agaseze pe românii din unele părţi ale României, pe când 
etnia ungară, dă dovadă de o tot mai mare opoziţie 
extremistă şi segregaţionistă, pe considerente politice, 
contestate ca duplicitare de mulţi analişti politici, care, la 
fel, minimalizează pe românii din teritoriile, unde aceştia 
sunt minoritari. 

O bună gestionare a situaţiei româneşti, dar şi 
internaţionale, ne vor face să respirăm altfel pe mapamond. 
Insă, una dintre cele mai grave probleme cu care ne 
confruntăm este reţeau teroristă Al-Qaeda, de care ne vom 



229 



ocupa în secţiunea următoare şi impactul demolator pe care 
aceasta îl are la nivel internaţional. 



4. 4. Evenimentul 11 septembrie 2001 sau distanţa 
indicibilă dintre atacul armat şi conspiraţie 



Discuţia tranşantă despre terorism începe numai 
atunci, când vrem să vorbim despre Al-Qaeda („Baza"), 
suprastructura teroristă condusă de Osama ben Laden şi 
despre culisele evenimentului din 2001, care au schimbat 
politica de apărare a lumii. 

In acest sens vom folosi două texte, uluitoare prin 
bogăţia de informaţie pe care o analizează şi anume cartea 
Mirunei Munteanu şi a lui Vladimir Alexe despre Al-Qaeda 

Q1 O 

şi septembrie 2001 şi articolul scenariu al lui Ahmed 
Rashing, despre dezvoltarea terorismului taliban 919 . 

Vom începe această secţiune cu descrierea reperelor 
istorice importante ale reţelei Al-Qaeda şi a implicării lui 
Ben Laden în această super-afacere. 

Fondatorul reţelei teroriste Al-Qaeda, Osama ben 
Laden (alias Osama Muhammad al Wahad, alias Abu 
Abdallah, alias Al Qaqa), a fost al 17-lea copil din cei 54 ai 
lui Mohammed ben Awdah ben Laden 920 , care s-a refugiat, 

Q9 1 

din Yemen în Arabia Saudită, în 1925 

Osama s-a născut în 1955 / 1958 în localitatea Jeddah 
din Arabia Saudită şi, din cauza ascensiunii economice a 
tatălui său şi a familiei sale, a devenit student la 
Universitatea din Jeddah, fiind influenţat enorm de Dr. 
Abdullah Azzam, care milita pentru un stat islamic. 



918 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 
Ordine Mondială, Ed. Ziua, Bucureşti, 2002, 158 p. 

Ahmed Rashing, The Taliban: Exporting Extremism, in Foreign Affairs, 
November-December 1999, cf. http://www.indianembassy.org/index.htm. 
920 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 
Ordine Mondială, op. cit, p. 24. 

921 



Idem, p. 31. Familia lui s-a refugiat, din cauza ascensiunii comunismului, în 



Yemen, cf. Idem, p. 24. 

230 



După ce a devenit licenţiat, 1-a secondat pe tatăl său în 
afaceri, devenind o persoană profund religioasă, care 
considera comunismul, de tip sovietic, ca şi capitalismul, de 
tip occidental, drept cele mai mari pericole, adversarii direcţi 
ai islamului 922 . 

Din punctul de vedere al unui islamist, Osama avea 
dreptate: ambele sisteme politice privesc societatea fără 
coloratură religioasă. 

Prietenii săi cei mai apropiaţi îi devin Abdullah 
Azzam, fostul său profesor de la facultate, cel care va deveni 
liderul istoric al Hamasului palestinian, prinţul saudit Turki 
Ibn Faisal Ibn Abdelaziz, şeful serviciilor secrete ale Arabiei 
Saudite şi Dr. Ayman Zawahiri, liderul organizaţiei Jihadul 
Islamic Egiptean, actual considerat al doilea, ca importanţă, 
din Al-Qaeda. 

Sovietele vor ataca Afganistanul în decembrie 1979. 
Osama, în 1980, va pleca în Afganistan sau Pakistan şi va 
finanţa organizaţia Maktab al Khidimat ii Mujahidin al Arab 
(MAK), fondată între 1982-1984 de Abdullah Azzam. 

Va deveni, în curând, adjunctul lui Azzam şi va 
atrage, în conturile organizaţiei lor, un milion de dolari, 
proveniţi de la guvernele occidentale, firme şi magnaţi arabi 
din întreaga lume, care sprijineau jihadul afgan împotriva 
Sovietelor. 

Tot în acest timp a recrutat, pregătit ideologic şi 
antrenat fizic mii de tineri arabi şi musulmani, proveniţi din 
diferite ţări, de la USA până în Filipine. 

între 1979-1988, cei doi au conlucrat cu serviciul 
secret pakistanez ISI, cu guvernul şi cu magnaţii saudiţi, cu 
guvernul egiptean şi cu Frăţia Musulmană. 

CIA va inventa arme speciale pentru condiţiile de 
luptă din Afganistan şi le-au oferit mujahedinilor rachete 
portabile Stinger, lansate de pe umăr, împotriva „pericolului 
rusesc" 924 . Două bănci saudite şi douăzeci de organizaţii 
nonguvernamentale le sprijineau activitatea. 

Din 1988, Ben Laden se desparte de fostul său 
profesor, înfiinţând propria sa organizaţie: Al-Qaeda. 

922 Idem, p. 24-25. 

923 Idem, p. 25. 

924 Idem, p. 26-27. 



231 



Misiunea acestei organizaţii teroriste era aceea, de a-i „unii 
pe toţi musulmanii din lume şi de a stabili un guvern, care să 
continue tradiţia califilor" , lucru pe care Osama crede, că 
îl poate realiza prin forţă. 

Voi continua să prezint activitatea lui Osama şi a 
organizaţiei sale, din punctul lui de vedere. Există şi punctul 
de vedere american asupra activităţii sale, pe care îl vom 
detalia aparte, în această secvenţă a lucrării. 

în septembrie 1989, Azzam este asasinat şi aripa 
extremistă a MAK-ului va intra în Al-Qaeda. Când 
Sovietele, după 10 ani de ocupare ilegală a Afganistanului, 
se retrag în 1989, Osama se întoarce în Arabia Saudită, 
lucrând iarăşi cu tatăl său. 

Când a început războiul din Golf în 1991, americanii 
şi-au creat mai multe baze militare în Arabia Saudită, de 
unde atacau Irakul. 

Osama s-a indignat profund că „necredincioşii" 
americani, fuseseră acceptaţi într-o ţară musulmană, unde 
sunt cele mai „sfinte" locuri ale islamului: Mecca şi Medina 
şi a acuzat pe membrii familiei regale, că sunt 
„necredincioşi" şi „falşi musulmani" 926 . 

Osama a fost expulzat din Arabia Saudită în 1991 şi 
se stabileşte în Sudan, mutându-şi aici întreaga infrastructură 
şi lansându-se în mari afaceri internaţionale, de la 
laboratoare high-tech, angajate în cercetări genetice, până la 
construcţia de drumuri din Khartoum la Port Sudan. 

în 1993, el intră în atenţia serviciilor americane prin 
atentatul cu bombă de la World Trade Center, declarat un 
atentat nereuşit, deşi nu a fost găsit complice. 

în 1996, Sudanul îl izgoneşte, la presiune 
internaţională şi, în iunie 1996, se refugiază în Afganistan, 
fiind protejat de liderul suprem al talibanilor, mollahul 
Mohammed Omar . 



925 Idem, p. 27. 

926 Idem,p. 28. 

927 Autorii români ne spun, că nu l-au omorât atunci pentru ofensă, datorită faimei 
familiei Ben Laden, care a ajutat coroana saudită în grele momente din punct de 
vedere financiar, a renovat moscheile de la Mecca şi Medina, a construit o mare bază 
militară la graniţa cu Yemenul şi a renovat moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, cf 
Idem, p. 32. 

928 Idem, p. 28-29. 



232 



începând cu această dată, sfera activităţilor reţelei se 
diversifică, deoarece Al-Qaeda urmăreşte să radicalizeze, la 
nivel global, grupările islamice şi să înfiinţeze organizaţii 
teroriste, acolo unde nu au există 929 . 

Despre relaţia dintre pakistanezi şi afgani, Ahmed 
Rashing ne spune următoarele: 

„Pakistanezii au înfiinţat un partid politic, care avea 
puternice accente anti-americane. In timpul războiului 
împotriva Sovietelor, câţiva luptători ai lui Dumnezeu 
afgani, au format un grup, care a fost ignorat. 

Dar partidul JUI pakistanez dă sprijin educaţional, 
alimentar şi militar refugiaţilor afgani. Aceştia cunosc 
îndeaproape sistemul pakistanez şi ideile promotoare ale 
jihadului. 

După alegerile din 1993, JUI va fi cunoscut mult mai 
bine, datorită alianţei lui cu prim-ministrul proaspăt ales: 
Benazir Bhutto. 

In acest context JUI va căpăta forţă armată. In 1996 
talibanii vor da posibilitatea unei baze de antrenament 
partidului JUI din Pakistan. 

JUI va coopta mulţi studenţi din Pakistan, dar şi 
studenţi străini, care să lupte pentru talibani. Intre 1994- 
1996 se strâng 80.000-100.000 de pakistanezi, care se 
antrenează şi luptă în Afganistan. 

Dar talibanii aveau prea puţine cunoştinţe despre 
islam şi istoria afgană, despre sharia sau Coran" . 

Autorii români amintiţi nu insistă asupra acestui 
amănunt, a faptului, câjihadul este o expresie pakistaneză în 
reţeau Al-Qaeda. 

In august 1998, Osama anunţă crearea unei alianţe 
teroriste, numite: Frontul Internaţional Islamic împotriva 
Evreilor şi Creştinilor. 

Din această alianţă vor face parte Jihadul Egiptean, 
organizaţia Al-Djama Al-Islamia, Harakat al-Ansar şi alte 

QT 1 

grupări teroriste de mai mică dimensiune . 



929 Idem, p. 29. 

930 Ahmed Rashing, The Taliban: Exporting Extremism, art.web. cit. ant. 

931 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 
Ordine Mondială, op. cit, p. 29. 

233 



Alianţa teroristă îşi începe activitatea la 7 august 1998 
şi, la interval de câteva minute de la anunţarea ei publică, 
ambasadele USA din Nairobi şi Dar Es Sallam au fost ţinte 
ale unor atacuri cu bombă, unde au murit 224 de oameni, 
dintre care 11 erau cetăţeni americani. Mai multe mii de 

5 

persoane au fost rănite în timpul exploziilor . 

Urmează atentatele împotriva ambasadelor americane 
din Kenya şi Tanzania în octombrie 1998 . USA 
întreprinde un raid aerian, aruncând 75 de rachete 
Tomahawk asupra părţii din Afganistan, unde se credea că 
va fi Osama. Rezultatul a fost zero. 

La 12 octombrie 2000, 17 soldaţi americani au fost 
ucişi de Al-Qaeda într-un atentat cu bombă împotriva 
distrugătorului USS Cole, ancorat în rada portului Aden din 
Yemen. 

în 2001, înainte de a da marele atac asupra USA, Ben 
Laden devine teroristul numărul 1 al FBI-ului 934 . 

Urmărind lucrarea lui Ahmed Rashing, acesta 
plasează pe talibani în relaţiile lor cu Pakistanul şi 
Kashmirul la sfârşitul anilor '80. 

Când Rashing vrea să vorbească de Al-Qaeda, nu se 
referă în mod restrictiv la aceasta, ci o înglobează în planul 
terorist mult mai vast al acelor ani, în care reţeau Al-Qaeda 
avea zeci de tentacule. 

Teroriştii talibani şi pakistanezi nu sunt decât celule 
independente ale reţelei Al-Qaeda. Varianta istorică a lui 
Rashing ne va ajuta să înţelegem, care au fost susţinătorii 
Al-Qaeda şi cum au făcut rost de bani pentru finanţarea lor 
armată. 

Talibanii au o ideologie puristă, după ce Al-Qaeda a 
introdus sistemul islamic strict 935 . Din 1998, partidul neo- 



932 Ibidem. 

933 Idem, p. 18. 

934 Idem, p. 29. 

935 Până în 1 992, hinduşi, evrei şi alţii au jucat un rol important în economia de bazar 
a ţării şi sectarismul nu a fost considerat o problemă. Dar, odată cu 1992, războiul 
civil a distrus această toleranţă, sectele şi grupurile etnice începând să se războiască 
unele cu altele, ceea ce, cu puţin înainte, era de neimaginat. 

Factorul islamic, fiind singurul factor de unitate a devenit o armă letală în mâinile 
extremiştilor şi forţa care a divizat ţara. Astfel 90% dintre afgani au devenit 
musulmani suniţi, ceilalţi fiind şiiţi, hazari sau tajici, refugiindu-se în centrul 



234 



taliban va deveni foarte influent în provinciile pakistaneze: 
Baluchistan şi în nord vestul frontierei provinciei. 

Aici va impune interzicerea televiziunii şi a camerelor 
video, introduce sharia sub pedeapsa omorârii cu pietre sau a 
amputărilor, asasinează pakistanezi şiiţi şi forţează femeile 
să adopte codul de îmbrăcăminte restrictiv al talibanilor. 

Acest lucru le creşte popularitatea şi mai mult, 
ajungând ca alţi 6000-8000 de militanţi să se alăture 
talibanilor, pentru ca, în luna iulie 1999, să înceapă ofensiva 
împotriva Alianţei de Nord 936 . 

Guvernul pakistanez ajută pe talibani. Talibanii, 
Partidul lui Dumnezeu din Pakistan şi reţeaua teroristă a lui 
Ben Laden dau un suport major insurgenţilor Kashmirului, 
ca să reziste, la New Delhi, controlului Indiei asupra 
Kashmirului. Kashmirul îşi câştigă independenţa şi, în 
această situaţia, Pakistanul apare ca mediator al acestei 
victorii. Şi mai mulţi pakistanezi şi recruţi arabi vin şi se 
înrolează mjihadul taliban 937 . 

Când apar cele cinci state în Asia centrală din fostele 
Soviete: Kazakstan, Kirgystan, Tajikistan, Turkmenistan şi 
Uzbekistan, ele se încadrează mişcării islamice. 

Talibanii controlează teritoriul afgan de la graniţele cu 
Uzbekistanul, Turkmenistanul şi Tajikistanul. 

Turkmenistanul se declară neutru în conflictul afgan. 
Ahmad Shah Masud, comandantul militar al alianţei etnice 
Tajik, ţine o bază militară în sudul Tajikistanului, unde 
primeşte arme din Rusia şi Iran. 

Tapirs Yuldashev, liderul mişcării islamice din 
Uzbeldstan (IMU), s-a refugiat în Afganistan. El a fost 
acuzat, că a pus la cale încercarea de asasinat împotriva 
preşedintelui islamist al Uzbekistanului, A. Karimov. 

în acea încercare de asasinat, la Tashkent, au murit 16 
oameni şi au fost răniţi 128, prin detonarea a 6 bombe. 
Asasinatul a avut loc în februarie 1999. 

în luna mai, talibanii, împreună cu Yuldashev, se 
antrenau pe teritoriul din nordul Afganistanului, doar la 



Afganistanului, cf. Ahmed Rashing, The Taliban: Exporting Extremism, art.web. cit. 
ant. 

936 Ibidem. 

937 Ibidem. 



235 



câteva mile de graniţă. Multiple surse din zonă spun, că aici 
se antrenau câteva sute de militanţi islamişti din Uzbekistan, 
Tajikistan şi Kirgystan, ca şi uighurşii din Xinjiang, o 
provincie a Chinei. 

In luna iunie, talibanii resping o cerere de extrădare a 
lui Yuldashev în Uzbekistan. La sfârşitul lunii august, Juma 
Namangani, alt lider al mişcării IMU, intră în sudul 
Kirgystanului, cu circa 800 de militanţi, ocupând aşezări şi 
luând ostatici şi ameninţând că invadează Uzbekistanul. 

Cei din IMU nu fac parte din Partidul lui Dumnezeu, 
dar sunt influenţaţi de Wahhabism şi au impus codul taliban 
în aria lor de influentă. Talibanii oferă IMU-lui finanţare . 

Iranul este ameninţat de talibani. Regimul şiit din 
Teheran 939 s-a opus fundamentalismului Pushtun, fiindcă 
adepţii acestuia s-au orientat spre o ţară rivală şi anume 
Pakistanul şi, pentru că sunt dominaţi de sunism. 

De aceea, talibanii sunt anti-şiiţi virulenţi şi violenţi. 
In timp ce Afganistanul era în luptă cu Sovietele, iranienii se 
raliaseră cu şiiţii hazari. La sfârşitul lui 1998, talibanii 
execută 11 diplomaţi iranieni în Mazar-i-Sharif. Şi atunci, 
Iranul ameninţa, că va invada Afganistanul 940 . 

Talibanii cooptează însă disidenţi iranieni, care luptau 
împotriva Teheranului, concretizaţi în grupul Ahl-e-Sunnah 
Wal Jamaat. Dar liderii principalului grup de opoziţie 
împotriva politicii Iranului, care îşi avea sediul în Irak, 
Mujahideen-e-Khalq, începe să viziteze frecvent Kandaharul 
şi să conlucreze cu talibanii. 

China era şi ea, în mod vizibil, afectată de ascendenţa 
talibanilor. Insă furia talibanilor se îndrepta spre Iran şi 
Uzbekistan, pentru că ofereau suport militar Alianţei 
Nordice. 

Kabulul este adânc frustrat şi pentru respingerea lor 
de către comunitatea internaţională, dar şi de lumea 
musulmană, care refuzau să recunoască guvernul taliban. 

Mir Khan Muttaqi, ministrul Informaţiei afgan a 
afirmat, că „prestigiul nostru creşte în regiune, fiindcă am 



938 Ibidem. 

939 Capitala Iranului. 

940 Ahmed Rashing, The Taliban: Exporting Extremism, art.web. cit. ant. 



236 



implementat islamul cu adevărat şi acest lucru face pe 
americani şi pe câţiva vecini, să fie foarte nervoşi" 941 . 

Campusurile din Pakistan şi Afganistan au promovat 
un pan-islamism radical, care a atins şi Algeria, Egiptul, 
Yemenul, Sudanul, Iordania, Filipine şi Bangladeshul. 
Americanii au constatat pericolul afgan în 1993, când 
militanţi arabi, antrenaţi în Afganistan, au vrut să arunce în 
aer World Trade Center din New York, ucigând 6 oameni şi 
rănind 1.000. 

Din luna mai 1996, Ben Laden iniţiază Declaraţia 
jihadului împotriva familiei regale a Arabiei Saudite şi a 
americanilor, pe care îi acuză, că au ocupat ţara sa. 

Stricându-şi prietenia cu Umăr, şeful talibanilor, Ben 
Laden, mută baza lui Umăr în Kandahar la începutul anului 
1997. 

Aici reuneşte pe arabii militanţi din Afganistan, care 
rămăseseră după războiul împotriva Sovietelor, formând 
brigada „055". Talibanii nu au contacte cu arabii afgani sau 
cu ideologia pan-islamică. Dar Umăr s-a raliat şi el luptei lui 
Ben Laden, atacând pe americani, pe saudiţi şi regiunile 
musulmane pro-americane. 

Kenya şi Tanzania, alături de USA, acuză pe Ben 
Laden că finanţează terorişti pe câmpurile militare din 
Somalia, Egipt, Sudan, Yemen şi Afganistan. 

Americanii fac o incursiune aeriană armată în 
Afganistan, ucigând 20 militanţi. Washingtonul cere 
extrădarea lui Ben Laden dar talibanii refuză acest lucru. 

El va face mari probleme Pakistanului şi Arabiei 
Saudite, care erau pro-americane. în luna iulie, JUI ameninţă 
că omoară pe americanii din Pakistan, dacă se va face 
extrădarea lui Ben Laden în USA. Arabia Saudită trăieşte o 
mare dilemă, pentru că finanţase pe talibani şi le oferise 
suport militar. Ea suspendă relaţiile diplomatice cu 
talibanii 942 . 

La Kandahar însă, talibanii construiesc ferme, unde se 
cultivă heroină. Dintr-un raport în acest sens, Afganistanul 
producea 4.600 tone de opiu în 1999. 



941 Ibidem. 
942 Ibidem. 



237 



în prezent, Afganistanul produce de trei ori mai mult 
opiu, decât tot restul lumii la un loc. Din acesta, 96% este 
cultivat în aria controlată de talibani, făcând din talibanii 
afiliaţi la Al-Qaeda, cel mai mare producător de stupefiante 
al lumii. 

Opiul afgan se transporta prin Pakistan în 1980, dar, 
în prezent, există mai multe rute, care trec prin Iran, statele 
din Golful Persic şi Asia Centrală. 

Veniturile talibanilor obţinute din droguri erau de 50 
de milioane de dolari în 1980, 128 milioane de dolari între 
1992-1993 şi a crescut la 226 de milioane de dolari între 
1994-1995. 

în 1999, Banca Mondială estima, că averea câştigată 
de Pakistan şi Afganistan din comerţul cu droguri ar fi fost 
de 2, 5 bilioane de dolari în 1997, şi, adăugându-se costul 
vânzării drogurilor din celelalte zone, în care ele şi-au creat 
filiere, ca Rusia, Caucazul, Asia Centrală şi Iranul, câştigul 
se ridica la 5 bilioane de dolari în 1997. Bineînţeles, că 
industria drogurilor a afectat profund celelalte state din jur. 

Talibanii îşi extind reţeaua de proliferare a drogurilor 
şi în Turkmenistan, Uzbekistan şi Tajikistan. Dar, deşi 
talibanii obţineau asemenea resurse financiare colosale, 
infrastructura Afganistanului era devastată, sănătatea şi 
educaţia erau, virtual, absente şi sărăcia era imensă. USA 
abandonează Afganistanul în acest context 943 . 

Din informaţiile contextuale oferite de Ahmed 
Rashing, se observă că aliaţii Al-Qaeda nu erau puţini şi că 
jihadul islamic nu era o pasiune de moment. Proliferarea 
drogurilor mergea mână în mână cu cumpărarea de arme, 
deşi autorul nostru nu atinge această latură a afacerilor Al- 
Qaeda. 

Pentru o caracterizare a reţelei teroriste Al-Qaeda, ne 
vom întoarce la cei doi autori români, care văd forţa acestei 
structuri unice, prin racordarea ei la diferite alte structuri 

944 

teroriste . 



943 Ibidem. 

944 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 
Ordine Mondială, op. cit, p. 19. 



238 



în primul rând Al-Qaeda este o caracatiţă, cu tentacule 
în alte 7 organizaţii teroriste, care acţionează autonom, atât 
în plan intern, cât şi internaţional, dar care funcţionează, ca o 
suprastructură, la conducerea lui Osama. 

De aceea reţeaua Al-Qaeda poate acţiona pe toate 
continentele, în mod simultan dar cu o tactică de luptă 
diferită. 

Al-Qaeda e infiltrată în Jihadul Islamic Egiptean, în 
Grupul Islamic Egiptean, în Partidul Islamic din Turkestan, 
în Mişcarea Islamică din Uzbekistan, în Armata lui 
Mahomed din Kashmir, în Grupul Islamic Armat din 
Algeria şi în Grupul Abu Sayyaf din Filipine 945 dar, fiecare 
grupare teroristă, are propria ei conducere şi finanţare, 
precum şi structuri proprii de comunicare. 

Toate cele 7 mişcări teroriste amintite, alături de Al- 
Qaeda, care funcţionează, atât ca grupare teroristă separată, 
cât şi ca forţă de conducere a celor 8 grupări la un loc, nu 
acţionează numai în ţările unde îşi au sediul central, ci 
fiecare au celule teroriste în diferite state ale lumii şi pe toate 
continentele, acţionând la indicaţiile lui Osama dar, în 
modul specific al fiecărei grupări în parte. 

In măsura în care o anumită grupare ar fi eradicată, 
Al-Qaeda nu păţeşte nimic, deoarece suprastructura ei 
funcţionează impecabil. 

Ben Laden finanţează şi alte grupări teroriste, care nu 
fac parte din Al-Qaeda dar care se raliază oricând ideilor lui 
Osama, dacă acesta le-o cere. Asemenea grupări finanţate de 
Al-Qaeda sunt Harakat ui Mujahidin din Pakistan, Al 
Ummah din India şi luptătorii musulmani din Bosnia, 
Cecenia, Somalia, Yemen şi Kosovo 946 . 

O primă caracteristică a reţelei, amintită deja, e aceea 
a atacului simultan: naţional şi internaţional, luptând 
împotriva duşmanilor declaraţi: USA şi Israelul. 

A doua caracteristică a reţelei ar fi aceea, că ea 
promovează o ideologie panislamică şi nu panarabă, 
atrăgând prin aceasta pe islamiştii din vestul Asiei, dar şi din 



945 Ibidem. 

946 Idem, p. 20, 29. 



239 



Orient, USA, Asia Centrală, Pakistan, India, Africa şi 
Europa. 

A treia caracteristică o constituie acoperirea mondială 
pe care o are Al-Qaeda, fiind organizaţia teroristă fără rival a 
momentului. 

A patra caracteristică majoră a reţelei teroriste Al- 
Qaeda este aceea de a fi trans-statală, fiind infiltrată în 
grupări teroriste naţionale, dar neputând fi confundată cu 
niciun stat. Se afirmă, în mod eronat, în mass-media 
internaţională, că Al-Qaeda îşi are cartierul general în 
Afganistan, deoarece se presupune, că Osama se ascunde în 
Afganistan. Ea este integrată în mişcarea talibană, dar 
centrul ei poate fi oriunde. 

A cincia caracteristică şi, cea mai importantă, după 
părerea mea, pentru a se extinde şi mai mult, este aceea, că 
organizaţia este invizibilă. Oriunde ar ataca, nu afectează 

• • 1 • 947 

proprii aderenţi 

Strategia ei au făcut pe experţii în terorism să o 
numească promotoarea internaţională a 

„superterorismului" 948 . 

Posedă mijloace atomice, biologice şi chimice de 
terorizare a întregii lumi, dar apelează şi la mijloace clasice 
de terorism: atentate cu maşini-capcană, asasinate, răpiri de 
persoane, deturnări de avioane ori ocupări de ambasade 949 . 

Osama a cheltuit zeci de milioane de dolari pentru 
dotarea ultramodernă militară şi preferă variante tactice 
foarte diferite. 

Atacul simultan şi multiplu a fost pus în aplicare atât 
în 1998, în Tanzania şi Kenya, dar şi în 200 1 în USA. 
Atacurile sunt pregătite minuţios, cu prudenţă şi sunt ţinute 
secret. Apelează la steganograme, adică la mesaje codificate 
de pe web ori introduse în fotografii, filme, muzică sau 
emisiuni radio 950 . 

Steganogramele, fiind în număr foarte mare, 
încetinesc foarte mult munca FBI-ului sau a CIA. 



947 Idem, p. 20-21. 

948 Idem, p. 21. 
949 Ibidem. 

950 Idem, p. 22. 



240 



Abilitatea lui Osama de a prelua idei şi de a le 
materializa este şi ea o amprentă personală a tacticii de atac 
a reţelei. 

Planul de atac cu avioane ucigaşe a fost a lui Ramzi 
Ahmed Yusuf, un terorist filipinez, absolvent al Oxfordului 
şi a fost pus în aplicare în 1994, când un avion a fost 
deturnat spre Pentagon, având la bord arme chimice. 

Atacurile asimetrice, o altă amprentă a planurilor 
teroriste ale lui Osama, formate din avioane sinucigaşe sau 
răspândirea unei arme biologice, ca antraxul, produc enorme 
pagube materiale şi umane şi au un efect psihologic 
internaţional, fără ca să fie expusă mişcarea în ansamblu 951 . 

In datele pe care le-am furnizat până acum, reţeau Al- 
Qaeda a fost analizată, după modul în care Osama a vrut să 
fie cunoscut sau după cum Al-Qaeda a rămas din punct de 
vedere mediatic, în istoria recentă. 

Concluzia evidentă este, că reţeau teroristă Al-Qaeda 
luptă împotriva SUA şi a aliaţilor ei şi că e animată de 
preceptele ideologizate ale islamului. 

In nicio poziţie recentă a lui Osama nu se evidenţiază 
faptul, în mod transparent, că el ar juca „teatru" şi că 
atacurile sale împotriva americanilor ar fi de fapt o „cursă" 
pentru telespectatorii terorii televizate şi, în cele din urmă, 
un instrument al SUA. 

Dar serviciile secrete anglo-americane ne oferă un alt 
scenariu al acţiunilor teroriste şi o altă fată a reţelei Al- 
Qaeda, care face, ca discuţia noastră să treacă de la 
„teroristul musulman", la „agentul sub acoperire american" 
Osama ben Laden. Şi atacul terorist de la 11 septembrie 
2001 îl vom vedea, în acelaşi dublu comentariu: arab şi 
american. 

Insă teoriile anglo-americane ne bulversează cu 

ACT 

totul . Mişcarea internaţională teroristă islamică a fost 
concepută, de responsabilii de la Washington şi Londra, la 
sfârşitul anilor '70, ca mijloc de destabilizare a URSS-ului. 

Ea a fost pusă în acţiune prin două operaţii de mare 
anvergură, prima fiind elaborată de Marea Britanie şi 



951 Idem, p. 23. 

52 Idem, p. 78. Autorii români consideră terorismul un fenomen creat de America, 
care s-a întors împotriva ei, potrivit principiului american blow-back. 

241 



intitulându-se Arch ofCrisis iar a doua de SUA, fiind numită 
Cyclone. 

Obiectivele celor două acţiuni erau penetrarea Asiei 
Centrale de fundamentalismul islamic şi destabilizarea 
republicilor sovietice, care au populaţie musulmană în mod 
preponderent. Se pare că ambele scopuri au fost atinse. 

Din varianta serviciilor secrete reiese, că 
fundamentalismul musulman este doar un experiment 
american şi că destabilizarea şi anihilarea blocului comunist 
era ţelul principal al acestei radicalizări musulmane . 

Arch of Crisis a plecat de la rata natalităţii, observată 
în regiunile URSS, cu populaţie majoritar musulmană. 
Anglia şi USA au constatat că, pe viitor, musulmanii din 
blocul comunist sovietic vor fi majoritari. 

Lordul Bethell şi vicontele Cranbourne au elaborat 
strategia Arch of Crisis, în care trebuia să se formeze o 
organizaţie teroristă globală, de factură islamică, care să 
submineze URSS-ul, atât în Afganistan, cât şi în alte state 
musulmane aflată sub tutelă rusească. 

Osama şi Dr. Ayman Zawahiri devin „agenţi" sub 
acoperire ai interesurilor anglofone, prin intermediul şeicului 
Salim ben Laden, fratele lui Osama, supranumit şi 
„occidentalul" familiei ben Laden. 

Autorii români ne anunţă, că averea personală a lui 
Osama, cu care a intrat în structurile viitoarei Al-Qaeda, 
gândită de englezi, era estimată la circa 400 de milioane de 
dolari. Operaţia Arch of Crisis a continuat şi după 1989, 
având legătură cu Bosnia şi Kosovo, războiul din fosta 
Iugoslaviei fiind ultima legătură a proiectului britanic cu Al- 
Qaeda. 

Operaţiunea Cyclone, a fost dezvăluită în 1998, de 
Zbignew Brzezinski, consilierul pentru politică externă a 
preşedintelui Jimmy Carter, în publicaţia franceză Le Novei 
Observateur, acesta afirmând, că CIA a finanţat pe afgani, 
nu după invazia sovietică în Afganistan - aşa după cum 
ştiau toţi - ci, cu 6 luni mai înainte de invazie 954 . 



953 Ibidem. 

954 Idem, p. 80-81. 



242 



Afganistanul a fost „un Vietnam pentru ruşi" pentru 
Brzezinski, deoarece Carter aprobase, în data de 3 iulie 1 979 
iar ruşii au ocupat Afganistanul în decembrie 1979), 
operaţiunea ultrasecretă Cyclone, o variantă secundă a 
operaţiunii engleze, pe aceleaşi principii: înfiinţarea 
terorismului musulman şi spargerea blocului sovietic. 

USA a alocat 500 de milioane de dolari pentru 
iniţierea proiectului iar, între 1979 şi 1989 a mai cheltuit 
aproape 6 miliarde de dolari 955 . 

Cyclone a continuat să fie activă şi după Războiul 
Rece, legătura sa cu talibanii fâcându-se prin intermediul 
serviciului secret pakistanez. Americanii au ajutat financiar 
şi cu armament Al-Qaeda pentru a elimina supervizarea 
rusească a Afganistanului, Osama fiind considerat, în acel 
moment, „luptător pentru libertate". 

Din 1989, Osama devine şeful MAK, adică al 
organizaţiei Maktab al Khidamar, de care am amintit la 
început, fiind omul CIA şi al serviciului secret pakistanez 
ISI. 

SUA adusese în Afganistan modelul academiei de 
terorism de la Fort Benning, din statul american Georgia, 
unde s-au format jumătate din guvernul Guatemalei, două 
treimi din armata Salvadorului, cât şi şeful poliţiei secrete, 
care conducea sistemul de lagăre din Chile 956 . 

între 1982-1992, CIA şi ISI au selecţionat şi pregătit 
100.000 de luptători islamişti. Tom Carey, un militar 
britanic din forţele speciale, a depus mărturie în 13 august 
2000, în The Observer, că americanii au învăţat pe afgani 
tehnica terorismului urban, pe care ei o practică acum 

QC-7 

împotriva americanilor sau împotriva cui doresc . 

In 1995, fostul director CIA, a declarat că misiunea 
operaţiunii Cyclone sl fost să îi elimine pe ruşi, însă a apărut 
pericolul drogurilor în acest context, considerat un efect 
„secundar", în comparaţie cu reuşita împotriva blocului 
sovietic 958 . 



955 Idem, p. 81. 

956 Idem, p. 83. 
" 57 Idem, p. 83-84. 



8 Cred, că o analiză pertinentă asupra felului apariţiei şi proliferării modei 
stupefiantelor, trebuie să pornească tocmai de la aceste experimente demonice ale 
Angliei şi Statelor Unite ale Americii asupra lumii. 



243 



Varianta anglo-americană destabilizează orice 
poziţionare vizavi de evenimentul 1 1 septembrie 200 1 . Este 
Osama un miliardar saudit terorist, care luptă pentru victoria 
islamului sau este un instrument al SUA, după teoria 
atacului armat aranjat, pe care o vom dezvălui la sfârşitul 
acestei secţiuni? 

Vom începe cu varianta primă a lui Osama, ca 
teroristul numărul 1 al plantei. Atacul cu avioane sinucigaşe 
din 11 septembrie 2001 a fost plănuit cu mai mult tip 
înainte, într-un mod minuţios. 

Creierul atacului terorist a fost Mohamed Atta, de 33 
de ani, de origine egipteană, care s-a aflat în primul avion, 
care a intrat în turnul de nord de la WTC 959 , conform 
principiului de independenţă operaţională, pe baza căruia 
funcţionează Al-Qaeda 960 . 

Acesta a fost ajutat de Ziad Jarrah şi Marwan al- 
Ehehhi, doi colegi de doctorat, la secţia de Urbanistică 
Arabă, de la Universitatea din Hamburg (Germania). 

Planul de atac, se pare, că a fost conturat în 1996 961 şi 
la el trebuia să participe 20 de oameni. In cele din urmă au 
participat numai 19, al 20-lea, Zacarias Moussaoui, un 
francez de origine marocană, fiind arestat la Minnesota, în 
17 august 2001, neputând să participe la atacul sinucigaş 962 . 



Voinţa politică, ca şi în cazul satanismului şi a pornografiei, a fost iniţiatoarea 
fenomenului proliferării drogurilor. Tocmai de aceea am subliniat, în diverse rânduri 
în lucrarea de faţă, că „experimentele" postmodernităţii, oricare ar fi ele, sunt create 
şi dirijate de stat, în cea mai mare parte. 

Bisericile, oricare ar fi ele sau asociaţiile şi mişcările protestatare bine intenţionate, 
nu au nici o şansă în demersul lor paşnic, deoarece statele puternice ale lumii sunt 
cele care dictează, în mod discreţionar, cum trebuie să arate lumea. 
Mişcarea noastră subversivă, nu valorează prea mult. Punctul meu de vedere nu e 
unul pesimist, ci de un realism dureros. Pe viitor, umanitatea va trebui să înveţe că e 
manipulată şi, oarecum, să se împace cu această idee. 

Paradoxul situaţiei se va produce în cazul, când această umanitate ar reacţiona, într- 
un mod înspăimântător pentru factorii de putere ai lumii, nemaidorind, in corpore, o 
supunere oarbă. Acest moment, da, ar putea fi altceva, în mod definitiv... dacă nu va 
rămâne doar o utopie. 

World Trade Center. 
960 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 



Ordine Mondială, op. cit, p. 50. 

961 Idem, p. 48. 

962 Idem, p. 60. 



244 



Lista celor 19 atacatori, dată de FBI publicităţii, se 
pare că e falsă în mare parte. Datele arătate marelui public 
sunt confuze. 

Conform acestei liste, cei 19 terorişti din 11 
septembrie 2001 sunt: Khalil Almihdhar, Majed Moqed, 
Nawaf Alhazmi, Salem Alhazmi, Hani Hanjour, Satam M.A. 
Al Suqami, Waleed M. Alshehri, Wail M. Alshehri, 
Mohamed Atta, Abdulaziz Alomari, Marwan Al-Shehhi, 
Fayed Rashid Ahmed Hassan Al Qadi Banihammad, 
Ahmed Alghamdi, Hamza Alghamdi, Mohad Alshehri, 
Saeed Alghamdi, Ahmed Ibrahim A. Al Haznawi, Ahmed 
Alnami şi Ziad Samir Jarrah. 

Dimensiunea reală a atacului a constat în deturnarea a 
4 avioane de călători, în următoarea progresie orară: 

1. Cursa nr. 77 a companiei American Airlines. A fost 
întreprinsă cu un Boeing 767, care a decolat din Boston la 
7.45, cu destinaţia Los Angeles. La 8. 46. a izbit turnul 
nordic al WTC-ului. 

2. Cursa nr. 175 a companiei United Airlines. Un 
avion Boeing 767 decolează din Boston la 7. 58 cu destinaţia 
Los Angeles şi izbeşte, la 9.02, turnul sudic al WTC-ului. 

3. Cursa nr. 77 a companiei American Airlines. Un 
avion Boeing 757, decolează de pe aeroportul Dulles din 
Washington, la 8.10, cu destinaţia Los Angeles şi la 9.39 
izbeşte clădirea Pentagonului. 

4. Cursa nr. 93 a companiei United Airlines . Un avion 
Boeing 757 a decolat din Newark, cu destinaţia San 
Francisco, la 8. 42. şi se prăbuşeşte la 10.03, la Stony Creek, 
Pennsylvania. Avionul şi-a ratat ţinta propusă: Casa Albă 963 . 

Avioanele au explodat aşadar la 8.46, 9.02, 9.39 şi 
10.03, potrivit principiului simultaneităţii şi au vizat 
simboluri naţionale americane. 

Turnul de nord al WTC-ului a fost izbit frontal cu o 
viteză de 750 km/h. Lungimea avionului, de la o aripă la 
alta, era de 50 m. Bomba uriaşă, pe care o constituia avionul, 
era compusă din 45 de tone de combustibil 964 . 



963 



Idem, p. 40-43. 
964 Idem, p. 12. 



245 



Au fost distruse etajele 94-97 iar toţi cei care se aflau 
la acele etaje au murit instantaneu. In cele 19 etaje de 
deasupra impactului devastator erau 1344 de persoane. Nu 
au supravieţuit niciuna. 

Timp de 102 minute, cei 1344 de oameni au aşteptat, 
zadarnic, ca să fie salvaţi de forţele speciale. Au dat 
numeroase telefoane familiilor lor şi serviciilor de urgenţă, 
spunându-le ce se întâmplă acolo sus. în jur de 50 de 
persoane s-au aruncat în gol de la acea înălţime, 
sinucigându-se. 

După 102 minute, turnul nordic s-a prăbuşit. Atacul 
asupra turnului nordic nu 1-a afectat prea mult pe cel sudic. 
Cei din turnul sudic erau speriaţi dar nu au evacuat imediat 
clădirea, crezând că avusese loc un atac terorist clasic şi că 
totul a luat sfârşit 965 . 

Dar, peste 16 minute, a fost lovit şi turnul de sud, la 
nivelul etajului 81, cu 10 etaje mai jos, decât etajul 91, unde 
fusese lovit primul turn. Au fost distruse etajele 78-84. în cel 
de al doilea turn au murit 600 de oameni 966 . Şi turnul sudic a 
căzut primul: ora 10.26. Peste două minute, la 10.28, a căzut 
şi cel nordic 967 . 

Avionul care a căzut pe clădirea Pentagonului a căzut 
pe o aripă dezactivată a clădirii iar al patrulea avion, foarte 
departe de ţinta propusă. 

Evaluările imediate ale atentatelor au demonstrat 
faptul, că avem de-a face cu cel mai grav atentat terorist din 
istorie 968 . Teroriştii erau adulţi şi educaţi 969 , atentatul ucigaş 
nu a mai pus condiţii de risc colaterale 970 , ştiau să piloteze 971 , 
erau oameni echilibraţi în societate iar mulţi dintre ei aveau 
familie şi condiţii prospere , au trecut ca nişte oameni 
„banali" de toate sistemele de detectare, au lucrat în 
echipă 974 şi au arătat, că ura şi furia faţă de politica 

965 Idem, p. 12-13. 

966 Idem, p. 14. 

967 Idem, p. 17. 

968 Idem, p. 44. 
969 Ibidem. 

970 Idem, p. 45. 

971 Idem, p. 46. 

972 Idem, p. 47. 

973 Ibidem. 

974 Idem, p. 48-49. 



246 



americană au devenit endemice pentru societatea şi cultura 
musulmană 975 . 

Dar multe dintre datele oferite de preşedinţia Bush, 
referitoare la evenimentele din septembrie nu au fost 
credibile. 

Ideea fundamentală, care a apărut la nivel 
internaţional a fost aceea, că în cazul acestui atac armat 
avem de-a face cu o conspiraţie americană, pentru că nu se 
putea întâmpla un asemenea dezastru, fără complicitatea 
serviciilor secrete americane. 

Cei doi autori români arată, că teoria conspiraţiei are 
fundamente foarte solide. Se prezintă diferite rapoarte, prin 
care serviciile americane şi preşedinţia au fost anunţate în 
dese rânduri de un posibil atac asupra USA dar, că 
oficialităţile americane nu au reacţionat pozitiv la aceste 
informaţii. 

Teoria conspiraţiei asistate de USA e formată din 5 
teorii conexe. 

Prima dintre ele a atras atenţia, că atacul nu a fost 
făcut doar de 19 sau 20 de oameni, ci de cel puţin 100 de 
specialişti, cu înaltă calificare militară şi, cu cel puţin, un an 
de planificare minuţioasă prealabilă. Avioanele nu au fost 
numai deturnate de la cursul lor normal, ci au fost ţinute în 
zbor circa o oră, manevrate şi dirijate spre puncte fixe. 
Acest lucru nu se putea face fără sprijinul serviciilor secrete 
de stat şi industriale 976 . 

A doua teorie vorbeşte de „inexplicabila" depăşire a 
sistemului NORAD, sistemul de apărare aeriană a USA. Din 
baza Andrews, la primul semnal de violare a spaţiului aerian 
american, primul avion de contra-atac, va decola în 2-3 
minute. In cazul atacului terorist din septembrie, sistemul 

Q77 

NORAD nu a reacţionat nici după o oră . 

A treia teorie, denumită „escaladarea obiectivului", 
demonstrează faptul, că atacul armat a fost realizat de 
specialişti militari de mare clasă. Primul turn a fost lovit de 
un avion, care era în zbor de o oră, pe când al doilea turn a 
fost lovit de un avion, după circa douăzeci de minute, după 

975 Idem, p. 49. 

976 Idem, p. 104-105. 
'""idem, p. 105-106. 



977 



247 



ce a fost lovit primul turn, deşi ambele avioane au decolat, 
doar la câteva minute unul de celălalt, de pe acelaşi aeroport: 
din Boston. 

Teroriştii au vrut să se asigure, că lovirea celui de al 
doilea turn va fi mediatizată la nivel global. Au lăsat 20 de 
minute televiziunilor, ca să ajungă la locul cataclismului. 
Această teorie se numeşte „escaladarea obiectivului", pentru 
că permite evaluarea impactului fiecărei dintre acţiuni, ca să 

Q-7Q 

se poată trece la faza următoare a operaţiunii . 

A patra teorie, a „demolării controlate", vorbeşte 
despre o implozie a turnurilor, după care ele s-au tasat, 
căzând vertical şi nu lateral, aidoma unei demolări asistate. 

Această teorie neagă varianta oficială cum, că 
incendiile au topit grinzile de oţel ale structurilor de 
rezistenţă. Teoria demolării asistate vorbeşte de explozibili 
plasaţi la nivelul structurii de rezistenţă de la etajele 
superioare şi, implicit, de implicare guvernamentală în acest 
atac terorist. Teoria are fundament puternic. 

Turnul de nord a fost lovit primul şi cel mai grav şi, 
cu toate acestea, el a rămas în picioare 102 minute. Primul 
turn căzut a fost cel de sud, deşi fusese lovit doar de 20 de 
minute şi cu o intensitate mai mică. Nu din cauza 
incendiului au căzut turnurile, pentru că turnurile şi totul în 
jurul lor a fost năpădit de fum şi nu de foc, cum ar fi fost 
normal, dacă turnurile ar fi căzut, din cauza arderii 
combustibilului din avioane 979 . 

A cincia teorie, numită „Home Run", stipulează un 
control, de la sol, a avioanelor. Tehnologia Home Run era 
tehnologia de ultimă oră, păstrată în secret de armata 
americană şi, pe care, USA a vrut să o verifice în 2001. 

Noul sistem permite armatei americane să dirijeze, 
unde vor, un avion de pasageri sau de luptă, pe care, 
eventuali terorişti, l-ar deturna. Acest sistem de la sol intră 
în sistemul de pilotaj automat al avionului şi face 
impracticabile comenzile teroriştilor 980 . 

Vâlva, care s-a stârnit în jurul acestor teorii însă, nu 
trebuie minimalizată. Ele demonstrează, că e imposibil să 



978 
979 
980 



Idem,p. 106-107. 
Idem,p. 107-108. 
Idem, p. 108-109. 



248 



ataci USA, care deţine un sistem de apărare atât de complex, 
fără ca nimeni să nu afle acest lucru. 

Efectul regizoral al evenimentelor a fost evident. 
Toată lumea a văzut incredibilul 1-a televizor şi s-a bucurat 
sau nu, că şi USA are puncte vulnerabile. 

Am văzut cu toţii fum şi mai puţin foc, în afară de 
clipa impactului şi puţin timp după. Cetăţenii înspăimântaţi 
apăreau în imaginile de la CNN strigând, că turnurile cad 
peste ei. 

Iar turnurile s-au prăbuşit într-un mod „ordonat", 
„cuminte". Deşi, pe platformele superioare ale turnurilor, se 
puteau trimite elicoptere, poliţia şi armata nu au făcut acest 
lucru. 

Al doilea turn nu a fost evacuat imediat, ci s-a 
aşteptat, ca şi acolo, să mai moară oameni. Au murit 2823 de 

QO 1 

persoane iar Pentagonul a fost atins, într-o parte a clădirii, 
unde nu a rănit pe nimeni. 

Casa Albă, „inexplicabil", nu a fost atinsă, deşi 
dexteritatea piloţilor era tot la fel de mare, ca şi a acelora, 
care au distrus turnurile. Au murit oameni, care nu aveau de- 
a face cu administraţia Bush. Au murit oameni nevinovaţi. 

Cel mai înspăimântător lucru sunt rezultatele de după 
momentele fierbinţi ale lui septembrie 2001. S-a ajuns la 
concluzia, că preşedintele Bush a permis producerea 
atentatelor sinucigaşe din 11 septembrie 2001, pentru a 
câştiga de partea sa populaţia USA, în vederea campaniei 
împotriva „terorismului". 

Lupta împotriva „terorismului internaţional" este o 
altă strategie americană demonică, care are în vedere 
distrugerea musulmanilor, care au încă mult petrol şi 
instaurarea Noii Ordini Mondiale, în care USA dictează 
legea, după care trebuie să meargă lumea. 

Argumentele care se aduc pentru această 
înfricoşătoare concluzie sunt următoarele: 

1. Incidentul Lusitania. In timpul primului război 
mondial, 83% dintre americani doreau ca SUA să rămână 
neutră. Casa Albă avea însă alte planuri. 



81 Idem, p. 11. 

249 



Winston Churcill, Prim-Lord al Amiralităţii britanice 
şi Franklin Delano Roosevelt, secretarul de stat al Marinei 
americane, cu asentimentul preşedintelui american 
Woodrow Wilson, au pus la bordul transatlanticului pentru 
pasageri Lusitania, 6 milioane de cartuşe şi alte muniţii de 
război, trimiţându-1 spre Marea Britanie, pe o rută 
supravegheată de armata germană. 

Acesta a fost lovit de o torpilă a unui submarin 
german şi, datorită exploziei interne, nava s-a scufundat în 
18 minute. 

Din 1962 de pasageri au murit 1201, dintre care 128 
de americani. Afacerea această criminală a făcut pe USA să 
intre în război, cu consimţământul maselor, aflându-se 
adevărul despre ea, în anii '70, când Colin Simpson a 
descoperit, în arhivele Trezoreriei americane, lista 
muniţiilor folosite în acel atac terorist asistat . 

2. Incidentul Pearl Harbour. Preşedintele Roosevelt a 
pus la cale şi acest atac, pentru ca USA să intre în cel de al 
doilea război mondial. Miza era să încerce bombele atomice, 
cele două şi singurele, pe care abia le inventaseră, pentru a 
câştiga supremaţia militară incontestabilă 983 . 

Pentru a incita Japonia, USA a instaurat embargo 
comercial împotriva ei, a închis Canalul Panama navelor 
japoneze, cu 11 zile înaintea atacului japonez de la Pearl 
Harbour, a confiscat averile japonezilor din America şi, a 
exclus, din armata americană, pe toţi aceia, care au înţeles, 
planurile mârşave ale Casei Albe. 

Roosevelt şi generalul Marshall au desfiinţat toată 
apărarea aeriană a insulei, cu puţin înaintea atacului japonez, 
lăsând doar o treime dintre avioane pentru supraveghere. 

La 7 decembrie 1941, mor 2000 de soldaţi americani 
şi 18 nave militare sunt scufundate sau avariate. Afacerea 



982 Idem, p. 149-151. 

983 Jessica Stern, în The Ultimate Terrorists, Harvard University Press, Cambridge, 
1999, p. 109-1 10, afirma, că SUA avea numai două arme nucleare în arsenalul său în 
timpul celui de al doilea război mondial. 

Ei le-au folosit, în modul cel mai eficient şi şocant cu putinţă, împotriva unor civili, 
adică în Hiroshima şi Nagasaki, pentru a se folosi de un avantaj militar, mai înainte 
de a nu-1 pierde. 

USA a dorit să câştige o supremaţie armată, acceptată de către toţi, care să o 
favorizeze în dezvoltarea proiectului ei de hegemonie americană completă şi totală 
asupra lumii. 



250 



Pearl Harbour s-a aflat în 1982, dar preşedintele F.D. 
Roosevelt n-a mai păţit nimic pentru trădarea Americii, nici 

984 

măcar post-mortem . 

3. Operaţia Northwoods, a fost cunoscută marelui 
public tocmai în 2002. Fusese gândită de L. Lemnitzer, 
preşedintele Marelui Stat Major Inter arme în 1962 şi consta 
în sacrificarea a mii de civili nevinovaţi, pentru a fi invadată 
Cuba şi a fi înlăturat Fidel Castro. 

Alături de acest proiect, Lemnitzer urmărea să 
organizeze atentate cu bombă la Washington şi Miami, să 
scufunde nave pline de refugiaţi din Cuba, să saboteze în 
1967 lansarea rachetei Mercury 6 şi să folosească avioane 
deturnate, pentru a atinge puncte strategice. Operaţia nu a 
funcţionat, pentru că nu a fost aprobată de preşedintele 
Kennedy. Mulţi cred, că ea a fost pusă în aplicaţie în 11 
septembrie 200 1 985 . 

Astfel, în concluzie, Osama ben Laden este ori un 
agent american, care a scăpat de sub controlul serviciilor 
secrete americane şi, acum, vrea supremaţia musulmană ori 
joacă teatru în faţa întregii lumi, fiind mai departe o unealtă 
americană, care tocmai de aceea nu a fost capturată, ca 
războiul împotriva „terorismului" să continue. 

Părerea mea este, că Osama nu e un pion american în 
acest moment, ci, dimpotrivă, un om manipulat de 
americani, pentru a-şi crea, cu ajutorul lui, propriul imperiu 
pe care îl gândesc. 

Fanatismul musulman nu e nici el o invenţie 
americană. SUA s-a folosit de acest fanatism şi el a fost, un 
timp, profitabil, atâta timp cât Al-Qaeda a luptat împotriva 
URSS-ului, împotriva căreia lupta şi USA. 

Dar, în momentul de faţă, Al-Qaeda a ajuns 
dezirabilă, pentru că e un factor ostil, tocmai unde interesul 
economic al USA este major. 

URSS-ul a fost învins, în parte. Se pot exploata 
resursele petroliere ale fostelor state sovietice musulmane, 
dar Arabia Saudită şi Rusia sunt cele mai importante mine 
ale aurului negru pe viitor. 



Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 
Ordine Mondială, op. cit, p. 1 5 1 - 1 54. 
985 Idem, p. 154-155. 



251 



Lupta împotriva terorismului însă, nu e împotriva Al- 
Qaeda, ci împotriva acelor state, care „stau" pe petrol. 

Afganistanul şi Irakul au trecut de partea USA, cu 
forţa, până la sfârşitul lui 2004. Iranul şi Coreea de Nord, 
pare să fie puse pe linia de aşteptare a dezintegrării, USA 
neîndrăznind însă, să se ia de marile puteri ca Rusia sau 
Japonia şi nici de Arabia Saudită, care e cel mai mare 
exportator de petrol al Occidentului. 

Atacul de la 11 septembrie 2001 a fost un atac 
îngăduit de preşedinţia Bush, pentru ca să existe o adeziune 
puternică, faţă de viitoarele sale proiecte. 

Această „îngăduinţă" dezgustătoare, are în spate o 
întreagă ideologie politico-religioasă, pe care o vom detalia 
în secţiunea următoare. Vom observa şi reversul medaliei, 
cum fundamentalismul creştin, poate fi şi el mentorul unei 
realităţi, tot la fel de dezumanizante, ca şi fundamentalismul 
musulman sau evreu. 



4. 5. Despre o altfel de intoleranţă şi încălcare a 
drepturilor omului sau lupta între ideologie şi tradiţie. 



După cele enunţate până acum, problema cea mai grea 
e aceea a departajării „luptătorilor pentru libertate" de 
grupul „teroriştilor". întrebarea legitimă este aceea: ce îi 
desparte pe unii de alţii, dacă ambele tabere omoară în 
numele unei ideologii sau a unei credinţe? 

Unul dintre răspunsuri ar fi acela, că luptătorii pentru 
libertate îşi apără naţiunea şi identitatea naţională sau 
religioasă, însă mulţi dintre terorişti au drept scop declarat, 
acelaşi lucru. 

Washingtonul a caracterizat, începând cu 13 
septembrie 1993, pe Yasser Arafat şi Organizaţia pentru 
Eliberarea Palestinei {OEP) drept luptători pentru libertate, 
deşi fuseseră consideraţi, mult timp, terorişti 986 . 

Arafat moare în vara lui 2004, ca un prieten al USA şi 
ca un mare luptător palestinian pentru libertate, deşi Israelul 



*** Terorismul. Istoric, forme, combatere..., op. cit., p. 85. 



252 



a fost sprijinit, în tot acest timp, de USA, ca să lupte 
împotriva Palestinei. 

Atâta timp cât Al-Qaeda a luptat împotriva URSS- 
ului, împreună cu talibanii, ambele formule teroriste erau 
expresii ale luptei pentru eliberare naţională. 

însă nici Al-Qaeda şi nici talibanii nu reprezentau un 
stat naţional, ci formula de „terorişti" li s-a aplicat pe frunte 
în momentul, când nu au mai avut tangenţă cu interesele 
americane. 

Mişcarea ETA şi Armata Republicană Irlandeză au 
fost recunoscute şi ele drept susţinătoare ale libertăţii etnice 

987 

Concluzia logică la care ajungem este că politica 
americană, de-o perversitate majoră, în a sataniza o anumită 
parte a lumii, când interesele i-o cer, a creat formulele 
„luptător pentru libertate" şi „terorist", fără vreun indiciu 
stabil, ambele putând fiind schimbate oricând, cu aceeaşi 
„amabilitate". 

însă titulatura de „luptător pentru libertate" nu este 
dată niciunei mişcări islamiste, care luptă împotriva USA, 
deşi interesele musulmane sunt cât se poate de legitime în 
ţările majoritar islamice, ca să îşi impună sistemul 
musulman de conducere statală. 

Şi luptătorii pentru libertate şi teroriştii luptă pentru 
idealurile proprii, indiferent cât de utopice sunt sau par a fi. 
Numai că valorizarea morţii, pentru membrii acestor 
organizaţii, este diferită. 

Pe de o parte, factorii de putere ai statelor democratice 
occidentale văd în aceia, care preferă să moară ca „terorişti", 
nişte fundamentalişti nebuni sau nişte fanatici religioşi, pe 
când, liderii teroriştilor şi supuşii lor se cred chemaţi de 
Dumnezeu pentru o misiune istorică 988 . 

Dacă, pe de o parte, Occidentul democrat nu vede 
bine lupta religioasă şi pentru eliberarea statală a unor 
organizaţii teroriste şi, mai ales, nealinierea lor la cadrul 
total al secularismului, pe de altă parte, aşa-numiţii 
„terorişti" sunt, de fapt, luptători pentru libertate naţională 



987 Idem, p. 109-112. 
i8 Pentru fundamentalişti, „Dumnezeu este invocat ca garant", cf. lui Mahmoud 
Hussein, Behind the Veil of Fundamentalism, in UNESCO Courier, dec. 1994, p. 25. 



253 



şi religioasă, care preferă să moară, decât să lase 
Occidentul, să intre cu totul, în spaţiul lor de viaţă. 

Teroriştii islamici, după cum se certifică ei, nu sunt 
decât oameni, care nu vor să li se atenteze puritatea 
credinţei şi a obiceiurilor şi care îşi stipulează lupta pe baza 
Coranului. 

Coranul este foarte explicit în ceea ce îi priveşte pe 
cei, care nu sunt moslemi şi, din punct de vedere doctrinar, 
poziţia lor de reacţie este cât se poate de statutară. 

Şeicul Fadlallah, ideologul-şef al Hezbollah-ului, 
spunea în acest sens: 

„Când Islamul porneşte un război, se luptă ca oricare 
altă putere a lumii, apărându-se pentru a-şi prezerva 
existenţa şi libertatea, fiind forţat să recurgă la acţiuni 
preventive atunci, când se află în pericol" 989 . 

Deşi miza agresiunii împotriva Irakului şi a lui 
Saddam Hussein a fost răsturnarea guvernului terorist şi 
dictatorial al acestuia, harta repartiţiilor resurselor de petrol 
în zona Golfului Persic şi a Mării Caspice, arată că Irakul a 
fost, pentru americani, o ţintă predilectă pentru resursele sale 
subterane, atâta timp cât SUA, „la actualul consum, mai au 
rezerve numai pentru încă aproximativ 15 ani" 990 . Autorii 
români se referă la rezerva de petrol. 

Extremiştii islamici sunt fundamentalişti extremişti şi, 
mai puţin, terorişti asasini, plătiţi ca să omoare la comandă. 
Diferenţa dintre ei şi Mafia italiană este că ei se 
poziţionează religios faţă de crimele pe care le întreprind şi 
nu economic. 

Chiar dacă terorismul musulman nu are ideea de 
apărare a unui stat, ci a întregii lumi musulmane, conceptul 
de „eliberare" i se potriveşte. 

Dacă privim terorismul evreu, din punctul de vedere 
al promotorilor lui, îl găsim şi pe acesta destul de normal. 
Ideologia statului extins, pe care îl vrea Dumnezeul lui 
Israel, este un proiect viabil, mai ales, când eu, ca şi creştin 



Muhammad Hussein Fadlallah, To Avoid a World War ofTerror, in Washington 
Post, 4 iun., 1986. 

990 Conf. Dr. Vasile Paul & Dr. Ion Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii..., op. 
cit., p. 72. 

254 



ortodox, pot să am simpatie mai mare faţă de evrei, decât 
fată de musulmani. 

Ambele teorii, islamică sau evreiască, sunt expresii 
ale eliberării, dacă le considerăm în ele însele. 

Conflictul apare însă, când încercăm să dăm dreptate 
unora în detrimentul celorlalţi şi, mai ales, că ambele teorii 
se auto-exclud. 

Palestinienii vor să scoată pe evrei din Israel. Israelul 
vrea să elimine, cu totul, pe musulmanii aflaţi în spaţiul 
Israelului biblic. 

Al-Qaeda vrea să distrugă, la rândul ei, toate statele 
musulmane existente acum, pentru a forma un imperiu 
musulman, care să lege trecutul de viitor şi să desfiinţeze 
Israelul. 

Extremismul terorist promovat de câte trei la un loc 
însă, nu rivalizează cu cel de al patrulea: extremismul 
terorist creştin, căruia îi dă expresie actuală, preşedintele 
Bush şi care este vehiculat prin intermediul hegemoniei 
americane. 

Ziaristul Michael Duffy remarca faptul, că 
preşedintele Bush face o politică externă pe baze morale 991 . 
Cu alte cuvinte, vroia să spună, că ştie să facă politică 
internă, ca fost afacerist texan, dar nu şi politică externă. 

In articolul citat, ziaristul american aminteşte, că în 
spaţiul privat, preşedintele se crede alesul lui Dumnezeu 
pentru acest moment, crezând că are o misiune „specială" în 

1 • • • 992 

acest moment al istoriei . 

Insă articolul anonim, de factură unitariană, la care am 
apelat şi într-o secţiune anterioară, vorbeşte deschis despre 
ideologia religioasă, pe care o are la bază politica externă a 
preşedintelui american. 

Preşedintele Bush, spune acest autor anonim, este un 
fundamentalist creştin, pentru că fundamentaliştii creştini 
„sprijină pe israelieni împotriva palestinienilor, tocmai 
pentru că ei cred într-o doctrină teologică cunoscută sub 
numele: A doua venire a lui Hristos. 



991 Michael Duffy, 11 Lives. The President, mPosted Sunday, September 1, 2002, cf 
http:// www. time.com/ time/covers/ 1 101020909/ abattle.html. 
92 Ibidem. Din datele pe care le am, preşedintele Bush este de confesiune baptistă. 



255 



Această doctrină spune, că Hristos va veni iarăşi pe 
pământ, pentru a lua pe poporul cel mântuit în cer, dar asta 
se va întâmpla, numai după ce evreii se vor întoarce în Ţara 
promisă şi după o luptă între bine şi rău în Israel, numită 
Armaghedon" 993 . 

Preşedintele Bush, crede că trebuie să sprijine Israelul, 
tocmai pentru ca a doua venire a Domnului să se producă. 
Consider, că bucuria sa constă tocmai în aceea, de a se simţi 
un „pion important" al plinirii istoriei. 

Paul Woodruff, un exponent religios al Americii, lua 
atitudine împotriva ideologiei religioase a preşedintelui 
USA, remarcând, într-o discuţie televizată, că este nevoie de 
reverenţă în fata lui Dumnezeu. 

Spunea el: „reverenţa în faţa transcendenţei este 
virtutea esenţială a oricărei misiuni" 994 iar „corolarul absolut 
al reverenţei este înţelegerea, că noi suntem muritori şi 
trecători" 995 . Şi, tocmai de aceea, o credinţă este validă în 
conţinutul ei, dacă are reverenţă, fapt pentru care „terorismul 
în numele religiei este, cu certitudine, un rău" 996 , pentru că 
reverenţa faţă de Dumnezeu implică teama şi respectul şi nu 

• 7 ' ' -997 

violenta extrema . 

Concluziile acestui autor sunt următoarele: „Religiile 
fundamentaliste, fie că e vorba de iudaism, creştinism sau 
islamism, care servesc terorismului, alimentându-1 cu 
justificări raţionale, se dovedesc a furniza justificări false. 

In USA, fundamentalismul protestant a devenit un 
aliat viabil, care serveşte politica corectă a Americii, dându- 
i imaginea valorilor şi a proprietăţilor sale. 

Dar, odată cu acest lucru, el erodează fundamentul de 
valori al democraţiei noastre, al civilizaţiei naţiunii şi al 
oamenilor liberi. Acesta face o notabilă opoziţie societăţii 
noastre, făcându-ne să ne confruntăm cu fundamentalismul 
religios în mod direct" 998 . 



*** A Marriage of Convenience: Christian Fundamentalists and the Zionists, 
art.web.cit.ant. 
994 Ibidem. 
995 Ibidem. 
996 Ibidem. 
997 Ibidem. 
" 8 Ibidem. Nota defectuoasă a acestui articol e aceea, că în el, autorul contestă 
fundamentalismul creştin în definitiv, nu pentru că e un factor de violenţă, ci pentru 

256 



însă, chiar dacă aderarea preşedintelui Bush la această 
extremă ar fi doar o scorneală a adversarilor religioşi, rămân 
câteva atitudini oficiale ale acestuia, de după evenimentele 
din 11 septembrie 2001, care vorbesc despre o altfel de 
încălcare a drepturilor omului şi a convenţiilor 
internaţionale, emanată de la factorii de decizie ai SUA, în 
numele hegemoniei americane de a dicta „pacea" şi 
„democraţia" în lume. 

în primul său discurs de după tragedia americană, 
preşedintele Bush s-a angajat în lupta împotriva terorismului 
la nivel mondial şi la anihilarea lui. 

Noua doctrină militară americană e aceea, de a ataca 
orice alt stat al lumii, dacă acesta pare a „ameninţa" 
siguranţa naţională mondială 999 . 

Războiul împotriva „terorismului", cu alte cuvinte, 
este factorul de „stabilitate" al lumii şi „terorişti" sunt toţi 
aceia, pe care nu îi suportă SUA, indiferent dacă au dreptate 
sau nu. 

Atacul „preventiv" 1000 , revine obsesiv în declaraţiile 
oficiale împotriva terorismului. Invadarea Afganistanului şi 
a Irakului sunt mostre clare, a ceea ce înseamnă mijloc de 
„prevenire" a viitoarelor atacuri teroriste. 

Urmărirea lui Osama ben Laden este un eşec 
inexplicabil până la această dată. Devastarea Afganistanului 
are în vedere mai puţin terorismul, după părerea mea şi, mai 
mult, giganticul petrogazoduct, care e proiectat să treacă 175 
de km prin Turkmenistan, 770 de km prin Afganistan şi 575 
de km prin Pakistan, denumit, în mod simbolic, Drumul 
mătăsii şi care va alimenta India, China şi Japonia cu petrol 
şi gaze naturale 1001 . 

Invadarea Irakului era poliţa pe care trebuia să o 
plătească pentru Bush senior, primul război din Irak fiind 



că distruge pluralitatea de opinie. Autorul nu detestă violenţa fundamentată pe baze 
creştine, în primul rând, ci mai ales, unilateralitatea folosirii ei, în politica externă. El 
cere, ca fundamentalismul creştin să nu iasă prea mult în evidenţă şi, în primul rând, 
să nu fie promovat de preşedintele USA, care trebuie să fie „imparţial", din punct de 
vedere religios. 
" 9 Miruna Munteanu şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 septembrie şi Noua 



Ordine Mondială, op. cit, p. 129. 



1000 



Idem, p. 130. 



1001 Idem, p. 110-111. 



257 



considerat un eşec al SUA, pentru că regimul de la Bagdad, 
nu a putut fi distrus. 

Experţii militari şi observatorii ONU nu au găsit în 
Irak nici arme atomice şi nici biologice, dar războiul s-a 
consumat şi s-a instaurat democraţia cu forţa în Irak. 

Liderii de la Berlin, Paris şi Beijing au contestat 
iniţiativa americană armată, considerând-o unilaterală, 
invocând faptul că USA nu poate ataca alte state, deoarece 
încalcă Carta ONU în mod flagrant. 

Casa Albă a declarat, că numai ea ştie ce constituie o 
ameninţare majoră la adresa siguranţei americane, sfidând 
orice opoziţie 1002 . S-au format unitatea Delta Force şi SEAL 
6, două unităţi ultrasecrete, care au misiuni antiteroriste sub 
acoperire 1003 . Pentagonul a anunţat, că teroriştii, care vor fi 
prinşi nu vor fi recunoscuţi prizonieri de război, încălcând 
astfel prevederile Convenţiei de la Geneva. în acest context, 
oricine este desemnat drept terorist, poate fi ucis, oriunde în 
lume, fără a se putea disculpa în vreun fel 1004 . 

Preşedintele Bush a inventat titulatura de „unlawful 
combatant" pentru terorişti, „combatanţii nelegiuiţi" 
neputând ieşi din închisorile americane, dacă vor fi 
capturaţi, indiferent dacă tribunalele militare speciale îi vor 
achita sau îi vor găsi nevinovaţi 1005 . Organizaţiile pentru 
apărarea drepturilor omului protestează împotriva acestei 
intenţii discreţionare a Pentagonului, însă nu au niciun câştig 
de cauză. 

Preşedintele Bush jr. însă, a atentat şi la libertăţile 
democratice ale cetăţenilor americani. Din 30 mai 2002, 
FBI-ul poate suspecta orice cetăţean american de terorism, 
chiar dacă asupra lui nu planează nicio acuză 1006 . 

Şi această monitorizare de tip stalinist (se pare că 
SUA vrea să devină un URSS de excepţie) înseamnă, de fapt, 
că FBI-ul ascultă telefoanele persoanelor private, se 
infiltrează în reuniunile politice, urmăreşte internetul şi chat- 
urile, bibliotecile şi bisericile 1007 . 

1002 Idem, p. 132. 

1003 Idem, p. 135. 

1004 Idem, p. 136. 

1005 Idem, p. 138. 

1006 Idem, p. 141. 

1007 Ibidem. 



258 



Vechiul spion american anti-sovietic devine un spion 
american anti-american şi, dacă îmi e îngăduit termenul, un 
spion american anti-planetar. 

FBI-ul poate, din 2002, să folosească informaţiile 
CIA-ului, ale Agenţiei de Informaţii Externe, contra 
cetăţenilor americani 1008 . Unităţile nou formate de 
contraterorism pot ţine, pe timp nelimitat, în arest şi cetăţeni 
americani, ce par a fi terorişti 1009 . Aceşti cetăţeni americani 
nu mai au drepturi civilie şi nu pot apela la nicio instanţă 
civilă pentru eliberarea lor 1010 . 

Agenţia independentă FEMA gestionează dezastrele şi 
ea este sub directă supraveghere a preşedintelui. Această 
agenţie este abilitată să studieze decretarea legii marţiale în 
USA. Actual, agenţia FEMA, este una dintre cele mai 
diabolice instituţii americane, care se ocupă de construirea 
de lagăre, pentru opozanţii regimului şi emigranţi 1011 . 

Ultimul proiect în materie de militarizare a SUA este 
iniţiativa TIPS, care cere acordul „muncitorilor vigilenţi" ai 
USA, de a semnala orice activitate suspectă. 

Conform www.citzencorps.gov., saitul oficial TIPS, li 
se va pune la dispoziţie acestor cetăţeni, o linie telefonică 
non-stop gratuită, prin care vor putea să dea informaţii, 
despre oricine li se pare suspect. 

în 2001, când s-a creat această iniţiativă, s-au adresat 
un milion de cereri de la cetăţeni, pentru a deveni spioni 
oficiali ai Washingtonului. 

Din 2002, se pare, că sistemul a fost implementat. 
Spionii cei mai agreaţi sunt şoferii de tir, conductorii de tren, 
electricienii, poştaşii, reparatorii de cablu TV sau computere 
etc 1012 . 

DâCâfundamentaliştii evrei sau musulmani omoară pe 
motive religioase şi politice regionale, fundamentalismul 
creştin neoprotestant american, omoară, pentru că nu are un 
rival pe măsură. 



1008 Idem, p. 142. 

1009 Idem, p. 143. 
1010 Idem,p. 144. 

1011 Idem, p. 146. 

1012 Idem, p. 147-148. 



259 



Hegemonia americană sau manipularea lumii la scară 
globală se foloseşte de celelalte extremisme, pentru a-şi 
statornici şi mai bine interesele. 

Privit din acest punct de vedere, terorismul nu mai 
pare nici „exagerat" şi nicio „maladie" a lumii postmoderne, 
ci o simplă rotiţă funcţională a sistemului pe de-a-ntregul. 

Pe viitor va trebuie să înţelegem, că violenţa nu 
escaladează, pentru că oamenii au devenit cu totul răi, ci 
pentru că ea se integrează în politica de stabilitate a lumii. 

Violenţa e gestionată bine, chiar dacă pare o tornadă 
devastatoare. Violenţa nu este un „rău" în politica 
americană recentă, ci un mijloc de exterminare a acelora, 
care nu intră în proiectul numit: „societate democrată". 

Dar societatea democrată americană, ca şi cea 
românească, stă deasupra unui metrou al afacerilor murdare, 
în al cărui tren circulă mafioţii, pe care nu-i vede nimeni. 

în secţiune ultimă a capitolului de faţă, vom vorbi 
despre mafia românească a cămătarilor, adică despre 
oamenii din spatele violenţei şi a sărăciei, care ne înconjoară 
într-un mod traumatizant. 



4. 6. între spiritul terorist de masă şi spiritul 
terorist de clan. O abordare a violenţei ca teroare în 
societatea românească. 



Preşedintele Traian Băsescu are, ca prioritate 
excepţională a mandatului său, lupta împotriva corupţiei la 
nivel înalt. Corupţia în România este considerată o 
ameninţare a securităţii naţionale, după domnia sa. Insă 
corupţii trebuie identificaţi şi traşi la răspundere, timp în 
care ei. . .„rămân printre noi". 

Un eveniment editorial absolut al sfârşitului de an 
2004, 1-a constituit cartea domnului Mălin Bot, Mafia 
cămătarilor 1013 , care vorbeşte, pe baza unor probe 



1013 Mălin Bot, Mafia cămătarilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004. Autorul e un 
licenţiat în jurnalistică a Universităţii de Vest din Timişoara şi a creat cartea, cu 
detaliile obţinute de la oamenii păgubiţi de cămătari şi de la forurile competente, 



260 



irefutabile, despre iniţiatorii corupţiei şi ai violenţei 
româneşti. 

Singura dezamăgire a cititorului este aceea, că 
ziaristul timişorean de excepţie, nu are o muncă de 
investigaţie, care să cuprindă tot arealul României, dat fiind 
faptul, că paginile acestei cărţi au fost, mai întâi, articole de 
ziar, limitate la spaţiul judeţului Timiş. 

Dar, cu toate acestea, modul cum demască terorismul 
românesc subteran şi curajul său şi al echipei unde el 
lucrează, a făcut din acest tânăr de 28 de ani, un om mai 
vigilent decât guvernul României. 

Folosind detaliile cărţii sale, vom prezenta, în această 
secţiune, cum operează cămătarii şi cum a fost posibilă 
crearea mafiei româneşti subterane. 

Autorul împarte pe cămătari în două mari grupe: hoţii 
de case sau „gulerele albe" şi simplii zarafi sau 
„bancherii clandestini" 1015 . Gulerele albe acţionează pe baza 
pârghiilor judiciare şi, reuşesc, să îi deposedeze pe oamenii, 
pe care i-au împrumutat cu bani, de casele lor. 

Bancherii clandestini dau împrumut de bani şi percep 
dobânzi ilegale, după care acţionează violent vizavi de cei 
pe care i-au împrumutat. 1016 

Cei din urmă, nu fac decât să se ocupe de spălarea de 
bani, deoarece sumele pe care le împrumută vin din traficul 
de droguri, traficul de carne vie, prostituţie, furtul de maşini 
de lux sau din orice tip de comerţ clandestin 1017 . 

în momentul când au probleme cu „recoltarea" 
profitului, bancherii clandestini apelează la „recuperatori", 
care nu sunt alţii, decât rakeţii (foşti militari sovietici din 
Republica Moldova, care au luptat în Afganistan, mai ales) 
sau alţi indivizi din lumea interlopă, pentru care violenţa e 
îndeletnicirea de bază 

Cum acţionează aceşti oameni este lesne de înţeles. 
Anchetatorii lui Sile şi Nuţu, cămătarii arestaţi şi judecaţi de 



chiar şi de la cămătari, în timp ce a fost reporter la săptămânalul Focus Vest şi 
redactor la cotidianul Ziua de Vest, ambele din Timişoara. 

1014 Idem, p. 12. 

1015 Idem, p. 13. 

1016 Idem, p. 12-13. 

1017 Idem, p. 13. 

1018 Idem, p. 14,86. 



261 



parchetul Bucureşti în 2004, au descoperit, sub cuştile de lei 
din propria grădină zoologică a cămătarilor, încăperi în care 
erau tinuti datornicii 1019 . 

Agresiunea verbală şi fizică pe care aceştia o practică 
e formată din procedee gangstereşti de cea mai mare 
cruzime, încât oamenii ajung la îmbolnăviri grave sau la 
sinucideri 1020 . Iar, când văd că nu pot face nimic, intentează 
procese de calomnie, celor care se luptă cu ei prin presă, 
cerând sume colosale de „despăgubire morală". Autorului 
nostru şi redacţiei Ziarul de Vest, le-au cerut 5 miliarde de 
lei despăgubiri morale, doi cămătari, care păgubiseră zeci de 
familii 1021 . 

însă, pentru a înţelege mecanismele ilicite pe care le 
practică aceşti mafioţi, trebuie să urmărim modul de operare 
a gulerelor albe. 

Ananghia financiară împinge o anume familie să 
împrumute o sumă de bani, pe care nu o poate lua de la 
bancă şi, pe care, o solicită de la cămătari, prin intermediul 
anunţurilor de mica publicitate. 

„Evaluatorul" se întâlneşte cu viitoarele „victime" şi 
observă următoarele trei lucruri: dacă au o locuinţă 
„valabilă", dacă au cunoştinţe juridice şi cât de uşor de 
manipulat pot fi acele persoane 1022 . 

Domnul Mălin Bot remarca faptul, că mafioţii au 
„abilităţi comunicative speciale" 1023 şi, în cazul, când 
condiţiile facilitează din plin escrocheria, evaluatorul 
promite că îi va împrumuta, dacă garantează cu locuinţa 
personală 1024 . 

Jocul de manipulare psihologică abia acum începe. 
Evaluatorul dă impresia, că face un efort pentru victime, că 
se zbate să se „împrumute" pentru ei, de la o altă persoană. 

Perioada de „găsire a banilor" creşte în numărul de 
zile, pentru ca evaluatorul să câştige încrederea victimelor. 
Pare un om drăguţ, amabil, chiar un om de nădejde, un 
parolist. 



1019 Idem, p. 14. 

1020 Idem, p. 39. 

1021 Idem, p. 135 sqq. 

1022 Idem, p. 20-21. 

1023 Idem, p. 75. 

1024 Idem, p. 20-21. 



262 



Acest lucru le determină pe victime să nu apeleze la 
oameni, care cunosc legile şi, când cămătarul aduce banii, 
fac un contract de mână în prealabil, după care merg la 
notarii publici. 

Notarii publici însă sunt prima rotiţă „legală" a 
cămătarilor. Ei sunt „unşi" cu multe mii de euro, de fiecare 
dată. Afacerile se fac numai cu notarii publici „clientelari" 
mafiei. In fata notarilor se face un contract de vânzare- 
cumpărare a casei de către mafiot, notarul „omiţând" să 
desluşească efectele juridice ale contractului, pentru cei care 
vor fi marii înşelaţi. 

Vom da o mostră de escrocherie juridică, pentru a fi 
mai expliciţi. 

împrumutul e făcut pe durata a 6 luni şi dobânda e de 
0, 5 % . Dacă împrumutul de la cămătar e de 2000 de euro, 
pe fiecare lună, cei care au primit împrumutul, trebuie să dea 
lunar, o dobândă de 100 de euro. 

Pe 6 luni dobânda ar fi de 600 de euro şi notarul trece, 
în actul de vânzare-cumpărare a casei, suma totală de 2.600 
de euro şi nu pe cea reală, de 2000 de euro. 

In această inginerie juridico-financiară constă primul 
pas al falsului în declaraţii, deoarece, din act, reiese, că ai 
primit 2.600 de euro şi că mafiotul nu ţi-a perceput nicio 
dobândă la banii pe care ţi i-a împrumutat. 

Insă tu plăteşti o dobândă, care nu e stipulată în act, 
dar care va constitui viitoarea ta dramă 1025 . După 6 luni de la 
împrumut, după ce oamenii au plătit cămătarului suma de 
600 de euro, care constituia dobânda ilicită, va trebui să 
restituie de fapt, suma de 2000 de euro pe care o datorau. 

Una dintre clauzele nedesluşite de notar e aceea, că în 
eventualitatea, când nu se plăteşte datoria până la termenul 
de 6 luni, pe fiecare zi, datornicul, va plăti penalităţi 
cămătarului. Dar, la a şasea lună, cămătarul e de „negăsit" 
sau e „în străinătate", fapt pentru care omul nu poate să îi 
restituie întreaga sumă, suma de 2000 de euro, pe care o 
primise, de fapt şi penalităţile legale se adună cu duiumul. 

Cu ajutorul celei de a doua „rotiţe", a angajaţilor de la 
Cartea Funciară (CF), escrocul trece în CF „interdicţia de 



1025 Idem, p. 23-24. 



263 



înstrăinare şi drept de ipotecă" asupra casei sau a 
apartamentului. In timp ce penalităţile se adună, cămătarul 
mai dă, din când în când, un semn de viaţă, spunând că 
trece şi el prin „grele încercări", păstrând victimelor, aceeaşi 
impresie de „om bun", despre el. 

După două-trei luni de aşteptare, când penalităţile au 
crescut la sume astronomice şi omul nu are de unde plăti 
întreaga sumă, cămătarul introduce o acţiune pentru 
„învestire cu formulă executorie" 1026 . 

Apare a treia „rotiţă" a mafiei cămătarilor, executorul 
judecătoresc, care purcede la scoaterea apartamentului la 
licitaţie, pentru recuperarea „creditului". 

Se fac mai multe licitaţii, dar nu se prezintă nimeni la 
licitaţie, dornic să cumpere apartamentul sau casa. Apare 
într-un târziu „cumpărătorul", un alt mafiot, care plăteşte o 

1 097 

sumă derizorie pe un apartament de un miliard şi ceva 

Conform legii, executorul judecătoresc poate vinde 
celui care dă mai mult, fie că e vorba de preţul real al 

1 098 

imobilului sau doar trei lei . Executorul plăteşte banii 
revendicaţi de cămătar, îşi reţine propriile taxe de executare, 
care sunt prea piperate şi restul de bani îl dă celor escrocaţi, 
adică aproape nimic 1029 . 

In aceiaşi zi, cămătarul apelează la „rotiţa" CF şi 
obţine un extras, în care se menţionează, că e noul proprietar 
al imobilului. Apartamentul e revândut de cămătar la 
valoarea sa reală, în scurt timp şi el obţine, în urma acestei 
escrocherii „legale": dobânda de pe şase luni, suma pe care a 
împrumutat-o (2000 de euro, în cazul nostru), penalităţile 
câştigate dintr-un simplu artificiu notarial, alături de banii 
obţinuţi în urma vinderii apartamentului, la reala sa valoare 
sau mai mult decât atât 1030 . 



1026 Idem, p. 25. 

1027 Idem, p. 27, 33, 34. 

1028 Idem, p. 34. Această hibă a legislaţiei româneşti, prin care statul român îşi 
escrochează, în stil mare, proprii lui cetăţeni, trebuie să ne familiarizeze cu gândul, 
că legea nu are, de multe ori, nimic de-a face cu dreptatea. Dacă atunci, când ţi se 
vinde propriul apartament de către stat, valorizarea lui este sub limita oricărei 
impertinenţe, nu acelaşi lucru se întâmplă şi când eşti mort-vândut statului român, 
pentru anumite poliţe neplătite. Inechitatea juridică e ceea ce mă înfioară cel mai 
mult în sistemul nostru statal. 

1029 Ibidem. 

1030 Idem, p. 26. 



264 



Şi, fiecare rotiţă, primeşte atât legal, cât şi ilegal, 
sume frumoase de bani, care îi face să fie prosperi. 

Dar, alături de notari, funcţionari CF şi executori 
judecătoreşti, procesul mafiot mai este „ajutat" şi de alţi 
reprezentanţi „legali" ai României. 

Un prim cadru-legal, care conlucrează cu mafia 
subterană este Poliţia şi trupele DPIR {Departamentul 
Poliţiei de Intervenţii Rapide sau echipele de la anti-terol 
„mascaţii"). 

Aceştia ajută la evacuarea foştilor proprietari 1031 , 
dincolo de cadru legal, făcând abuz de propria lor funcţie. 
Parchetele de judecată, avocaţii şi judecătorii în speţă, sunt 
alte „unelte" manipulate de mafia românească. 

„Menghina juridică" 1032 e foarte bine pusă la punct iar 
parchetele au refuzat să înceapă urmărirea penală a 

1 OH 

cămătarilor din judeţul Timiş 

Niciun mafiot nu a fost băgat, după gratii, în 
România, în afară de celebrii cămătari ai Bucureştilor. Nu 
este de loc inexplicabil: complicitatea unor membri ai 
instituţiilor statului român, facilitează modul de operare a 
sistemului mafiot care, după părerea mea, a fost inventat cu 
ajutorul acestora. 

Mafioţii sunt, în cele mai multe dintre cazuri, nişte 
oameni fără studii de drept sau de administraţie. Cei care îi 
„şcolesc", îi şcolesc la sigur şi se observă din datele 
autorului nostru, că toţi au mijloace de operare comune, ceea 
ce denotă un grad scăzut de intelectualitate în rândul 
acestora. 

Cartea lui Mălin Bot e o carte de investigaţie la sânge, 
o carte, care se bazează pe mii de dosare, cu oameni 
escrocaţi „legal" şi, pe care Parlamentul României a 
felicitat-o, pentru stilul realist şi documentat de care dă 
dovadă. 

Proiectul de lege împotriva cămătăriei aparţine a doi 
deputaţi ai Partidului Democrat şi a fost redactat în 



1031 Idem, p. 37. 

1032 Idem, p. 75. 

1033 Idem, p. 87. 



265 



2003 1034 . Alegerile electorale din 2004 au împotmolit 
acţiunea de votare a legii. 

Poate că, în 2005, noua putere politică instaurată în 
România, va implementa această lege în legislaţia 
românească. 

însă un lucru este clar, că mafia cămătarilor e numai 
un departament al mafiei româneşti şi că fenomenul are o 
amploare şi mai mare. 

Violenta românească e o violentă de clan, care tinde 
să devină un fenomen terorist de ansamblu. Viitorul ne va 
arăta, cine stă în spatele experimentului „mafia românească" 
şi cât de profitabil este el. Cred că va trebui să facem studii 
serioase asupra acestui fenomen, de la care se poate începe, 
o discuţie serioasă despre stabilitate sociala în România. 



1034 Idem, p. 118. 



266 



5. Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog şi 
răspunsul ei pentru lumea postmodernă. 



5. 1. Condiţia omului Bisericii şi rolul său în 
societate 



Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, deşi studiată 
periferic, până nu de mult, incită, tocmai pentru că are multe 
în comun cu non-conformismul postmodernităţii şi anume, 
spiritul de beligerantă cu tot ce e static, definiţional, 
megaloman şi este, în acelaşi timp, o pledoarie pentru 
experienţa personală, pentru ducerea până la capăt a 
consecinţelor definiţiilor teologice şi pentru o 
contextualizare eficientă a Sfintei Tradiţii. 

în măsura în care experienţa autentică lipseşte, Sfântul 
Simeon consideră, că pronunţarea în numele Teologiei este o 
infatuare exasperantă. 

„Părăseşte curiozitatea şi leapădă blasfemia 
expresiilor", 103 îi spunea lui Ştefan al Alexinei, fost 
episcop al Nicomidiei, unul dintre teologii, care nu îşi 
sprijineau teologia şi pe experienţa personală. In cele ce 
urmează vom dezbate, mai întâi, fundamentul ontologic al 
umanităţii şi multiplele abordări ale ontologiei, pornind de la 
unele dintre textele Sfântului Simeon. 

Pentru început, în investigaţia noastră, apelăm la 
Primul Discurs etic. In acesta, Sfântul Simeon demarează 
discuţia despre om, pornind de la persoana divino-umană 
unică a lui Hristos. 

El nu poate să îl vadă pe om, fără să îl pună în 
legătură cu Hristos, Cel întrupat, Fiul lui Dumnezeu devenit 
om 1036 . 



1035 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole. Scrieri III, introd. şi trad. 
de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 134. / Symeon le Nouveau 
Theologien, Hymnes 16-40, texte critique par Johannes Koder, traduction et notes 
par Louis Neyrand, s.j., col. Sources Chretiennes, No 174, Tome II, Paris, 1971, p. 
154. Notaţiile viitoare: Icăjr. III şi SC 1 74 b. 

1036 Teologia Ortodoxă pune pe om, atât în legătură cu Hristos dar, mai ales, cu 
întreaga Sfântă Treime, pentru a preciza configuraţia ontologică a omului. Ambele 



267 



Şi anume, unirea ipostatică este aceea de la care 
emană o evaluare ontologică corectă, deoarece putem 
distinge între o ontologie hristocentrică şi alta non- 
hristocentrică. 

Despre acest lucru, Sfântul Simeon spune, că 
Dumnezeu Cuvântul a unit „în chip fiinţial, cu fiinţa noastră, 
întreg ipostasul dumnezeirii Sale" 1037 , în sensul, că ipostasul 
preexistent al Cuvântului a primit, prin întrupare, şi firea 
umană în integralitatea ei. Pentru o înţelegere mai adecvată 
a propoziţiei, înlocuirea lui „fiinţial" cu „ipostatic", ne poate 
da un discurs cu care suntem obişnuiţi deja, că firile s-au 
unit la nivel ipostatic în Hristos. 

Ceea ce ne interesează pe noi în acest context este şi 
ceea ce 1-a interesat pe Sfântul Simeon să demonstreze: că 
firea umană s-a unit în întregime cu cea divină în persoana 
Mântuitorului Hristos. Dumnezeu nu a desconsiderat nicio 
parte a trupului nostru şi şi-a însuşit întreaga umanitate prin 
naşterea Sa din Fecioară. Insă ceea ce a însuşit Dumnezeu 
are repercusiuni asupra discuţiei despre ontologie, fiindcă în 
discursul Sfântului Simeon, al doilea pas pe care acesta îl 
face, e acela de a indica, ce înseamnă pentru om, însuşirea 
firii umane de către Hristos. 

El discută expresia „S-a făcut ceea ce nu era" 1038 cu 
ambele implicaţii: divină şi umană. Pentru Dumnezeu, a Se 
face „ceea ce nu era", înseamnă a primi trup şi suflet uman 
iar, pentru oameni, El dă „dumnezeirea Lui" 1039 . însă 
Sfântul Simeon leagă primirea dumnezeirii Sale, de credinţa 

/v , t-1 1040 

intru El 

Această distincţie, face ca discuţia despre ontologie să 
fie înţeleasă diferit, de cei care cred, în comparaţie cu cei 
care nu cred în El. Cei care cred în El intră într-o atmosferă 



alternative sunt viabile, în măsura în care Hristos e Unul din Treime, Care reface 
umanitatea căzută, pe care Sfânta Treime a creat-o. 

1037 Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, studiu 
introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 121 / Symeon le 
Nouveau Theologien, Traites theologiques et ethiques, introduction, texte critique et 
notes par J. Darrouzes, A. A., col. Sources Chretiennes, No 122, Tome I, Paris, 1966, 
p. 196. Notaţiile următoare la aceste două cărţi vor fi: Icăjr. I şi SC 122 a. 

1038 Ică jr. I, p. 122 / SC 122 a, p. 198. 

1039 Ibidem / Ibidem. 

1040 Ibidem / Ibidem. 



268 



specială, deoarece „aceştia se fac dumnezei" 1041 . Pretenţia 
lui Dumnezeu cu oamenii este absolutistă, pentru cei care 
cred iar pentru atei şi liber cugetători afirmaţia e de 
domeniul „ridicolului" sau ei înşişi se consideră 
„dumnezei", dar în sensul negativist al experienţei. 

Sfântul Simeon merge şi mai departe cu argumentaţia 
sa. Această condiţie de „dumnezeu", la nivel creat, este o 
nouă condiţie a umanităţii. A deveni dumnezei, înseamnă, 

5 5 7 7 

pentru oameni, cu totul altceva, o condiţie radical deosebită, 
decât cea pe care o aveau până acum, pentru că ei devin 
„ceea ce nu erau" 1042 . 

Ontologia non-hristocentrică se dovedeşte a fi o 
ontologie deficitară. Ontologia deficitară este aceea în care 
omul nu este dumnezeu. Dar, ca să ai o ontologie autentică, 
adică hristocentrică, şi pe care o propune credinţa în El, 
trebuie să primeşti dumnezeirea lui Hristos Geoei Km 

' 1043 i- - a r. . 7 1044 

XocpiTi , adică prin înfiere şi prin har 

Conceptul de „înfiere" este un concept evanghelic 
trecut prin ierminia paulină (In. 1, 12; Rom. 8, 16, 21), pe 
care Sfântul Simeon îl asimilează cu realitatea sacramentală 
a Sfântului Botez. 

Părintele Călin Ioan Duse, unul dintre teologii români 
recenţi, care s-au ocupat de teologia Sfântului Simeon, 
vorbea de Botez ca Taină sacramentală, dar şi de Botezul 
Duhului 1045 la Sfântul Simeon, în conformitate cu expresia 
„Duhul înfierii" (Rom. 8, 15), discutată de Sfântul Apostol 
Pavel. 



1041 Ibidem / Ibidem. 

1042 Ibidem / Ibidem. 

1043 SC 122 a, p. 198. 

1044 Ică jr. I, p. 122. Traducerea părintelui Ică pentru Geaei, aceea de „înfiere", în loc 
de „instituire" cf. Idem, p. 122, n. 9., mi se pare foarte corectă, deoarece se mulează 
pe ideea unirii cu Dumnezeu a factorului uman, evitându-se conotaţiile panteiste, pe 
de o parte, după cum a susţinut şi dânsul iar, pe de altă parte, inoculează ontologiei o 
persistenţă în aceasta a divinului. 

Sfântul Simeon nu vorbeşte numai de o unire fluctuantă sau conjuncturală a omului 
cu Dumnezeu, ci şi de o unire continuă cu Dumnezeu. De aceea, persistenţa harului 
divin în om este o unire continuă cu Dumnezeu, care ne dă posibilitatea să vorbim 
despre o „viaţă duhovnicească". Viaţa duhovnicească cere persistenţa relaţiei cu 
Dumnezeu, lucru pe care voi încerca să îl demonstrez în acest ultim capitol al cărţii 
de faţă. 

Pr. Lect. Drd. Călin-Ioan Duse, Taina Sfântului Botez la Sfântul Simeon, Noul 
Teolog, în „Orizonturi teologice" I (2000), nr. 3, p. 167. 

269 



Spunea autorul român, că Sfântul Simeon relevă 
înfierea noastră de către Dumnezeu prin faptul, că 
„întâlnirea naturalului cu supranaturalul are loc într-un act 
sacramental şi în efectele sale" 1046 . 

Cu alte cuvinte, înfierea noastră de către Dumnezeu se 
produce în actul sacramental al Sfântului Botez, pecetea 
harului dumnezeiesc fiind Sfântul Mir şi întărirea în 
sfinţenie, Sfânta împărtăşanie. Primele Sfinte Taine pe care 
le primim şi, care se constituie în îmbisericirea noastră, sunt 
cele care ne aduc în flinta noastră dumnezeirea Lui. 

Sfântul Simeon numeşte înfierea sau îndumnezeirea 
noastră prin cele trei Sfinte Taine ale îmbisericirii - fiindcă 
devenim mădulare vii al trupului Său, ale Bisericii - 
„putere" (e^oualocv) 1047 , o putere prin care suntem copiii lui 
Dumnezeu şi ne facem copiii Săi. 

Paradoxul acestei puteri a înfierii este aceea, că ea ne- 
a introdus într-o ontologie regenerată, că ne-a produs o 
mutaţie existenţială incredibilă şi de nesperat prin 
instrumente pur umane dar, în acelaşi timp, ea e o umplere 
de har 1048 , care ne împinge înainte, spre Hristos, cu un 
dinamism neînţeles, pentru cei care nu au intrat în sfera de 
influenţă specială a lui Dumnezeu. 

Şi acest dinamism al înfierii prin Botez elimină 
conceperea harului ca o rezervă harică personală, statică în 
existenţa ei, deoarece „s-au făcut şi pururea se vor face şi 
niciodată nu vor înceta a se face fii ai lui Dumnezeu" 1049 . 

In urma acestei afirmaţii teologice a Sfântului 
Simeon, îndumnezeirea noastră devine şi mai palpitantă. 
Avem, de fapt, un şir de paradoxuri, care nu se autoexclud 
nicidecum. 



1046 Idem, p. 164. 

1047 SC 122 a, p. 198. 

1048 Qţ *** ftf iiţf e i n j Cj tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea 
PFP Teoctist, patriarhul BOR, ed. a V-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 19. în 
rugăciunea Sfântului Grigorie Taumaturgul, care precedă exorcismele Botezului, 
eradicarea demonilor din fiinţa omului se face prin „umplerea" aceluia, care vine să 
se boteze, de virtuţile teologice: de credinţă, de nădejde şi de dragoste. Ideea de 
umplere a noastră de către harul dumnezeiesc ne duce la perceperea harului ca ceva 
dinamic, ca un aer dumnezeiesc, pe care fiinţa noastră îl primeşte în sine, ca într-o 
cameră curată. 

1049 Ică jr. I, p. 122 / SC 122 a, p. 198. 

270 



Sfântul Botez este actul de naştere al unei ontologii 
divino-umane. Devenim dumnezei după har, ceea ce nu 
eram, dar îndumnezeirea noastră nu este o realitate stabilă, ci 
de un dinamism incomprehensibil. 

Tocmai de aceea, noi nu suntem numai îndumnezeiţi, 
ci ne şi îndumnezeim continuu. îndumnezeirea continuă ţine 
de Botez, dar şi de viaţa ascetică, de statutul nostru de 
oameni ai Bisericii. Viitorul, de care pomenea Sfântul 
Simeon, acea neîncetare a îndumnezeirii vizează viata 
veşnică, unde îndumnezeirea este o continuă 
îndumnezeire 105 ° . 

Astfel, îndumnezeirea presupune ontologie 
regenerată, ontologie divino-umană. In Sfintele Taine învie, 
mai întâi, sufletul şi apoi, la înviere, spune Sfântul Simeon, 
se va produce şi pnevmatizarea trupului nostru 1051 . 

Tot ceea ce se întâmplă cu noi s-a întâmplat deja cu 
trupul şi sufletul lui Hristos. El „a făcut, mai întâi, viu 
sufletul pe care 1-a luat şi, făcându-1 nestricăcios, 1-a 
îndumnezeit, dar trupul Său cel neprihănit şi dumnezeiesc, 
chiar dacă 1-a îndumnezeit, 1-a purtat încă stricăcios şi 
material" 1052 . 

Textul acesta este intercondiţionat de păcatul 
protopărinţilor. Numai pentru, că a existat păcat, există o 
ontologie deficitară înainte de Hristos, înainte de a crede şi 
de a te boteza întru El. El a înviat ce era mort, decăzut. 

Ontologia deficitară e starea în care omul are un 
„suflet mort" şi „un trup mort." Stupoarea lumii seculare 
este imensă la auzul acestor cuvinte. 

Pentru Sfântul Simeon şi pentru Ortodoxia ecumenică 
omul „pur" al satanismului sau omul „plăcerii" al 
hedonismului, omul care nu a trecut prin Botez, care nu s-a 
îndumnezeit sau care îşi neagă Botezul printr-o viaţă 
libertină este un om pe de-a-ntregul mort. 



1050 în viziunea Sfântului Simeon, „îndumnezeitul, care se îndumnezeieşte" nu este 
nicidecum o exprimare pleonastică. Adesea, în Ortodoxie, cuvintele au dimensiuni 
mult mai extinse, decât în limbajul obişnuit, pentru că se încearcă discutarea unor 
realităţi mult mai complexe decât aspectul afirmativ / negativ al problemelor 
discutate, impunându-se paradoxul, ca realitate obiectivă. 

1051 Ică jr. I, p. 123 / SC 122 a, p. 198. 

1052 Ibidem / Ibidem. 



271 



Şi e mort ca primul Adam, care, „prin călcarea 
poruncii a murit de îndată, cu moartea sufletului, dar 
moartea trupului a urmat abia mulţi ani după aceea" 1053 . 

Lumea postmodernă secularizată nu poate accepta 
acest adevăr, care o caracterizează drept o lume „moartă de 
vie". 

Transparenţa stării de îndumnezeire nu i se pare 
acceptabilă, pentru că nu poate să o intuiască. Handicapul 
omului „pur", a aceluia, care se declară fără Dumnezeu e că 
se vede suficient sieşi şi lumea „dogmatică" a Bisericii o 
caracterizează drept o lume „închisă în sine" şi 
„fundamentalistă". 

Când teroriştii islamici sunt declaraţi 
„fundamentalişti", ei primesc această etichetă în mod 
peiorativ. 

Dacă membrii postmodernităţii autonome atacă 
Biserica Ortodoxă Română, ca doamna Liliana Popescu sau 
asociaţia ACCEPT din România, acuzând-o de 
„fundamentalism", o acuză tot la fel de fals, pentru că şi 
doamna Liliana Popescu are un fundament ideatic de la care 
pleacă şi asociaţia ACCEPT are o platformă ideologică 
foarte bine profesată. 

A avea un fundament, o doctrină este ceva normal, 
atât pentru Biserică, cât şi pentru membrii societăţii civile. 
Vorbim din punctul de vedere al deontologiei profesionale 
sau pe baza Revelaţiei divine. 

Şi, a ne fundamenta reacţiile pe o bază ideatică e un 
lucru general valabil, numai că Biserica pare mult mai 
„neprofesionistă" în societatea democratică, tocmai pentru 
că nu concepe Revelaţia ca ceva compatibil cu o ideologie 
iar fundamentul ontologic al creştinilor ortodocşi îl declară a 
fi unul divino-uman. 

Problema vieţii în societate însă, tine cont de 
fundamentele vieţii personale. Libertatea de a te configura 
religios, etnic, economic, politic, cultural etc. înseamnă 
tocmai a percepe viaţa prin intermediul crezurilor tale şi ale 
aspiraţiilor pe care le nutreşti. 



1053 Ibidem / Ibidem. 



272 



Şi credincioşii ortodocşi şi ceilalţi oameni cu 
ontologie deficitară sunt membri ai societăţii, însă, în 
măsura în care conştientizezi statutul tău de creştin, nu poţi 
să faci, în mod constant, lucruri care îl anulează. 

Credinţa cere împlinirea poruncilor lui Dumnezeu 1054 , 
dar omul păcătuieşte adesea. Unul dintre mijloacele de 
regenerare socială cele mai eficiente e declarat, de Sfântul 
Simeon, ca fiind pocăinţa, „spre curăţirea şi lăsarea 
păcatelor moarte" 1055 . 

Dar pocăinţa şi asceza personală nu ne împiedică de la 
programul nostru zilnic, ci ni-1 dinamizează. Creştinul 
ortodox nu este numai preot sau numai călugăr, ci are o 
încadrare de vârstă şi profesională foarte variată. Cred că 
una dintre manevrele teologice ale zilei este tocmai această 
problematizare teologică, care să ţină cont de aptitudinile şi 
puterea de înţelegere a creştinilor ortodocşi. 

Relaţia omului cu Hristos aşadar, nu trenează ocupaţia 
noastră zilnică, ci face din viata noastră o continuă intimitate 
cu Hristos. Viaţa socială nu implică o altă dinamică 
existenţială decât viata eclesială ci, în societate, cu toată 
corupţia ei, trebuie să păstrăm, în adâncul fiinţei noastre, 
legătura neîntreruptă cu Dumnezeu. 

Sfântul Simeon e categoric în această problemă: 
Hristos ne îndumnezeieşte pe noi „atât în trecut, cât şi acum, 
prin Dumnezeirea Sa iar nu numai prin trupul Său" 1056 . 

Comentând Gal 3, 27, Sfântul Simeon vorbeşte de 
îmbrăcarea petrecută la Botez ca despre o îmbrăcare 
(4iTev5i)ovToa)cM Hristos, care presupune recunoaşterea 
mentală a acestei îmbrăcări 1057 . 

îmbrăcaţi cu Hristos mergem la Biserică, dar şi la 
şcoală, la teatru sau la supermarket dar, în măsura în care, 
intimitatea cu Hristos e una conştientizată. 

Apelând la I Tes. 5, 19, Sfântul Simeon arată, că 
îmbrăcarea sacramentală cu Hristos, prin Botez, este, în 



1054 Icăjr. I,p. 155. 

1055 Sfântul Simeon Nou Teolog, Cateheze, II, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. 

Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 296. Notaţia viitoare: Icăjr. II. 

1056 Icăjr. I,p. 249. 

1057 Ibidem / Symeon le Nouveau Theologien, Traites theologiques et ethiques, 

introduction, texte critique, traduction et notes par J. Darrouzes, A. A., col. Sources 

Chretiennes, No 129, Tome II, Paris, 1966, p. 84. Notaţia viitoare: SC 129 b. 



273 



strânsă legătură, cu păstrarea Duhului Sfânt în fiinţa 
noastră 1058 . 

Apare aici conceptul de conştientă harică. Conceptul 
de conştientă al Sfântului Simeon, scoate în evidenţă faptul, 
că nu poate exista o legătură reală între noi şi Dumnezeu, 
fără ca să simţim, în noi, prezenţa harului dumnezeiesc. 

Duhul [Sfânt] arde în noi şi luminează (to IIveu|j,a 
Km6|j,evov Km Xcc[n\ov) . Cei care atacau această realitate 
divino-umană, adică viaţa duhovnicească în ansamblul ei, 
considerau conştientizarea relaţiei cu Dumnezeu o 
„blasfemie" 1060 , sprijinindu-se pe In I, 18, care indică 
incognoscibilitatea absolută a lui Dumnezeu. Profilul 
vederii lui Dumnezeu era, în definitiv, neînţelegerea cea mai 
mare. 

Viaţa socială a creştinului ortodox este o altoire la 
cadrul social al statului democratic, ca în prezent, în 
România dar, în acelaşi timp, viaţa interioară, cu aspectul ei 
eclesial şi particular, presupune o tensiune enormă, între 
presiunea istorie şi a decadenţei contemporane şi legătura 
intimă cu Dumnezeu. 

Climaxul vieţii duhovniceşti este vederea lui 
Dumnezeu. Tot ce se face conştient în viaţa duhovnicească 
este tinderea spre a vedea pe Dumnezeu. Şi, pentru că 
împlinirea poruncilor Sale, din iubire pentru Hristos, are 
drept consecinţă, după In 14, 21, arătarea (r\ en^aveioc) Sa 
intimă, vederea lui Dumnezeu este o vedere în istorie, mai 
întâi. 

Importanţa vederii lui Dumnezeu este capitală pentru 
un creştin ortodox, pentru că îi revelează un comportament 
social exemplar, după cum ne spune Sfântul Simeon: „iar cei 
ce-L văd pe El sunt eliberaţi de orice curiozitate indiscretă. 
Căci nu pot să privească sau să se întoarcă spre ceva din cele 
ale vieţii sau spre un alt om sau să cugete la ceva nepotrivit, 
ci mintea lor e eliberată de faptul de a fi în relaţie; de aceea 
şi rămân în veci neschimbaţi şi de neîntors spre rău" 



1058 Icăjr. I,p. 250. 
1059 Ibidem/SC129b,p. 86. 

1060 Ibidem / Ibidem. 

1061 Idem, p. 253 / Idem, p. 92. 



274 



Sfântul Simeon vorbeşte de indiscreţie, ca despre 
plăcerea manifestă, nesăţioasă de a asculta cele deşarte, cele 
josnice. „Reticenţa" vizuală şi cognitivă, care apare la prima 
impresie a lecturării acestui text, nu e nicidecum o fugă de a 
vedea lumea sau o abţinere de la cugetare, ca şi când extazul 
ar elimina facultatea de cugetare a omului. 

Sfântul Simeon a avut prima sa experienţă extatică la 
20 de ani 1062 şi el nu a ieşit din spaţiul public. Ceea ce vrea 
să relateze în acest text e altceva şi anume, că în urma 
vederii extatice, ceea ce devine cel mai important pentru 
acel om este unirea cu Dumnezeu şi relaţia sa cu lumea şi cu 
oamenii se transformă într-o „curgere" pe deasupra a tot ce 
înseamnă abordare păcătoasă, atât a lucrurilor, cât şi a 
relaţiilor cu oamenii. 

Dacă, în concepţia vizuală a pornografiei, 
reprezentările sexuale atrag vederea, materializând-o 
instinctual şi umplu mintea de cugetarea la perversitatea 
sexuală, la Sfântul Simeon, vederea lui Dumnezeu, extazul, 
scoate disponibilitatea vizuală, cât şi vederea minţii, dintr-o 
abordare fragmentară şi duplicitară a lumii, producând o 
interiorizare şi o intimizare a ei, ce coincide cu vorbirea 
neîntreruptă cu Dumnezeu şi cu conştientizarea unirii cu El. 

Simplul exerciţiu de voinţă nu poate produce această 
imersiune în adâncul nostru. Atracţia pentru exterior e 
tocmai consecinţa unei neîmpliniri interioare. Dar, când 
extazul dumnezeiesc produce cea mai mare împlinire 
interioară posibilă a omului, plonjarea în interiorul nostru, în 
bucuria ce ţi-o aduce întâlnirea cu Dumnezeu, explică faptul, 
de ce nu ne mai satisface păcatul sau posesiunile materiale 
conjuncturale. 

Paradoxul vieţii duhovniceşti este evident şi în această 
situaţie. In loc să trecem spre o tot mai bună eficientizare a 
capacităţilor noastre, prin intermediul credinţei, în sensul 
propus de economia de piaţă, care impune angajaţilor să 
obţină, cu tot dinadinsul, profit din munca lor, viaţa 
duhovnicească te separă interior de orice dorinţă rapace de 
îmbogăţire. 



Cf. Sfântul Simeon Noul Teolog şi provocarea mistică în teologia bizantină şi 
contemporană, introducerea părintelui diacon Ică jr., la Icăjr. I, p. 13. Această primă 
experienţă e prezentată de Sfântul Simeon în Cateheza 22. 



275 



Şi aceasta se produce, pentru că extazul socializează 
pe om la alt nivel, la un nivel de adâncime şi subtilitate, în 
comparaţie cu cel, pe care îl impune sistemul democratic, 
care problematizează epidermic realitatea, transformând-o 
într-un bun de consum sau într-un mod de distracţie. 

Experienţa Sfântului Simeon însă, destabilizează prin 
aceasta întreaga ideologie postmodernă a cunoaşterii 
autonome sau a cunoaşterii non-experimentale. 

în măsura în care ajungi să fii intim cu Dumnezeu, să- 
L vezi pe El şi El să-ţi vorbească, ajungi la începutul 
cunoaşterii adevărate, la „lumina cunoştinţei" 1063 . Lumina 
dumnezeiască, cuprinsul obiectiv al extazului, este cel care 
produce în noi „cunoştinţa", „căci nu poate cunoaşte cineva 
pe Dumnezeu altfel, decât prin vederea luminii, care iradiază 
din El" 1064 . 

Fără a nega, în vreun fel, cunoaşterea ştiinţifică sau 
cunoaşterea profesională sau cunoaşterea comună a lumii, 
Sfântul Simeon atestă faptul, că numai prin extaz, numai 
prin cunoaşterea mistică, ajungi la cunoaşterea esenţială: 
aceea de a te vedea în lumina lui Dumnezeu, locuind lângă 
El şi înţelegând totul prin harul Său. 

Orice altă cunoaştere umană este, pentru Sfântul 
Simeon, o cunoaştere „pe cale" sau „distorsionată", deoarece 
„vederea [extatică] singură produce în noi cunoaşterea 
desăvârşită a celor văzute de noi, oamenii" 1065 . 

Se pun în contrast, cu multă tărie de argumentare, 
văzătorii de Dumnezeu cu oamenii necredincioşi. 
Discriminarea acestora nu porneşte însă de la o prevalentă 
umană sl unora faţă de ceilalţi, ci de la o prevalentă divină. 

Acest lucru reiese, cu multă putere, din textul 
următor: „un singur [om], care cunoaşte pe Dumnezeu şi 
este cunoscut de El e mai presus de zeci de mii de 
necredincioşi, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă 
aceştia sunt lăudaţi şi fericiţi de lumea întreagă, aşa cum un 
singur văzător de Dumnezeu e preferabil unei mulţimi 
nesfârşite de oameni cu vedere scurtă" 1066 . 



1063 Idem, p. 255. 
1064 Ibidem. 

1065 Ibidem. 

1066 Idem, p. 265 / SC 129 b, p. 122. 



276 



Cunoaşterea lui Dumnezeu nu e o notă discriminativă, 
deoarece însuşi Dumnezeu e Cel, Care Se implică în 
cunoaşterea noastră faţă de El. Dumnezeu este Cel, Care ne 
dă posibilitatea să-L cunoaştem şi nu noi îi forţăm mâna, 
pentru a avea un extaz. 

Stratificarea societăţii, pe care o propunea mişcarea 
satanistă este, pentru Sfântul Simeon, o stratificare valorică 
şi nu socială. Şi mai ales, cel care garantează această 
stratificare valorică a lumii e însuşi Dumnezeu, Care Se 
arată oamenilor şi Care îi umple de cunoştinţă 
dumnezeiască. 

Abordarea societăţii prin prisma pasajului care 
îndeamnă la „fuga de lume", complică lucrurile prin 
„extremismul" aparent, pe care îl emană acest text. 

Părintele Ică jr., traducătorul român recent al operei 
simeoniene, chiar atenţionează pe cititor, că aici avem de-a 
face cu un discurs adresat unui „auditoriu monastic" 1067 . 
însă o abordare duhovnicească a lui, după părerea mea, dă 
câştig de cauză tuturor creştinilor ortodocşi. 

Şi aceasta, fiindcă „fuga de lume" (o teză evanghelică, 
de altfel), nu e adresată numai monahilor, ci tuturor 
creştinilor la un loc. 

Sfântul Simeon comentează „fuga de lume" ca fuga 
de „viaţa de faţă, adică de veacul acesta vremelnic, iar cele 
din lume sunt toate cele din jurul nostru, pe care cuvântul 
porunceşte să le lăsăm [Le. 14, 26-27], şi de care trebuie să 
fugim cu totul, ca de pildă: de tată şi mamă, fraţi, rude şi 
prieteni, încă şi de agoniseli şi bani şi averi şi de toată 
bogăţia, nu întrucât sunt oprite sau vătămătoare în ele însele, 
ci, întrucât, petrecând noi în mijlocul lor, nu ne putem 
elibera de alipirea pătimaşă de ele; fiindcă cel amestecat deja 
cu plăcerile nu se va putea elibera de aceste pofte, dacă nu 
fuge de pricinile lor şi nu ajunge departe de ele" 1068 . 

Citit cu atenţie acest text, ne face să înţelegem, că 
pledoaria Sfântului Simeon e, mai întâi, o pledoarie de 
separare interioară de lucruri şi de oameni, pe care am aflat, 
că nu o poate produce decât vederea lui Dumnezeu şi, în al 



1067 Cf. Idem, p. 266, n. 2. 

1068 Ibidem, p. 266. 



277 



doilea rând, o pledoarie pentru recluziune într-un mediul 
monahal. 

Sfântul Simeon ştia din experienţă proprie, că a 
renunţa la „lume", prin intrarea în monahism, nu înseamnă şi 
o uitare a lumii sau o separare interioară de patimile lumii, 
pentru că patimile lumii, pe care le renegi sunt nălucile care 
te bântuie continuu, fie în lume, fie în afara lumii 1069 . 

Sfântul Simeon nu face aici, decât să comenteze şi să 
extindă Le. 14, 26-27, orientând discuţia spre dezlipirea de 
lume. Lucru ne devine şi mai clar, când auzim ceea ce spune 
el în continuarea pasajului de mai sus: „să-şi tăgăduiască şi 
sufletul său; ceea ce se face prin omorârea voii proprii, nu 
numai a celei din afară, ca de pildă a nu mânca, a nu bea, a 
nu săvârşi ceva în grabă, a nu dormi, a nu face fără poruncă 
ceva din cele ce par a fi bune, ci şi a celei dinăuntru, adică 
mişcarea inimii, ca, de exemplu, a nu privi pătimaş, a nu 
dispreţui în ascuns, a nu osândi pe cineva, a nu te bucura de 
căderea cuiva, a nu te înfuria cu gândul, a nu pizmui în chip 
rău, a nu fi invidios din răutate" 1070 . 

Disciplinarea interioară a gândurilor şi a 
sentimentelor este însăşi vocaţia socială pe care o cere 
Sfântul Simeon creştinilor. Tăgăduirea de sine implică lupta 
cu patimile, lupta care vizează omorârea inflexiunilor 
păcătoase ale sufletului, lucru care devine evident şi pentru 
ceilalţi. Te separi interior de alipirea pătimaşă de lume, 
pentru a trăi o viaţă socială, care să-ţi bucure inima. Pentru 
Sfântul Simeon, după cum se observă, nu societatea te 
corupe în primul rând, ci amestecarea, de sine, cu plăcerile, 
care sunt atât de diverse în lumea postmodernă. 

Renunţarea la orgoliul propriu „dezlănţuie în noi 
puteri, pe care nu le bănuiam" 1071 , puteri benefice, pentru că 
lupta creştinului ortodox este pentru „o viaţă 
supranaturală" 1072 şi împotriva uneia „subnaturale" 1073 . 



1069 Lupta cu demonii fricii sau ai desfrâului sunt realităţi pe care le trăia şi când era 
novice în mănăstire, cf. Sfântul Nichita Stithatul, Viaţa sfântului Simeon Noul 
Teolog, trad. de Ilie Iliescu, Ed. Herald, Bucureşti, p. 2003, p. 30. Citaţiile 
următoare: Viaţa, ed. rom. 

1070 Icăjr. I,p. 266. 

Pr. Dr. Călin-Ioan Duse, Indumnezeirea după Sfântul Simeon Noul Teolog, în 
„Orizonturi teologice" I (2000), nr. 2, p. 108. 
1072 Ibidem. 



278 



Dezmărginirea personală se produce tocmai prin 
aceea, că devii liber faţă de voia ta extremistă. Ieşi din 
spaţiul îngust al autonomiei spre o lume fără margini, mereu 
transparentă pentru viaţa veşnică. 

Viaţa ascetică a Ortodoxiei se dovedeşte, până la 
urmă, o condiţie, spre care lumea postmodernă se îndreaptă 
inconştient, dar, pe care, nu o caută în spaţiul credinţei, ci al 
libertinajului. O dezbatere a vieţii ca ascultare de 
Dumnezeu, dar şi ca separare de El, o vom face în secţiunea 
următoare. 



5. 2. Viaţa creştinului ortodox ca legătură vie cu 
Dumnezeu şi distanţa ce o separă pe aceasta de 
individualism şi secularism. 



Sentimentul cel mai presant al postmodernităţii este 
singurătatea, deşi viteza cu care putem să avem contacte 
reciproce este imensă. Internetul şi telefonul mobil imprimă 
viteză comunicării, lejeritate şi, mai ales, eficienţă. Şi, cu 
toate acestea, singurătatea a devenit prietenul de lângă noi 
sau un alter-ego al umanităţii, care poate să audă orice de la 
noi, pentru că e o tăcere, care nu are recul imediat. 

însă singurătăţii personalizate, lumea postmodernă, îi 
acordă anumite drepturi umane, printre care dorul de cineva. 
Omul singur, redus la sine, are totuşi, în mijlocul 
sentimentului de ratare personală, proiecţia unei aşteptări, 
manifestate ca dor. Insă „dorul e un intermezzo, nu o stare 
definitivă" 1074 . Omul caută nu numai să viseze la cineva, ci 
să şi aibă pe cineva. 

Sfântul Simeon va vorbi despre omul credincios, ca 
despre un suflet hipersensibil la prezenţa alterităţii şi, mai 
ales, a alterităţii supreme, a lui Dumnezeu, faţă de care dorul 
este o căutare neîncetată: „bucuria îmi aprinde dorul (ttoGov) 
de Dumnezeu, Care mi-1 dăruie şi mă schimbă, iar dorul face 

1073 Ibidem. 

Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, 
Bucureşti, 2002, p. 108. 

279 



să ţâşnească râuri de lacrimi şi mă luminează încă şi mai 
mult" 1075 . 

Vederea lui Dumnezeu este cea care produce o 
bucurie imensă în suflet dar, în acelaşi timp, bucuria este 
plină de dor, pentru că nu poţi să îl ai deplin pe Dumnezeu. 
Bucuria harică, care stârneşte dorul de Dumnezeu, nu se 
închide într-o vană aşteptare, ci ea transformă pe om într-un 
om luminat în întregime, pentru că plânge din dor de 
Dumnezeu. 

Căutarea plină de dor e o căutare plină de iubire. 
Simtindu-se în atmosfera intimă a lui Dumnezeu, Sfântul 
Simeon mărturiseşte: „mă iubeşte Cel, ce nu este în lumea 
aceasta şi iubesc pe Cel, ce nu este nicăieri în cele 

- + „1076 

văzute 

Dorul de Dumnezeu al Sfântului Simeon, expresia 
concentrată a relaţiei vii cu El, este la polul opus al 
egoismului furibund. 

Iubirea pentru Dumnezeu te face să fii prieten cu 
Dumnezeu şi El să se manifeste faţă de tine ca faţă de un 

1077 

prieten 

Dumnezeu nu este agasant ca prieten, ci cea mai 
frumoasă realitate posibilă. Iubirea pentru El distruge şinele 
egoist al omului şi îl face pe om să fie plin de dragoste 
pentru oameni, dragoste care se manifestă ca multă atenţie, 
plină de veselie, faţă de oamenii pe care îi iubeşti pentru 
virtuţile lor sau ca şi compasiune faţă de cei suferinzi sau 
pătimaşi 1078 . 

Expresia dorului de Dumnezeu este echivalată în 
Imnul al 41-lea cu mucenicia din alegere liberă 1019 . Orice 



1075 Ică jr. III, p. 84 / Symeon le Nouveau Theologien, Hymnes 1-15, introduction, 
texte critique et notes par Johannes Koder, traduction par Joseph Paramelle, s.j., col. 
Sources Chretiennes, No 156, Tome I, Paris, 1969, p.256. Următoarele notaţii: SC 
156 a. 

1076 Idem, p. 85 / Idem, p. 262. 

1077 Ibidem / Ibidem. 

1078 Părintele Marc-Antoine distingea compasiunea ca dar dumnezeiesc. El spunea: 
„Compasiunea nu este milă. Ea nu este omenească. Ea este o harismă dumnezeiască, 
în cazul care ne preocupă, dobândirea compasiunii ne permite să-L vedem pe Hristos 
în fratele suferind", cf Preot Marc-Antoine Costa de Beauregard, Teologia 
sexualităţii. Heterosexualitatea şi homosexualitatea din perspectivă creştină, trad. de 
Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004, p. 66. 

1079 Ică jr. III, p. 227 / Symeon le Nouveau Theologien, Hymnes 41-58, texte critique 
et index par Johannes Koder, traduction et notes par Joseph Paramelle, s.j., et Louis 



280 



nevoinţă şi suferinţă răbdată pentru Dumnezeu este o 
mucenicie din dor de Dumnezeu 1080 . Şi, la Sfântul Simeon, 
paleta virtuţilor discutate este foarte largă, analizarea 
virtuţilor reprezentând conţinutul legăturii vii a creştinului 
ortodox cu Dumnezeu. 

în al 4-lea Discurs etic, Sfântul Simeon reprezintă pe 
bărbatul ajuns la deplinătatea maturităţii sale duhovniceşti 
(cf. Ef. 4, 13), ca pe un om creat din membre-virtuţi. 

Originalitatea acestei imagini funcţionale a omului 
duhovnicesc este considerată, de Sfântul Simeon, o 
contemplaţie duhovnicească, care trebuie înţeleasă atent 1081 : 
„măsură a vârstei plinătăţii lui Hristos sunt 
acestea... picioarele ei sunt credinţa şi sfânta smerenie, o 
bază solidă şi de neclintit. 

Picioare, glezne, genunchi şi coapse sunt 
neagoniseala, goliciunea, înstrăinarea, supunerea pentru 
Hristos cu conştiinţă, ascultarea şi slujirea cu bună râvnă. 

Mădularele şi părţile care trebuie acoperite sunt 
rugăciunea neîncetată a minţii, dulceaţa lacrimilor care vine 
din vărsarea lor, bucuria inimii şi mângâierea ei negrăită. 

Rinichi şi şale sunt starea şi stăruinţa la rugăciuni şi 
liturghii şi aprinderea care se face atunci a părţii poftitoare 
pentru vederea şi unirea cu Dumnezeu. . . 

Pântecele, stomacul şi aranjarea măruntaielor e 
atelierul conţinător şi mental al sufletului, în care înţelege, 
că se află în mijloc, ca inimă, partea raţională iar, în partea 
raţională, partea poftitoare [concupiscenţa] şi partea 
irascibilă; acestea au, în loc de coaste, muşchi, nervi şi 
grăsime, blândeţea, simplitatea, răbdarea răului, 

-.• • • • • „1082 

compătimirea şi cucernicia. . . 

Apetitul pentru o vedere holistică a lumii, a omului, a 
virtuţilor este extraordinară la Sfântul Simeon Noul Teolog. 
Exemplul de mai sus ne arată, că nu putem să vedem o 
anumită realitate fragmentar, ci deodată, ca un întreg 



Neyrand,s.j., col. Sources Chretiennes, No 196, Tome III, Paris, 1973, p. 32. 

Notaţiile următoare: SC 196c. 

1080 Ibidem / Ibidem. 

1081 Icăjr. I,p. 229. 

1082 Idem, p. 229-230 / SC 129b, p. 34. 



281 



organic. Fragmentaritatea nu e un atribut al Ortodoxiei, după 
cum este premisa noetică a postmodernităţii. 

Credinţa şi dumnezeiasca smerenie sunt fundamentul 
prim şi de nezdruncinat al creştinului ortodox. El are funcţia 
picioarelor la Sfântul Simeon, pentru că adevărul de credinţă 
e stabilitatea interioară, prin prisma căreia ne pronunţăm 
într-o anume situaţie iar smerenia ne tine în adâncul vederii 
neputinţelor proprii, căci nu pune reuşitele pe seama ei, ci pe 
ajutorul harului lui Dumnezeu 1083 . 

Cele 6 virtuţi următoare acestora două, care tin de 
mersul bun al omului duhovnicesc şi reprezintă forţa motrice 
a vieţii după Dumnezeu, consimt ideii de detaşare a omului 
de materie şi de înţelesul păcătos al libertăţii. 

Neagoniseala are în ea ruperea de posesiunea 
materială, dar şi iubirea liniştii mentale. A fi gol de gânduri 
deşarte şi chiar de gânduri folositoare în vorbirea cu 
Dumnezeu reprezintă golătatea cerută de Sfântul Simeon. 

înstrăinarea e ferirea constantă de relaţii, care te fac 
captiv unor interese vulgare, reprobabile, prin care cazi de la 
înălţimea evanghelică a vieţii după Dumnezeu. 

Supunerea faţă de stareţ, care este insinuată mai 
departe, este o supunere faţă de Hristos, în primul rând. în 
măsura în care te supui, cu toată conştiinţa, lui Hristos, poţi 
să fii supus şi atent cu părintele duhovnicesc de care asculţi. 
Ascultarea şi slujirea se intercondiţionează reciproc. Slujirea 
cu râvnă este însăşi dinamismul iubirii pentru Dumnezeu, 
manifestat la nivel social sau ascetic. 

Categorisirea rugăciunii neîncetate, a bucuriei şi a 
mângâierii lacrimilor sfinte, ca părţi ale omului duhovnicesc 
ce trebuie ascunse, ne validează opinia, cum că în societatea 
postmodernă, creştinul ortodox este posesorul unui univers 
interior, cu totul diferit de brutalitatea zilnică a 
comportamentului uman individualist. 



1083 Despre stabilitatea interioară a omului smerit vorbea şi Sfântul Siluan Athonitul: 
„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un 
minut faţa apelor, apoi se scufundă în adâncuri. Aşa se scufundă şi întristările în 
inima celui smerit, căci puterea Domnului este cu el", cf Cuviosul Siluan Athonitul, 
Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei. însemnări duhovniceşti, ed. a Ii-a, 
revizuită şi adăugită, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I, Ică jr., Ed Deisis, Sibiu, 
1997, p. 76. 



282 



Jocul „dublu" al creştinului ortodox în societate, nu 
face neapărat şi obiectul unei existenţe schizoide, deoarece, 
la nivel interior, el poate fi un evaluator onest şi atent al 
mişcărilor sociale şi al direcţiei, spre care se îndreaptă 
societatea în care el trăieşte. 

Statutul ortodoxului, acela de contemplativ al 
fenomenului global denumit „viaţă", de care aminteam la 
început cărţii, nu e corect interpretat de societatea 
democratică. 

Instrumentele interioare de evaluare ale creştinului 
ortodox, care pornesc de la un fundament deloc fragil, acela 
al dreptei credinţe, care nu are rival la nivel valoric în 
oricare dintre societăţile existente, sunt depreciate, pe baza 
principiului egalităţii drepturilor a tuturor „Bisericilor" în 
fata statului. 

Societatea democrată se pronunţă non-discriminativ 
faţă de „Biserici" (din punct de vedere legal, bineînţeles) iar 
evaluatorul ortodox al societăţii de consum şi al vieţii în 
general e tratat, ca o parte constitutivă a fenomenului 
religios, neavând nicio preeminenţă în faţa celorlalte 
„Biserici". 

In această situaţie, „adevărurile alternative", fac greu 
de decelat binele de rău, normalul de anormal, fapt pentru 
care, Biserica Ortodoxă suferă de cele mai grave deformări 
ale statutului ei, tocmai când libertatea i-a dat dreptul să fie 
Biserica lui Dumnezeu. 

Paradoxurile libertăţii în democraţie includ 
minimalizarea adevărului dumnezeiesc şi a statutului 
Bisericii Ortodoxe, a Bisericii lui Dumnezeu. 

Intorcându-ne la tabloul holistic al virtuţilor 
observăm, că viaţa liturgică are rolul de excitatoare (în 
sensul primar al cuvântului latinesc „excitatio") a doririi lui 
Dumnezeu. 

Din stăruinţa în rugăciunile cultuale rezultă aprinderea 
doririi pentru cele înalte. Discuţia despre facultăţile 
sufleteşti îl face, pe Sfântul Simeon, să vadă raţiunea, drept 
o realitate cuprinzătoare, fiindcă integrează în ea şi 
concupiscenţa şi irascibilitatea. Dar statutul de subordonare 
a poftei şi a iuţimii faţă de raţiune este o realitate interioară a 
omului înduhovnicit şi nu a omului libertin. 



283 



Factorii de coeziune a celor trei sunt alte cinci virtuţi, 
în concepţia Sfântului Simeon. 

Blândeţea e una dintre virtuţile, care temperează 
agitaţia interioară a omului postmodern. Blândeţea, care vine 
din iubirea lui Dumnezeu, dar şi din înţelegerea neputinţelor 
personale, poate să vadă neputinţele celorlalţi ca neputinţe 
proprii. 

Blândeţea, ca virtute duhovnicească, exclude 
amiabilitatea de convenienţă, pe care o propovăduieşte 
lumea seculară. 

Simplitatea în discurs, ca şi în gesturi, arată non- 
afectarea omului duhovnicesc. 

Răbdarea răului, considerat nu un atac la persoană, ci 
ca o neputinţă de a stăvili răutatea, transformă discuţiile şi 
reacţiile omului duhovnicesc în reacţii de compătimire şi de 
cucernicie. 

Fără doar şi poate, Sfântul Simeon a surprins, 
extraordinar de bine în acest fragment, atât configuraţia 
omului, care vorbeşte cu Dumnezeu, dar şi a omului, care 
vorbeşte cu semenii săi, pentru că a fost învăţat de 
Dumnezeu să se comporte, cu mare atenţie, faţă de oameni. 

în Imnul al 15-lea, relaţia noastră cu Dumnezeu e 
proiectată tot la nivel somatic, dar ca o consecinţă realistică 
a unirii cu Hristos. Aici, Sfântul Simeon vede pe toţi 
creştinii ortodocşi drept mădulare ale lui Hristos, cf. I Cor 6, 
15. 

Dar, spune Sfântul Simeon, nu numai noi ne facem 
mădulare ale lui Hristos, ci şi „Hristos se face mădularele 
noastre, Hristos devine mâna mea, Hristos devine piciorul 
meu, ticălosul, iar eu, ticălosul, devin mână a lui Hristos şi 
picior al lui Hristos; mişc mâna şi Hristos întreg este mâna 
mea - căci neîmpărţită este Dumnezeirea dumnezeiască, 
înţelege-mă! - mişc piciorul şi iată, fulgeră ca Acela" 1084 . 

Avem aici o mostră de extragere a consecinţelor 
ultime dintr-o expresie apostolică. Dacă Sfântul Pavel ne-a 
avertizat să nu facem mădularele lui Hristos mădulare ale 
desfrânării, Sfântul Simeon deduce de aici, că Sfântul Pavel 



1084 Icăjr. III, p. 93. 



284 



nu s-a referit numai la o anume parte din trupul nostru, ci la 
trup în integralitatea sa. 

în consecinţă, şi organele noastre sexuale, spune 
Sfântul Simeon, vor deveni şi ele mădulare ale lui 
Hristos . Celor care credeau, că e o blasfemie să spui, că 
organele noastre sexuale sunt organele sexuale ale lui 
Hristos, el le răspunde, că Hristos „le-a primit spre slava 
noastră, ca nimeni să nu se ruşineze imitându-L... (fiind) 
Acelaşi şi Dumnezeu întreg în mădularele întregi" 1086 . 

Acuza de blasfemie adusă Sfântului Simeon este 
gratuită, deoarece el se baza pe acelaşi fundament dogmatic 
al unirii ipostatice, pe seama căruia a discutat şi problema 
ontologiei hristocentrice. 

Numai pentru că, Hristos a devenit om deplin sau 
pentru că Dumnezeirea Sa, s-a unit, în cadrul ipostasului 
Cuvântului, în mod deplin, total şi definitiv cu umanitatea 
integrală, pe care şi-a sumat-o, putem spune, că mădularele 
Lui sunt şi ale noastre şi mădularele noastre sunt şi ale Lui. 

Sfântul Botez şi Sfânta Euharistie ne intimizează atât 
de mult cu Hristos, prin Sfântul Duh, încât relaţia noastră cu 
Dumnezeu e de ordinul unei obiectivităti subiective, în 
acelaşi timp vorbind de o relaţie interpersonală dar, şi de o 
întrepătrundere interpersonală, care nu presupune o 
panteizare a relaţiei lui Dumnezeu cu omul. 

Intimizarea lui Hristos cu omul, apare în Imnul al 19- 
lea, în contextul împărtăşirii liturgice. El discută cu Hristos, 
stă înaintea slavei Sale, ca preot slujitor şi Ii spune Lui: 
„preschimbi buzele mele cu strălucirea Dumnezeirii Tale, 
făcându-le din necurate, sfinte" 1087 . 

Aşadar, legătura noastră cu Hristos nu este o legătură 
de distanţă, ci o relaţie continuă şi, în acelaşi timp, 
contextuală, prilejuită de Sfânta Liturghie, dar şi de 
încordarea necontenită la rugăciune. 



1085 Idem, p. 94. Imaginile sexuale din opera Sfântului Simeon sau sexualitatea 
contemplată duhovniceşte a fost exclusă de unii din editorii săi sau a fost tratată 
voalat. în secţiune următoare vom observa, cu câtă cutezanţă atacă problemele 
sexuale Sfântul Simeon, lucru care trebuie să se constituie într-un exemplu şi pentru 
noi cei de azi, care suntem afectaţi mult mai direct de problemele pe care le ridică 
pornografia, decât erau afectaţi cei din vremea lui. 

1086 Idem, p. 95. 

1087 Idem, p. 117/ SC 174 b,p. 94. 



285 



Golul înfiorător dintre omul secular şi spaţiile infinite, 
dintre care nu apare Dumnezeu nicidecum, nu e propriu 
experienţei ortodoxe. Pentru noi, Dumnezeu e realitatea cea 
mai intimă cu putinţă, deoarece, după înălţarea Sa la cer şi 
după pogorârea Sfântului Duh, Hristos „Se sălăşluieşte, 
invizibil, în cei ce cred în El" 1088 sa u emană din noi bogăţia 
Sa harică sau strălucirea Duhului Său, fiindcă Duhul purcede 
din Tatăl, dar Se odihneşte în Fiul şi este al Fiului. 

în Imnul al 20-lea se pune problema unirii cu Hristos, 
Cel euharistie, privită în interacţiunea asimetrică a lui 
Hristos cu oamenii. 

Distanţa dintre Hristos şi oameni nu e atenuată deplin 
de unirea Sa cu noi, ci măreţia Sa e copleşitoare pentru cei 
cu care El se uneşte: „firea oamenilor nu poate îndura să Te 
vadă limpede întreg, Hristoase al meu, chiar dacă credem că 
Te primim întreg, prin Duhul, pe Care ni-L dai, Dumnezeul 
meu, şi prin preacuratul Tău Trup şi Sânge, cu care, 
cuminecându-ne, mărturisim că Te ţinem şi Te mâncăm, 
Dumnezeule, în chip nedespărţit şi necontopit. Fiindcă nu iei 
parte la stricăciunea şi murdăria noastră, ci-mi împărtăşeşti 
curăţia Ta negrăită, Cuvinte, şi speli murdăria rănilor 
mele" 1089 . 

Unirea cu Dumnezeu apare, în acest text, nu ca o 
monopolizare egoistă a omului de către Dumnezeu, ci ca o 
intimizare dorită de om, absolut benefică pentru el şi, în 
care, omul sesizează atât apropierea lui Dumnezeu, cât şi 
măreţia sfântă a distantei dintre Dumnezeu şi om. 

5 5 T 

Sfântul Simeon nu e prieten cu Dumnezeu la nivelul 
unui umanism sclerozat, în care Dumnezeu şi omul sunt 
absolut „banali" şi, în care, omul se „confundă" cu 
Dumnezeu, tocmai pentru că, Dumnezeu, Care S-a făcut 
Om, pare atât de „neîndemânatic", în comparaţie cu omul 
postmodern. 

Virulenţa profanatoare a practicilor sataniste, 
scufundarea totală în desfrânare a starurilor porno sau 
uciderea cu sânge rece a altor oameni, în cazul teroriştilor, 
nu pot fi înţelese fără diminuarea interioară a lui Dumnezeu 



1088 p r p ro £ Y)r. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. 2, ed. a Ii-a, 
Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 122. 

1089 Icăjr. III, p. 122. 



286 



sau fără o faţă destructurată a lui Dumnezeu, în concepţia 
acestor oameni. 

Sfântul Simeon se apropie de Dumnezeu ca să se 
curăţească de patimi. Conştiinţa necurăţiei personale 
contrastează, într-un mod absolut, cu frumuseţea slavei lui 
Hristos. Niciodată creştinul ortodox, plin de trezvie, nu 
confundă împărtăşirea cu Hristos cu o simplă linguriţă de 
vin şi pâine, ci, în actul împărtăşirii, ei văd şi simt pe 
Hristos, cu sufletul şi trupul lor. 

Sfântul Simeon îngroaşă ideea sesizării lui Dumnezeu 
în Sfintele Taine şi, în acelaşi timp, descrie, în mod apofatic, 
întâlnirea cu Hristos euharistie. 

El spune: „în cei necuraţi, sau, mai degrabă, 
nevrednici ca mine, Iţi îndumnezeieşti Trupul şi Sângele Tău 
simţit şi le schimbi, în chip neschimbat, în ceva, cu 
desăvârşire, cu neputinţă de ţinut şi cu totul de nesesizat, 
sau, mai degrabă, le prefaci cu adevărat, în ceva 
duhovnicesc şi nevăzut... desăvârşeşti pâinea şi o faci trup 
duhovnicesc al Tău. Şi mie mi se pare că Te ţin şi dacă vrei 
şi dacă nu vrei, şi, cuminecându-mă cu Trupul Tău, cred că 
mă împărtăşesc şi de Tine, Hristoase al Meu" 1090 . 

Deşi, pe de o parte, Sfântul Simeon şi creştinii 
ortodocşi plini de trezvie duhovnicească, simt pe Dumnezeu 
unindu-se cu ei în împărtăşirea cu Sfintele Taine, pe de altă 
parte, percep Trupul Său ca pe ceva dumnezeiesc, care nu 
poate fi intuit în totalitatea sa. 

Sinaxa euharistică e factorul de unitate cel mai 
mediatizat în spaţiul ortodox, după cum, în domeniul 
pornografiei, factorul de coeziune, e actul sexual. în Sfintele 
Taine, Hristos nu ne oferă numai o garanţie a unei uniri cu 
noi, cândva, în viitor sau în veşnicie, ci o unire în prezent, pe 
când, în pictorialul erotic, focalizarea este tot de domeniul 
prezentului şi a instantaneităţii. 

Am făcut această paralelă, tocmai pentru că, în lumea 
seculară, sexualitatea a luat locul împărtăşirii cu Hristos, în 
strategia existenţei. 

Pe măsură ce secularizarea a scos pe Dumnezeu din 
lume şi a negat, în mod constant, revărsarea luminii 



1090 Idem,p. 165. 



287 



dumnezeieşti şi caracterul ei de fundament a tot ce există, 
spaţiul secular a fost inundat de forţa sexualităţii şi a 
violenţei. 

Olivier Clement distingea între un „nihilism colectiv", 
promovat de sistemele totalitare ale secolului al XX-lea şi 
un „nihilism individual", care a făcut din existentă un spaţiu 
vid 1091 . 

Lumea postmodernă individualistă nu numai că a 
declarat „moartea lui Dumnezeu", dar a dovedit şi lipsa de 
sens a omului şi a vieţii pe pământ. De aceea, omul caută să 
găsească „ceva", cu care să îl poată „înlocui" pe Dumnezeu. 

Părintele Dumitru Popescu numea căutarea bezmetică 
a omului după acel ceva-de-ne-regăsit-în-lume, drept „goană 
nebună" 1092 , după „satisfacerea trebuinţelor materiale" 1093 . 
Şi, tot Sfinţia sa spunea, că rezultatul acestui fenomen 
dezumanizant este acela, că omul s-a „închis în imanenţa 
unei lumi, care se vrea autonomă" 1094 , respingând 
transcendenta iconomică a lui Dumnezeu. 

Sfântul Simeon concentrează spaţial unirea cu 
Dumnezeu, la nivelul întâlnirii euharistice sau o extinde 
până la unirea cu Dumnezeu, ca extaz. 

El ne trimite, atât la Dumnezeu, Care devine imanent 
prin împărtăşire, dar şi la Dumnezeu, Care te ridică la 
transcendenţa Sa, înconjurată de „slava slavei Sale". 

Ambele întâlniri cu Dumnezeu se fac prin intermediul 
harului necreat, mediul direct, ce şterge şi, în acelaşi timp, 
instaurează distanţa dintre om şi Dumnezeu. 

Insă divino-umanitatea ambelor acte, atât al 
împărtăşirii, cât şi al vederii dumnezeieşti neagă, atât o 
percepţie deistă a lumii, cât şi o percepţie panteistă a ei. 

Dumnezeu se comunică nouă prin har, dar nu şi prin 
flinta Sa. Pentru că Dumnezeu acţionează, în mod 
permanent, în lumea deschisă în mod firesc către El, 
autonomia lumii postmoderne e dată de gol, tocmai prin 
căutarea unui sens în non-sens sau prin dorul ei pentru o 



Olivier Clement, Creştinătate, secularizare şi Europa, în *** Gândirea socială a 
Bisericii, op. cit., p. 511. 

Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. Diogene, Bucureşti, 
1996, p. 161. 

1093 Ibidem. 

1094 Idem, p. 165. 



288 



împlinire unică, care să escamoteze toate legile posibile şi 
imposibile. 

Este evidentă nuanţa „soteriologică" a pornografiei. 
Sexualitatea este, în lumea postmodernă, o terapie, care 
destructurează şi mai mult normalitatea iconică a omului. 

Omul, ca icoană a lui Dumnezeu, ca chip al Său, e 
negat în satanism, tocmai prin evidenţierea a ceea ce nu e 
omul: o sumă de patimi. Toleranţa omului postmodern, 
toleranţa / îngăduinţa sa faţă de sine implică negarea de sine, 
lupta cu tot ce e firesc în sine, pentru a dovedi, că lumea 
poate fi o formă estetică şi nu una pasibilă de pnevmatizare. 

Dacă, pentru Sfântul Simeon, omul era „centrul 
creaturilor" 1095 , pentru lumea seculară postmodernă, omul e 
doar un factor limitat la o condiţie gregară, care îşi revendică 
în continuu autoritatea, tocmai pentru, că nu mai stăpâneşte 
lumea sau maşinile pe care le creează, ci ele încep să îl 
conducă şi să îi submineze existenţa. 

Persoana, care e rezultatul comuniunii şi al 
complementarităţii, a fost respinsă din abordarea 
postmodernă, păstrându-se doar spiritul dialogului imanent, 
care sondează realitatea umană în valenţele ei minore, fără a 
se lansa în discuţii serioase despre originea, vocaţia şi 
împlinirea omului. 

Lumea seculară, lumea imanenţei, produsul procesului 
de secularizare pe principii non-eclesiale, îl dezumanizează 
pe om, tocmai cu elemente creştine demonetizate total de 
aspectul lor divin. 

Şi acest lucru devine evident, atunci când vorbim de 
bucurie ca plăcere hedonistă, de libertate ca teribilism sau 
de personalizare ca egolatrie. 

Viitoarele trei subcapitole vor trata tocmai această 
discrepanţă colosală dintre termenii, în limita cărora 
vorbeşte Sfântul Simeon şi Sfânta Biserică Ortodoxă despre 
bucurie, libertate şi persoană şi termenii uzitaţi de lumea 
seculară, la realităţile opuse acestor trei realităţi 
duhovniceşti. 



1095 Icăjr. III, p. 145. 



289 



5. 3. De la vederea lui Dumnezeu la vederea 
păcatului sau distanţa dintre bucuria harică şi cea 
libertină 



Sfântul Simeon este, pe drept cuvânt, Teologul luminii 
dumnezeieşti, deoarece Teologia sa a plecat de la experienţa 
slavei lui Dumnezeu în primul rând. Vederea lui Dumnezeu 
reprezintă pentru el începutul vorbirii despre Dumnezeu. 

în al doilea Discurs teologic, el spunea acestea: „cel 
care a fost învrednicit să vadă, oarecum pe Dumnezeu, în 
slava cea neapropiată a luminii Sale dumnezeieşti şi 
nesfârşite. . . nu va avea nevoie să fie învăţat de altul" 1096 . 

In viaţa sa, Sfântul Simeon a avut mai multe extaze, 
dar a vorbit despre foarte puţine dintre ele, în mod detaliat, 
însă, peste tot în opera sa, se poate vedea amprenta 
înţelegerii vieţii duhovniceşti, prin intermediul vederii 
dumnezeieşti. 

In cele ce urmează vom detalia mai întâi realitatea 
vederii extatice, aşa cum reiese ea din unele dintre textele 
sale, după care vom pune în antiteză vederea slavei lui 
Dumnezeu, cu vederea păcatului în pornografie. 

Cateheza a 22-a e considerată de părintele Alexander 
Golitzin, prima experienţă extatică relatată, fără ambiguităţi, 
de Sfântul Simeon dar, pe care ne-o relatează la persoana a 
treia, folosind pentru sine numele de Gheorghe 1097 . 

Pe atunci, Sfântul Simeon avea 20 de ani şi era în 
Constantinopol. După ce a primit, de la Sfântul Simeon 
Evlaviosul, o carte a Sfântului Marcu Ascetul şi a citit-o cu 
nesaţ, a început să se roage intens. 

Extazul prim 1-a avut, în timp ce se ruga cu 
rugăciunea vameşului. Ceea ce a văzut a fost relatat în felul 
următor: „dintr-o dată, o strălucire dumnezeiască 1-a 
încununat de sus şi a umplut tot locul... De pretutindeni 
vedea numai lumină şi nu ştia dacă mai umblă pe 



1096 Icăjr. I,p. 100. 

1097 Cf. Ieromonahul Alexander Golitzin, Simeon Noul Teolog: viaţa, epoca, 

gândirea. Studiu, în Icăjr. I, p. 466. 

290 



pământ... Uitând toată lumea, a ajuns plin de lacrimi şi de 
bucurie şi de veselie negrăită. 

Apoi, mintea lui s-a înălţat la cer şi a văzut altă 
lumină, mai limpede, decât cea care era aproape de el. Şi, 
stând în apropierea acelei lumini i s-a arătat, în chip uimitor, 
Bătrânul cel Sfânt şi deopotrivă cu îngerii, care îi dăduse 
porunca şi cartea" 1098 . 

Prima caracteristică a extazului prezentat de Sfântul 
Simeon e că el s-a produs instantaneu, luându-1 pe 
nepregătite. El se ruga intens, dar lumina dumnezeiască a 
inundat fiinţa lui şi 1-a despărţit interior de întreaga lume. 

Nu apare aici nicio urmă de reflexivitate. El nu se 
întreabă de unde vine lumina şi ce este ea. Umplerea lui de 
lumină, vederea luminii peste tot în jurul lui a fost de ajuns, 
încât să îl străpungă la inimă şi să verse lacrimi dulci, de 
iubire. 

Lumina lui Dumnezeu este plină de iubire, de 
fragilitate, de cunoştinţă. Tocmai de aceea nu s-a gândit, 
dacă e bine sau nu ceea ce sepetrece cu el. De la lumina 
primă a trecut la o lumină şi mai limpede. Creşterea în 
claritate a luminii e o altă caracteristică majoră a acestui 
extaz. 

Sfântul Simeon Evlaviosul, învăţătorul său, apare şi el 
în lumina dumnezeiască, fiind asemenea cu îngerii, pentru 
ca Sfântul Simeon să fie convins de veridicitatea vederii 

i • • 1099 

dumnezeieşti 

Când extazul s-a sfârşit era miezul nopţii. Concluzia 
catehetică a Sfântului Simeon este aceea, că extazul s-a 



1098 Icăjr. II, p. 242. 

1099 Poate, că cel mai elocvent lucru care ne învaţă acest extaz, este că învăţătura pe 

care o primeşti de la Părintele tău duhovnicesc, dacă e adevărată, te duce la vederea 

lui Dumnezeu. 

Paternitatea duhovnicească, fără finalitate extatică, fără întâlnirea cu Dumnezeu e o 

paternitate stearpă. Rolul cărţii duhovniceşti şi al Părintelui duhovnicesc nu este 

acela de a te umple de informaţii, pe care tu le cataloghezi şi le repertoriezi după cum 

îţi place ci, în primul rând, cartea sau Părintele trebuie să te înveţe, cum să uiţi cu 

totul de lume şi să te alipeşti cu totul de Dumnezeu; să te facă să treci graniţa dintre 

noaptea păcatului şi lumina vieţii veşnice. 

în măsura în care citirea cărţii sau sfaturile lui nu te schimbă continuu, nu te 

modifică duhovniceşte, ca să nu mai doreşti nimic altceva, decât pe Dumnezeu, 

cartea şi Povăţuitorul duhovnicesc nu şi-au atins scopul. 



291 



produs din voia lui Dumnezeu şi că el n-a făcut mai mult 
decât trebuia, pentru ca să-1 dobândească 1100 . 

în Cateheza a 17-a, Sfântul Simeon vorbeşte la 
persoana întâi despre experienţele sale extatice: 

„Am primit... har peste har [In. 1, 16] şi binefacere 
peste binefacere, foc peste foc, flacără peste flacără, şi la 
urcuşuri mi s-au adăugat urcuşuri [Ps. 82, 6], iar la capătul 
urcuşului lumină şi în lumină o lumină încă şi mai limpede. 

Iar în mijlocul ei a strălucit din nou un soare luminos, 
şi din el s-a arătat o rază, iar aceasta a umplut toate şi cele 
înţelese cu mintea erau necuprinse, iar în aceasta am rămas 
şi eu lăcrimând preadulce şi minunându-mă de cele 
negrăite" 1101 . 

Urcuşul duhovnicesc apare aici, ca un urcuş ascetic, 
continuat de un urcuş extatic nesfârşit. Nu numai în viaţa 
ascetică treci din putere în putere şi din înţelegere în 
înţelegere, dar şi în lumina dumnezeiască urcuşul este de la 
lumină, la lumină şi mai limpede, mai profundă, mai 
dumnezeiască. 

Lumina dumnezeiască are forme specifice, pentru că 
Sfântul Simeon vorbeşte şi de „soare", dar şi de „rază", de 
lumină şi de o lumină mult mai limpede, mai rarefiată 
duhovniceşte. 

Ca şi în primul extaz, mintea e cea care vede lumina. 
Mintea vede în lumina divină înţelegeri de necuprins. 
Necuprinderea, frumuseţea şi măreţia acestor taine sunt 
acelea, care produc lacrimi preadulci Sfântului Simeon. 
Ieşirea din extaz e o intrare într-o stare de minunare, de 
reflexivitate plină de dragoste. 

Ceea ce dă notă aparte Catehezei a 1 7-a este faptul, că 
Dumnezeu, apare aici ca „o Minte dumnezeiască" 1102 , care 
grăia cu mintea lui şi îl învăţa: 

„Ai cunoscut cum te-a făcut puterea Mea cu iubire de 
oameni, doar pentru puţina credinţă şi răbdare, care a întărit 
iubirea ta? Iată că, fiind supus morţii, te-ai făcut nemuritor 
şi, fiind ţinut de stricăciune, te găseşti mai presus de ea. 



1100 Icăjr. II, p. 242-243. 
1101 Idem, p. 197. 
1102 Ibidem. 



292 



Locuieşti în lume şi eşti împreună cu Mine. Eşti 
îmbrăcat în trup şi nu eşti târât de niciuna dintre plăcerile 
trupului. Eşti mic la vedere şi vezi cu mintea. Negreşit, Eu 
te-am adus din nefiinţă la fiinţă" 1103 . 

Convorbirea cu Dumnezeu atinge, în această relatare, 
apogeul. Mişcarea directă a minţii omeneşti de către 
Dumnezeu este posibilă şi Dumnezeu are iniţiativa. De fapt, 
am putea vorbi despre Dumnezeu ca despre Acela, Care ne 
vorbeşte şi drept urmare, aflăm spectrul Teologiei, chiar de 
la El însuşi. Starea omului în lume e prezentată aici nu ca un 
pericol, dacă suntem alipiţi de Dumnezeu cu totul. Pericolul 
târârii în păcat vine din aceea, că avem o vedere scurtă şi 
nu o minte văzătoare a celor cereşti. 

Răspunsul Sfântului Simeon e plin de cutremurare şi 
de frică. El mărturiseşte, că şi răspunsul său către Dumnezeu 
a fost făcut „în chip neobişnuit (iTapa56£a)<;)" 1104 . 

Consecinţele extazului exprimă bucuria 

duhovnicească şi nostalgia continuă după Dumnezeu: 
„frumuseţea negrăită a ceea ce se arăta mi-a rănit inima şi 
m-a atras spre o iubire infinită, iar iubirea m-a făcut să nu 
mă mai întorc spre cele de jos, şi, ca şi cum aş fi ajuns deja 
desăvârşit şi în afara lanţurilor trupului, mă bucuram, după 
care, iarăşi am ajuns cu totul om. 

Mi s-a dat încredinţarea iertării păcatelor mele şi mă 
vedeam pe mine însumi mai păcătos decât oricare om. Nu 
puteam să nu cred în Cel care-mi grăia şi mă temeam să 
cred, din pricina căderii, care vine din înălţare" 1105 . 

Ore sau zile întregi, după o experienţă extatică, te 
simţi plin de frumuseţea şi sfinţenia slavei lui Dumnezeu. 
Insă şederea în lume răceşte această intensitate a iubirii, 
lucru pe care îl exprimă aici Sfântul Simeon, prin cuvintele: 
„iarăşi am ajuns cu totul om", adică cu o percepţie moderată 
a prezenţei lui Dumnezeu în mine şi în lume. 



1103 Ibidem. 

1104 Symeon le Nouveau Theologien, Catecheses 6-22, introduction, texte critique et 
notes par Mgr. Basile Krivocheine, traduction par Joseph Paramelle, s.j., col. Sources 
Chretiennes, No 104, Tome II, Paris, 1964, p. 258. Notaţii viitoare: SC 104b. 

1105 Ică jr. II, p. 197-198 / SC 104b, p. 258. 



293 



Informaţia despre iertarea păcatelor, vine să ne arate, 
că încredinţarea interioară pentru iertarea păcatelor noastre 
e o consecinţă extatică a vieţii duhovniceşti. 

Măreţia vederii însă e pândită de colţii mândriei, fapt 
pentru care, spune Sfântul Simeon, „fără voie urcam, uneori, 
la înălţimea contemplaţiei şi, de bunăvoie, mă coboram din 
ea, pentru ca să nu întrec măsura firii omeneşti şi să am 
siguranţa smereniei" 1106 . 

în primul Discurs teologic însă, Sfântul Simeon face o 
distincţie extrem de importantă între extazul desăvârşiţilor şi 
cel al începătorilor, apelând la alegoria prizonierului. 

Oamenii care nu II cunosc pe Dumnezeu prin vedere 
sunt ca unii, care s-ar afla, din naştere, într-o închisoare 
întunecoasă şi ar fi luminaţi de un opaiţ, fără să ştie, că în 
afara hrubei lor există un soare atât de strălucitor. 

Dar, dacă cineva din aceşti neştiutori ai luminii, ar 
vedea o mică deschizătură, adică un extaz, ei ar fi uimiţi să 
vadă atâta lumină inundându-i deodată. 

Concluzia Sfântului Simeon e aceea, că „răpirea 
minţii", lumina care te ia prin surprindere, „nu este a celor 
desăvârşiţi ci a începătorilor" 1107 . 

Primul extaz nu e desăvârşirea creştinului ortodox, ci 
„doar un început al celor ce se introduc în evlavie şi care s- 
au dezbrăcat, de curând, pentru luptele virtuţii. 

După ce va petrece ani îndelungaţi fără întoarcere la 
vederea aceea, fără ca să ştie, i se va deschide sub acea 
lumină, nu ştiu dacă cerul, nu ştiu dacă ochiul inimii lui, sau 
dacă acesta mai mult decât acela, nu ştiu să spun, şi lumina 
aceea minunată şi mai presus de strălucire va intra înăuntrul 
casei sufletului său, adică al cortului său, luminându-1 pe 
măsură, adică pe cât poate cuprinde firea. 

Petrecând iarăşi astfel multă vreme, socoteşte puţin 
câte puţin obişnuită o astfel de lumină şi pe sine însuşi ca 
unul, care coexistă pururea împreună cu ea; şi văzând, 
înţelegând şi iniţiat fiind, se învaţă minuni peste minuni şi 
taine peste taine şi vederi peste vederi, fiind luminat de ea, 
ca să spun aşa, în tot ceasul; lucruri pe care, dacă ar vrea să 



1106 Ibidem/Ibidem. 
1107 Icăjr. I,p. 160. 



294 



le scrie, nu i-ar ajunge nici hârtia, nici cerneala, dar i-ar lipsi, 
socot şi timpul, ca el să le povestească în amănunţime" 1108 . 

Hiatusul dintre primul extaz şi următoarele este unul 
temporal dar, în acelaşi timp, e o trecere de la neprevăzutul 
vederii dumnezeieşti la familiaritatea cu lumina 
dumnezeiască. 

Creşterea duhovnicească implică, între aceste două 
cadre, dorul nestăvilit după vederea lui Dumnezeu. Şi 
familiaritatea cu Dumnezeu în lumina Sa începe abrupt, dar 
nu se termină tot la fel de abrupt. Lumina dumnezeiască, în 
acest al doilea stadiu de dezvoltare duhovnicească, în 
compania luminii divine, revelează omului înduhovnicit 
taine imense, pe care nu are timp să le discute sau să le scrie. 

Extazul celui desăvârşit este o continuă bucurie. Unul 
ca acesta „se vede pe sine însuşi şi cele privitoare la el şi pe 
cei de aproape ai săi în ce fel de stări sunt şi prezice" 1109 , în 
viaţa aceasta dar, în viaţa viitoare „va vedea lumina aceea 
descoperită câtă este, atunci i se vor descoperi mai limpede 
bunătăţile din ea... cunoaşterea şi vederea lui Dumnezeu vor 
fi mai degrabă pe măsura strălucirii şi vederii luminii, şi 
recunoaşterea şi cunoaşterea laolaltă [a Sfinţilor vor fi] în 
vecii vecilor tot mai mari şi mai curate, într-o veselie şi 
bucurie de nerostit" 1110 . 

Faptul că acela, care e plin de lumină dumnezeiască, 
devine un om harismatic, răzbate foarte evident din acest 
text. Dar, în acelaşi timp, cunoaşterea lui Dumnezeu şi a 
Sfinţilor între ei, în viaţa veşnică, e prezentată ca un rezultat 
al vederii luminii dumnezeieşti, în care ei locuiesc, de fapt. 
Cunoaşterea lui Dumnezeu apare aici acompaniată de 
veselia şi bucuria dumnezeiască. Fiecare clipă în compania 
luminii dumnezeieşti este o bucurie fără seamăn. 

Comentând I Cor. 2, 9, Sfântul Simeon ne atrage 
atenţia, că realismul sacramental al Sfintelor Taine este, de 
fapt, esenţa „celor nevăzute", de care vorbea Sfântul Pavel. 

Trupul şi Sângele Său „sunt, în chip recunoscut, acele 
bunătăţi; fiindcă în afara acestora nu vei putea găsi nicăieri 



1108 Idem, p. 162-163. 

1109 Idem, p. 163. 
1110 Ibidem. 



295 



nici măcar un lucru din cele zise, chiar dacă ai străbate 
alergând întreaga creaţie" l Ul . 

Extazul, în mod inevitabil, nu ne revelează, decât pe 
Acelaşi Hristos, pe Care II mâncăm şi II bem în Biserica Sa. 
Pendularea între vederea lui Hristos sau a Treimii în lumină 
şi cunoaşterea lui Hristos euharistie este sensul real al vieţii 
duhovniceşti. 

Cei care nu devalorizează Sfintele Taine, înţeleg „în 
simţire şi cunoştinţă harul Duhului" 1112 , că harul e acelaşi cu 
lumina dumnezeiască. 

Imnul al 51-lea explică tocmai prezenţa harului în 

1111 

fiinţa noastră. Strălucirea luminii dumnezeieşti îi dă viată 
Sfântului Simeon, pentru că „vederea Ta e viată şi 
înviere" 1114 . 

Viata infuzată de Dumnezeu este harul dumnezeiesc, 
care învie facultăţile sufletului şi le trezeşte pentru a simţi 
dumnezeirea Sfintei Treimi. Sfântul Duh îl uşurează de toate 
durerile, prin „desfătarea luminii" 1115 , pentru că extazul e o 
unire cu Hristos, prin care trece „dincolo de ceruri" 1116 , la 
El. 

In Imnele iubirii dumnezeieşti sunt numeroase 
referinţele la lumina dumnezeiască, dar toate ne creionează 
aceiaşi stare interioară a celui care le experiază: o bucurie 
negrăită, amestecată cu cutremurare sfântă. Dumnezeu Se 
revelează personal ca lumină şi în lumină şi omul trăieşte în 
lumina Sa, care devine mediul adevăratei sale cugetări 
despre Dumnezeu. 

Ţinând cont de acest aspect al experienţei extatice, 
tocmai de aceea există şi poziţia reacţionară a Ortodoxiei 
faţă de cunoaşterea ştiinţifică contemporană, care nu-şi mai 
propune nicio experienţă primară, ca aceea a extazului, drept 
fundament al cunoaşterii teologice. 



1111 Idem, p. 210. 

1112 Idem, p. 164. 
1113 Icăjr. III, p. 266. 
1114 Ibidem. 
1115 Ibidem. 

1116 Idem, p. 85. 



296 



Cristian Bădiliţă îşi exprima indignarea, în mod foarte 
just, împotriva „culturii apathice" 1117 a Occidentului, care 
promovează o idee de cultură „perfect tehnicizată, 
devitalizată, aseptizată" 1118 , lucru însă, care duce la o mărire 
îngrijorătoare a „vidului spiritual, cu consecinţe psihologice 
dramatice" 1119 . 

Eliminarea aspectului experenţial al Teologiei nu 
duce, decât la un monofizitism al metodei teologice de 
investigaţie, părerea expertului în Teologie devenind 
răspunsul ultim în materie de dogmă, morală, cult, artă 
bisericească etc. 

Sfântul Simeon însă, nu dă câştig de cauză eruditului 
în domeniul Teologiei, ci trăitorului vederii dumnezeieşti, 
care are un proiect teologic al despătimirii şi, mai puţin, o 
investigaţie arheologică comparativă, care să utilizeze 
discriminativ sursele teologice primare. El însuşi foloseşte 
erudiţia teologică şi o actualizează prin experienţa sa proprie 
dar, ceea ce îi repugnă, e sterilitatea discuţiilor teologice, 
care nu vizează personalizarea omului, ci lupta după interese 
meschine. 

Referindu-ne la cel de al doilea obiectiv al secvenţei 
cărţii de faţă, la vederea păcatului, programul pornografic, 
pe care l-am discutat anterior, avea în vedere o imanentizare 
totală a omului, prin negarea oricărui alt interes, decât acela 
al delectării cu imagini desfrânate. 

Centrarea pe om, ca formă estetică devalorizată 
moral, poate că este cea mai expresivă în industria porno. 
Omul-imagine sau obiect-sexual, cum l-am numit în 
decursul capitolului dedicat pornografiei, este un om, căruia 
i se renegă o multitudine de opţiuni, prin care se câştigă 
bucurie şi i se cere numai bucuria sexuală. 

împlinirea sexuală era prezentată, drept singura 
bucurie posibilă, excluzându-se, din start, orice discuţie 
despre suflet sau Dumnezeu. 

Dar apar unele „deficienţe" ale programului 
pornografic, în hedonizarea lumii postmoderne, care merită 



Cristian Bădiliţă, Tentaţia mizantropiei. Stromate. Jurnal, Ed. Polirom, 
Bucureşti, 2000, p. 75. 
1118 Ibidem. 
1119 Ibidem. 



297 



afirmate, chiar dacă discuţia pare penibilă, pentru mulţi 
dintre adversarii înverşunaţi ai programul pornografic. 

In primul rând, centrarea pe privirea modelelor, creată 
cu scopul de a seduce, lasă loc unei înţelegeri duhovniceşti a 
persoanei care pozează. Deşi regizorul vrea să ne trimită 
numai la actul sexual, privitorul poate prinde, în jocul 
actorilor, mai ales în momentele de tensiune ale actului 
sexual, conturul sufletesc al actorilor. 

In al doilea rând, intrarea în intimitatea actorilor 
porno, oricât de destructurată ar fi ea de planul regizoral, 
lasă să se vadă o parte din viaţa lor cotidiană, din 
semnalmente percepute adesea doar pur sexual: mişcările 
trupului, conversaţia, cerinţele sexuale, exprimarea afectivă 
a plăcerii. 

In al treilea rând, dezbrăcarea actorilor, îi fac pe 
privitori să treacă peste o sumă de curiozităţi sexuale, pe 
care nu vor, în mod neapărat, ca să le practice, dar sunt 
curioşi să observe, cum se produc, în cadrul intim, al 
acelora, care sunt în stare să le practice. 

Cred că mai sunt şi alte consecinţe ale spaţiului 
pornografic, care pot fi convertite în aspecte pozitive, 
tocmai pentru că avem de-a face cu o trecere abruptă într-un 
spaţiu intim, care nu îi dă şansa actorului să îşi poată 
ascunde sufletul de peste tot ci, mai lasă urme de 
sensibilitate şi realism, cu tot programul de demonizare al 
fiinţei umane, propus de pornografie. 

Am adus aici discuţia despre nuditate însă, pentru a o 
pune în contrast cu declaraţia Sfântului Simeon din Imnul al 
15-lea. 

El spune despre învăţătorul său: „Sfântul Simeon 
Evlaviosul, Studitul, acesta nu se ruşina de mădularele 
oricărui om, nici de a-i vedea pe alţii goi, nici de a fi văzut el 
însuşi gol; căci avea pe Hristos întreg şi el însuşi întreg era 
Hristos" 1120 . 

Pornind de la acest text, Hilarion Alfeyev, în 
monumentala sa lucrare dedicată Sfântului Simeon Noul 
Teolog, respinge opiniile unor cercetători ca L. Ryden sau I. 



1120 Icăjr. III, p. 95. 



298 



Rosenthal-Kamarinea, cum că Sfântul Simeon Evlaviosul ar 

1191 

fi fost un Sfânt nebun pentru Hristos 

însă autorii, care au prezentat această teorie, nu au 
luat în calcul şi intimitatea pe care Sfântul Simeon 
Evlaviosul, ca învăţător duhovnicesc, a avut-o cu Sfântul 
Simeon Noul Teolog. Nuditatea se poate exprima şi în cazul 
unei boli sau a unei eveniment casnic ca îmbăierea. 

însă cel mai important lucru aici nu este, că a fost 
văzut gol, ci că golătatea nu îl surprindea şi nici nu îl 
împingea la acte perverse. Nepătimirea sa era evidentă şi 
dovedită prin acest fapt. 

Dar programul pornografic are în calcul 
implementarea perversităţii sexuale, ca „bucurie" reciprocă 
şi, în acest caz, planul de materializare / reificare a omului 
nu mai prezintă nicio ambiguitate. 

Pornografia e programul, care scoate ruşinea din om, 
prin mediatizarea non- selectivă a sexualităţii şi a dorinţelor 
sexuale ale oamenilor. Gradul de permisivitate al lumii 
noastre e în creştere tocmai, pentru că regizarea şi 
mediatizarea raporturilor sexuale libertine e o muncă bine 
plătită şi făcută cu un aşa profesionalism, care pe mine mă 
îngrijorează cel mai mult. 

Din păcate, în ciuda avalanşei pornografice actuale, 
abordarea pornografiei în spaţiul ortodox este foarte 
deficitară. 

Arhiepiscopul stilist Hrisostom de Etna, într-o carte 
recentă, editată în limba română, spunea, că „preoţii, chiar şi 
cei din cinul monahal, nu pot rămâne muţi în faţa acestei 
probleme" 1122 . 

în cartea arhiespiscopul Hrisostom apar doar două 
abordări ale sexualităţii: masturbarea şi homosexualitatea 1123 
iar în cartea citată anterior, cea a părintelui Costa de 
Beauregard, e tratată numai orientarea homosexuală. 



Hilarion Alfeyev, St. Symeon the New Theologian and Orthodoxy Tradition, Ed. 
Oxford Univerity Press, Oxford, 2000, p. 26. 

Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, 
ed. a Ii-a revăzută, trad. de Daniela Constantin, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 
153. 
1123 Idem, p. 153-172. 



299 



Dar tratarea problematicii pornografice se opreşte 
numai la teoretizări teologice, fără să se plece de la ideologia 
sexuală arborată de postmodernitate. 

Eu pledez, în această cauză, pentru o „Teologie a 
sexualităţii" şi pe studii riguroase în domeniu, tot la fel de 
mult, ca şi pentru o „Teologie socială", pe care părintele 
diacon Ion I. Ică jr. o doreşte, de mulţi ani, în spaţiul 
românesc. 

Ambele problematizări, ca şi multe altele, au în 
comun spaţiul postmodernităţii şi trebuie să conturăm pentru 
ele un răspuns practic şi, în acelaşi timp, teologic, pentru 
creştinii ortodocşi, care trăiesc în secolul al XXI-lea. 

Fără o discutare serioasă a problematicii sexuale, 
devenită pivotul central al vieţii sociale, alături de sfera 
politicii, a economiei sau a mass-mediei, scrisul teologic nu 
se poate impune, ca un factor educativ primordial al 
societăţii postmoderne. 

Sexualitatea, ca „plăcere comunitară", implementată 
de viziunea orgiastică a sexualităţii, este cea care acuză 
societatea civilă de lipsă de coeziune. în filmografia porno, 
sexualitatea e tratată ca apanaj al relaţiei amiabile, în care 
actul sexual e trăit ca o dăruire pentru un altul sau pentru 
mai mulţi la un loc. 

In pornografie ţi se dăruieşte iluzia iubirii şi a bunei 
înţelegeri dintre partenerii sexuali. Gesturile şi acţiunile lor 
sexuale te fac să speri, nu atât la experienţe sexuale, ci la 
bucuria sexuală a acelora, care ti se dăruie sexual. 

Tocmai de aceea, în articolele româneşti pornografice, 
munca sau viaţa socială apare anostă, pentru că nu se vede 
comuniunea şi înţelegerea dintre oameni în societate, ca în 
filmografia pornografică. 

Socializarea pornografică se insinuează în societatea 
civilă, pentru că raporturile sociale ale oamenilor şi 
raporturile comunionale între membrii Bisericii Ortodoxe 
(dar nu numai în cazul ei) sunt minime. 

Abjecţia şi libertinajul capătă amploare, pe fondul 
dureros al absenţei raporturilor de prietenie şi de iubire 
sfântă dintre noi. 

Iubirea hedonistă nu e decât o căutare a lui 
Dumnezeu, dar în direcţia opusă sfinţeniei. O reevaluare a 



300 



vieţii duhovniceşti a Bisericii e singura contrapondere la 
teoria hedonistă a postmodernităţii, pentru că expune viaţa 
interioară adevărată a oamenilor. 

Insă, pentru a te delimita de viaţa ca vagabondaj 
sentimental ai nevoie de un curaj plin de încredere. 

5. 4. Intre libertatea interioară şi curajul 
duhovnicesc şi stagnarea în violenţă. 



Sfântul Simeon a fost într-o luptă susţinută, toată viaţa 
sa, cu detractorii vieţii duhovniceşti. Curajul cu care şi-a 
apărat experienţa duhovnicească şi pe Sfântul său Părinte, pe 
Sfântul Simeon Evlaviosul, a rămas o emblemă a luptei 
pentru îndumnezeirea omului, care se evidenţiază cu putere 
în istoria Sfintei Biserici Ortodoxe. 

In această secţiune vom pune în antiteză (ca şi în 
secvenţa precedentă a cărţii) libertatea interioară a Sfântului 
Simeon, pe care ţi-o dă prezenţa Sfântului Duh în viaţa ta şi 
„libertatea de a trage cu puşca" (parafrazând pe Geo 
Dumitrescu), a teroriştilor, în baza unei ideologii, care nu 
acordă prea multă valoare vieţii umane. 

O primă mostră de curaj duhovnicesc găsim în al 9-lea 
Discurs etic, când Sfântul Simeon prezintă, ceea ce spun 
vorbitorii de rău despre sine şi cum arată aceştia: 

„Iar dacă aud despre cineva, că s-a luptat în chip 
legiuit în poruncile lui Dumnezeu, că s-a făcut smerit cu 
inima şi cugetele, că s-a curăţit de tot felul de patimi şi a 
vestit tuturor lucrurile cele mari ale lui Dumnezeu - adică 
câte le-a făcut Dumnezeu pentru el, potrivit făgăduinţelor 
Sale nemincinoase şi cum, atunci când vorbea despre folosul 
celor care îl ascultau, a spus că s-a învrednicit să vadă 
lumina lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu în lumina slavei, şi 
cum a cunoscut, în chip ştiut [conştient], în el însuşi, venirea 
şi lucrarea Duhului Sfânt şi s-a făcut Sfânt în Duhul Sfânt - 
de îndată, ca nişte câini turbaţi, latră împotriva lui şi se 
grăbesc să-1 mănânce, dacă e cu putinţă, pe cel ce grăieşte 
acestea, spunând: încetează, rătăcitule şi trufaşule! Oare cine 
s-a făcut acum aşa, cum s-au făcut Sfinţii Părinţi? Cine a 
văzut pe Dumnezeu sau poate, câtuşi de puţin, să vadă pe 



301 



Dumnezeu? Cine a primit într-atât pe Duhul Sfânt, încât să 
se învrednicească să vadă, prin El, pe Tatăl şi pe Fiul? 

A 11 -)A 

încetează, ca să nu facem să fii omorât cu pietre!" 

Virulenţa contestatarilor săi nu venea, după cum 
transpare, în mod foarte evident, dintr-o viaţă duhovnicească 
adâncă, ci din ura morbidă faţă de Sfântul Simeon, care îşi 
„permitea" să îşi aroge drepturi, pe care nu le-ar fi avut, în 
concepţia lor. 

Cineva, care ar fi iubit viaţa sfântă, ar fi constatat, că 
Sfântul Simeon vine cu o spiritualitate extrem de viguroasă, 
cu analize teologice, morale şi ascetice extraordinare şi s-ar 
fi bucurat enorm de harul lui Dumnezeu, care era întru el, 
căutând să şi-1 facă prieten. 

Dar contestatarii săi se vedeau oprimaţi de teologia 

Sfântului Simeon tocmai, pentru că excludea cu totul 

filosofici teologică, pe care ei o profesau şi care nu era 

racordată, în mod direct, la simţirea lui Dumnezeu şi la 

vederea Sa, prin Sfântul Duh. 

Insultele pe care ei le proferau, arată 
incompatibilitatea absolută dintre omul duhovnicesc şi 
profitorul teologic, care vede în Teologie o sursă de venit şi 
nu o împlinire îndumnezeitoare. Acuza principală aşadar, era 
aceea, că nu mai apar în prezent Sfinţi, ca odinioară. Sfântul 
Simeon va dovedi însă, că acest lucru e fals, pentru că 
Dumnezeu îşi are sfinţii Săi în orice veac. 

Ceea ce nedumereşte însă pe mulţi este virulenţa 
atacurilor Sfântului Simeon faţă de falşii teologi. în opinia 
mea, eu cred, că trebuie să vedem în aceste atacuri 
„violente", tocmai râvna pentru adevărul lui Dumnezeu şi 
pentru apărarea vieţii sfinte, care poate fi găsită la toţi Sfinţii 
lui Dumnezeu, de dinaintea lui şi de după el. 

în al 6-lea Discurs etic, Sfântul Simeon le cere 
detractorilor să arate că au faptele Sfinţilor, dacă le neagă la 
el, referindu-se la toţi, ca la unul singur: 

„Dacă ai fost învrednicit de harul de sus, spune, cu 
gură limpede, cele ale harului şi teologhiseşte neîmpiedicat 
despre ce este Dumnezeu în fire; şi nu numai acestea, ci şi 
despre fiii lui Dumnezeu prin înfiere şi, pe cât este cu 



1124 Icăjr. I,p. 317. 



302 



putinţă omului, asemănându-ne Lui prin har, explică 
neîmpiedicat tuturor, că ei sunt robi sfinţi ai slavei Lui. 

Iar, dacă mărturiseşti, bine făcând, că nu ai această 
harismă, nici nu simţi că te-ai făcut mort pentru lume, nici 
nu ştii că te-ai urcat la cer... de ce nu îmbrăţişezi tăcerea cea 
bună şi nu cauţi în pocăinţă şi în lacrimi, să iei şi să înveţi 
acestea, ci vrei să grăieşti aşa, în gol, despre cele, a căror 
adevărată cunoştinţă n-o ai şi îţi place să fii numit sfânt fără 
aceste lucruri şi să te consideri ca deja mântuit, îndrăznind 

1 1 9S 

să primeşti gânduri străine şi să-i înveţi pe alţii?... Nu te 
ruşinezi să vindeci pe alţii, fiind neputincios tu însuţi şi 
neputând să ai simţirea rănilor proprii?" 1126 . 

Conştiinţa prezenţei Sfântului Duh în fiinţa lui îi 
dădea puterea să rostească asemenea cuvinte. Revolta sa nu 
e un răspuns de apărare a propriei sale persoane şi a 
experienţei sale, în ultimul rând, ci ea era expresia apărării 
unui lucru prea sfânt, a realităţii îndumnezeirii ortodocşilor, 
lucru cu care nu poţi să te joci. 

Sfântul Simeon apără prezenţa reală a Sfântului Duh 
în om şi consecinţele sale îndumnezeitoare. In măsura în 
care, trăieşti adevărata experiere a prezenţei lui Dumnezeu, 
poţi sfătui pe aceia, care nu o cunosc, să treacă de la metoda 
exegetică-critică a lucrărilor Sfinţilor la metoda 
pnevmatologico-ascetică de a face Teologie. 

De aceea, găsim tot în al 9-lea Discurs etic, diferenţa 
dintre cele două metode teologice - cea pur umană şi cea 
divino-umană - şi recomandarea trecerii la metoda 
pnevmatologico-ascetică: „socotind drept nimic tainele Lui, 
credem că dobândim recunoaşterea adevărului lui 
Dumnezeu prin înţelepciunea lumii şi ne închipuim, că 
numai citirea scrierilor de-Dumnezeu-insuflate ale Sfinţilor 
este o înţelegere a Ortodoxiei şi credem, că acest lucru este o 
cunoştinţă exactă şi sigură a Sfintei Treimi; şi nu numai 
aceasta, dar cei mai de vază dintre noi ceilalţi socotesc, fără 
minte, că vederea, care are loc în cei vrednici, numai prin 
Duhul Sfânt, este însăşi plăsmuirea înţelesurilor în gândurile 
lor. Ce prostie! Ce orbire! 



125 Să povăţuieşti pe alţii sau să îi spovedeşti. 



1126 Idem, p. 275-276. 



303 



Când cei, care vor să se cufunde, fără sfinţenie, în 
adâncurile lui Dumnezeu şi se grăbesc să teologhisească aud 
despre Dumnezeu că, aşa cum în trei sori este o singură 
amestecare a luminii, aşa şi în Treime este o singură 
strălucire a Dumnezeirii, de îndată îşi plăsmuiesc în mintea 
lor trei sori uniţi prin lumină, adică prin fiinţă, dar despărţiţi 
prin ipostasuri şi socotesc, fără minte, că văd însăşi această 
Dumnezeire şi, că astfel, Sfânta Treime cea de-o-fiinţă şi 
nedespărţită e asemenea acestui exemplu. 

Dar Ea nu este aceasta, nu este! Fiindcă nimeni nu 
poate înţelege şi rosti bine cele privitoare la Sfânta Treime 
plecând numai de la citirea Scripturilor, ci, primindu-le pe 
acestea numai prin credinţă, rămâne, pe de-o parte, în cele 
scrise şi nu cercetează nimic mai mult cu curiozitate iar, pe 
de altă parte, celor ce cutează, cu îndrăzneală, să cerceteze, 
cu curiozitate, cele dumnezeieşti, nu le poate spune absolut 
nimic, în afară de cele scrise şi de cele care a fost 
învăţat" 1127 . 

După cum se observă, în acest pasaj se atacă 
imaginaţia pătimaşă intrată în domeniul Teologiei, în modul 
de a gândi şi de a scrie teologic. 

Nu e de ajuns numai Scriptura, pentru a cunoaşte pe 
Dumnezeu, ci avem nevoie şi de vederea lui Dumnezeu, 
pentru că simpla citire duce la imaginaţii aiurea despre 
dogmele credinţei, care nu au nimic de-a face cu adevărul 
dumnezeiesc. 

Curiozitatea şi imaginaţia nu au ce căuta în Teologie, 
deoarece ele vin dintr-o viaţă uşoară, non-ascetică. 

în al 2-lea Discurs teologic, Sfântul Simeon se 
pronunţă împotriva „răilor teologi", tot în context trinitar: 
„cei mai mulţi dintre oameni nu se înfricoşează să 
teologhisească şi să grăiască despre Dumnezeu înainte de a 
se fi născut din Dumnezeu şi de a se fi făcut copii ai Lui. 

De aceea, când îi aud pe unii dintre aceştia filozofând 
despre lucrurile dumnezeieşti şi inaccesibile şi teologhisind 
fără curăţie şi explicând cele privitoare la Dumnezeu şi cele 
potrivite Lui, fără Duhul, Care dă înţelegere, mi se 
înfricoşează duhul şi ajung ca ieşit din mine însumi, când 



1127 Idem, p. 307-308. 



304 



socot şi observ, că Dumnezeirea e necuprinsă pentru 
toţi... (dar) râvnim să filozofăm, cu îndrăzneală şi fără frică 
de Dumnezeu... păcătuind prin însuşi faptul, de a grăi ceva 
despre Dumnezeu" 1128 . 

Sfântul Simeon nu nega actul de a face teologie a 
detractorilor săi, ci modul cum ei înţelegeau să facă teologie. 
Lor le lipsea Duhul Sfânt, Care face explicite problemele 
teologice, în măsura în care împlineşti voia lui Dumnezeu, 
cu smerenie şi cu dragoste de adevărurile dumnezeieşti. 

El le propune să facă o teologie pe măsura ce se 
curăţesc de patimi, ca să nu păcătuiască împotriva lui 
Dumnezeu, despre Care ei vor să vorbească. 

Şi, vorbind despre Teologie, despre modul 
experenţial-pnevmatic al adevăratei Teologii, Sfântul 
Simeon se întoarce iarăşi şi iarăşi la prezenţa interioară a 
harului Sfântului Duh şi la lucrarea Sa conştientă / 
conştientizată în noi. 

Prezenţa lui Dumnezeu în fiinţa noastră e apărată de el 
cu un patos desăvârşit. Dar, cel mai evocator pasaj în acest 
sens, mi se pare a fi, cel de la sfârşitul Imnului al 27-lea, 
unde tăria cuvintelor 1 129 lui mă înmărmureşte de fiecare dată: 

„Da, fraţii mei, alergaţi spre El prin faptele voastre! 
Da, prietenilor, sculaţi-vă! Da, nu vă pierdeţi! Da, nu grăiţi 
împotriva voastră, amăgindu-vă pe voi înşivă! 

Nu spuneţi, că e cu neputinţă a primi pe Duhul 
dumnezeiesc, nu spuneţi că e cu neputinţă să ne mântuim 
fără El, nu spuneţi, că cineva se poate împărtăşi de El, fără 
să o ştie! 

Nu spuneţi, că Dumnezeu nu Se lasă văzut de oameni, 
nu spuneţi, că oamenii nu văd lumina dumnezeiască sau că 
lucrul e cu neputinţă în vremurile de faţă! 

Niciodată nu e cu neputinţă acest lucru, prieteni, ci e 
foarte cu putinţă celor ce vor, însă celor a căror viaţă le-a dat 
curăţirea de patimi şi le-a făcut curat ochiul minţii" 1130 . 



1128 Idem, p. 91. 

1129 Acest pasaj a jucat un rol aparte în viaţa mea: aş putea spune, că a fost un pasaj 
întotdeauna reconvertitor. De fiecare dată când îl citesc, parcă îl aud pe Sfântul 
Simeon spunându-1 sau pe Sfântul Duh vorbindu-mi cu putere. Cuvintele rostite ca 
un crez, ca o chintesenţă a vieţii tale, sunt cuvinte, care te înmărmuresc. Eu cred că 
aceste cuvinte chintesenţiază Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog. 

1130 Icăjr. III, p. 170. 



305 



Curajul său de a apăra pe Sfântul Simeon Evlaviosul 
şi de a-i face un cult, după adormirea acestuia 1131 , venea de 
aici: de la simţirea, în acesta, a prezenţei harice. 

Faptul, că vedea viaţa sfântă a învăţătorului său, îi 
dădea curaj să îl urmeze şi să certifice prezenţa lui 
Dumnezeu în oameni. Experierea slavei lui Dumnezeu era 
pentru el ceva cotidian, pentru că o simţea în el, dar şi în 
Mentorul său duhovnicesc. 

Imnul al 58-lea şi ultimul atribuit sieşi este un 
rechizitoriu al întregii lumi perceput, adesea, ca foarte 
drastic. Aici el vorbeşte cu gura lui Dumnezeu, împotriva 
tuturor acelora, care nu au viaţa pe potriva demnităţii lor 
indiferent, dacă sunt împăraţi, arhierei, preoţi, monahi sau 
mireni. Sunt înfierate hirotoniile simoniace, indiferentismul 

1 1 19 

clerical, ipocrizia şi formalismul , cu acelaşi curaj uluitor, 
pe care îl dă nu îngâmfarea, ci viaţa duhovnicească şi iubirea 
adevărului dumnezeiesc. 

Dar, în comparaţie cu libertatea interioară a Sfântului 
Simeon, faptul de a ucide oameni, în numele unei ideologii, 
oricare ar fi ea, nu ne vorbeşte, decât despre intoleranţă şi 
fanatism. 

Terorismul religios arab, evreu sau creştin porneşte de 
la o revendicare religioasă a adevărului şi sfârşeşte într-o 
extremă inadmisibilă: teoretizarea ideologică a masacrelor 
umane. 

Dar ideologia teroristă, afirmată ca luptă pentru 
eliberare sau pentru drepturi politice, religioase sau etnice nu 
este o atmosferă, care creează libertate. 

Atentatul ucigaş sau sinucigaş nu este un act de 
libertate, ci un act inuman, fără o reflecţie profundă şi 
sinceră. 

Monomania terorismului postmodern este 
înfiorătoare. In măsura, în care un grup terorist îşi reperează 
duşmanul, singurul scop al membrilor săi devine anihilarea 
lui. 



1131 Mai pe larg, vezi:Viaţa, ed. rom., cap. 10, p. 93-1 li 
1132 Icăjr. III, p. 291-298.' 



306 



Terorismul nu discută, ci acţionează malefic, omorând 
mii de oameni. A omorî, cred eu, nu e un atribut al curajului, 
ci o serioasă problemă, la nivel interior, a acelor oameni. 

Rămâne, totuşi, de aprofundat, în ce măsură ideologia 
acţionează ca o hipnoză sau cum se trăieşte „bucuria" de a 
ucide a teroriştilor. Dar, cel mai josnic lucru mi se pare, 
hegemonia militară a SUA, care acţionează ca o forţă 
teroristă pe tot mapamondul. Masacrele inventate de factorii 
politici ai Americii le consider de o gravitate şi mai mare, 
decât atacurile sporadice ucigaşe, din actualul Irak. 
Libertatea de a trage cu tancul e o libertate demonică, o 
amprentă a subumanităţii şi, acest curaj instinctual, nu are 
nimic de-a face cu o gândire coerentă şi atentă la sine. 

Se aduce, de multe ori, în discuţie faptul, că teroriştii 
trebuie ucişi, dar niciodată nu se cere o discuţie serioasă cu 
ei. După cele două războaie devastatoare ale umanităţii, din 
secolul trecut, familia ONU dorea, ca masacrele să nu se mai 
repete. Se pare, că am uitat gustul acru al războiului şi vrem 
să îl reinventăm. Şi reinventarea, cere să renunţăm la 
calitatea noastră creaţională, aceea: de a fi oameni. 

în ultima secţiune a lucrării noastre, vom discuta 
tocmai cele două opţiuni paralele ale umanităţii: 
personalizarea şi depersonalizarea omului, ultima dintre ele 
în context satanist. 



5. 5. Antiteza dintre personalizarea omului şi 
depersonalizarea lui sau a vorbi despre o caracteristică 
schizoidă a lumii postmoderne 



Când Sfântul Simeon vrea să vorbească de persoana 
umană, în adevăratul sens al cuvântului, el vorbeşte despre 
Părintele duhovnicesc sau despre Sfânt. Omul, cu adevărat 
personalizat, este, pentru el, trăitorul duhovnicesc, cel care e 
îmbibat de prezenţa harului lui Dumnezeu şi care dovedeşte, 
în viaţa sa, că are harisme şi daruri nenumărate. Cu ajutorul 
câtorva pasaje elocvente în acest sens, vom decela profilul 
omului personalizat, din opera Sfântului Simeon. 



307 



în a 3-a Epistolă a sa, Sfântul Simeon vorbeşte, despre 
cum se primeşte de la Dumnezeu un Părinte duhovnicesc şi 
despre ce viaţă trebuie să ai, ca să îl sesizezi pe acesta, dintre 
mulţii oameni, care se intersectează cu viata ta. 

Şi el insistă aici, cu precădere, pe faptul, că 

1 1 ~k~k 

Dumnezeu e Cel care ţi-1 descoperă pe acest om 
Motivaţia sa e aceea, că Dumnezeu ni-1 descoperă, tocmai 
pentru ca să nu ne îndoim, că el e un om Sfânt şi că 
Dumnezeu 1-a trimis în viata noastră 1134 . 

Spune Sfântul Simeon: „şi dacă vrei să îţi agoniseşti 
un bărbat duhovnicesc şi sfânt şi un învăţător adevărat, nu 
socoti că ai puterea să-1 recunoşti, tu însuţi, după ştiinţa ta, 
fiindcă acest lucru e cu neputinţă, dacă nu te lupţi, înainte de 
toate celelalte, precum spuneam, cu fapte bune, cu 
milostenie, cu post, cu rugăciune şi cu cerere necontenită, ca 
Dumnezeu să-ţi fie Impreună-lucrător şi Ajutător spre 
aceasta. Şi dacă te-ai învrednicit să-1 găseşti, cu ajutorul şi 
harul lui Dumnezeu, atunci arată-i cea mai mare purtare de 
grijă şi râvnă, multă smerenie, multă evlavie, cinste 

1 1 o c 

covârşitoare, credinţă curată şi neşovăielnică" 

Căutarea şi găsirea unui om duhovnicesc este o 
minune, cu alte cuvinte, şi Dumnezeu conlucrează cu noi 
pentru a-1 găsi, prin viaţa noastră curată şi mereu 
suspinătoare pentru adevărul nefalsificat, pentru adevărul 
întreg. Pregătirea duhovnicească, care te face vrednic să te 
întâlneşti cu el, trebuie să se amplifice odată cu întâlnirea cu 
el şi cu relaţia cu el; să se transforme în cea mai veridică 
relaţie, pe care o ai cu un om. 

Tot în această epistolă, Sfântul Simeon dă trei atribute 
ale omului personalizat în Hristos: 1. trebuie să fie părinte 
duhovnicesc pentru alţii, 2. o călăuză în viaţa duhovnicească 
şi 3. un învăţător, pentru toate aspectele esenţiale ale 
traiectoriei vieţii tale 1136 . 

In Cateheza a 20-a, Părintele duhovnicesc e ridicat la 
rolul absolut de direcţionare a noastră şi el trebuie ascultat 



1133 Idem, p. 330. 
1134 Ibidem. 

1135 Idem, p. 331. 

1136 Idem, p. 335. 



308 



„ca pe însuşi Dumnezeu... chiar dacă, cele făptuite, ţi se par 
sl fi potrivnice şi vătămătoare" 

Această aserţiune nu intră în conflict cu statutul 

5 

demnităţii umane, deoarece ascultarea duhovnicească e 

5 ~ 

tocmai aceea, care personalizează pe om, care îl face pe om 
să fie un om duhovnicesc. 

Poruncile Părintelui duhovnicesc întrec marginile 
înţelegerii noastre, dacă nu suntem oameni duhovniceşti şi, 
tocmai de aceea, ascultarea de el înseamnă ieşirea din 
egoismul, care ne orbeşte, spre o înţelegere clară şi adâncă a 
lumii şi a lucrurilor. Traseul ascultării nu intră în dezacord 
cu adevărata faţă a omului, a celui transfigurat, ci cu 
concepţia redusă a aceluia, care vede, în mod deformat, 
situaţia sa interioară. 

5 

Sfatul Sfântului Simeon, pentru cel care este om 
duhovnicesc, e cu totul diferit, decât faţă de acela, care încă 
e acoperit de multe patimi şi i se pare, că sfaturile Părintelui 
duhovnicesc sunt „ambigui": 

„Şi dacă inima ta e încredinţată de har şi ai o încredere 
prisositoare în cel, pe care-1 ai ca părinte duhovnicesc, fă ce 
îţi spune şi te vei mântui; căci e mai bine să te numeşti 
ucenic al unui ucenic şi să nu vieţuieşti de sine, strângându- 
ţi roadele nefolositoare ale voii proprii. Iar, dacă Duhul 

1 1 18 

Sfânt te va trimite la altul, să nu şovăi nicidecum" 

în acest text se ridică două probleme foarte 
importante, de nivel axiologic. Prima este aceea, că trebuie 
să ne alegem, chiar şi un ucenic duhovnicesc, dacă nu găsim 
un Părinte, decât să ascultăm de noi înşine, într-o primă fază, 
adică să ne ghidăm duhovniceşte după priorităţi 
duhovniceşti, fără a spera la lucruri absolute din prima. 

însă, când vom simţi de la Duhul Sfânt, că suntem 
trimişi la un Părinte, trecerea de la ucenic la Părinte, nu 
trebuie să ne facă să îl desconsiderăm pe primul, ci să îl 
acceptăm pe al doilea, pentru că Sfântul Duh este, în 
definitiv, adevăratul Povătuitor al vieţii noastre. Părintele 

7 5 5 

duhovnicesc vorbeşte din cele ale lui Dumnezeu şi din ale 
Lui ne dă şi nouă. 



1137 Icăjr. II, p. 226. 
1138 Idem, p. 226-227. 



309 



Sfântul Simeon va sublinia continuu acest lucru, că 
Dumnezeu ne conduce, prin Sfinţii Săi, numai că, trebuie să 
fim maleabili şi să ne reconfigurăm interior prin intermediul 
lor 1139 . 

Lucrarea terapeutică a Părinţilor, plină de frumuseţea 
relaţiei cu ucenicii lor însă, e ceva rar: „rari cu adevărat şi 
foarte rari sunt acum cei, ce ştiu să păstorească frumos şi să 
vindece sufletele raţionale. 

Fiindcă postul şi privegherea şi chipul din afară al 
evlaviei mulţi l-au fâţărit sau chiar l-au dovedit cu fapta şi a 
învăţa multe, pe de rost sau a învăţa cu cuvinte pe alţii, pot 
să facă cu uşurinţă mulţi, dar foarte puţini se vor găsi, când 
va fi vorba de tăierea, prin plâns, a patimilor şi de 
dobândirea aievea a virtuţilor cuprinzătoare. 

Iar virtuţi cuprinzătoare numim smerenia, care 
desfiinţează patimile şi aduce nepătimirea cerească şi 
îngerească şi iubirea, care niciodată nu stă şi nici nu cade [I 
Cor. 13, 8], ci necontenit tinde spre cele dinainte [Filip. 3, 
13], adăugând dor la dor şi dragoste la dragoste, din care se 
dăruieşte discernământ desăvârşit" 1140 . 

Calităţile dumnezeieşti ale Părinţilor duhovniceşti 
trebuie să genereze o relaţie extraordinar de frumoasă cu 
ucenicii lor. Ceea ce trebuie să le transmită acestora, trebuie 
să aibă fiinţial ei înşişi şi relaţia cu ei este o creştere, a 
ambelor părţi, în virtuţile cuprinzătoare. 

Adevărata personalizare a omului vine din această 
relaţie filialo-paternală şi paternalo-filială, care 
redimensionează statutul raţional al persoanei umane. 

în relaţia cu Părintele, ucenicul capătă înţelegerea 
valenţelor originare ale raţiunii învăţând, că viaţa după 
Dumnezeu, e cel mai firesc lucru cu putinţă şi, de fapt, este 
normalitatea, firescul vieţii umane. 

In măsura în care ucenicul înţelege, că fără Părintele 
său duhovnicesc, el nu ar fi ajuns niciodată la aceste 
înţelegeri de unul singur, dragostea şi ascultarea faţă de el 
cresc enorm. 



1139 Idem, p. 227. 

1140 Idem, p. 231. 



310 



Sfântul Simeon evocă mereu persoana şi experienţa 
Sfântului Simeon Evlaviosul, fiindcă nu-şi poate găsi un 
fundament pentru viaţa lui, decât în persoana şi în relaţia cu 
acela. 

Părintele său duhovnicesc a fost, pentru Sfântul 
Simeon, un dar al lui Dumnezeu 1141 şi, descoperindu-1 pe 
fiecare zi, înţelegea măreţia negrăită a experienţei sale 
duhovniceşti: 

„Fericitul şi Sfântul Părintele nostru Simeon s-a 
ostenit ca să-i întreacă pe Sfinţii Părinţi din vechime şi a 
răbdat atâtea încercări, încât i-a egalat pe mulţi dintre cei 
mai vestiţi dintre Mucenici. 

Pentru aceasta, deci, a fost preamărit de către 
Dumnezeu şi s-a făcut nepătimitor şi sfânt, primind în el 
însuşi întreg. . .pe Mângâietorul" 1142 . 

Dar Părintele duhovnicesc este, prin excelenţă, nu 
numai cel, care te învaţă cum să trăieşti ortodox, ci te şi 
umple de Duhul Sfânt: „aşa cum un părinte dă o moştenire 
fiului, aşa şi pe mine, nevrednicul robul său, m-a umplut fără 
osteneală şi, în dar, de Acelaşi Duh Sfânt" 1143 . 

Iar Duhul Sfânt, Cel care te conduce la tot adevărul, 
este Cel, prin Care înţelegi cine eşti şi ce trebuie să faci, 
adică cum să te personalizezi, după harul lui Dumnezeu şi în 
relaţie cu El. 

Ascultarea de Părintele duhovnicesc te duce la 
adevăratul chip al omului. Paşii asemănării cu Dumnezeu 
sunt nesfârşiţi, dar au o traiectorie pe care o poţi identifica în 
timp. Sfinţii ortodocşi au amprenta prezenţei Sfântului Duh 
în ei înşişi şi se disting, în mod evident, pentru un om 
duhovnicesc, de pseudo-sfinţi. 

Sfântul Simeon dă semnalmente exterioare şi 
interioare despre Sfinţi: „se recunosc după decenţa lor şi 
după mersul lor distins şi după celelalte aspecte ale 
înfăţişării lor exterioare, dar semnul distinctiv, propriul lor, 
cu toată exactitatea şi tot adevărul, e cuvântul, care se naşte 
dinei" 1144 . 



1141 Idem, p. 114. 

1142 Idem, p. 115. 

1143 Ibidem. 
1144 Icăjr. I,p. 315. 



311 



Adevărul cuvintelor Sfinţilor le definesc viata şi 
personalitatea. Şi, în măsura în care viaţa ta concordă cu 
cuvintele tale, impactul prezenţei tale este unul covârşitor, 
pentru cei care te cunosc, din apropiere 1145 . Apropierea 
defineşte cel mai bine statutul de fiinţă personalizată deplin 
a omului duhovnicesc. 

In ideologia satanistă însă, depersonalizarea omului, 
după cum am constatat, este idealul „moral" al omului. 
Reducerea omului la instinctele animalice sau la stratul 
subuman al patimilor lui înseamnă omul „pur". 

Egocentrismul este contrapus altruismului iubirii iar 
tendinţa, tot mai evidentă, e racordarea la viaţa spiritelor 
demonice, ca mod „nou" de existenţă. 

Deplasarea spre demoniac însă, mi se pare nu o 
relansare, în mod neapărat, a magiei ci, un mod de 
antropocentralizare extremă a lumii postmoderne. Exaltarea 
răului, a anormalului, a excentricului se înscrie în ruta 
normală a desacralizării lumii. 

Se încearcă o repunere pe tapet a omului, dar în 
ipostaza de fiinţă non-harică, fără substrat religios. 
Satanismul cred că atentează la trecutul nostru, mai mult 
decât la prezent, pentru a ne spune, că trebuie să fim oamenii 
prezentului, fiindcă tot ce a fost e revolut, în mod 
ireconciliabil, în comparaţie cu prezentul. 

Realitatea sufletească, declasată de satanism, e 
terorizată tocmai prin abuzul constant asupra trupului. 
Trupul e brutalizat prin sexualitate excesivă şi prin cruzime, 
tocmai pentru a aplatiza orice eventuale reacţii intelectuale 
sau duhovniceşti ale omului. 

Omul depersonalizat e un om fără refugiu în suflet sau 
în vreo credinţă, ci singura sa scăpare, singurul său debuşeu 
iluzoriu este păcatul. 

Păcatul e „harisma" satanismului dar şi a omului 
postmodern, postmodernitatea fiind o etalare galantă a 



1 145 în pictură, principiul apropierii de detaliu e considerat o perfecţionare a tehnicii 
picturale. In viaţa duhovnicească, detaliul e cel mai important şi cere o analiză 
minuţioasă şi, „de aproape", a patimilor şi virtuţilor. Competenţa duhovnicească 
constă însă, în discutarea acestora, pornind de la experienţa ta, spre experienţa 
duhovnicească a Sfinţilor. Credibilitatea ta creşte, în măsura în care te găseşti 
operant în ambele sensuri: în ierminia textelor sfinte, cât şi în discutarea aspectului 
interior al omului duhovnicesc, conform cu propria ta experienţă. 



312 



conceptului de alienare a umanităţii. Şi cred, că alienarea, 
atât ca înstrăinare de origini, cât şi ca îmbolnăvire mentală 
este reală în societatea contemporană. 

Ne simţim singuri, pentru că alegem să fim singuri. 
Suntem bolnavi mental nu atât psihiatric, cât axiologic, 
deoarece nu mai ne percepem, decât ca pe nişte rebuturi 
umane, care au ca singur scop supravieţuirea. 



313 



Epilog 



Suntem la o cotitură de drum, în care umanitatea 
trebuie să aleagă. Trebuie să alegem un fel de viaţă, care 
trebuie să fie mai mult, decât o simplă şi anostă 
supravieţu ire fizică . 

Trebuie să alegem să fim persoane reale, puse în 
relaţie vie, energetică cu Dumnezeu. De aceea cred, că 
Biserica Ortodoxă în general, trebuie să devină nu doar 
vizibilă, ci hipervizibilă în spaţiul public, pentru a dinamiza 
lumea alienată a postmodernităţii şi pentru ca să o ajute să se 
vindece de ruptura sa de Dumnezeu. 

Teologii ortodocşi ai prezentului sunt chemaţi, ca şi 
Sfinţii de dinainte de ei, la cea mai incitantă, responsabilă şi 
sfântă vocaţie a istoriei: la aceea a trezirii umanităţii, din 
somnul ei ideologic şi la alipirea ei de singura frumuseţe şi 
desăvârşire a omului: Prea Sfânta Treime. 

Dar, pentru a fi capabili de această înaltă vocaţie, 
trebuie să fie ei înşişi ca aceia, şi la fel de atenţi cu 
problemele cotidiene ale societăţii lor, pentru a răspunde, în 
cunoştinţă de cauză, la suferinţele şi aspiraţiile lumii reale a 
prezentului. 

Consider însă, că trebuie să vorbim despre un eşec în 
spaţiul ortodox, când e vorba de numărul mare de oameni, 
care se declară ortodocşi, dar nu ştiu prea multe despre 
Ortodoxie. E un eşec pe care trebuie să ni-1 asumăm cu toţii. 

Şi acest eşec vizibil, în a re-evangheliza lumea 
postmodernă, se datorează tocmai neluării în serios a 
programelor iniţiate şi derulate de societatea seculară. 

Limbajul şi problematica teologică se cantonează la 
nivelul unor explicaţii specializate, care nu intră în polemică 
cu inteligenţa seculară tocmai, pentru că nu o consideră un 
partener real de discuţie. 

Mergem cumva în paralel: statul şi lumea seculară îşi 
derulează proiectele în mod autonom şi cer şi mai multă 
autonomie iar ierarhia Bisericii cere, ca această lume să vină 
şi să-i cadă la picioare, fără ca ea să meargă spre lume. 



314 



Paradigma noii lumi, a lumii care stă în faţa noastră, 
după părerea mea, trebuie să fie aceea, în care unii vin spre 
ceilalţi. 

Şi, în măsura în care, vom lua în serios fervoarea 
negativistă a postmodernităţii, cred că se va produce şi 
minunea de a fi ascultaţi şi înţeleşi de către oameni, dacă 
vorbim pentru ei, pentru că îi cunoaştem în de aproape. 



315 



Sursele bibliografice 



Alfeyev, Hilarion, St. Symeon the New Theologian and 
Orthodoxy Tradition, Ed. Oxford Univerity Press, Oxford, 
2000. 

al-Hazred, Abdul, Necronomicon, în Paul Ştefânescu, 
Magia Neagră, Ed. Saeculum vizual, Bucureşti, 2003, p. 
151-171. 

*** Almanah Sex Erotic Show, 2005, 68 p. + CD. 

*** A Marriage ofConvenience: Christian Fundamentalists 
and the Zionists, by Unitarian Universalist Fellowship of 
Vero Beach, Florida, in March 2003, 
cf. http:// www.broadhurst.us/index.html. 

Aquino, Michael A., în The Church of Satan, 4 th ed., Self- 
published, 1999. 

Baddeley, Gavin, Lucifer Rising: Sin, Devii Worship and 
Rock'n'Roll, in Plexus, London, 1999. 

Bakr, Tawfiq Abu, The Lack of Understanding Between 
Arabs and the West, October 19, 2004. Interviul acesta va fi 
discutat, într-un mod părtinitor poziţiei occidentale de Lazar 
D. Cohen în The Arabs and The West, Al-Hayat {Arabic 
Daily based in London), October 18, 2004. 

Bauman, Zygmunt, Etica postmodernă, trad. de Doina Lică, 
Ed. Amarcord, Timişoara, 2000. Traduce ed. Zygmunt 
Bauman, Postmodern Etics, Blackwell Publishers, 1995. 

Bădiliţă, Cristian, Tentaţia mizantropiei. Stromate. Jurnal, 
Ed. Polirom, Bucureşti, 2000. 



316 



Beauvoir, Simone de, The Second Sex, Picador, London, 
1988. 

Bech, Henning, Living together in the (Post) Modern World, 
un discurs susţinut în cadrul Conferinţei Europene de 
Sociologie, Viena, 26-28 august 1992. 

Benjamin, Walter, Illuminations: Essays and Reflections, 
translated by Herry Zohn, Shocken, New York, 1968. 

Idem, Charles Baudelaire: A lyric Poet in the Era ofHigh 
Capitalism, translated by Harry Zohn, Verso, London, 1983. 



Bica, Monica, Satanismul - inventat de un saltimbanc 
narcoman, în ziarul Ziua, ed. electronică, 2 aprilie 2003. 

*** Birth of Tragedy, Special Anniversary Edition The God 
Issue, in Issue, No. 4, November '86 - January '87 (one 
interview of Anton La Vey by Eugene Robinson), cf. 
http://www. churchofsatan.com./Pages/ Navigate.html. 

Bodunescu, Ion, Terorismul. Fenomen global, Ed. Odeon, 
Bucureşti, 1997. 

Bolog, Laura, Străluciri de fericire, în rev. Eva. Magazinul 
femeilor, nr. 12, decembrie 2004. 

***Z?ordel, nr. 93. 

Bot, Mălin, Mafia cămătarilor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 
2004. 

Bourdieu, Pierre, La Distinction, critique sociale du 
jugement, Minuit, Paris, 1979. 



Bradea, Ioana, Băgau, col. Literatura contemporană, 
volumul 8, Ed. Est Samuel Taster Editur, Bucureşti, 2004, 
277 p. 



317 



Breton, Ph., Pandore, 3, aprilie 1979. 

Brunner, Roland, Psihanaliză şi societate postmodernă, 
trad. de Luciana Panteliuc-Cotoşman, Ed. Amarcord, 
Timişoara, 2000. 

Carlo, Philip, The Night Stalker: The True Story of 
America 's Most Feared Serial Killer, Kensington Books, 
New York, 1996. 

Catrina, Simona, Meseria e brăţară de aur. Cadou de la 
Şef, în rev. Tabu, nr. 26, iunie, 2004. 

*** Cinema Hard, anul I, nr. 6, octombrie 2004. 

Idem, anul II, nr. 9, ianuarie 2005 + CD. 

Ciobanu, Măria, Doar o mamă poate şti (melodie populară). 

Clement, Olivier, Creştinătate, secularizare şi Europa, în 
Gândirea socială a Bisericii, Fundamente - documente - 
analize - perspective, volum realizat şi prezentat de Diac. 
Ioan I. Ică jr. şi de Germano Marani, Ed. Deisis, Sibiu, 2002. 

Costa de Beauregard, Pr. Marc-Antoine, Teologia 
sexualităţii. Heterosexualitatea şi homosexualitatea din 
perspectivă creştină, trad. de Gabriela Moldoveanu, Ed. 
Christiana, Bucureşti, 2004. 

Darwish, Adel, An Optimistic Outlook, in Mideast News, 3 
April, 2003, cf. http://www.mideastnews.com 

David, Diac. P. L, Invazia sectelor. Proorocii timpului, 
Dascăli mincinoşi, Antihrişti, Evanghelizatori, voi. II, Ed. 
Europolis, Constanţa, 1999. 

Dârzu, Rodica, Hainele, veşnica noastră problemă, în rev. 
Lumea femeilor, nr. 48 (225), 1 decembrie 2004. 



318 



*** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române [DEX], ed. a 
Ii-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998. 



Duffy, Michael, 11 Lives. The President, in Posted Sunday, 

September 1, 2002, cf. 

http://www.time.com/time/covers/ 1101 020909/abattle.html 



Duse, Pr. Dr. Călin-Ioan, Indumnezeirea după Sfântul 
Simeon Noul Teolog, în „Orizonturi teologice" I (2000), nr. 

2. 

Idem, Taina Sfântului Botez la Sfântul Simeon, Noul Teolog, 
în „Orizonturi teologice" I (2000), nr. 3. 

Dworkin, Andrea, Pornography, Women's Press, London, 
1981. 

Ellis, Bill, Raising the Devii: Satanism, New Religions, and 
the Media, The University Press of Kentucky, Lexington, 
New York, 2000. 

Ellul, Jacques, The Power of Technique and the Ethics of 
Non-Power, in The Myths of Information: Technology and 
Postindustrial Culture, ed. Kathleen Woodward, Routledge, 
London, 1980. 

*** Erotic Shock, nr. 13 (77), 2004. 

*** E vremea cadourilor, în rev. Lumea femeilor, nr. 48 
(225), 1 decembrie 2004. 

*** Extaz, nr. 32 (revistă porno românească). 



Fadlallah, Muhammad Hussein, To Avoid a World War of 
Terror, in Washington Post, 4 iunie, 1986. 



319 



Gilmore, Peter, Pretenders to the Throne: Regarding the 

Temple of Set, 

cf. http://www.marshall.edu/~allenl 2/pretend.txt 

Glenn, Mark, Islamic Extremism May Save Western 
Civilization, in Media Monitors Network, 18 April, 2003. 

Godwin, John, Occult America, Ed.Doubleday & Company, 

1972, 

cf. http://www.churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 

Golitzin, Ierom. Alexander, Simeon Noul Teolog: viaţa, 
epoca, gândirea. Studiu, în Sfântul Simeon Noul Teolog, 
Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, studiu introd. şi trad. 
de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998. 

Hanania, Ray, Failure to Denounce Terrorism Undermines 

Arab/ Muslim Groups, June 8, 2004, 

cf. http://www.creators.com./Extremists.html. 

Idem, Ray, Why are Arabs so Afraid and Condemn 

Extremism?, June 11, 2004, 

cf. http://www.creators.com./Extremists.html. 

Harris, Jonathan Calt, Tenured Extremism, in New York 

Sun, May 4, 2004, 

cf. http://www.meforum.org/ pf.php?id=594 

Harvey, David, Condiţia postmodernităţii. O cercetare 
asupra originilor schimbărilor culturale, trad. de Cristea 
Gyurcsik şi Irina Matei, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002, 
39 lp. Traducere a ediţiei: David Harvey, The Condition of 
Postmodernity: An Enquiry into the Origins of Cultural 
Change, Ed. Blackwell Publishers, 1990. 



Hausser, Prof. Martin, profesor afiliat la Facultatea de 
Teologie Ortodoxă din Bucureşti. O discuţie personală. 



320 



Higginbotham, Steve, Satanic Ritualism, un articol din 
1995, cf. http://biphome.spray.Se/d.scot/Rituals/Ritualshtml. 



Hirst, David, Jewish fundamentalism. An Excerpt from Gun 
and the Olive Branch, Thunder's Mouth Press / Nation 
Books, 2003, în The Nation, 2 February, 2004, cf. 
http://www.fromoccupiedpalestine.org/node.php7id 
=1099&PHPSESSID=51837a24e68b545f9b8785f89eDc617 
f 

Hoffman, Bruce, Defining Terrorism, in Inside Terrorism, 

Columbia University Press, 1998, 

http ://www.nytimes . com/books/first/h/hoffman- 

terrorism.html 

Horkheimer, M., Eclipse ofReason, Oxford UP, 1947. 



Hrisostom de Etna, Arhiep., Elemente de psihologie 
pastorală ortodoxă, ed. a II-a revăzută, trad. de Daniela 
Constantin, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003. 

Hussein, Mahmoud, Behind the Veil of Fundamentalism, in 
UNESCO Courier, decembrie, 1994. 

http ://bj iladws/directors 

http://parc.power.net/users/aia 

http://ftp.netcom.com/pub/jy/jyouri/bonewitl.txt 

http ://ftp . netcom. com/pub/jy/j youril/infoadms . txt 

http://www.artsex.ro/articole.php?categorielD=26&action=l 
ast&lang= Articolul a fost editat la nivel online pe data de 
26.01.2004. 

http://www.kosone.com/people/ocrt/sra.html 



321 



http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/cryst 
altablet 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/fasci 
sm_debunked.gz 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/histo 
ry_set. 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/mad 
e_me_do_it 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/ol- 
stm.set 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/orde 

rs 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Rea 
dinglst/tsrlOl 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Rea 
ding_lst/tsrl24 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/%20religion/satanism/ToS/ 
Setnakt.gz 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Vam 
p.set 

http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/wor 
d.set 

http://www.marshall.edu/~allen 1 2/ioswhat.html 

http://www.marshall.edu/~allen 1 2/pretend.txt 

http://www.prarienet.org/~xx052/ 

http://www.prarienet.org/~xx052/cosmem.html 



322 



http://www.paririenet.org/~xx052/Eleven.html. 

http://www.parienet.org/~xx052/Five.html 

http://www.prairienet.org/~xx052/SATAN.html 

http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 

http://www.rainfo.org/ 

http://www.religioustolerance.org/sra.htm 

http://www.satanist.net/ satan/Satanism/Tos/Tdoc. lhtml 

http://www.satanservice.org/archive/delusion/music 1 .html. 

http://www.tardis.ed.ac.uk/~feorag/sram/srindex.html 

http://www.textfiles.com/occult/oshutiset.occ 

http://www.user.aol.com/doughskept/witchhunt_links.html 

http://www.xeper.org/pub/tos/infoadms.html 

http://www.xeper.org/pub/tos/xepera.html. 

Ică jr., Diac. Ioan L, Sfântul Simeon Noul Teolog şi 
provocarea mistică în teologia bizantină şi contemporană, 
în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi 
etice. Scrieri I, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., 
Ed. Deisis, Sibiu, 1998. 

Jemeson, F., Postmodernism or the Cultural Logic of Late 
Capitalism, Ed. New Left Review, Londra, 1984. 

Johnson, Reverend Bob, Dinner with the Devii: An Evening 
with Anton Szandor La Vey, the High Priest of the Church of 
Satan, în rev. High Society, August, 1994, 
cf. http://www.churchofsatan.com./Pages/ Navigate.html 

323 



Jurcan, Prof. Drd. Emil, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în 
societatea contemporană, în rev. Studii Teologice XLV 
(1993), nr. 5-6. 

Kaufmann, Jean-Claude, Trupuri de femei - priviri de 
bărbaţi. Sociologia sânilor goi, trad. din lb. franceză de 
Violeta Barna-Nathan, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998. 

Kristiansen, Ph. D. Roald E., Satan in Cyberspace, A Study 
of Satanism on the Internet in the 1990 's, prepared for the 
Lomonosov Conference in Archangelsk, Russia, November 
1995, cf. http://www.love.is/ roald/ english.html. O altă 
versiune a acestui articol online a fost publicat în Religion, 
Church, and Education in the Barents Region, ed. by Roald 
E. Kristiansen and Nikolay M. Terebikhin, Pomor 
University Publishing House, Arkhangelsk, Russia, 1997. 

LaVey, Anton, The Satanic Bible, Avon Books, 1969. 

Idem, The Satanic Rituals, Avon Books, 1972. 

Lavric, Sorin, Fukuyama sau viitorul nostru sumbru, în rev. 
Idei în dialog, nr. 2, noiembrie 2004. 

Idem, Zinoviev şi critica Occidentului, în rev. Idei în 
dialog, anul II, nr. 1 (4), ianuarie 2005. 

Le Goff, Jacques, Histoire et memoire, Gallimard, Paris, 
1988. 

Leventer, Dr. Mihaela, Cum să aleg implantul?, în rev. rev. 
Tabu, nr. 26, iunie, 2004. 

Lewis, James R., The Satanic Bible: Quasi-Scripture / 
Counter-Scripture, an article from at The 2002 CESNUR, 
International Conference Minority Religions, Social Change 
and Freedom of Conscience, Salt Lake City and Provo 
(Utah), June 20-23, 2002. 



324 



Liiceanu, Aurora, Frumuseţea este şi ea o profesie, în rev. 
Tabu, nr. 26, iunie, 2004. 

Lyotard, Jean-Francois, Condiţia postmodernă. Raport 
asupra cunoaşterii, trad. şi cuvânt înainte de Ciprian Mihali, 
ed. a Ii-a (din care voi cita aici), Ed. Ideea Design & Prinţ, 
Cluj, 2003, 98 p. Prima ediţie a acestei cărţi în româneşte a 
fost cea de la Ed. Babei, Bucureşti, 1993, sub coordonarea 
profesorului Radu Toma. Prima ediţie franţuzească este 
Jean-Francois Lyotard, La Condition postmoderne. Rapport 
sur le savoir, Les Editions de Minuit, Paris, 1979. 

Maschino, Maurice T., Pornostroika. Dragostea la 
sovietici, trad. de Monica Jităreanu, Ed. Nemira, Bucureşti, 
1996. 

McLaren, Angus, Sexualitatea secolului XX. O istorie, trad. 
din lb. engleză de Monica Jităreanu, Ed. Trei, Bucureşti, 
2002, 216 p. 

*** Mega Erotica, anul II, nr. 14, septembrie 2004, 28. p + 
CD. 

*** Mideast Mirror, 6 noiembrie, 1995. 

Mihali, Ciprian, Despre foloasele şi neajunsurile 
postmodernului, prefaţă la Jean-Francois Lyotard, Condiţia 
postmodernă. Raport asupra cunoaşterii, trad. şi cuvânt 
înainte de Ciprian Mihali, ed. a Ii-a (din care voi cita aici), 
Ed. Ideea Design & Prinţ, Cluj, 2003. 



Mircea, Elena, Slăbeşti în 7 zile, în rev. Bolero, noiembrie 
2004. 

*** Molitfelnic, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu 
binecuvântarea PFP Teoctist, patriarhul BOR, ed. a V-a, Ed. 
IBMBOR, Bucureşti, 1992. 



325 



Morarii, Radu, Interviu cu Cicciolina (Ilona Staller), la Bl 
TV, 2004. 

Munteanu, Miruna şi Vladimir Alexe, Misterele din 11 
septembrie şi Noua Ordine Mondială, Ed. Ziua, Bucureşti, 
2002, 158 p. 

Nacy, Jean-Luc, Uitarea fdosofiei, Ed. Casa Cărţii de 
Ştiinţă, Cluj, 1999. 

Năstase, Alice, Se poartă frumuseţea, în rev. Tabu, nr. 26, 
iunie, 2004. 

Newton, Michael, Raising Hell: An Encyclopedia of Devii 
Worship and Satanic Crime, Avon Books, New York, 1993. 

Nichita Stithatul, Sfântul, Viaţa Sfântului Simeon Noul 
Teolog, trad. de Ilie Iliescu, Ed. Herald, Bucureşti, 2003 
[Viaţa, ed. rom.] 



*** 



OKMadam, nr. 1 (71) 2005. 



Paul, Conf. Dr. Vasile şi Dr. Ion Coşcodaru, Centrele de 
putere ale lumii. De la unipolaritate la multipolaritate, Ed. 
Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2003. 



*** Patterns of Global Terrorism, in Terrorist Group 

Profiles, Departamentul de Stat al SUA, 

cf. http:// web.nps.navy.mil/library/tgp/tgpndx.html 

***Penthouse, ed. rom., luna octombrie, 2003. 

*** Idem, ed. rom., octombrie, 2004. 

*** Idem, ed. rom., ianuarie 2005. 

Petersen, Jesper Aagard, Binary Satanism: Being Dark and 
Secretive in a Prismatic Digital World, Unpublished paper, 
citat în James R. Lewis, The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ 



326 



Counter-Scripture, an article from at The 2002 CESNUR, 
International Conference Minority Religions, Social Change 
and Freedom of Conscience, Salt Lake City and Provo 
(Utah), June 20-23, 2002. 

Popescu, Dumitru, Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. 
Diogene, Bucureşti, 1996. 

Idem, Omul fără rădăcini, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001. 

Popescu, Liliana, Politica sexelor, cu o prefaţă de Laura 
Griinberg, Ed. Maiko, Bucureşti, 2004. 

Popescu, Dr. Loti, Femeile şi bărbaţii, unitate în diversitate, 
în rev. Eva. Magazinul femeilor, nr. 12, decembrie 2004. 

Porcarelli, Andrea, An Anthropological View of Satanism, 
in L'Obsservatore Romano, din 5 februarie, 1997, cf. 
http ://www. cin. org. 

Rashing, Ahmed, The Taliban: Exporting Extremism, in 
ForeignAffairs, November-December 1999, 
cf . http : //www. indianembas sy . org/index .htm. 

Redner, Harry, In the Beginning was the Deed: Reflections 
on the Passage of Faust, University of California 
Press,1982. 

*** Religious Requirements and Practices of Certain 
Selected Groups, Headquarters, Department of the Army, 
April 1978, cf.http://www.marshall.edu/~allenl2/pamp.html. 



*** Satanismul a intrat în România pe filieră maghiară, în 
Ultima oră, ed. electronică, nr. 671, 18 iunie 2001. 

Sauvageot, A., Voirs et savoirs, esquisse d'une sociologie 
du regard, Paris, PUF, 1994. 



327 



Schmid, Alex şi Albert Jongman, Political Terrorism, 
Amsterdam, North Holland Publishing Company, 1983. 
Autorii sunt cercetători olandezi, de la Universitatea din 
Leiden. 

*** Sex Total, decembrie, 2004. 

*** Sex 2000, nr. 112. 

Shahak Israel and Norton Mezvinsky, Jewish 
Fundamentalism in Israel, Pluto Press, London, 1999, 176 
p., Reviewed by Allan C. Brownfeld, 
http ://middleestinfo . org/ 
serch.php?query=&topic=8&author= 

Siluan Athonitul, Cuviosul, Intre iadul deznădejdii şi iadul 
smereniei. însemnări duhovniceşti, ed. a Ii-a, revizuită şi 
adăugită, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed 
Deisis, Sibiu, 1997. 

Sinfield, Alan, The Wilde Century: Effeminacy, Oscar Wilde 
and the Querr Movement, Cassel, London, 1994. 

Spidlik, Tomas, Dificultăţile democraţiei în ţările din Estul 
Europei, art, trad. din lb. italiană de Maria-Cornelia Ică jr., 
inclus în Gândirea socială a Bisericii. Fundamente - 
documente - analize - perspective, volum realizat şi 
prezentat de Diac. Ioan I. Ică jr. şi de Germano Marani, Ed. 
Deisis, Sibiu, 2002. 

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică 
Ortodoxă, voi. 2, ed. a Ii-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997. 

Idem, Dumitru, Reflecţii despre spiritualitatea poporului 
român, Ed. Elion, Bucureşti, 2002. 

Stârceanu, Bogdan, Creaţionismul patristic şi 
evoluţionismul ştiinţific din perspectiva Teologiei Ortodoxe, 
(lucrare în manuscris), Bucureşti, 2002. 



328 



Stern, Jessica, The Ultimate Terrorists, Harvard University 
Press, Cambridge, 1999. 

Symeon le Nouveau Theologien, St, Catecheses 6-22, 
introduction, texte critique et notes par Mgr. Basile 
Krivocheine, traduction par Joseph Paramelle, s.j., col. 
Sources Chretiennes, No 104, Tome II, Paris, 1964, [SC 
104b] 

Idem, Traites theologiques et ethiques, introduction, texte 
critique et notes par J. Darrouzes, A. A., col. Sources 
Chretiennes, No 122, Tome I, Paris, 1966 [SC 122 a] 

Idem, Traites theologiques et ethiques, introduction, texte 
critique, traduction et notes par J. Darrouzes, A. A., col. 
Sources Chretiennes, No 129, Tome II, Paris, 1966 [SC 129 
b] 

Idem, Hymnes 1-15, introduction, texte critique et notes par 
Johannes Koder, traduction par Joseph Paramelle, s.j., col. 
Sources Chretiennes, No 156, Tome I, Paris, 1969 [SC 156 
a] 

Idem, Hymnes 16-40, texte critique par Johannes Koder, 
traduction et notes par Louis Neyrand, s.j., col. Sources 
Chretiennes, No 174, Tome II, Paris, 1971 [SC 174 b] 

Idem, Hymnes 41-58, texte critique et index par Johannes 
Koder, traduction et notes par Joseph Paramelle, s.j., et 
Louis Neyrand,s.j., col. Sources Chretiennes, No 196, Tome 
III, Paris, 1973 [SC 196c] 

Idem, Discursuri teologice şi etice. Scrieri I, studiu introd. 
şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998 [Ică 
jr.T] 

Idem, Cateheze, II, studiu introd. şi trad. de Diac. Ioan I. Ică 
jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1999 [Icăjr. II] 



329 



Idem, Sfântul, Imne, epistole şi capitole. Scrieri III, introd. 
şi trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001 [Ică 
jr. III] 

Ştefănescu, Paul, Magia Neagră, Ed. Saeculum vizual, 
Bucureşti, 2003 . 

*** Tabu, nr. 26, iunie, 2004. 

*** Terorismul. Istoric, forme, combatere. Culegere de 
studii, Ed. Omega, Bucureşti, 2001. 



*** 



The Book of Corning Forth by Night, aug. 1994. 



Thom, R., Stabilite structurelle et morphogenese. Essai 
d'une theorie generale des modeles, Benjamin, Reading 
(Mass.), 1972. 

Urbain, D. J., Sur laplage, moeurs et coutumes balneaires, 
Payot & Rivages, Paris, 1994. 



***Vestimentaţia serilor de decembrie, în rev. Eva. 
Magazinul femeilor, nr. 12, decembrie 2004. 

*** Waco Tribune-Herald, Feb. 28, 1982. 

Watkins, Terry, RockMusic The Devii 's Advocate, 
cf. http: //www.avl 6 ll.org/rock.html. 

Weeks, Jeffrey, Sexuality and its Discontents, Routledge 
and Kegan Paul, London, 1985. 



330 



Cuprins 



Cuvânt înainte 2-3. 

Un preambul necesar. Distanţa dintre lumea pe care ne-o 
dorim şi lumea în care trăim: un continuu subiect 
nevralgic 4-8. 

1. Lumea postmodernă sau o discuţie despre spaţiul 
ripostei, al deconstrucţiei şi al nihilismului 9-37. 

1. 1. Legitimarea postmodernităţii şi riposta acerbă la 

idealurile moderne 9-13. 

1. 2. Consistenţa de drept a postmodernismului sau 

discutarea paradigmei modernităţii 13-20. 

1.3. Intre cunoaşterea narativă şi cunoaşterea ştiinţifică sau 
o discuţie despre rolul omului şi cel al mijloacelor tehnice în 

lumea postmodernă 20-32. 

1. 4. Deconstrucţia ca paralogie şi simţul utilităţii negaţiei: 
punctul în care lumea postmodernă se dedică 
necunoscutului 32-37. 



2. Satanismul între filozofie şi practică. O discuţie asupra 
ideologiei sataniste şi a propagării ei începând cu a doua 
jumătate a secolului al XX-lea şi până astăzi 38-95. 

2. 1. Reprezentanţii de bază ai satanismului postmodern şi 

motivaţiile lor ideologice 38-56. 

2. 2. Biserica Satanei şi Templul lui Set sau diferenţa dintre 

satanismul materialist şi cel spiritualist 56-69. 

2. 3. Propagarea în masă a satanismului la nivel mondial 

prin muzica rock 70-79. 

2. 4. Satanismul românesc postdecembrist şi impactul său 

real 79-89. 

2. 5. Antropologia satanistă şi o concluzionare a raportului 
dintre satanism şi legile de drept 89-95. 



331 



3. Derularea procesului de emancipare sexuală în 
postmodernism şi situaţia de azi a pornografiei. O 
trecere în revistă a ultimelor „victorii" ale hedonismului 
în materie de libertinaj furibund 96-187. 

3. 1. Impactul feminismului în viaţa lumii postmoderne şi a 

mişcărilor de legitimare a minorităţilor sexuale 96-1 12. 

3. 2. De la nuditatea sexuală a femeii la statutul ei de obiect 

sexual 1 12-130. 

3.3. Pornografia ca utilitate socială şi resorturile ei mai mult 

sau mai puţin oculte 130-139. 

3. 4. Cultura pornografică şi amplitudinea pe care a luat-o în 

ultimii ani 139-150. 

3. 5. Pornografia românească şi stadiul de permisivitate a 

societăţii româneşti în această problemă 150-176. 

3. 6. Noua estetică şi metafizică a trupului şi racordarea 
directă a acestei mutaţii cu propaganda 
pornografică 176-1 87. 



4. Terorismul mondial şi dubla legitimare a violenţei. O 
discuţie despre manifestarea violenţei în numele unei 
ideologii şi despre folosirea violenţei sub pretextul unei 
hegemonii mondiale 1 88-266. 

4. 1. Statutul de terorist sau trecerea de la teroristul 

revoluţionar la teroristul asasin 1 88- 1 93 . 

4. 2. Profilul real al terorismului şi mijloacele lui 

defensive 193-208. 

4. 3. Realitatea istorică: între manipularea factorilor de 
putere şi recrudescenţa violenţei prezentate de mass- 

media 208-229. 

4. 4. Evenimentul 11 septembrie 2001 sau distanţa indicibilă 

dintre atacul armat şi conspiraţie 230-252. 

4. 5. Despre o altfel de intoleranţă şi încălcare a drepturilor 
omului sau lupta între ideologie şi tradiţie 252-260. 



332 



4. 6. între spiritul terorist de masă şi spiritul terorist de clan. 
O abordare a violentei ca teroare în societatea 
românească 260-266. 

5. Teologia Sfântului Simeon Noul Teolog şi răspunsul ei 
pentru lumea postmodernă 267-3 13. 

5. 1. Condiţia omului Bisericii şi rolul său în 

societate 267-279. 

5.2. Viaţa creştinului ortodox ca legătură vie cu Dumnezeu 
şi distanţa ce o separă pe aceasta de individualism şi 

secularism 279-289. 

5. 3. De la vederea lui Dumnezeu la vederea păcatului sau 
distanţa dintre bucuria harică şi cea 

libertină 290-300. 

5. 4. Intre libertatea interioară şi curajul duhovnicesc şi 

stagnarea în violenţă 301-307. 

5. 5. Antiteza dintre personalizarea omului şi 
depersonalizarea lui sau a vorbi despre o caracteristică 
schizoidă a lumii postmoderne 307-3 13. 

Epilog 314-315. 

Sursele bibliografice 316-330. 



333 



Teologie pentru azi 



Cartea de fată este o ediţie online 

5 5 

gratuită şi e proprietatea exclusivă a 
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 

Ea nu poate fi tipărită şi 

comericalizată tară acordul său 

direct. 



Desenul de pe prima copertă e un desen în 
stilou, intitulat: Sărutul tăcerii şi a fost executat pe 
data de 2. 09. 1998, de către autor, pe atunci 
semnând cu pseudonimul: Dorin Streinu. 

Cartea de faţă e o privire tăcută şi gravă a 
contemporaneităţii, la care autorul se raportează 
întotdeauna teologic. 



334 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 



Teologie pentru azi 
Toate drepturile rezervate 



335